ICCJ. Decizia nr. 236/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 236/2012

Dosar nr. 472/3/2011

Şedinţa din camera de consiliu de Ia 18 ianuarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul R.C.L. a chemat în judecată C.P.S. a M.A.N. solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 1147 din 16 mai 2011, a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, potrivit cărora instanţa competentă este aceea de la sediul pârâtei întrucât acţiunea nu este introdusă împotriva C.N.P.A.S.

La rândul său, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8222 din 30 septembrie 2011, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând că în speţă are aplicabilitate art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care prevede că instanţa competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conţinutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contra, în situaţia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate. Potrivit art. 135 din aceeaşi lege „atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".

Cum, în speţă, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menţionat potrivit căreia competenţa revine instanţei în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 236/2012. Civil