ICCJ. Decizia nr. 2271/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2271/2012
Dosar nr.4115/84/2011
Şedinţa de la 27 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1504 din 23 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta F.N.D.F., ca reprezentantă a membrilor de sindicat cu domiciliul în judeţul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA, SC Î.M.C.F. SA, SC T.F. SA şi SC S.P. C.F.R. SA, având ca obiect obligarea pârâtelor la plata ajutorului material aferent Z.F. pentru anii 2006-2009, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii, în favoarea Tribunalului Sălaj.
În motivarea sentinţei s-a arătat faptul că membrii de sindicat reprezentaţi au domiciliul în raza Tribunalului Sălaj, iar în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) C. mun., competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 4516/ R din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Sălaj.
La această instanţă, pârâta SC T.F. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei întrucât sediul reclamantului este în Bucureşti, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi art. 284 alin. (2) C. mun., instanţa competentă este cea în circumscripţia căreia îşi are sediul reclamantul.
Prin sentinţa civilă nr. 238 din 16 ianuarie 2012, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a suspendat din oficiu orice procedură în temeiul art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ. şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa un regulator de competenţă.
În considerentele sentinţei, Tribunalul Sălaj a reţinut următoarele:
În condiţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (în vigoare la data introducerii acţiunii), organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractelor colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului prin apărători proprii sau aleşi. În exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără, a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Drept urmare organizaţia sindicală are legitimare procesuală activă în temeiul legii, nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.
Potrivit prevederilor art. 284 (actualmente art. 269), Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar cererile se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori după caz sediul.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Cluj, în considerarea argumentelor ce succed.
Cererea cu care a fost învestită instanţa de judecată a fost formulată de către F.N.D.F., în valorificarea unor drepturi aparţinând membrilor de sindicat, referitoare la obligarea pârâtelor la plata ajutorului material aferent Z.F. pentru anii 2006-2009, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. mun.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea aşadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat, printre altele, şi Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaşte nu doar calitatea de a acţiona ca reprezentant, ci şi legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. mun., de sediul sindicatului-reclamant.
În speţă, sediul sindicatului aflându-se în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 227/2012. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2265/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
