ICCJ. Decizia civilă nr. 97/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 97/2012
Dosar nr. 10270/1/2011
Şedinţa publică de la 20 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 18 august 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtului N.G.A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, prevăzută de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.
În motivarea acţiunii disciplinare, s-a arătat că, pârâtul judecător a participat la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată formulată de contestatoarea SC B. SRL în Dosarul nr. 313/33/2011 al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal deşi ştia că în dosar există un motiv de incompatibilitate, care atrăgea în privinţa sa obligaţia de a se abţine de la judecată, conform art. 25 C. proc. civ., în condiţiile în care, administratorul contestatoarei este socrul său, iar unul dintre asociaţii respectivei societăţi comerciale este soţia sa.
În drept, comisia de disciplină pentru judecători şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 98-101 din legea sus-menţionată.
Prin întâmpinarea (intitulată „răspuns la acţiunea disciplinară”) pârâtul judecător a invocat, în principal, o serie de vicii de formă, care ar atrage, în opinia sa, nulitatea absolută a cercetării disciplinare iar, în subsidiar, a susţinut, în esenţă, că acţiunea disciplinară este netemeinică.
Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin hotărârea nr. 8/ J din 5 octombrie 2011, a respins excepţia nulităţii absolute a cercetării disciplinare, a admis acţiunea şi, în baza art. 11 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat judecătorului N.G.A. sancţiunea diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a cercetării disciplinare, instanţa de disciplină a reţinut că soluţia se impune, întrucât această etapă prealabilă soluţionării acţiunii disciplinare s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004, fiind stabilite faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite şi au fost analizate toate datele concludente, din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei, procedându-se la verificarea apărărilor formulate, la prezentarea şi administrarea probelor în apărare, precum şi la sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători, în termenele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate.
Instanţa de disciplină a considerat că împrejurările invocate de magistrat, respectiv: modul în care ar fi înţeles comisia să motiveze acţiunea disciplinară, făcând referire la presupuse fapte prescrise; audierea petiţionarilor în condiţiile opoziţiei sale exprese, ca şi refuzul judecătorului cercetat de a da declaraţii şi de a-şi exercita, astfel acest drept; nu sunt de natură să conducă la stabilirea nulităţii cercetării disciplinare.
Pe fondul cauzei, pe baza materialului probator administrat atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi ulterior, de către Secţie în mod nemijlocit, instanţa de disciplină a reţinut următoarea situaţie de fapt.
La de 8 martie 2011, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrată cauza având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B. SRL Baia Mare împotriva deciziei civile nr. 3121 din 21 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 1270/100/2009, intimata fiind SC K. SRL.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 313/33/3011 şi a fost repartizată aleatoriu, prin utilizarea aplicaţiei E.C.R.I.S., completului de judecată C5, cu termen de judecată la 9 septembrie 2011, completul de judecată fiind compus din judecătorii A.H.S., M.D. şi pârâtul judecător N.G.A.
La data de 1 aprilie 2011, contestatoarea SC B. SRL a formulat cerere de preschimbare a primului termen de judecată, invocând durata nerezonabilă a primului termen de judecată în raport de natura urgentă a cauzei, ce avea ca obiect opoziţie la executare, dar şi circumstanţele cauzei, constând în aceea că se dispusese de 3 ori trimiterea spre rejudecare. În cererea de preschimbare a termenului, s-a mai invocat că cererea reclama urgenţă în soluţionare şi prin prisma faptului că una dintre soluţiile posibile în cauză era aceea de a se dispune întoarcerea executării cu privire la bunurile contestatoarei, care deja fuseseră executate silit.
Cererea de preschimbare a fost vizată de primire de către preşedintele completului de judecată din respectiva săptămână şi anume judecătorul N.G.A., fixându-se termen pentru soluţionare în aceeaşi zi, respectiv 1 aprilie 2011.
Cererea a fost soluţionată la termenul fixat, fără citarea părţilor, în compunerea instanţei intrând titularii completului de judecată C5 recurs, respectiv: pârâtul judecător N.G.A. - preşedinte, şi doamnele judecător A.H.S. şi M.D., iar prin încheierea din camera de consiliu de la 1 aprilie 2011 s-a dispus preschimbarea termenului de judecată din data de 9 septembrie 2011 la data de 6 mai 2011.
Încheierea de şedinţă prin care s-a admis cererea a fost motivată de către judecătorul N.G.A., fapt confirmat de altfel de acesta în cursul cercetării disciplinare.
La data de 2 mai 2011, anterior primului termen de judecată stabilit prin preschimbare la 6 mai 2011, judecătorul N.G.A. a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea Dosarului nr. 313/33/2011, în motivarea cererii invocând existenţa unei relaţii de afinitate cu una dintre părţile cauzei, menţionând că administratorul contestatoarei este socrul său, iar unul dintre asociaţii respectivei societăţi comerciale este soţia sa. În drept, în susţinerea declaraţiei de abţinere a invocat dispoziţiile art. 26 şi art. 27 pct. 1 teza finală C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 mai 2011, cererea de abţinere a fost admisă, reţinându-se că, în raport cu motivele expuse în cuprinsul declaraţiei de abţinere, erau incidente dispoziţiile art. 25, art. 26 şi a art. 27 pct. 1 teza finală C. proc. civ.
După soluţionarea incidentului procedural, pârâtul judecător nu a mai participat la instrumentarea cauzei.
Secţia a apreciat că fapta că fapta judecătorului N.G.A., de a participa la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată în Dosarul nr. 313/33/2011 al Curţii de Apel Cluj, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, privind judecătorii şi procurorii, respectiv art. 25, raportat la art. 27 pct. 1 C. proc. civ., art. 2 alin. (2) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003.
S-a considerat de către instanţa de disciplină că nu se poate contesta existenţa unui interes al pârâtului în judecarea cererii, date fiind calitatea de asociat şi acţionar a soţiei sale în cadrul SC B. SRL (contestatoare şi autoare a cererii de preschimbare a termenului în cauză), precum şi împrejurarea că restul acţionarilor sunt cumnatul şi soacra judecătorului, primul având şi calitatea de administrator, ca şi socrul magistratului.
A fost înlăturată apărarea judecătorului referitoare la modul în care acesta califică cererea de preschimbare a termenului ca fiind un act administrativ, cu motivarea că expresia „judecarea pricinii” la care face referire textul art. 25 C. proc. civ., nu se referă doar la administrarea probelor şi soluţionarea fondului cauzei, intrând în conţinutul acestei noţiuni întreaga activitate procesuală care presupune efectuarea unor acte procedurale sau acte procesuale de competenţa judecătorului, din momentul sesizării instanţei şi până la momentul dezînvestirii acesteia.
S-a constatat, de asemenea, irelevant, faptul că, ulterior admiterii declaraţiei de abţinere, magistratul nu a mai participat la instrumentarea şi nici la soluţionarea dosarului, din perspectiva realizării elementelor constitutive ale abaterii disciplinare în discuţie participarea sa la judecarea cererii de preschimbare considerându-se suficientă pentru a se reţine că a existat o încălcare a obligaţiilor şi responsabilităţilor profesionale, concretizate în textele de lege invocate.
Nici împrejurarea că, în cadrul Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj se dispune în mod obişnuit preschimbarea primului termen de judecată, atât la cererea părţilor, cât şi din oficiu, iar practica membrilor completului de judecată din care face parte este în sensul admiterii cererilor de preschimbare formulate, nu a fost reţinută ca motiv de a-l dispensa pe judecător de obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată.
Instanţa de disciplină a apreciat esenţială, din perspectiva realizării elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizată, existenţa unei încălcări a prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi sau interdicţii, condiţie care subzistă în cauză, rezultatul vătămător fiind concretizat în lezarea drepturilor procesuale recunoscute părţilor din proces, drepturi care au fost vătămate, prin însăşi faptul că nu au avut asigurate garanţiile recunoscute de lege, care condiţionează dreptul la un proces echitabil, în componenţa dreptului la un tribunal imparţial.
La individualizarea sancţiunii disciplinare, Secţia pentru Judecători a avut în vedere consecinţele faptei săvârşite, în raport cu natura cauzei privitor la care pârâtul judecător a încălcat dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, împrejurarea că activitatea profesională a acestuia a fost evaluată cu calificativul „foarte bine”, precum şi faptul că este preocupat de perfecţionarea profesională, realizează activitate ştiinţifică şi publicistică şi, nu în ultimul rând, că nu a mai fost sancţionat disciplinar.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de disciplină, invocând art. 49 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004, art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi art. 312 C. proc. civ., precum şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a declarat recurs judecătorul N.G.A.
Printr-o primă critică, recurentul a invocat „nulitatea absolută a cercetării judecătoreşti”, atrasă, în opinia sa, sub două aspecte.
Sub un prim aspect, această sancţiune ar fi atrasă ca urmare a încălcării dreptului său de a face declaraţii, invocându-se în acest sens lipsa procesului verbal de ascultare a sa, în calitate de judecător cercetat.
Consideră recurentul că s-au încălcat, astfel, dispoziţiile imperative ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, după cum aceste prevederi s-au încălcat şi prin constatarea primei instanţe că suntem în ipoteza refuzului de a face declaraţii, în absenţa unui proces verbal reglementat de norma respectivă, care să ateste un atare refuz.
Sub un alt aspect, am fi în prezenţa unui caz de nulitate absolută a „cercetării judecătoreşti”, întrucât s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a rezoluţiilor de clasare din 2005 şi 2006, precum şi normele Codului de procedură civilă.
În acest context, magistratul a susţinut că, prin repunerea în discuţie a unor fapte cu privire la care există deja o soluţie pronunţată prin rezoluţiile de clasare, i se încalcă dreptul la un proces echitabil, din perspectiva securităţii raporturilor juridice anterioare şi prin stabilirea vinovăţiei sale pentru fapte deja prescrise şi care au făcut anterior obiectul controlului de contencios disciplinar.
În opinia sa, această concluzie se impune, urmare faptului că prezumţia de vinovăţie (de lipsă a sa de imparţialitate în anul 2011) a fost stabilită plecându-se de la împrejurarea că, în anul 2005, a transmis un fax unui avocat, în lipsa altor probe.
Cât priveşte încălcarea unor dispoziţii C. proc. civ. care ar atrage nulitatea absolută, judecătorul a arătat că, în procedura cercetării disciplinare, audierea altor persoane în afara magistratului ar trebui să respecte formalităţile impuse audierii martorilor, acestea fiind obligate a depune, anterior, jurământul. În lipsa acestui element formal, a apreciat că se impune înlăturarea tuturor respectivelor depoziţii.
Altă critică formulată de recurent a vizat nelegala sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii, din perspectiva lipsei unei soluţii de clasare pentru primul punct din acţiunea disciplinară şi a nepronunţării Secţiei asupra aspectului respectiv.
În cadrul acestei susţineri, magistratul a învederat că, prin nota Serviciului de inspecţie judiciară din 8 iulie 2011, ca şi prin acţiunea disciplinară, s-au făcut referiri atât la încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi, cât şi la încălcarea prevederilor legale privitoare la interdicţii.
Faţă de împrejurarea că, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicţii (punctul I din acţiunea disciplinară) şi în raport cu concluziile Comisiei de disciplină pentru judecători, în sensul că nu se confirmă presupuse acuzaţii, recurentul opinează că se impunea, conform art. 46 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, să se dispună clasarea, printr-o rezoluţie distinctă şi să fie sesizată Secţia numai cu privire la punctul 2 din acţiune.
Se consideră că, neprocedându-se astfel, i s-a încălcat magistratului dreptul la un proces echitabil şi că soluţia de clasare trebuia emisă de Comisia de disciplină pentru a nu priva părţile de o cale de atac sub acest aspect.
Recurentul apreciază că instanţa de disciplină nu a soluţionat excepţia nelegalei sale sesizări, formulată din această perspectivă.
Printr-o altă critică, recurentul N.G.A. a învederat înlăturarea nemotivată a apărărilor formulate.
În detalierea acestei susţineri, s-a susţinut că Secţia nu a examinat ceea ce a arătat referitor la neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv lipsa încălcării unor drepturi sau interese legitime ale părţilor, deci a rezultatului vătămător.
Din acest punct de vedere, magistratul a subliniat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 44 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 pentru angajarea răspunderii sale disciplinare, dat fiind că, prin admiterea cererii de preschimbare a termenului, nu s-au lezat drepturi exercitate cu bună-credinţă de părţile litigante.
Pe de altă parte, în opinia recurentului, preschimbarea primului termen de judecată ar fi o măsură administrativă, care nu se circumscrie noţiunii de „judecare a pricinii”.
În favoarea acestei afirmaţii, magistratul a adus ca argumente faptul că operaţiunea de stabilire aleatorie a primului termen de judecată reprezintă, în mod similar, o operaţiune administrativă, precum şi împrejurarea că preschimbarea se poate dispune din oficiu, fără citarea părţilor.
În acelaşi context, recurentul a subliniat că nu au existat efecte ale acţiunii sale, nu a existat, practic, prejudiciu. Aceasta deoarece, independent de prezenţa sa în complet, respectiva cerere ar fi fost oricum admisă, pe de o parte pentru că aceasta reprezintă practica acelui complet.
Pe de altă parte, ceilalţi doi colegi nu au reclamat vreo ingerinţă a sa referitor la soluţie şi din moment ce doi membri ai completului erau în favoarea soluţiei de admitere a cererii, oricare alt judecător ar fi intrat nu putea modifica această opinie majoritară.
Recurentul consideră relevant pentru lipsa ingerinţei sale în actul deliberării faptul că, ulterior, pe fond, contestaţia în anulare a fost respinsă.
Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia imparţialităţii, din perspectiva art. 6 paragraf 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului, recurentul a susţinut că, în speţă, nu se poate vorbi despre imparţialitatea judecătorului prin impresia generată de un conflict de interese şi nici despre existenţa unor fapte determinate şi verificabile, care să justifice lipsa de imparţialitate a acestuia.
În concluzie, judecătorul N.G.A. a solicitat admiterea recursului şi, în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a cercetării disciplinare, cu consecinţa respingerii acţiunii disciplinare iar, în subsidiar, casarea hotărârii instanţei de disciplină şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării punctului I din acţiunea disciplinară.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat punctual respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs invocat de judecător are în vedere modul de soluţionare a excepţiei nulităţii absolute a cercetării disciplinare (iar nu „judecătoreşti” cum, în mod eronat, consemnează recurentul).
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că motivele de nulitate invocate prin prisma modului de efectuare a cercetării disciplinare sunt nefondate, în cauză această etapă fiind realizată cu respectarea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004 şi ale Metodologiei de efectuare a controalelor de către Inspecţia judiciară, aprobată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 292/2010.
Astfel, în faza cercetării disciplinare, au fost stabilite faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, au fost analizate toate datele concludente, din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei şi s-a procedat la verificarea apărărilor formulate, la prezentarea şi administrarea probelor în apărare, precum şi la sesizarea Comisiei de disciplină în termenele legal prevăzute.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului privind „lipsa ascultării celui cercetat”.
Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de cercetare disciplinară (Dosar nr. 119/CSJ/2011), rezultă că magistratul şi-a exprimat poziţia cu privire la aspectele care au formulat obiectul cercetării disciplinare, acesta depunând „note scrise” (filele 444-449 din volumul II al dosarului menţionat), „completare la notele scrise” (filele 521-522) şi „completare nr. 2 la notele scrise” (filele 582-584). Din analiza conţinutului notelor menţionate, rezultă că judecătorul şi-a expus punctul de vedere referitor la faptele cercetate, referitor la nota conţinând rezultatul verificărilor prealabile, dar şi cu privire la probele administrate de inspectori în cursul cercetării disciplinare.
Relevante în acest sens sunt menţiunile magistratului care, în completările la notele scrise, îşi exprimă opinia cu privire la aspectele relatate în declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării disciplinare.
Împrejurarea că magistratul a fost ascultat în mod nemijlocit de către inspectori rezultă şi din conţinutul procesului-verbal încheiat la sediul Curţii de Apel Cluj (filele 592-596), semnat şi de către recurent.
În acest sens, în cuprinsul actului, s-a consemnat că: judecătorul cercetat s-a opus administrării probei cu martori, întrucât nu ar fi utilă şi concludentă cauzei, a solicitat audierea ca martor a socrului său (probă administrată în cursul cercetării disciplinare), i s-a adus permanent la cunoştinţă modul de derulare a cercetării disciplinare, inclusiv conţinutul probelor care au fost administrate, în raport cu care şi-a formulat constant apărări pe parcursul cercetării disciplinare. Din cuprinsul aceluiaşi înscris rezultă ascultarea nemijlocită a judecătorului, fiind consemnate răspunsuri ale acestuia la întrebările care i-au fost adresate de către inspector.
Mai mult, în acelaşi proces-verbal, s-a menţionat expres că magistratul „nu are alte precizări de formulat”, astfel încât, având în vedere şi prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ. nu se poate reţine că recurentul nu ar fi fost ascultat, modalitatea în care s-a concretizat această procedură fiind corectă în raport cu dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 317/2004.
Nu este fondată nici susţinerea recurentului privind nulitatea absolută a cercetării disciplinare ca urmare încălcării autorităţii de lucru judecat a rezoluţiilor de clasare din 2005 şi 2006.
Pe de o parte, trebuie observat că recurentul şi-a întemeiat acest motiv de nulitate prin raportare la punctul II din acţiunea disciplinară. Acţiunea disciplinară este însă un act de procedură ulterior cercetării disciplinare şi eventualele sale vicii de formă nu pot atrage nulitatea unei proceduri premergătoare, respectiv a cercetării disciplinare.
Pe de altă parte, se putea vorbi despre încălcarea autorităţii de lucru judecat relativ la cele două rezoluţii ale Comisiei de disciplină, numai în ipoteza în care, pentru aceleaşi fapte, s-ar fi exercitat acţiunea disciplinară, cu toate că, prin respectivele acte, s-a dispus clasarea ambelor cauze. Această situaţie nu se regăseşte însă în speţă.
Împrejurarea că, în circumstanţiere şi pentru a se răspunde unei apărări a judecătorului în sensul asigurării garanţiilor de imparţialitate în dosarul la care se referă acţiunea disciplinară, s-au reţinut aspecte de fapt constatate anterior (fără a se stabili caracterul de abatere disciplinară a acestora) nu este de natură să conducă la concluzia încălcării autorităţii de lucru judecat.
Nu pot fi, de asemenea, reţinute drept motive de nulitate, nici celelalte aspecte invocate de recurent din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat a rezoluţiilor sus-menţionate, dat fiind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa acestei sancţiuni.
Astfel, susţinerea recurentului în sensul că, în cursul acţiunii disciplinare, au fost readministrate probe cu privire la faptele pentru care a fost anterior cercetat, ca şi criticile privind formularea cuprinsă în Nota din 8 iulie 2011, referitoare la aprecierea inspectorului, în sensul „existenţei unei prezumţii că activitatea judecătorului a continuat şi ulterior anului 2005” nu se circumscriu nici cauzelor de nulitate reglementate de art. 105 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu întrunesc cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Ceea ce invocă, în fapt, recurentul sub acest aspect, nu este, în realitate o veritabilă critică de nulitate a cercetării disciplinare.
Întrucât, aşa cum s-a arătat, această etapă procesuală s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile art. 451 şi art. 46 din Legea nr. 317/2004, neregularitatea invocată prin raportare la conţinutul notei întocmite în urma verificărilor prealabile şi care a stat la baza sesizării Comisiei de disciplină nu poate fi reţinută.
Astfel, dispoziţiile art. 45 alin. (3) alin. (5) din Legea nr. 317/2004 condiţionează sesizarea Comisiei de disciplină de existenţa unor indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare, care să fie constatată în urma verificărilor efectuate de către un inspector.
În cauză, recurentul nu neagă participarea sa la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată, deci nu contestă existenţa indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare, fiind contestată doar fapta ce vizează încălcarea interdicţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Dat fiind, însă, că ambele fapte intră în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în mod corect s-a stabilit existenţa indiciilor temeinice, fiind nerelevantă, sub acest aspect, susţinerea recurentului în sensul că încălcarea interdicţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ar fi fost insuficient probată de inspectorul care a efectuat verificările prealabile.
Argumentul de natura celui invocat de recurent nu poate conduce la constatarea nulităţii cercetării disciplinare.
Conform procedurilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Comisia de disciplină realizează propria analiză, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, nefiindu-i opozabile argumentările şi interpretările inspectorului, fiind esenţial să existe doar indiciile comiterii unei abateri disciplinare,cerinţă îndeplinită în cauză.
Întrucât cercetarea disciplinară în speţă a vizat abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în conţinutul căreia intră, după cum s-a arătat, ambele fapte, în mod corect în cursul cercetării disciplinare au fost analizate şi verificate ambele aspecte.
Critica formulată de recurent din perspectiva neîndeplinirii formalităţilor impuse audierii martorilor în cursul cercetării disciplinare, constând în nedepunerea jurământului, este, de asemenea, nefondată.
Potrivit reglementărilor aplicabile în materia procedurii disciplinare, cercetarea disciplinară este o procedură cu caracter administrativ, în cursul căreia se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente, din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 47 alin. (4) devenit alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile Codului de procedură civilă sunt aplicabile numai în procedura soluţionării acţiunii disciplinare, astfel încât obligaţia depunerii jurământului de către martorii audiaţi în cursul cercetării disciplinare nu subzistă.
Este nefondat şi motivul de recurs privind nelegala sesizare a instanţei de disciplină, invocat din perspectiva lipsei unei soluţii de clasare pentru punctul I din acţiunea disciplinară.
Prin nota întocmită în condiţiile prevăzute de art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, inspectorul care a efectuat verificările prealabile a reţinut existenţa indiciilor privind săvârşirea unei singure abateri disciplinare, respectiv cea prevăzută de art. 99 lit. a).
Ţinând cont de faptul că, ambele fapte analizate se circumscriu conţinutului aceleiaşi abateri disciplinare, fiind modalităţi diferite ale acesteia şi având în vedere că sesizarea Comisiei de disciplină s-a dispus, conform art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, practic, pentru săvârşirea unei singure abateri disciplinare, analiza şi soluţia propusă de Comisie puteau avea în vedere această unică abatere.
Prin urmare, clasarea sau declanşarea cercetării disciplinare, după caz, se puteau raporta în mod unitar numai la acea singură abatere disciplinară, neputându-se scinda soluţia pentru fiecare dintre actele materiale care au concretizat-o.
Altfel spus, logica juridică împiedica adoptarea a două soluţii contradictorii pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 317/2004. Nu se putea dispune, pe de o parte, clasarea, pe motiv că nu s-au încălcat interdicţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi, în acelaşi timp, pentru aceeaşi abatere, începerea cercetării disciplinare pentru încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute în art. 25, raportat la art. 27 pct. 1 C. proc. civ., în art. 5 alin. (2) şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi în art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 16/2003.
Analiza teleologică a modului de structurare, din punct de vedere tehnic, a acţiunii disciplinare, pe cele două puncte, conduce la concluzia că aceasta s-a realizat pentru a se evidenţia distinct actele materiale care nu au fost reţinute în conţinutul abaterii disciplinare, de cele care au fost reţinute în conţinutul aceleiaşi abateri.
Expunerea primelor aspecte nu-l prejudiciază pe recurent, devreme ce s-a precizat explicit că acţiunea disciplinară nu se fundamentează şi pe aceste fapte.
Pe de altă parte, analiza aspectelor privind activitatea magistratului, legate de derularea unor proceduri judiciare sau chiar de implicarea sa în desfăşurarea de activităţi comerciale ale SC B. SRL şi SC T.R.W. SRL, ca şi soluţia propusă urmare verificărilor aspectelor respective nu puteau fi omise, având în vedere că acestea au fost evidenţiate în cele 7 sesizări, formulate de Preşedintele Curţii de Apel Cluj, petiţionarii G.G. şi K.A., dar şi în sesizările din oficiu ale Inspecţiei judiciare în baza unor articole de presă, care au stat la baza declanşării procedurii disciplinare în cauză.
În mod eronat recurentul susţine şi că instanţa de disciplină nu s-ar fi pronunţat cu privire la apărările sale formulate din această perspectivă.
Secţia pentru judecători a înlăturat motivat respectivele susţineri, considerând că exced limitelor învestirii sale prin acţiunea disciplinară faptele respective nefiind reţinute în conţinutul abaterii disciplinare supusă examinării.
Nefondate sunt şi criticile recurentului privind înlăturarea nemotivată a apărărilor formulate.
Ceea ce se invocă, în fapt, sub acest aspect este lipsa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, recurentul apreciind că, în cauză o asemenea abatere nu există.
În contextul examinat, Înalta Curte reaminteşte că părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată care, printre altele, depinde şi de imparţialitatea judecătorilor.
Acestei necesităţi, în raport cu care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei incompatibilităţii, în cuprinsul Titlului V al Cărţii I C. proc. civ.
Totodată, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală a pus la îndemâna judecătorului posibilitatea de a solicita abţinerea de la soluţionarea cauzei, tocmai pentru a evita starea de incompatibilitate.
În situaţia în care incompatibilităţile magistraţilor reprezintă o veritabilă garanţie în aplicarea principiilor de drept, menite să asigure înfăptuirea actului de justiţie în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate, legiuitorul a înţeles să sancţioneze nerespectarea de către magistrat a prevederilor legale incidente.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la (…) incompatibilităţi şi interdicţii”.
În speţă, s-a reţinut corect angajarea răspunderii disciplinare a recurentului pentru săvârşirea acestei abateri disciplinare.
Ceea ce i se impută, în fapt, recurentului este că, în calitate de judecător, a făcut parte din completul care a soluţionat o cerere de preschimbare a termenului de judecată a unei contestaţii în anulare, în condiţiile în care petenta contestatoare este o societate comercială al cărei administrator este socrul magistratului, iar unul dintre asociaţi este soţia acestuia.
Examinându-se în ansamblu întregul material probator având legătură cu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului, se constată că situaţia de fapt astfel reţinută în acţiunea disciplinară este reală şi necontestată şi că instanţa disciplinară a dat o apreciere completă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului, reliefându-se corect existenţa faptei, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs.
În mod eronat susţine recurentul că nu ar fi fost avută în vedere apărarea sa privind lipsa rezultatului, respectiv a prejudiciului faptei imputate.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii.
Prevederile legale mai sus invocate, în concordanţă cu cele ale art. 27 pct. 1, raportat la art. 25 C. proc. civ., ale art. 2 alin. (3) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, creează pentru judecător obligaţia de a se abţine în caz de incompatibilitate.
La stabilirea răspunderii disciplinare a recurentului, s-a stabilit în mod corect existenţa urmărilor faptei culpabile reţinute în sarcina sa.
Încălcarea obligaţiei legale de abţinere a recurentului a avut, într-adevăr, drept consecinţă, lezarea unor valori fundamentale în strânsă legătură cu calitatea actului de justiţie şi anume imparţialitatea.
Înalta Curte subliniază că imparţialitatea magistratului trebuie privită şi în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În acest sens, noţiunea de imparţialitate la care face referire art. 6 trebuie apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui magistrat într-o anumită împrejurare (imparţialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noţiune cuprinde un demers obiectiv, ce urmăreşte a determina dacă magistratul oferă garanţii suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă (imparţialitate obiectivă).
Particularităţile speţei relevă în concret o încălcare a imparţialităţii sub această din urmă formă.
Încălcarea obligaţiei legale de abţinere în cazul dat a avut drept consecinţă, pe de o parte, crearea unei suspiciuni legitime că magistratul a fost imparţial (suspiciune evidenţiată în sesizările formulate).
Pe de altă parte, o altă consecinţă a faptei imputate ar putea-o reprezenta percepţia petiţionarilor şi a opiniei publice (a presei) asupra justiţiei, aprecierile negative ale acestora fiind determinate de lipsa lor de încredere în obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorului care participă la soluţionarea unui dosar.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora, în speţă, soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată fiind o operaţiune cu caracter administrativ, nu ar atrage obligaţia de abţinere a magistratului.
Aşa după cum, pe bună dreptate a reţinut instanţa de disciplină, soluţionarea acestui tip de cereri, formulate în temeiul art. 153 alin. (3) C. proc. civ., nu se reduce la un simplu act de administrare a dosarului, ci este rezultatul unei analize a temeiniciei acestei solicitări, pe baza deliberării, constituind o măsură care se circumscrie activităţii de judecată, concretizată atât într-un act procesual, cât şi într-un act procedural.
În contextul examinat, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului referitoare la practica instanţei şi a completului din care magistratul a făcut parte, precum şi împrejurarea că, pe fondul cauzei, contestaţia în anulare formulată de societatea comercială în discuţie a fost respinsă, recurentul neparticipând la soluţionarea dosarului (ca urmare a admiterii cererii sale de abţinere), ca de altfel şi faptul că ceilalţi doi membri din complet, prin opiniile lor, au constituit o majoritate suficientă pentru admiterea cererii şi nu au reclamat vreo ingerinţă a recurentului în proces, nu au semnificaţia care li se atribuie prin motivul de recurs, fiind inapte să acopere nici situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat judecătorul şi nici consecinţa directă şi imediată a încălcării obligaţiilor profesionale sub acest aspect şi pe care recurentul încearcă să le minimalizeze.
Argumentele expuse verbal de către recurent cu prilejul dezbaterilor, relativ la soluţiile date incidentelor procedurale ivite în Dosarul nr. 8323/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu referire la considerentele reţinute în încheierile privind cererile de abţinere sau de recuzare formulate nu se pot reţine, date fiind circumstanţele diferite şi particularităţile fiecărei cauze în parte, situaţia de fapt dedusă prezentei judecăţi nefiind identică în raport cu speţa exemplificată.
Tot în acest context, se reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată de recurentul N.G.A. nu prezintă, de asemenea, relevanţă din perspectiva analizată, aspectele constatate de instanţa europeană în cazurile menţionate rezultând dintr-o altă situaţie de fapt decât cea în speţă.
Având în vedere considerentele expuse şi care relevă legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (4) devenit alin. (7) din Legea nr. 317/2004, coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de N.G.A., judecător la Curtea de Apel Cluj, împotriva hotărârii nr. 8/ J din 5 octombrie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia civilă nr. 202/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 66/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
