ICCJ. Decizia nr. 239/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.239/2012
Dosar nr.5366/62/2007
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 178 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Braşov, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Ş.S. SA; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Săcele şi A.V.A.S.; s-a admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii K.Z.V., K.Ș. şi K.Ș.P., în contradictoriu cu pârâii Municipiul Săcele, reprezentat legal de primar, reprezentat în instanţă de Societatea Civilă de Avocaţi D. şi Asociaţii, şi A.V.A.S., reprezentată legal de preşedinte, şi, în consecinţă: s-a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilele situate în Municipiul Săcele, str. A.E., înscrise în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174, 1175, 1315, 1316, 1317, 1318, 1319, 1320, 1321 şi 1178 şi a fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită o decizie prin care să facă reclamanţilor o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinaţia de construcţie - Moara Cernatu, ce este amplasată pe imobilului cu destinaţia de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, şi care a fost evaluată prin raportul de expertiză nr. 406074/2010, ce a fost întocmit de către ing. expert C.D. la suma de 1.517.184 RON; a fost obligat pârâtul Municipiul Săcele să emită, prin reprezentantul său legal, o dispoziţie prin care să restituie în natură reclamanţilor suprafaţa de 496 mp., din suprafaţa totală a imobilului cu destinaţia de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/2 şi 1175/2, şi prin care să facă acestora o propunere de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor a imobilelor cu destinaţia de teren înscrise în cartea funciară mai sus indicată sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, 1315/1, 1315/2, 1178, precum şi pentru suprafaţa de 1.604mp. din imobilul cu destinaţia de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, ce au fost identificate şi evaluate prin raportul de expertiză judiciară nr. X/2010, efectuat de către ing. expert G.F.
S-a respins restul pretenţiilor formulate de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S. şi Municipiul Săcele.
S-a respins cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii SC Ş.S. S.A., reprezentată legal de administrator, reprezentată în instanţă de avocat A.R., şi Primarul municipiului Săcele, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea pârâtei SC Ş.S. S.A de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
S-a compensat între reclamanţi şi între pârâtul Municipiul Săcele cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele .
Din evidenţele de carte funciară şi din raportul de expertiză în specialitatea topografie, ce a fost efectuat în cauză, rezultă că imobilul cu numerele topografice 1174, 1175, 1315, 1316, 1317, 1318, 1319, 1320, 1321 şi 1178, înscris în cartea funciară nr. X Cernatu, a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanţilor, K.Ș. şi K.P. Acest imobil este compus din teren şi construcţie.
Imobilul cu numerele topografice 1174/1, 1174/2, 1175/1 şi 1175/2 s-a format prin dezmembrarea numerelor topografice iniţiale 1174 şi 1175. Aceste imobile sunt compuse din teren în suprafaţă de 5.841,20 mp., ce se află în proprietatea Municipiului Săcele şi din construcţia Moara Cernatu, ce constituie obiectul dreptului de proprietate al SC Ş.S. SA.
Terenurile cu numerele topografice 1315, 1316, 1317, 1318, 1319 şi 1320 s-au comasat cu terenul de sub nr. top. 1299/1/1/1, formând un singur corp funciar, care s-a dezmembrat în două loturi, fiind iniţial trecute în proprietatea statului, iar apoi unul dintre loturi a devenit proprietatea SC C. SRL Braşov.
Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, s-a arătat că pe trenul aferent numerelor topografice 1174/1 şi 1175/1 se află un complex de clădiri, ce formează un centru de panificaţie. Suprafaţa ocupată de aceste clădiri principale şi anexe este de 3.825 mp., dar specificul acestei proprietăţi imobiliare este acela că unele dintre clădirile anexă ( depozitul de carburanţi şi postul trafo) sunt situate în zona de teren pe care nu se află clădirea principală, făcând imposibilă restituirea în natură a vreunei porţiuni din acest teren.
Aceste concluzii formulate de către expertul în specialitatea topografie au fost confirmate şi de expertul în specialitatea construcţii, ce a fost numit în cauză.
În ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de teren înscris sub numerele topografice 1174/2 şi 1175/2, în raportul de expertiză în specialitatea topografie, s-a arătat că acesta are două componente, anume terenul viran în suprafaţă de 496 mp şi terenul ocupat de strada C., strada M., trotuarul amenajat edilitar şi o porţiune din blocul de locuinţe nr. 18, în suprafaţă de 1.604 mp.
Cu privire la imobilele cu destinaţia de teren evidenţiate sub celelalte numere topografice, în lucrarea de specialitate pe care a întocmit-o, expertul a arătat că acestea sunt în întregime ocupate de detalii de sistematizare, respectiv de autobaza auto cu dotările aferente şi de blocuri de locuinţe.
Prin lucrarea de specialitatea pe care a efectuat-o, expertul a arătat că toate suprafeţele ocupate de construcţii sau de străzi asfaltate conţin în subteran elemente complexe de infrastructură şi dotări tehnico-edilitare (filele 93-136, 146-179 şi 187 din vol. II al dosarului).
În vederea obţinerii restituirii imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor lor, reclamanţii au urmat procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, sens în care au înregistrat, la data de 02 Iulie 2011, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul pârâtului Municipiului Săcele o notificare (filele8- 12 din vol. I al dosarului).
Prin adresa din 17 august 2001, pârâtul Municipiul Săcele a trimis notificarea pe care reclamanţii au formulat-o în sensul celor mai sus arătate spre soluţionare SC P. SA, motivat de faptul că acesta are calitatea de unitate deţinătoare a bunului imobil solicitat, care a fost identificat ca fiind M.C. (fila 37).
Prin adresa din 26 iulie 2004, SC P. SA a adus la cunoştinţa reclamanţilor că notificarea pe au formulat-o a fost transmisă, în ceea ce priveşte cererea de restituire a imobilului cu destinaţia de construcţie, spre competentă soluţionare A.V.A.S., întrucât aceasta a fost instituţia care a realizat privatizarea integrală a societăţii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar, cu privire la imobilul cu destinaţia de teren, a adus la cunoştinţa părţilor menţionate că acesta se află în patrimoniul Municipiului Săcele.(fila 38)
La rândul său, pârâta A.V.A.S. a adus la cunoştinţă reclamanţilor că nu înţelege să soluţioneze notificarea pe care aceştia au formulat-o, întrucât, la data formulării acesteia, avea calitatea de acţionar minoritar la SC P. SA (fila 35)
Din considerentele ce preced, prima instanţă a constatat că pârâţii din prezenta cauză au refuzat să soluţioneze notificarea pe care reclamanţii au promovat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, în vederea obţinerii restituirii imobilului din litigiu, susţinând că niciunul dintre ei nu are calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării.
Aşa fiind, s-a reţinut că, în condiţiile în care părţile reclamante nu au obţinut, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, soluţionarea notificării pe care au formulat-o, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să se adreseze instanţei pentru a valorifica drepturile pe care le au în calitate de succesori în drepturi ai proprietarilor iniţiali ai acestor imobile.
Faţă de această statuare, instanţa a analizat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, şi calitatea pârâţilor de entităţi învestite cu soluţionarea notificării.
Astfel, tribunalul a constatat că, din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art. 4 alin (2) din acelaşi act normativ stipulează că de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificare, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv şi a expirat la data de 1 iulie 2003.
Aceste dispoziţii legale au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la soluţionarea notificării.
De asemenea, în urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din actul normativ menţionat statuează că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, instanţa s-a raportat în analizarea cererii dedusă spre soluţionare şi la dispoziţiile legale anterior menţionate, deoarece, conform regulilor juridice ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situaţiilor juridice ce se vor naşte, modifica sau stinge după această dată, cât şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, efectele produse în timp ale unei situaţii juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se realizează fiecare efect în parte.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a reţinut că, în aprecierea temeiniciei notificării formulată de către reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile legale în vigoare la data parcurgerii fazei judiciare a procedurii speciale reglementate de acest act normativ, o soluţie contrară determinând lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor legii noi şi înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat şi a calităţii de succesor în drepturi al fostului proprietar al acestuia, art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau de către ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective).
În ceea ce priveşte actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, art. 22.1 lit. b) din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 statuează că acestea constau în certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate.
S-a conchis, că materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta atât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor asupra imobilului revendicat, preluarea acestuia de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, cât şi calitatea acestor părţi de succesori în drepturi ai proprietarilor iniţiali ai imobilului revendicat, astfel că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a), şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte calitatea de unitate deţinătoare şi calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării, instanţa a constatat că, faţă de materialul probator ce a fost administrat în cauză, respectiv copia integrală şi legalizată a cărţii funciare în care este evidenţiat imobilul din litigiu şi raportul de expertiză în specialitate topografie, rezultă că imobilul cu destinaţia de teren în litigiu se află în patrimoniul pârâtului Municipiul Săcele, astfel că, aceasta are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului menţionat şi, prin urmare, acestuia îi revine obligaţia de a emite o dispoziţie de soluţionare a notificării ce a fost formulată cu privire la acest imobil.
În ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de construcţie, identificat sub denumirea „M.C.", tribunalul, cercetând actele şi lucrările dosarului, a constatat că, la data de 25 iunie 1998, între Fondul Proprietăţii de Stat, în calitate de vânzător, şi Asociaţia Salariaţilor Panificaţie P. PAS Braşov, în calitate de cumpărător, a fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 359, prin care vânzătorul a transmis cumpărătorului toate acţiunile pe care le deţinea la societatea comercială menţionată, în schimbul unui preţ de 7.971.704.000 lei (filele 216).
La data de 09 august 2002, între SC P. SA Braşov, în calitate de vânzător şi D.P.D., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. X/2002, prin care a fost transmis cumpărătorului dreptul de proprietate asupra complexului de panificaţie, compus din clădirea de producţie şi din clădirile anexa acesteia,precum şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar, astfel cum au fost identificate în anexele contractului (filele 29-31).
Prin Contractul de Cesiune de Drepturi şi Obligaţii încheiat la data de 11 octombrie 2002, între D.P.D., în calitate de cedent, şi SC P. SA, în calitate de cesionar, cedentul a transmis cesionarului toate drepturile şi obligaţiile pe care le-a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare din 09 august 2002.
Din actele aflate la filele 194 - 200 din dosarul cauzei, a rezultat calitatea pârâtei SC Ş.S. SA de succesor în drepturi al SC P. SA.
S-a concluzionat, că, din cele mai sus expuse, rezultă că la data la care a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2001, SC P. SA Braşov, care este antecesoarea pârâtei S.C .Ş.S. S.A. şi care a avut în patrimoniu bunul imobil cu destinaţia de construcţie în litigiu, era integral privatizată, aşa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. X/1998.
În această situaţie, tribunalul a constatat că devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că,,pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi alin. (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate". În situaţia acestor imobile, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia care a efectuat privatizarea.
Aşa fiind, instanţa a constatat că cea care are calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării pe care reclamanţii au formulat-o pentru imobilul cu destinaţia de construcţie în litigiu este pârâta A.V.A.S..
Faţă de considerentele expuse, instanţa a conchis că pârâta S.C .Ş.S. S.A. nu are calitatea de titular al obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu este entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile cuprinse în cap. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
În temeiul aceloraşi considerentele de fapt şi de drept, tribunalul a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Săcele şi A.V.A.S..
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire a bunului imobil din litigiu, instanţa a reţinut că art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare al acestui act normativ. Conform acestui principiu, numai în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de teren în litigiu, s-a reţinut că regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 10 din Legea nr. 1/2001, potrivit căruia reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină restituirea în natură numai pentru suprafeţele de teren ce nu sunt afectate de construcţii sau de utilităţi publice, iar pentru restul suprafeţelor, care sunt afectate de construcţii şi de amenajări de utilitate publică ei putând obţine numai măsuri reparatorii în echivalent.
În ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de construcţie în litigiu, tribunalul a reţinut, aşa cum s-a arătat anterior, că regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 164/ AP din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte apelul declarat de apelanta pârâtă A.V.A.S. - A.V.A.S.; a înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea privind evaluarea imobilului construcţie la suma de 1.517.184 lei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate, reţinând următoarele:
În ceea ce priveşte calitatea de unitate deţinătoare şi calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagmele prevăzute de textele de lege au următoarele semnificaţii: „unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul care face obiectul de reglementare a legii; entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanţelor, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate)".
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC P. SA Braşov, antecesoarea pârâtei SC Ş.S. SA, care a avut în patrimoniu bunul imobil cu destinaţie de construcţie, era integral privatizată, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. X/1998.
În raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din actul normativ menţionat, care stipulează că „pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi alin. (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv …." şi că „ în situaţia acestor imobile măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia care a efectuat privatizarea", s-a reţinut că, în mod legal, instanţa a stabilit că cea care are calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statutului.
Faptul că, după încheierea procesului de privatizare, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital, statul a cumpărat acţiuni la SC Ş.S. SA, dobândind calitatea de acţionar minoritar, nu are relevanţă din punct de vedere juridic, întrucât calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării se determină prin raportare la criterii reglementate de lege. S-a mai reţinut, că irelevante sunt şi operaţiunile comerciale efectuate după încheierea procesului de privatizare, deoarece aceste operaţiuni au fost efectuate de o societate comercială cu capital integral privat.
În contextul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile cuprinse în Capitolul 2 din Normele metodologice, s-a concluzionat că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a stabili valoarea măsurilor reparatorii de către persoana juridică notificată şi respectiv, de către instanţă, ca urmare a contestaţiei formulate, s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, instanţa nu mai este competentă să indice valoarea imobilului, aceasta urmând a fi stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se face nici de către instituţia implicată în privatizarea societăţii comerciale şi nici de către instanţa de judecată, ci de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din acelaşi act normativ, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi un raport de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în baza căruia se va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
Ceea se s-a discutat în cauză este de fapt o notificare care nu fusese soluţionată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi în rezolvarea căreia entitatea sesizată va trebui să ţină seamă de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că, nelegal, nu a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., faţă de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece SC P. SA, nu era o societate comerciala privatizata integral la data înregistrării notificării.
Sub acest aspect, s-a arătat că este nelegală motivarea instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, privind obligaţia reţinută în sarcina A.V.A.S., respectiv, „să emită o decizie prin care să facă reclamanţilor o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinaţia de construcţie – M.C.".
În ceea ce priveşte obligaţiile legale stabilite în sarcina A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001, republicată, s-a arătat că prin prevederilor art. 29 şi urm. din lege se reglementează regimul juridic al reparaţiilor pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate integral de A.V.A.S., însă, aşa cum rezultă din actele cauzei, SC P. SA nu era o societate comerciala privatizata integral, deoarece statul prin A.V.A.S. era acţionar, cu un procent de 3,43% din capitalul social al societăţii şi, în consecinţă, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, societatea deţinătoare nefiind integral privatizată.
S-a mai arătat, că, în cauză, nu se dovedeşte ca imobilul revendicat este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate de către A.V.A.S. şi, în consecinţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicata, pentru ca propunerea de acordare de masuri reparatorii în echivalent/despăgubiri să fie făcută de A.V.A.S.
Mai mult, A.V.A.S. era acţionar minoritar la SC P. SA (actuala SC Ş.S. SA) la data înregistrării notificării, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile legale, în sensul că, încă din anul 2002, prin adresa din 10 decembrie 2002, a comunicat către SC P. SA, spre competenta soluţionare, notificarea reclamanţilor însoţită de actele doveditoare, privind imobilul revendicat aflat în patrimoniul societăţii comerciale.
S-a concluzionat, că, în cadrul legal astfel stabilit, se poate constata că nu erau îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece imobilul revendicat nu se afla evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate integral cu respectarea dispoziţiilor legale de către A.V.A.S. sau într-o proporţie care nu permite aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi că, în situaţia imposibilităţii legale de restituire în natură a imobilului revendicat, obligaţia de a emite Decizia motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor legale revine numai SC P. SA, în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Examinând Decizia prin prisma criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul întemeiat, pentru cele ce succed:
Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în apel şi recurs o constituie natura măsurilor de reparaţie la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul construcţie identificat sub denumirea M.C., precum şi stabilirea calităţii de unitate deţinătoare sau entitate investită căreia îi revine obligaţia de a soluţiona notificarea formulată de reclamanţi.
Cu privire la starea de fapt privind acest imobil, instanţele de fond şi apel au reţinut, faţă de actele şi lucrările cauzei, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2011, deţinătoarea imobilului-construcţie M.C., SC P. SA, care este antecesoarea pârâtei SC Ş.S. SA, aceasta din urmă având în prezent în patrimoniu imobilul construcţie în litigiu, era integral privatizată, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. X/1998, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării reclamanţilor revine A.V.A.S., ca instituţie care a efectuat privatizarea.
Prin criticile formulate pe calea prezentului recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat Decizia civilă pentru nelegalitate, în sensul că, nelegal, nu a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, faţă de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât la data formulării notificării SC P. SA, în calitate de unitate deţinătoare, nu era integral privatizată.
De asemenea, s-a mai susţinut că, dacă nu se poate face aplicarea în speţă a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului construcţie, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, obligaţia de a emite decizie motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor către reclamanţi revine tot SC P. SA.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Or, în speţă, instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, aşa cum au fost expuse mai sus, neexistând un probatoriu adecvat şi pertinent în acest sens.
Astfel, pentru a hotărî asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie să se aibă în vedere situaţia juridică a acestuia la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar, în speţă, instanţele de fond şi apel au reţinut că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, la 14 februarie 2001, imobilul - construcţie M.C. era deţinut de SC P. SA, societate comercială integral privatizată, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 359/1998, astfel că restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, iar obligaţia de emitere a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent revine A.V.A.S., ca entitate implicată în privatizarea integrală a SC P. SA.
Însă, din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. X/1998, filele 209 - 216 dosar fond, rezultă că Fondul Proprietăţii de Stat, a cărui succesoare este A.V.A.S., „a vândut către SC P. SA Braşov acţiuni în valoare de 7.971.704.000 lei, din capitalul social al SC P. SA, în valoare nominală de 26.000 lei pentru fiecare acţiune, iar capitalul social al societăţii comerciale era de 19.054.025.000 lei împărţit în 762.161 acţiuni, în valoare nominală de 25.000 lei fiecare", ceea ce înseamnă că în baza acestui contract doar o parte din acţiunile SC P. SA a fost vândută, şi deci în baza acestui contract de vânzare - cumpărare nu s-a realizat privatizarea integrală a acestei societăţi comerciale.
Prin urmare, instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt cu privire la imobilul construcţie M.C., respectiv dacă unitatea deţinătoare SC P. SA era sau nu integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru ca instanţa de control judiciar să poată să facă o corectă aplicare a legii în speţă cu privire la entitatea obligată să emită decizie de soluţionare a notificării reclamanţilor formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la acest imobil, respectiv dacă A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii, pe de o parte, iar pe de altă parte, să verifice legalitatea măsurilor reparatorii propuse a fi acordate reclamanţilor.
De aceea, se constată că se impune completarea probatoriului pentru a se stabili regimul juridic al acestui imobil la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, respectiv să se stabilească dacă societatea comercială deţinătoare a imobilului în litigiu era sau nu integral privatizată, urmând a se depune acte în acest sens, inclusiv dovezi privind acţionariatul la SC P. SA la data de 14 februarie 2001, iar în măsura în care se va constata că unitatea deţinătoare nu era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în raport de acţionariatul SC P. SA, instanţa va verifica asupra incidenţei în speţă a art. 21 din Legea nr. 10/2001, privind cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, întrucât este de esenţa legii restituirea în natură a imobilelor ce cad sub incidenţa acestui act normativ, măsurile reparatorii în echivalent atribuindu-se numai atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
De asemenea, tot pentru soluţionarea cererii reclamanţilor de restituire în natură a imobilului în litigiu şi stabilirea entităţii obligată să soluţioneze notificarea în acest sens, pe lângă verificările mai sus menţionate, instanţa trebuie să stabilească dacă imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată, să ţină seama că prin Decizia nr. 830/2007 a Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prin care s-a modificat art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, devenit art. 29 din legea modificată, şi s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, în raport de situaţia concretă a imobilului la data intrării în vigoare a legii, dacă se constată că nu se poate dispune restituirea în natură a acestuia, se impune stabilirea incidenţei normelor legale aplicabile şi a entităţii obligate de a propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent către reclamanţi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar cu ocazia rejudecării va fi administrat probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse şi se va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 164/ AP din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 178/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
