ICCJ. Decizia civilă nr. 96/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 96/2012
Dosar nr. 9512/1/2011
Şedinţa publică de la 20 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea disciplinară înregistrată la data de 22 iunie 2011 pe rolul Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Comisia de disciplină pentru procurori a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţă, să dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtei C.S.C., prim - procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi,prevăzută de art. 99 lit. a) din legea menţionată.
Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori, prin hotărârea nr. 8/ P din 17 octombrie 2011, a admis acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat procurorului C.S.C. sancţiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.
În considerentele hotărârii s-a reţinut, în esenţă, pe baza materialului probator administrat în timpul efectuării cercetării disciplinare, precum şi ulterior, de către Secţie în mod nemijlocit că, în calitate de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, la data de 4 mai 2010, magistratul s-a învestit cu soluţionarea Dosarului penal nr. 44/P/2010 şi, la data de 18 august 2010, a soluţionat cauza, în condiţiile în care se afla într-o situaţie de incompatibilitate faţă de apărătorul ales al învinuitului, care îi este rudă de gradul III, respectiv nepot de soră.
Instanţa disciplinară a reţinut, prin raportare la prevederile art. 47-49 C. proc. pen., că fapta astfel stabilită, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), în varianta normativă a tezei a II-a din Legea nr. 303/2004, latura obiectivă a respectivei abateri constând în încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi, printr-o inacţiune şi anume prin omisiunea magistratului de a formula cerere abţinere, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
În speţă, s-a constatat că, deşi prim procurorul adjunct se afla în situaţia prevăzută de art. 49 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 48 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu a formulat, totuşi, cerere de abţinere.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, la stabilirea vinovăţiei, s-a considerat că, faţă de standardele de conduită profesională impuse de art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care impun rezolvarea temeinică a dosarului penal, era necesar ca pârâta procuror să analizeze întregul material probator al cauzei, caz în care era imposibil să nu observe că, în speţă, asistenţa juridică era asigurată de fiul surorii sale, în calitate de avocat.
În acest context, s-a înlăturat apărarea magistratului, potrivit căreia, procurorul s-ar fi aflat în această situaţie din neatenţie. Din perspectiva analizată, s-a considerat nerelevantă împrejurarea lipsei împuternicirii avocaţiale de la dosar, câtă vreme din alte înscrisuri ale dosarului rezulta cu evidenţă faptul respectiv.
În opinia instanţei de disciplină, nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor care reglementează expres cazurile de incompatibilitate a avut drept consecinţă crearea unei suspiciuni legitime cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea sa, afectând totodată prestigiul funcţiei şi încrederea publică pe care trebuie să o inspire actul de justiţie.
Sub un alt aspect, instanţa de disciplină a înlăturat, ca nefondate şi apărările procurorului C.S.C. referitoare la faptul că acţiunea disciplinară ar fi inadmisibilă, pentru motivul că cercetarea disciplinară nu s-ar fi efectuat de către comisia de disciplină.
Instanţa a reţinut că aprecierea magistratului, din această perspectivă, este consecinţa unei greşite înţelegeri a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
La individualizarea sancţiunii, Secţia pentru procurori a avut în vedere că, în raport de contextul în care a fost săvârşită abaterea disciplinară şi cu circumstanţele personale ale magistratului, cea mai uşoară sancţiune este suficientă.
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, în temeiul art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs procurorul C.S.C., prin mandatar.
O primă critică formulată de magistrat a vizat soluţia dată de instanţa disciplinară excepţiei inadmisibilităţii acţiunii disciplinare, pe care a invocat-o în faţa Secţiei pentru procurori.
În acest sens, recurenta a susţinut că, în speţă, au fost efectuate verificări prealabile de către inspectori din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară, conform art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar cercetarea disciplinară trebuia efectuată de către Comisia de disciplină pentru procurori, potrivit art. 46 alin. (1) din legea menţionată.
Recurenta apreciază că, în mod greşit, Comisia de disciplină a preluat datele verificării, nu a efectuat procedural cercetarea disciplinară, ci a sesizat direct Secţia pentru procurori.
În sprijinul celor susţinute sub acest aspect, s-au invocat şi prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Din această perspectivă, recurenta a solicitat iniţial, în memoriul depus la dosar, admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă. Ulterior, cu prilejul dezbaterilor, reprezentantul petentei a precizat verbal că solicitarea, din punctul de vedere examinat, este, în realitate, de constatare a nulităţii acţiunii disciplinare.
Printr-o altă critică, recurenta a arătat, în esenţă, că acţiunea disciplinară este nefondată.
Prin prisma acestei susţineri, magistratul a învederat, în primul rând că, în mod greşit, i s-a stabilit în sarcină săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. f), coroborate cu cele ale art. 49 alin. (2) C. proc. pen.
În opinia sa, din interpretarea textelor legale menţionate, ar rezulta că procurorul este incompatibil numai în măsura în care efectuează ancheta/cercetarea/urmărirea penală, iar avocat la aceste activităţi este ruda sa.
per a contrario, în cazul său, întrucât nu a efectuat acte de anchetă/urmărire/cercetare penală nu s-ar fi aflat într-o situaţie de incompatibilitate.
În sprijinul susţinerii că acţiunea este nefondată, recurenta a mai arătat că abaterea disciplinară în discuţie se săvârşeşte cu vinovăţie însă, în speţă, motivarea acestei fapte intenţionate s-a realizat cu argumente aplicabile unei fapte săvârşite din culpă.
În continuare, s-a menţionat că cele reţinute în acţiunea disciplinară sunt eronate şi în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 50 C. proc. pen. Sub acest aspect, magistratul a subliniat că din întreg materialul probator administrat rezultă că, la momentul soluţionării cauzei, nu a cunoscut faptul că, în cursul cercetării penale, la organul de poliţie, avocatul învinuitului a fost nepotul său, în condiţiile în care la dosar nu se regăsea împuternicirea avocaţială respectivă.
În fine, ca alte aspecte relevante în sensul stabilirii nevinovăţiei sale, recurenta a invocat, în circumstanţiere, volumul de activitate avut în calitate de prim-procuror adjunct, la care s-au adăugat atribuţiile stabilite în sarcina sa în baza prevederilor legale şi în afara acestora, ca prim - procuror delegat al unităţii de parchet.
Tot astfel, s-au învederat: existenţa unei practici la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în sensul aplicării prevederilor art. 181 C. pen. în cazul infracţiunilor la legea circulaţiei, dispoziţiile din Ordonanţa nr. 8326/II/2/2010 a procurorului general V.L., precum şi faptul că sesizarea inspecţiei Consiliului Superior al Magistraturii s-a realizat de către prim - procurorul unităţii de parchet, fără a fi pusă în discuţia Colegiului de conducere sau a procurorului ierarhic superior.
De asemenea, au fost invocate dispoziţiile rezoluţiilor Comisiei de disciplină pentru procurori nr. 6/CDP/2011 şi nr. 37/CDP/2011.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii disciplinare.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de nelegalitate invocat de procurorul C.S.C. are în vedere o pretinsă încălcare a normelor procedurale ce reglementează efectuarea cercetării disciplinare; cu referire la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi la art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
În cauză însă, prevederile legale menţionate au fost respectate.
Conform dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la acea dată: „cercetarea disciplinară se efectuează de inspectorii din cadrul serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori”.
Totodată, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) din legea menţionată, „în termen de 20 de zile de la primirea rezultatului cercetării disciplinare sau, după caz, a rezultatului verificărilor suplimentare, comisia de disciplină, în cazul în care consideră că se justifică, sesizează secţia corespunzătoare în vederea soluţionării acţiunii disciplinare”.
Susţinerea recursului sub acest aspect, este neîntemeiată.
În cauză, potrivit rezoluţiei din 30 mai 2011 (fila 135 din Dosarul nr. 34/CDP/2011), s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare în ceea ce o priveşte pe recurentă.
În continuare, la 8 iunie 2011, urmare verificărilor efectuate, prin nota nr. 34/CDP/2011, (filele 165-173) inspectorul C.D.B., a propus Comisiei de disciplină pentru procurori exercitarea acţiunii disciplinare.
Ulterior, după examinarea actelor de cercetare disciplinară efectuate, prin rezoluţia nr. 34/CDP/2011 din data de 17 iunie 2011, Comisia de disciplină pentru procurori a dispus, printre altele şi exercitarea acţiunii disciplinare pentru comiterea abaterii disciplinare în discuţie.
În atare situaţie, cu referire şi la dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., care dispun că „sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta”, Înalta Curte reţine că, în speţă, cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale, Secţia pentru procurori fiind sesizată după efectuarea acestei cercetări de către inspectorul desemnat din cadrul Serviciului inspecţie judiciară.
A doua critică formulată de recurentă vizează nelegalitatea soluţiei adoptate, din perspectiva greşitei interpretări a dispoziţiilor de drept substanţial aplicabile, a greşitei interpretări a probelor administrate în cauză, precum şi a aspectelor reţinute de instanţa de disciplină legate de latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, invocându-se, în fapt, lipsa vinovăţiei.
Apărarea recurentei, întemeiată pe o interpretare personală a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 317/2004, prin raportare la prevederile art. 48 alin. (1) lit. f), coroborat cu art. 49 alin. (2) C. proc. pen., nu poate fi reţinută. Concluzia acesteia, în sensul că s-ar afla în situaţia respectivă de incompatibilitate numai procurorul care efectuează ancheta /cercetarea/urmărirea penală, nu şi procurorul care, în diverse alte situaţii ar dispune alte măsuri, nu are suport real sau rezonabil şi nu este în concordanţă cu litera şi spiritul normelor supuse analizei.
În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară: „încălcarea prevederilor legale referitoare la (…) incompatibilităţi şi interdicţii”.
În cauză, s-a reţinut corect angajarea răspunderii disciplinare a recurentei pentru săvârşirea acestei abateri disciplinare.
Ceea ce i se impută, în fapt, recurentei, este că, în calitate de prim procuror adjunct, preluând temporar atribuţiile prim procurorului aflat în concediu de odihnă, şi-a repartizat spre soluţionare Dosarul penal nr. 44/P/2010, deşi nu realizase supravegherea cercetărilor penale efectuate în cauză de organele de poliţie, în condiţiile în care avocatul care asigura asistenţa juridică a învinuitului era fiul surorii sale.
Examinându-se în ansamblu întregul material probator având legătură cu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului, se constată că situaţia de fapt astfel reţinută în acţiunea disciplinară este reală şi necontestată şi că Secţia pentru procurori a dat o apreciere completă şi corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului.
Din declaraţiile martorilor formulate în faza cercetării prealabile, din relatările recurentei, audiată atât în faza cercetării prealabile, cât şi în faţa Secţiei, precum şi din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, s-a reliefat existenţa faptei, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs.
Criticile şi apărările recurentei formulate din această perspectivă nu au însă relevanţa care li se atribuie prin motivele de recurs.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii.
Prevederile legale mai sus invocate, în concordanţă cu cele ale art. 49 alin. (2), cu referire la art. 48 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 10 şi art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor creează pentru magistrat obligaţia de a se abţine în caz de incompatibilitate.
Înalta Curte apreciază că, în mod corect instanţa de disciplină a apreciat şi cu privire la latura subiectivă, reţinând că magistratul avea obligaţia să verifice toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi din care reieşea, chiar în absenţa împuternicirii avocaţiale, că avocatul învinuitului era nepotul său. În acest context, Înalta Curte constată că neatenţia procurorului C.S.C., invocată drept justificare prin declaraţia dată de aceasta în faţa Secţiei, ca şi preluarea temporară a unor atribuţii ale prim procurorului, concomitent cu exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei sale, nu pot fi reţinute drept elemente exoneratoare de răspundere.
Este posibil ca desfăşurarea unei activităţi considerabile de către magistrat într-o anumită perioadă să determine efectuarea unor erori, însă respectiva situaţie nu-l exonerează, în toate situaţiile, pe acesta, de răspunderea pentru săvârşirea unor fapte nelegale ci constituie, cel mult, aspecte de care trebuie să se ţină seama în circumstanţierea cazului fiind avute în vedere - cum s-a şi întâmplat în speţă - la individualizarea sancţiunii.
La stabilirea răspunderii disciplinare a magistratului s-au avut corect în vedere şi urmările faptei culpabile reţinute în sarcina sa.
Încălcarea obligaţiei legale de abţinere a recurentei a avut într-adevăr drept consecinţă lezarea unei valori fundamentale în strânsă legătură cu calitatea actului de justiţie şi anume imparţialitatea.
Înalta Curte reaminteşte că imparţialitatea magistratului trebuie privită şi în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În acest sens, noţiunea de imparţialitate la care face referire art. 6 trebuie apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui magistrat într-o anumită împrejurare (imparţialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noţiune cuprinde un demers obiectiv, ce urmăreşte a determina dacă magistratul oferă garanţii suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă (imparţialitate obiectivă).
Particularităţile speţei relevă în concret o încălcare a imparţialităţii sub această din urmă formă.
Din această perspectivă, sunt nefondate şi celelalte susţineri ale recurentei privind analiza vinovăţiei sale prin prisma criteriului obiectiv.
De asemenea, nici celelalte aspecte invocate, referitoare la practica în materia infracţiunilor la legea circulaţiei, de la nivelul unităţii de parchet, dispoziţiile din Ordonanţa nr. 8326/II/2/2010 a procurorului V.L. sau din rezoluţiile Comisiei de disciplină pentru procurori indicate nu pot fi reţinute în apărare, acestea nefiind de natură să acopere situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat procurorul şi nici să justifice soluţionarea cu superficialitate a lucrării, cu neobservarea respectivului caz de incompatibilitate.
Tot astfel, se va înlătura menţiunea privind sesizarea inspecţiei Consiliului Superior al Magistraturii de către conducătorul unităţii de parchet fără consultarea Colegiului de conducere sau a procurorului ierarhic superior, aceasta fiind o simplă afirmaţie, ce nu se poate constitui, în absenţa indicării vreunei norme legale pretins încălcate, într-o veritabilă critică sub aspect procedural.
Având în vedere considerentele expuse şi care relevă legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (7) fost alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.S.C. împotriva hotărârii nr. 8/ P din 17 octombrie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia civilă nr. 421/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia civilă nr. 67/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
