ICCJ. Decizia civilă nr. 67/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 67/2012
Dosar nr. 9966/1/2011
Şedinţa publică de la 6 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată cu recurs
Prin decizia nr. 5105 din 2 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, invocată de recurenta-pârâtă C. (G.) M.A.;
- a respins recursul declarat de C. (G.) M.A. împotriva sentinţei civile nr. 4263 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
1. Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, argumentele expuse de C. (G.) M.A. în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu pot fi apreciate ca veritabile critici de neconstituţionalitate astfel cum impun dispoziţiile art. 10 alin. (2) coroborate cu art. 2 din Legea nr. 47/1992 republicată, în realitate petenta urmărind reformularea textului legal pe care îl consideră neclar.
2. Cu privire la cererea de recurs
Prin acţiune, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.S.A.S.”) a solicitat instanţei să constatate calitatea pârâtei C. (G.) M.A. de colaborator al Securităţii, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, verificarea pârâtei fiind realizată în considerarea calităţii acesteia de revoluţionar, la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Prin sentinţa civilă nr. 4263 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi, în consecinţă, a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtei C. (G.) M.A.
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de apel, pârâta C. (G.) M.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de C.N.S.A.S.
În soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, pentru a fi constatată calitatea de colaborator al Securităţii, trebuie îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, după cum urmează:
- persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii. Condiţia este îndeplinită, întrucât recurenta a semnat la data de 31 martie 1987 un angajament de colaborare cu organele de Securitate, preluând numele informativ „L.”, nefiind contestate notele informative furnizate organelor Securităţii. Sub acest aspect, instanţa a apreciat că recurenta nu se află nici în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. b) teza a II-a şi nici în ipoteza tezei a III-a a aceluiaşi articol din O.U.G. nr. 24/2008.
- prin informaţiile furnizate să fi fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Din actele dosarului rezultă că informaţiile furnizate de recurentă s-au referit la persoane care intenţionau să treacă frontiera statului Român, dovadă în acest sens fiind nota informativă din 8 aprilie 1987 (fila 66 dosar fond), prin care se aducea la cunoştinţă organelor de Securitate intenţia numitului F.F. de a pleca ilegal din ţară, în aceeaşi zi recurenta fiind recompensată, astfel cum rezultă din raportul aflat la fila 50 a dosarului de fond. În consecinţă, instanţa a apreciat că este suficientă o singură informaţie care să facă referiri la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist pentru a fi îndeplinită cerinţa menţionată anterior, iar existenţa notei informative din 8 aprilie 1987 nu a fost contestată de recurentă.
- informaţiile să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că cel puţin în ceea ce priveşte persoana numitului F.F. informaţiile erau apte să ducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nota informativă din 8 aprilie 1987 fiind propusă pentru exploatare Serviciului 1/ A de organele Securităţii. Împrejurarea că notele informative nu au fost urmate de îngrădiri ale drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate nu prezintă relevanţă, întrucât „vizarea” îngrădirii unor drepturi nu presupune dovedirea încălcării propriu-zise a acestora, fiind suficient ca informaţiile să fie apte să ducă la îngrădirea unor astfel de drepturi şi libertăţi, posibilitate de care recurenta putea şi trebuia să fie conştientă.
II. Cererea de recurs
Împotriva deciziei nr. 5105 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C. (G.) M.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 306 C. proc. civ., criticând atât soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, cât şi soluţia de respingere a cererii de recurs.
1. Cu privire la soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
În susţinerea recursului, recurenta invocă dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, revizuită, referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare şi dispoziţiile art. 156 C. proc. civ.
Recurenta susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece a fost lipsită de posibilitatea de a se apăra pe calea asistenţei juridice, judecarea cauzei a fost amânată de 4 ori şi, contrar art. 86 C. proc. civ., nu i-a fost comunicat răspunsul C.N.S.A.S. referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. Tot sub aspectul încălcării dreptului la apărare, recurenta susţine că, la termenul de judecată din 02 noiembrie 2011, deşi nu avea un apărător ales şi a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-şi clarifica situaţia, instanţa a rămas în pronunţare la acel termen de judecată.
Mai arată recurenta că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu fondul cauzei, a fost motivată în raport cu dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 şi se încadrează în prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 47/1992.
Totodată, recurenta susţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost corect invocată în condiţiile art. 21 şi art. 146 alin. (1) lit. d) din Constituţie, revizuită, ale art. 10 alin. (1) şi (2), art. 28 alin. (5), art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992.
2. Cu privire la soluţia dată cererii de recurs
Recurenta critică şi soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea recursului, ca nefondat, şi susţine că soluţia instanţei a fost pronunţată cu încălcarea accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, întrucât, la termenul de judecată din 02 noiembrie 2011, deşi a fost prezentă, nu a avut posibilitatea de a se apăra.
III. Considerentele instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma criticilor invocate de recurenta C. (G.) M.A., în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa va analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate numai sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b)) din O.U.G. nr. 24/2008.
Decizia nr. 5105 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de C. (G.) M.A. împotriva sentinţei civile nr. 4263 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este irevocabilă şi nu poate fi atacată cu recurs la Completul de 5 judecători, având în vedere competenţa acestei formaţiuni de judecată stabilită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii formulate de C. (G.) M.A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa reţine următoarele:
În Dosarul nr. 3615/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta C. (G.) M.A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, solicitând instanţei să fie înaintată Curţii Constituţionale, spre competentă soluţionare, în condiţiile art. 21 şi art. 146 alin. (1) lit. d) din Constituţie şi ale art. 10 alin. (1) şi (2), art. 28 alin. (5) şi art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate (filele 9-10 la Dosarul nr. 3615/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), recurenta C. (G.) M.A. susţine că dispoziţiile contestate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 şi cele ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi cele ale Constituţiei României. Susţine recurenta că definiţia „colaborator al Securităţii” este foarte generală şi poate conduce la unele confuzii în aplicare, iar această definiţie este irelevantă şi nu concretizează ce înseamnă prevederile din text conform cărora „prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Totodată, susţine recurenta că dispoziţiile contestate nu oferă posibilitatea unei analize şi aprecieri concrete a ceea ce înseamnă activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu clarifică activităţile şi atitudinile care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi nu au în vedere prevederile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974.
Susţine recurenta că a invocat excepţia de neconstituţionalitate „în ideea corectării acestor prevederi legale” în baza cărora instanţele de judecată au o largă posibilitate de a adopta hotărâri ce afectează în mod real drepturile omului.
Faţă de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte reţine că soluţia cuprinsă în decizia ce formează obiectul recursului de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este temeinică şi legală.
Se constată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, petenta nu indică niciun text din Constituţie, căruia să îi contravină dispoziţiile contestate. Singurele dispoziţii din Constituţie invocate de petentă sunt cele ale art. 21 - referitoare la accesul liber la justiţie - şi ale art. 146 alin. (1) lit. d) din - referitoare la competenţa Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. Însă, recurenta nu prezintă niciun motiv pentru care dispoziţiile contestate ar intra în conflict cu respectivele norme constituţionale. Criticile invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt raportate numai la dispoziţiile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974.
Este adevărat că, la termenul de judecată din 19 ianuarie 2011, apărătorul ales al recurentei C. (G.) M.A. a precizat că textele constituţionale în raport cu care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 146 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, republicată. Însă, simpla invocarea a textelor respective din Constituţie nu echivalează cu motivarea excepţiei invocate. Mai mult decât atât, art. 146 alin. (1) din Constituţie reglementează atribuţiile Curţii Constituţionale, iar art. 21 din Constituţie consacră accesul liber la justiţie. Or, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a arătat care sunt argumentele pentru care consideră că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar intra în conflict cu aceste dispoziţii constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale cu cererea de soluţionare a unei excepţii de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe poate fi realizată numai în măsura în care petentul îşi argumentează criticile prin prisma unor dispoziţii constituţionale, astfel că nu poate fi primită excepţia de neconstituţionalitate prin care autorul acesteia tinde să obţină modificarea şi/sau completarea unui text de lege.
După cum rezultă, însă, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, petenta îşi manifestă în esenţă nemulţumirea faţă de textul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi intenţionează să obţină, pe calea controlului exercitat de Curtea Constituţională, „corectarea” prevederilor respective.
Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.
În sensul dispoziţiilor citate, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că „omisiunea de reglementare nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1389/2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 74 din 30 ianuarie 2012), fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate prin care autorul tinde la modificarea sau completarea textelor de lege.
Susţinerile recurentei referitoare la faptul că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în condiţiile art. 10 alin. (1) şi (2), art. 28 alin. (5), art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 nu pot fi primite, întrucât dispoziţiile respective cuprind reglementări referitoare la condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar simpla lor invocare nu echivalează cu motivarea excepţiei ridicate.
Criticile din recurs referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, republicată, sunt lipsite de suport, atâta timp cât recurenta a avut posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului şi de a-şi exercita toate drepturile procesuale.
Susţinerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, republicată, sunt nefondate. În acest sens, instanţa constată că, la termenul de judecată din 19 ianuarie 2011, recurenta a fost prezentă personal şi asistată de avocatul A.A. (fila 40 la dosarul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Pentru respectarea dreptului la apărare al recurentei C. (G.) M.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., la termenul din 30 martie 2011, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a amânat judecarea cauzei la data de 1 iunie 2011 pentru lipsă de apărare la cererea apărătorului ales al recurentei, întemeiată pe motive medicale. Ulterior, tot pentru respectarea dreptului la apărare al recurentei C. (G.) M.A., la termenul de judecată din 1 iunie 2011, instanţa a amânat încă o dată judecarea cauzei la data de 5 octombrie 2011, pentru lipsă de apărare, la cererea recurentei şi a apărătorului ales al acesteia, avocatul A.A., ca urmare a rezilierii contractului de asistenţă juridică. Termenul de 5 octombrie 2011 a fost fixat chiar în considerarea cererii recurentei de acordare a unui termen după vacanţa judecătorească pentru a avea posibilitatea să îşi angajeze un alt apărător. La termenul de judecată din 5 octombrie 2011, instanţa a acordat încă un termen la data de 2 noiembrie 2011, la solicitarea recurentei, motivată de faptul că nu a avut posibilităţi financiare pentru a-şi angaja apărător şi din cauza imposibilităţii, din motive medicale, de a se prezenta personal. Este adevărat că, la termenul de judecată din 2 noiembrie 2011, recurenta s-a prezentat personal şi a învederat instanţei faptul că nu are apărător ales şi că nu a primit răspunsul intimatului C.N.S.A.S. referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Însă, instanţa, în mod temeinic, a constatat faptul că recurenta a avut la dispoziţie 8 luni pentru a lua cunoştinţă de punctul de vedere al C.N.S.A.S. cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, care a fost depus la dosar la data de 30 martie 2011, şi că a beneficiat în cauză de trei termene de judecată pentru lipsă de apărare.
În consecinţă, se constată că instanţa, acordând trei termene de judecată pentru lipsă de apărare, a respectat dreptul la apărare al recurentei, astfel că nu se poate reţine existenţa unei atingeri aduse dreptului consacrat de art. 24 din Constituţie, revizuită, sau dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. Împrejurarea că, între data de 25 mai 2011, când C. (G.) M.A. a reziliat contractul de asistenţă şi reprezentare juridică încheiat cu avocatul A.A. şi termenul de judecată din 2 noiembrie 2011, când a fost soluţionată cauza, recurenta nu şi-a ales un alt apărător nu este imputabilă instanţei şi nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.
Pentru toate considerentele expuse, recursul declarat de C. (G.) M.A. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. (G.) M.A. împotriva deciziei nr. 5105 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia civilă nr. 96/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia civilă nr. 148/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
