ICCJ. Decizia civilă nr. 255/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 255/2012
Dosar nr. 2999/1/2012
Şedinţa publică de la 21 mai 2012
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 3/ P din 29 martie 2011, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din legea menţionată şi a respins acţiunea disciplinară cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din aceeaşi lege.
Recursul declarat de pârâta procuror C.M. împotriva hotărârii instanţei de disciplină a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011.
În aceeaşi cauză, procurorul C.M. a formulat două contestaţii în anulare, care au fost respinse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători; prima, ca nefondată, prin decizia nr. 438 din 5 decembrie 2011, iar a doua, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012.
La data de 19 aprilie 2012, procurorul C.M. a formulat o cerere de „constatare a nulităţii absolute” a hotărârii nr. 3/ P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, invocând dispoziţiile art. 82, coroborat cu art. 111, art. 112 şi următoarele C. proc. civ.; art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) C. proc. civ.; art. 46 alin. 8 din Legea nr. 317/2004, art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 26 iunie 2009 şi art. 723 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prin care a reiterat criticile privind tardivitatea acţiunii disciplinare şi prescripţia dreptului la acţiune al Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu prilejul dezbaterilor pe fond, petenta a precizat verbal că solicită ca această cerere să fie soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în procedura recursului, în temeiul principiului simetriei juridice, în raport cu decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012, prin care i s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată în cauză şi şi-a completat temeiurile de drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 şi ale art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Analizând cererea dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Valorificarea drepturilor procesuale al părţilor şi liberul acces la justiţie nu pot avea loc decât în cadrul procesual stabilit de legiuitor, cu respectarea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2): „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
Altfel spus, cererile, apărările şi excepţiile se pot formula numai prin intermediul acţiunilor şi căilor de atac regulat exercitate, iar nu în afara acestui cadru.
În speţă, însă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a hotărârii pronunţate de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, în afara cadrului legal prevăzut.
Potrivit dispoziţiilor speciale, de strictă interpretare şi aplicare, ale art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva unei astfel de hotărâri „se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit expres, prin dispoziţie imperativă, de la care nu se poate deroga, cadrul legal în care se poate exercita controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept. Această dispoziţie imperativă nu poate fi înlăturată în baza principiului simetriei juridice, cum greşit susţine reclamanta, acesta fiind aplicabil în cazul în care legiuitorul nu a reglementat expres condiţiile de exercitare a unui act juridic.
Este de observat că, de altfel, petenta însăşi a utilizat deja acest mijloc procedural împotriva hotărârii nr. 3/ P din 29 martie 2011 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv calea de atac a recursului.
În atare condiţii, promovarea prezentei acţiuni de către reclamantă, în temeiul textelor C. proc. civ. invocate, este inadmisibilă, faţă de caracterul special al Legii nr. 317/2004.
Din verificarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 276 din 12 septembrie 2011, se constată că aspectele invocate în prezenta cerere, vizând tardivitatea acţiunii disciplinare şi prescripţia dreptului la acţiune al Consiliului Superior al Magistraturii, antamează aceleaşi probleme de drept invocate în recursul iniţial şi care au primit anterior o rezolvare prin chiar decizia menţionată.
Aceleaşi susţineri au fost formulate de petentă şi pe calea celor două contestaţii în anulare.
Este important de precizat faptul că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod irevocabil, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011, legalitatea hotărârii Secţiei pentru procurori. Prin urmare, instanţa care a soluţionat recursul a constatat că respectiva hotărâre este valabilă, neafectată de nulitate absolută.
Această statuare a instanţei nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare printr-o nouă acţiune, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului părţilor la un proces echitabil.
În atare situaţie, în virtutea acestui principiu al stabilităţii raporturilor juridice, nicio parte nu este îndreptăţită, în astfel de cauze, să solicite un nou control al unei hotărâri, care este irevocabilă conform dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fie şi printr-o cerere căreia partea i-a dat o nouă calificare ori prin care s-au invocat noi temeiuri de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea formulată de C.M. este inadmisibilă, astfel încât o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, în contradictoriu cu Consiliului Superior al Magistraturii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5962/2012 | ICCJ. Decizia civilă nr. 177/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
