ICCJ. Decizia civilă nr. 177/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 177/2012
Dosar nr. 9926/1/2011
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin hotărârea nr. 3/ P din 29 martie 2011, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din legea menţionată şi a respins acţiunea disciplinară cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din aceeaşi lege.
Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, pe baza materialului probator administrat atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi de către Secţie în mod nemijlocit, că magistratul în cauză nu a luat măsurile necesare pentru păstrarea, soluţionarea şi predarea Dosarelor nr. 5831/P/2005 şi 1467/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, ce i-au fost repartizate (dosare care nu sunt nici în prezent soluţionate), fapt care a condus la reconstituirea lor, potrivit procedurii prevăzute de art. 508 şi următoarele C. proc. civ. şi la intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Secţia a considerat că vinovăţia pârâtei la săvârşirea faptei astfel reţinute îmbracă forma gravei neglijenţe, fapta constituind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
Cât priveşte refuzul magistratului de a participa la continuarea cercetării la faţa locului şi la întocmirea unor acte de procedură care s-ar fi impus de urgenţă în Dosarul penal nr. 1476/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, instanţa de disciplină a constatat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, procurorul având o marjă de apreciere cu privire la soluţiile adoptate în cursul urmăririi penale.
Recursul declarat de procurorul C.M. împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 276 din 12 septembrie 2011.
În motivarea deciziei, Înalta Curte, răspunzând cu prioritate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a analizat critica formulată de recurentă relativ la excepţia tardivităţii acţiunii disciplinare şi a reţinut că nu pot fi primite criticile de nelegalitate formulate.
Totodată, instanţa supremă a detaliat considerentele pentru care nu a reţinut celelalte critici formulate pe calea recursului de către magistrat, relativ la condiţiile şi temeinicia exercitării acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de control judiciar, procurorul C.M. a formulat contestaţie în anulare, invocând, în drept, motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 438 din 5 decembrie 2011, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare astfel formulată.
În motivarea deciziei menţionate, s-a reţinut că instanţa de recurs a analizat în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critica recurentei vizând greşita dezlegare a excepţiei tardivităţii acţiunii disciplinare.
De asemenea, s-a apreciat că criticile formulate de partea recurentă privitoare la modalitatea de soluţionare a acestui motiv de recurs şi, respectiv, pretinsele greşeli comise de instanţă în argumentarea soluţiei date asupra excepţiei tardivităţii acţiunii disciplinare nu deschid calea contestaţiei în anulare, întrucât acest fapt ar echivala cu reanalizarea unei probleme de drept ce a fost dezlegată în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, ceea ce nu este permis.
În acest context, s-a considerat că obiectul criticii nu se circumscrie, după cum s-a susţinut, sferei greşelilor materiale, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. şi, cu atât mai puţin, nu poate fundamenta o omisiune de cercetare a motivului de recurs, în sensul tezei a II-a a aceluiaşi text de lege.
S-a subliniat că excepţiile de procedură, altele decât cele relative la condiţiile de exerciţiu ale căii de atac a recursului, se analizează cu prioritate ca motive de recurs.
Dat fiind că, în speţă, excepţia tardivităţii acţiunii disciplinare nu viza aspecte formale ale recursului, caz în care, verificarea acestei excepţii s-a realizat cu prioritate, în cadrul recursului, critica formulată prin contestaţia în anulare, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu a putut fi primită.
La data de 14 decembrie 2011, împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare (decizia nr. 438 din 5 decembrie 2011), procurorul C.M. a formulat o nouă contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Contestatoarea a depus, la 21 februarie 2011, motivele contestaţiei (filele 6 - 11), însă din modul de redactare a acestora, rezultă că ele vizează decizia civilă nr. 276 din 12 septembrie 2011 (pronunţată în recurs).
Ulterior, în şedinţa publică de la 5 martie 2012, contestatoarea a precizat că prin calea de atac exercitată, este vizată decizia civilă nr. 438 din 5 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Cu toate acestea, în memoriul ataşat la dosar de contestatoare şi intitulat „supliment la motivele de contestaţie în anulare”, criticile formulate se referă explicit şi exclusiv tot la decizia pronunţată în recurs.
Printr-o altă cerere depusă la dosarul cauzei, în temeiul art. 4 alin. (1) din Lege nr. 554/2004, raportat la art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 şi raportat la art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005; al art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2), art. 106 alin. (1), art. 103 alin. (1) şi (2), art. 318 alin. (1), art. 320 alin. (3), art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.; al art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 şi al art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, procurorul C.M. a invocat excepţia nelegalităţii acţiunii disciplinare promovate împotriva sa, excepţia nulităţii acestei acţiuni, precum şi excepţia decăderii intimatului din dreptul de a exercita respectiva acţiune, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de un an prevăzut de art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004.
Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, dezlegarea acesteia făcând de prisos analizarea oricăror alte excepţii sau susţineri.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, având în vedere considerentele ce succed.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., pot fi atacate prin contestaţie în anulare numai hotărârile instanţelor de recurs.
Or decizia supusă cenzurii în cauza de faţă este, aşa după cum a precizat contestatoarea, o hotărâre pronunţată asupra unei contestaţii în anulare, nu o decizie pronunţată în recurs, astfel încât criticile sale privind pretinsele erori materiale sau omisiuni de cercetare a vreunui motiv de recurs nu pot fi primite .
Prin art. 129 din Constituţia României cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
De altminteri, şi Curtea de la Strasbourg, în cauza Sebastian Taub contra România, Hotărârea din 12 octombrie 2006, a decis că: „admiterea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1” şi a continuat „Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză”, în acelaşi sens fiind şi Riabykh contra Rusia, nr. 52854/1999, Maşinexport Industrial Group S.A. contra România, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu contra România, hotărârea din 12 octombrie 2006.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare dedusă judecăţii, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, împotriva deciziei civile nr. 438 din 5 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 8268/1/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia civilă nr. 255/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia civilă nr. 421/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
