ICCJ. Decizia civilă nr. 421/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 421/2012
Dosar nr. 4839/1/2012
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2012
Asupra excepţiei invocate şi a recursului;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.F.B.C. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 994 din 6 octombrie 2011 emisă de pârâtă, prin care această autoritate a modificat dispoziţiile legale în materia acţiunilor concertate desfăşurate cu ocazia întrunirii adunărilor generale ale acţionarilor emitenţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 6657 din 11 noiembrie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând incidenţa prevederilor art. 7 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 25/2005, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 514/2002.
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 februarie 2012, SC I.F.B.C. SA Arad şi-a precizat şi completat cererea, în sensul că a solicitat şi nesuspendarea executării deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1294 din 13 decembrie 2011, prin care a fost soluţionată contestaţia depusă de SC I.F.B.C. SA Banat împotriva deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 995 din 6 octombrie 2011.
Pe parcursul desfăşurării procedurilor judiciare în dosar, la termenul de judecată de la 22 mai 2012, SC I.F.B.C. SA Arad a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii şi susţinând că excepţia respectivă este admisibilă în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Pe fondul excepţiei, petenta a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale contestate contravin prevederilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, precum şi celor ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul încălcării dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9264/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate sus menţionată, dispunându-se amânarea judecării cauzei pe fond.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât, în raport cu obiectul dedus judecăţii în cauză (şi care constă într-o cerere de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004), textul normativ criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu întruneşte cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi anume pe aceea de a avea legătură cu cauza.
Împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, petenta SC I.F.B.C. SA Arad a declarat recurs.
Asupra excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată;
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată (r3), încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale „poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare”.
În cauză, încheierea atacată a fost pronunţată la data de 19 iunie 2012, iar SC I.F.B.C. SA Arad a declarat recurs la 20 iunie 2012, recurs pe care l-a motivat printr-un memoriu separat, depus la data de 28 august 2012 (conform plicului de la fila 13 dosar).
În raport cu susţinerile reprezentantului recursului, formulate verbal cu prilejul dezbaterilor şi cu faptul că, din verificări, a rezultat că la dosar nu se regăseşte dovada comunicării hotărârii atacate, pentru a se putea aprecia asupra termenului de motivare a recursului în cauză, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului.
Asupra recursului, Înalta Curte constată următoarele;
Prin recursul declarat, petenta SC I.F.B.C. SA Arad a criticat încheierea atacată pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând şi dispoziţiile art. 3041 din codul menţionat şi solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul de a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta a susţinut, în esenţă, că, în speţă, sunt îndeplinite: condiţia invocării neconstituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, conform art. 146 lit. d) din Constituţie, condiţia ca norma juridică criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia, precum şi condiţia ca art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să nu fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
De asemenea, recurenta a susţinut temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate invocate, arătând, în esenţă, că textul legal criticat este în contradicţie cu prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, procedura recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aducând „o atingere gravă dreptului la un recurs efectiv, de acces efectiv la justiţie şi dreptului la un proces echitabil”.
Recurenta a menţionat că, în mod eronat şi nelegal, prima instanţă a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată în speţă nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, în opinia sa, textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se referă la existenţa unei legături cu litigiul în ansamblul său, iar nu cu cererea reclamantului după cum, în mod greşit a considerat instanţa de fond.
În acelaşi context, recurenta a apreciat că argumentul reţinut de instanţă contrazice poziţia anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut incidenţa în cauză a art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare atunci când a respins excepţia necompetenţei sale materiale.
Autoarea recursului a precizat că motivele de neconstituţionalitate invocate nu priveau competenţa instanţei şi nu criticau textul din perspectiva stabilirii competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci aveau în vedere caracterul litigiului (judecată direct în recurs) şi faptul că, potrivit textului criticat, actele individuale interpretative la care se referă art. 7 alin. (7) nu se suspendă, în contextul în care obiectul litigiului îl constituie tocmai suspendarea unui act administrativ emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi încadrat de instanţă în categoria actelor individuale şi interpretative normativ.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate de recurentă, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată (r3), „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.
În speţă, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentă nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, respingerea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional fiind, în atare situaţie, o soluţie legală.
Astfel, aşa după cum recurenta însăşi a precizat în petitul cererii sale, obiectul litigiului dedus judecăţii îl reprezintă o cerere de suspendare a executării unor acte emise de Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În raport cu acest obiect, explicit, al cauzei, cu care recurenta însăşi a investit instanţa de judecată, textul legal criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Imobiliare şi care reglementează calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, împotriva actelor individuale emise de Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6), în mod evident nu au legătură cu soluţionarea speţei.
Împrejurarea că, după declinarea cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a analizat excepţia de necompetenţă invocată de către recurenta reclamantă şi, implicit, a apreciat cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2002 nu prezintă relevanţa pe care i-o atribuie recurenta prin motivele de recurs având în vedere că, pe de o parte, excepţia a fost soluţionată, fiind respinsă ca nefondată, iar pe de altă parte, întrucât instanţa a examinat trimiterea excepţiei de necompetenţă materială, fără a intra în cercetarea fondului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 158 C. proc. civ.
Prin urmare, constatându-se, din perspectiva examinată, că dezlegarea dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta SC I.F.B.C. SA Arad în cauză este legală şi temeinică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, urmează a respinge recursul ca nefondat.
În raport cu această soluţie, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care vizează fondul excepţiei de neconstituţionalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC I.F.B.C. SA, împotriva încheierii din 19 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 9264/2/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia civilă nr. 177/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia civilă nr. 96/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
