ICCJ. Decizia nr. 66/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia civilă nr. 66/2012

Dosar nr. 10122/1/2011

Şedinţa publică de la 6 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea pronunţată de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 9J din 5 octombrie 2011, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva domnului P.E.C., judecător în cadrul Judecătoriei Lugoj, şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat judecătorului sancţiunea „avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din acelaşi act normativ.

Pentru a hotărî astfel, în urma analizei probatoriului administrat, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, petenţii B.P. şi B.I. au solicitat verificarea măsurilor dispuse de pârâtul judecător P.E.C. în Dosarul nr. 2793.1/252/2007 al Judecătoriei Lugoj, arătând că, prin decizia nr. 1151/ R din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare şi că, de la acel moment, judecătorul cauzei amână judecarea cauzei, dovedind astfel că nu respectă hotărârea judecătorească a instanţei superioare.

În fapt, s-a constatat că, prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007, reclamanţii B.P. şi B.I. au chemat în judecată Statul Român, prin Consiliul Local Lugoj, solicitând instanţei să constate preluarea abuzivă, fără titlu, a unui imobilul situat în Lugoj şi să constate nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

La data de 15 iunie 2010 pârâtul judecător a reţinut cauza în pronunţare şi, după amânarea repetată a pronunţării pe parcursul a 30 zile, la data de 16 iulie 2010 a redeschis dezbaterile, în vederea completării probatoriului, stabilind termen de judecată la data de 21 septembrie 2010. La termenul din 21 septembrie 2011 instanţa a adus la cunoştinţa părţilor că dezbaterile au fost redeschise în vederea lămuririi situaţiei terenului ce constituie obiect al litigiului, iar, la cererea părţilor de a depune punctul de vedere în scris, alături de eventuale înscrisuri, a fost acordat termen la data de 02 noiembrie 2010, când una dintre părţi a solicitat să i se comunice înscrisurile depuse de către partea adversă. La data de 11 ianuarie 2011, instanţa a acordat cuvântul părţilor pe fondul cauzei şi a amânat iniţial pronunţarea pentru data de 25 ianuarie 2011, ulterior pentru datele de 08 februarie 2011 şi 10 februarie 2011, când s-a dispus repunerea pe rol, în vederea reluării cercetării judecătoreşti, fiind fixat termen de judecată la data de 15 martie 2011. La termenul de judecată din 15 martie 2011, cauza a fost amânată la data de 03 mai 2011, pentru a fi comunicate relaţii de către o anumită instituţie, cu privire la eventualitatea existenţei unor înscrisuri anterioare referitoare la imobil. La termenul din 03 mai 2011, instanţa a pus în dezbatere necesitatea discutării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, raportat la limitele rejudecării stabilită prin decizia de casare. Cauza a fost amânată pentru ca reclamanţii să îşi exprime un punct de vedere faţă de „nevalabilitatea Statului Român”, iar la termenul de judecată fixat, 07 iunie 2011, după concluziile pe fond, a fost amânată pronunţarea pentru 14 iunie 2011, dată la care a fost pronunţată sentinţa nr. 1757.

Din încheierile pronunţate în cauza respectivă, a rezultat că instanţa a redeschis dezbaterile, iniţial pentru ca părţile să-şi precizeze poziţia faţă de situaţia terenului ce face obiectul litigiului, a doua oară pentru emiterea unor adrese la unul dintre pârâţi şi la un terţ, pentru a se preciza dacă aceştia deţin înscrisuri anterioare cu privire la imobilul în litigiu şi, ultima dată, pentru a pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Această situaţie s-a regăsit şi în alte 8 dosare în care pârâtul judecător a dispus măsuri similare, după cum urmează:

- Dosarul nr. 1935.1/252/2006, reînregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 23 iunie 2009, a fost reţinut în pronunţare la 01 martie 2011, pronunţarea fiind amânată succesiv la datele de 08 martie 2001, 15 martie 2011 şi 22 martie 2011, când au fost redeschise dezbaterile, în vederea completării probatoriului;

- Dosarul nr. 2771.2/252/2007, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj în vederea rejudecării la data de 13 octombrie 2010, reţinut în pronunţare la data de 03 mai 2011, în care s-a dispus amânarea pronunţării la 10 mai 2011 şi 17 mai 20011, când au fost redeschise dezbaterile, pentru suplimentarea probatoriului;

- Dosarul nr. 2855/252/2009, înregistrat la data de 16 octombrie 2009, a fost reţinut în pronunţare la data de 05 aprilie 2011, pronunţarea fiind amânată la data de 19 aprilie 2011, când au fost redeschise dezbaterile şi s-a acordat termen la data de 17 mai 2011, în vederea discutării excepţiilor privind calităţile procesual active şi pasive ale pârâtei reclamante reconvenţionale, dată când a fost reţinută cauza în pronunţare şi s-a dispus amânarea pronunţării la data de 31 mai 2011, când a fost pronunţată sentinţa nr. 1612/2011 din 31 mai 2011;

- Dosarul nr. 1410/252/2010, înregistrat la data de 28 aprilie 2010, în care dezbaterile au avut loc iniţial în şedinţa publică de la 23 martie 2011 şi s-a dispus amânarea pronunţării la datele de 6 aprilie 2011 şi 12 aprilie 2011, când au fost redeschise dezbaterile şi a fost acordat termen la data de 03 mai 2011, în vederea completării probatoriului cu reaudierea martorilor;

- Dosarul nr. 2654/252/2010, înregistrat la data de 19 august 2010, în care dezbaterile au avut loc, iniţial, în şedinţa publică de la data de 18 ianuarie 2011, când s-a dispus amânarea pronunţării la datele de 01 februarie 2011, 8 februarie 2011, 15 februarie 2011 şi 17 februarie 2011, dată la care pârâtul judecător a redeschis dezbaterile, în vederea completării probatoriului şi a acordat termen la data de 19 aprilie 2011;

- Dosarul nr. 3315/252/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 28 octombrie 2010, în care dezbaterile au avut loc, iniţial, în şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 01 februarie 2011, dată la care au fost redeschise dezbaterile în vederea completării probatoriului şi s-a acordat termen la data de 15 martie 2011; ulterior, la 03 mai 2011, cauza a fost din nou reţinută în pronunţare şi s-a amânat pronunţarea la data de 10 mai 2011 şi 17 mai 2011, când a fost soluţionat litigiul;

- Dosarul nr. 2625/252/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 16 august 2010, în care dezbaterile au avut loc iniţial în şedinţa publică din 01 februarie 2011, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 15 februarie 2011, apoi la 22 februarie 2011, dată la care au fost redeschise dezbaterile în vederea completării probatoriului şi s-a acordat termen la data de 23 martie 2011, când instanţa a reţinut din nou cauza în pronunţare şi a dispus amânarea pronunţării la data de 30 martie 2011, apoi la datele de 05 aprilie 2011, 12 aprilie 2011 şi 19 aprilie 2011, când litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1113/2011;

- în Dosarul nr. 1259.2/252/2008, reînregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 6 octombrie 2010, dezbaterile au avut loc în şedinţa din 15 februarie 2011, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 01 martie 2011, apoi la 08 martie 2011, 15 martie 2011 şi 17 martie 2011, dată la care au fost redeschise dezbaterile, în vederea completării probatoriului şi a fost acordat termen la data de 17 mai 2011.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, aşa cum rezultă din expunerea situaţiei dosarelor respective, în mod repetat, pârâtul a procedat la amânarea pronunţării urmată de repunerea pe rol, de mai multe ori în cadrul aceluiaşi dosar, ceea ce arată că acesta nu numai că nu era pe deplin lămurit asupra tuturor aspectelor cauzei la momentul închiderii dezbaterilor, însă nici în momentul când cauza era repusă pe rol nu studia temeinic conţinutul dosarului, de cele mai multe ori motivele invocate pentru reluarea judecăţii fiind indicate generic: completarea probatoriului şi reluarea cercetării judecătoreşti.

Totodată, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, în majoritatea cazurilor analizate, amânarea pronunţării a fost dispusă direct pe o perioadă de 14 zile, măsură ce contravine dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ. S-a reţinut însă şi faptul că, după această primă amânare, pe o perioadă de timp mai mare decât cea permisă de lege, celelalte amânări dispuse în fiecare dosar analizat nu depăşeau 7 zile.

S-a reţinut că această modalitate de lucru se regăseşte doar în cauzele civile soluţionate de pârâtul judecător, în timp ce, în materie penală, deşi a amânat pronunţarea, pârâtul nu a repus cauzele pe rol şi nici nu au existat situaţii de amânări de pronunţare succesive.

În concluzie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că pârâtul amână pronunţarea în aproape toate cauzele soluţionate într-o şedinţă de judecată, iar în unele cauze civile dispune amânarea repetată a pronunţării, urmată de repunerea succesivă a cauzei pe rol.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins apărările pârâtului în sensul că modul de lucru adoptat în dosarele analizate este cauzat de volumul mare de activitate cu care se confruntă încă de la începutul carierei sale şi că şedinţele sale de judecată durează până în jurul orelor 22⁰⁰, reţinând că tocmai acest mod de desfăşurare a activităţii arată existenţa unor deficienţe în gestionarea şedinţelor de judecată, începând cu modul de acordare a termenelor de judecată, a studierii dosarelor, a modului de repartizare a şedinţelor de judecată, cu consecinţe asupra prelungirii duratei şedinţelor şi volumului de activitate.

Raportat la datele statistice la nivelul Judecătoriei Lugoj, s-a reţinut că în anul 2010 pârâtul a rulat 2242 dosare, a participat la 24 şedinţe de judecată şi a soluţionat 699 cauze, iar în primul trimestru al anului 2011 a participat la 13 de şedinţe de judecată, a rulat un număr total de 1177 dosare, din care a soluţionat 443 cauze, iar pe rolul completului condus de pârât figurează o treime din numărul total de dosare ale instanţei mai vechi de un an.

De asemenea, a reţinut Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii că la nivelul instanţei funcţionează doar două complete cărora le sunt asociate cauze civile şi cauze penale, iar numărul dosarelor rulate este mai mare pe completul prezidat de pârâtul judecător, situaţie cauzată exclusiv împrejurării că nu sunt soluţionate cu celeritate cele aflate pe rol.

S-a reţinut, totodată, că pârâtul judecător este programat în şedinţe de judecată doar de două ori pe lună, fiecare şedinţă având o încărcătură medie de 80-90 dosare, deoarece nu doreşte să participe săptămânal în şedinţe de judecată cu o încărcătură mai mică, deoarece şedinţele la interval de o săptămână (cum au fost cele din perioada ianuarie-martie 2011) îi bulversează activitatea, întrucât trebuie să supravegheze activitatea a doi grefieri de şedinţă, în condiţiile în care trebuia să aibă şi o evidenţă a amânărilor de pronunţare.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat existenţa unui mod deficitar de gestionare a şedinţelor de judecată, începând cu modul de acordare a termenelor de judecată, studiul insuficient al dosarelor, multe fiind mai vechi de un an, şi modul de repartizare a şedinţelor, respectiv la două săptămâni, care conduc la prelungirea duratei şedinţelor de judecată, până la ore târzii, la amânarea repetată a cauzelor şi la amânarea pronunţării soluţiilor în altă zi decât cea în care au avut loc dezbaterile, cu consecinţa supraaglomerării activităţii pârâtului judecător.

Din cele expuse, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că faptele pârâtului de a proceda în mai multe dosare la amânarea repetată a pronunţării şi în unele cazuri pe o perioadă mai mare decât cea prevăzută de lege, urmată de redeschiderea dezbaterilor în mod repetat în acelaşi dosar, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora constituie abatere disciplinară „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”.

Astfel, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 150 şi art. 260 alin. (1) C. proc. civ., amânarea pronunţării reprezintă o instituţie juridică reglementată de Codul de procedură civilă, însă regula procesului judiciar este reprezentată de pronunţarea hotărârii în şedinţă publică, în aceeaşi zi cu cea în care a avut loc dezbaterea pe fondul cauzei, iar amânarea pronunţării reprezintă excepţia care intervine în situaţia în care judecătorul nu poate hotărî de îndată.

Deşi textul de lege menţionat nu prevede expres care este durata maximă pentru care se poate amâna cumulativ pronunţarea într-o cauză, faţă de perioada pentru care pârâtul judecător a dispus amânarea şi prin raportare la frecvenţa cu care a apelat la acest procedeu, urmat de cele mai multe ori de repunerea pe rol a cauzei, Secţia a apreciat că acest mod de lucru a afectat dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor lor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 din Constituţia României şi art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările şi completările ulterioare, deoarece, în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la pârâtul judecător spre deliberare, procedurile judiciare au fost în fapt întrerupte, împrejurare ce a determinat în mod evident temporizarea procedurii în respectivele dosare.

Totodată, a reţinut Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii că fapta pârâtului contravine şi prevederilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit cărora judecătorii sunt obligaţi să soluţioneze cauzele într-un termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, dar şi de alte criterii, respectiv comportamentul părţilor, miza dosarului pentru părţile în litigiu, ponderea întârzierii cauzate de activitatea instanţei în durata efectivă a procesului.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că vinovăţia pârâtului rezultă din modul în care a înţeles să aplice dispoziţiile procedurale, fapt ce a avut drept consecinţe nesoluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prelungind nejustificat procedurile judiciare, aceasta constituind totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

La individualizarea sancţiunii, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că cea mai uşoară sancţiune prevăzută de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, este suficientă, întrucât pârâtul judecător şi-a asumat cu responsabilitate prerogativele funcţiei de judecător şi a depus diligenţe pentru a înlătura consecinţele negative, astfel că, la data finalizării cercetării disciplinare, mai avea pe rol un singur dosar din cele 9 analizate, respectiv Dosarul nr. 1410/252/2010.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere şi faptul că pârâtul se află la începutul carierei, fiind numit în funcţia de judecător prin Decretul Preşedintelui României nr. 980 din 10 iunie 2009, iar la Judecătoria Lugoj în activitatea de judecată funcţionează efectiv doar 7 judecători din cei 9 care sunt numiţi, deoarece un judecător este delegat la Penitenciarul Timişoara şi un judecător se află în concediu îngrijire copil, volumul de activitate şi complexitatea cauzelor repartizate pârâtului judecător.

Sub aspectul individualizării sancţiunii, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere şi circumstanţele personale ale pârâtului judecător, rezultând din caracterizările realizate de preşedinţii Judecătoriei Lugoj şi Tribunalul Timiş, în sensul că în cei doi ani de activitate a dat dovadă de corectitudine la locul de muncă, a soluţionat majoritatea cauzelor ce i-au revenit într-un termen rezonabil, pronunţând hotărâri apreciate pozitiv de instanţa de control judiciar, a manifestat disponibilitate pentru a-i fi repartizate şi alte sarcini de serviciu în afara activităţii de judecată, respectiv coordonarea activităţii compartimentelor de arhivă şi registratură, nu există alte reclamaţii sau petiţii privind activitatea desfăşurată de acesta şi nu a mai fost sancţionat disciplinar, aceste fapte fiind singulare în activitatea sa profesională.

II. Recursul declarat de pârâtul judecător P.E.C.

Împotriva Hotărârii nr. 9J din 5 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs pârâtul judecător P.E.C., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât arată că este de acord cu starea de fapt reţinută în hotărârea instanţei disciplinare cu precizarea însă a faptului că repunerea cauzei pe rol „de mai multe ori în cadrul aceluiaşi dosar” a avut loc, în realitate, într-un singur dosar şi anume în Dosarul nr. 2793.1/252/2007, iar, în cazul celorlalte 8 dosare, măsura redeschiderii dezbaterilor a fost dispusă o singură dată în fiecare dosar.

Sub aspectul laturii obiective, recurentul-pârât precizează că nu contestă existenţa amânărilor de pronunţare şi redeschiderea dezbaterilor în cele nouă dosare, însă, susţine că motivele şi împrejurările concrete care au determinat repunerea cauzelor pe rol au fost apreciate greşit de majoritatea membrilor instanţei disciplinare.

Susţine recurentul că deficitul de personal la nivelul Judecătoriei Lugoj, în cadrul căreia fiecare judecător are de acoperit volumul de activitate a 1,4 judecători (7 judecători efectiv în funcţie din totalul celor 10 posturi din schema instanţei) are repercusiuni, din anul 2009 şi în continuare, asupra activităţii de judecată ducând în principal la menţinerea unui nivel ridicat al volumului de activitate pe fiecare judecător.

Astfel, recurentul arată că există doar două complete cărora le sunt asociate cauze civile şi penale, că, la începutul anului 2011, stocul de dosare repartizat completului pe care îl conduce a ajuns la 278 de dosare, şi ca o consecinţă a repartizării ciclice a dosarelor Completului C4 - „Fond funciar”, care a fost desfiinţat, astfel că, începând cu luna ianuarie 2011 a participat săptămânal la şedinţe de judecată cu un număr de 80-90 de dosare pe şedinţă, motiv pentru care durata acestor şedinţe a fost de 12-14 ore, astfel că ora înaintată la care se terminau şedinţele l-au determinat să amâne pronunţările în majoritatea cauzelor.

Instituţia „amânării pronunţării” a fost creată de legiuitor tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să se aplece mai temeinic asupra cauzei în vederea pronunţării unor soluţii legale şi temeinice, iar lipsa de timp este şi ea o cauză care determină luarea unei astfel de măsuri, recurentul-pârât susţinând că tocmai cu această lipsă de timp s-a confruntat când a recurs la aceste amânări la începutul anului 2011, precum şi anterior lunii ianuarie 2011, când numărul cauzelor pentru o şedinţă de judecată era de peste 80, iar şedinţele de judecată erau fixate la un interval de două săptămâni.

Arată recurentul că şedinţele de judecată fixate la un interval de două săptămâni reprezintă modul de lucru la nivelul Judecătoriei Lugoj, determinat în privinţa cauzelor cu arestaţi de protocolul încheiat cu Penitenciarul Timişoara care transferă arestaţi în prima şi a treia săptămână din lună, acest mod de lucru fiind însuşit de toţi colegii judecători din cadrul instanţei. Arată recurentul că acest mod de lucru exista la nivelul instanţei încă de la numirea sa în funcţie şi nu a încercat să-l modifice.

În ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţei de judecată, recurentul-pârât arată că la prima oră lua amânările în cauzele civile, după care trecea la cauzele penale, pentru ca, în partea de final a şedinţei, să revină la dosarele civile, după circa 10 ore de şedinţă, oboseala acumulată determinând omisiuni. Astfel, arată recurentul-pârât că redeschiderea dezbaterilor a fost dispusă doar în cauze civile care erau apelate spre sfârşitul şedinţelor de judecată, când, după amânarea pronunţării, a constatat cu ocazia deliberării că a omis să pună în discuţie unele excepţii ridicate de părţi în dosare, că nu au fost depuse de părţi unele înscrisuri despre care se făcea vorbire în încheieri sau că unele depoziţii de martori nu erau complete.

Susţine recurentul-pârât că, punând în balanţă redeschiderea dezbaterilor cu o soluţie nelegală sau neîntemeiată, a considerat că primează redeschiderea dezbaterilor, chiar dacă prin această măsură se prelungea durata procesului, întrucât, în cazul unei casări cu trimitere spre rejudecare, durata procesului ar fi fost mult mai mare. Consideră recurentul-pârât că redeschiderea dezbaterilor a fost varianta cea mai potrivită în care interesele părţilor au avut cel mai puţin de suferit.

Totodată, recurentul-pârât susţine că, pentru a se aprecia dacă la soluţionarea cauzei a fost depăşit termenul rezonabil, trebuie să fie avute în vedre complexitatea cauzei, comportamentul părţilor, comportamentul autorităţilor, miza dosarelor pentru părţile în litigiu, ponderea întârzierii cauzate de activitatea instanţei în durata efectivă a procesului, iar, în subsidiar, pentru a fi evaluat caracterul imputabil, criteriile expuse trebuie să fie completate cu alte criterii referitoare la durata întârzierii şi consecinţele produse, volumul de activitate al judecătorului, vechimea în profesie, îndeplinirea şi a altor atribuţii în cadrul instanţei de judecată ce revin în temeiul Regulamentului de organizare şi funcţionare a instanţelor etc. În acelaşi sens, recurentul-pârât invocă faptul că sistemul judiciar este supraaglomerat şi că un program de lucru de opt ore nu-i este suficient unui judecător pentru a face faţă tuturor sarcinilor de serviciu care le are. Sub acest aspect, recurentul-pârât invocă şi lipsa sa de experienţă, fiind numit în funcţie în anul 2009, precum şi faptul că, suplimentar activităţii de judecată, a fost desemnat să coordoneze activitatea desfăşurată în cadrul arhivei şi registraturii instanţei, implicându-se activ în această activitate cu multe sacrificii în plan familial şi social.

Totodată, în privinţa volumului de activitate, recurentul-pârât arată că, în primul semestru al anului 2011, numărul cauzelor soluţionate este peste media instanţei, iar cele 9 dosare în care a dispus amânările de pronunţare şi redeschiderile dezbaterilor reprezintă circa 2% din întreaga activitate de judecată desfăşurată, astfel că nu se poate vorbi de o constantă în ansamblu activităţii, ci doar de situaţii cu titlul de excepţie.

În concluzie, recurentul-pârât susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa laturii subiective a abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, astfel că, lipsind elementul intenţional, volitiv, nu poate fi angajată răspunderea disciplinară.

III. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimatul arată că, prin cererea de recurs, recurentul recunoaşte existenţa abaterii disciplinare sub aspectul laturii obiective.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât referitoare la lipsa elementului intenţional-volitiv şi neîndeplinirea condiţiei laturii subiective a abaterii disciplinare, intimatul reiterează aspectele din hotărârea pronunţată de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la faptul că, faţă de perioada pentru care pârâtul a dispus amânarea şi prin raportare la frecvenţa cu care a apelat la acest procedeu, urmat de cele mai multe ori de repunerea pe rol a cauzei, modul de lucru a afectat dreptul pârtilor la soluţionarea cauzelor lor într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 21 din Constituţia României, art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările şi completările ulterioare, art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Sub acest aspect, intimatul invocă situaţia dosarul menţionat în petiţia care a determinat verificările care a fost înregistrat pe rolul instanţei în 2007 (celelalte dosare verificate fiind înregistrate în perioada 2006-2010), susţinând că, prin măsurile de amânare a cauzei dispuse de recurentul-pârât, a fost prelungită durata procesului cu aproximativ un an, prelungire care se datorează exclusiv măsurilor dispuse de judecătorul cauzei. În acest sens, intimatul face trimitere la măsurile de amânare succesivă a pronunţării şi de repunere pe rol a cauzei în Dosarul nr. 2793.1/252/2007.

Sub aspectul laturii subiective, intimatul susţine că vinovăţia recurentului-pârât rezultă din modul în care a înţeles să aplice dispoziţiile procedurale, prevăzând şi urmărind chiar tergiversarea cauzelor - cum reiese din cererea de recurs - fapt ce a avut drept consecinţe nesoluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prelungind nejustificat procedurile judiciare, aceasta constituind totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

Totodată, intimatul susţine că, la individualizarea sancţiunii, a fost avută în vedere aplicarea celei mai uşoare sancţiuni, a fost luat în considerare faptul că pârâtul se află la începutul carierei şi s-a ţinut cont de circumstanţele personale ale pârâtului, aşa cum rezultă din caracterizările realizate de preşedinţii Judecătoriei Lugoj şi Tribunalul Timiş. Sub acelaşi aspect, intimatul susţine aspectele invocate de recurent nu reprezintă decât parţial cauze justificative, iar nu în totalitate, mai ales că la aprecierea existenţei faptei şi, implicit, la sancţiunea aplicată au fost avute în vedere toate elementele de fapt, care includ şi amânările nejustificate ale cauzelor, precum şi toate elementele circumstanţiale în ansamblul lor, neputându-se reţine împrejurări exoneratoare de răspundere disciplinară.

Totodată, intimatul susţine că volumul mare de activitate şi modul ineficient de desfăşurare a activităţii desfăşurate de pârât derivă din existenţa unor deficienţe în gestionarea şedinţelor de judecată, începând cu modul de acordare a termenelor de judecată, studierea şedinţelor de judecată, modul de repartizare a şedinţelor de judecată (din două în două săptămâni), cu consecinţe asupra prelungirii duratei acestora până la orele 20-22⁰⁰, nepronunţarea în ziua în care au avut loc dezbaterile, amânarea repetată a cauzelor etc., cu consecinţa supraaglomerării activităţii. De asemenea, intimatul susţine că, din analiza datelor statistice, a reieşit că pe completul judecătorului au intrat relativ puţine dosare la primul termen de judecată, astfel că numărul mare de cauze pe şedinţă s-a datorat exclusiv împrejurării că nu sunt soluţionate cu celeritate cele aflate pe rol, astfel că, în timp, pe fondul participării la două şedinţe pe lună, dosarele se acumulează.

IV. Considerentele instanţei de recurs

Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din expunerea lucrărilor cauzei, rezultă că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut săvârşirea de către recurent a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru modul în care a înţeles să uzeze de mecanismul procedural al amânării pronunţării hotărârii şi de posibilitatea procedurală a redeschiderii dezbaterilor în cazul celor nouă dosare, a căror situaţie a fost prezentată anterior, nefiind necesară reluarea detaliată a istoricului litigiilor respective.

Conform art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la data pronunţării hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii), constituie abatere disciplinară „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”.

Din interpretarea dispoziţiilor respective, Înalta Curte reţine că, pentru a se constata săvârşirea abaterii disciplinare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- existenţa unei nerespectări a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor;

- existenţa unui caracter repetat al nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor;

- existenţa unor motive imputabile judecătorului în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la nerespectarea dispoziţiilor procedurale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor

Înalta Curte constată că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut nerespectarea de către recurentul-pârât a dispoziţiilor convenţionale, constituţionale, legale şi regulamentare care consacră principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.

Astfel, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut faptul că, prin modul în care a soluţionat cele 9 dosare, pârâtul a încălcat următoarele dispoziţii:

- dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, conform cărora „părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”;

- dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii”;

- dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul profesional”;

- dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „judecătorii au următoarele îndatoriri: […] g) să soluţioneze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecăţii”;

- dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale […]”.

În esenţă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut săvârşirea de către pârât a abaterii disciplinare având în vedere modul în care judecătorul a făcut uz de dispoziţiile procedurale care îi permit să amâne pronunţarea şi să dispună redeschiderea dezbaterilor, respectiv dispoziţiile art. 151 şi art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ., „dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile”.

Instanţa reţine că dispoziţiile procedurale reglementează posibilitatea de „amânare a pronunţării” hotărârii, iar termenul pentru care se poate amâna pronunţarea este un termen relativ, atâta timp cât nerespectarea dispoziţiilor respective nu este prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii. Or, amânarea pronunţării pentru un termen mai mare de 7 zile nu este prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, dispoziţiile art. 151 C. proc. civ., conform cărora „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri”, permit repunerea cauzei pe rol ori de câte ori judecătorul apreciază că îi sunt necesare lămuriri suplimentare pentru a pronunţa hotărârea.

Cu referire la respectarea principiului termenului rezonabil, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în privinţa dosarelor enumerate în cuprinsul hotărârii atacate, aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a istoricului cauzei, a existat un anumit interval de timp între data rămânerii în pronunţare şi momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti.

De asemenea, este necontestat faptul că în Dosarul nr. 2793.1/252/2007, între data primei reţineri în pronunţare (15 iunie 2010) şi data pronunţării hotărârii (14 iunie 2011), a existat un interval de aproape un an de zile, însă, în tot acest interval de timp, ca urmare a redeschiderii dezbaterilor, au fost lămurite diverse aspecte necesare, în opinia judecătorului, pronunţării unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale, aspecte care au vizat, pe de o parte, elemente necesare soluţionării cauzei (lămurirea situaţiei terenului în litigiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului), iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor procedurale ale părţilor (cererea unei dintre părţi de a i se comunica înscrisurile depuse de către partea adversă, exprimarea punctelor de vedere ale părţilor faţă de aspectele puse în discuţie).

În schimb, în privinţa celorlalte 8 dosare analizate cu ocazia soluţionării acţiunii disciplinare, Înalta Curte constată că intervalul de timp între prima reţinere a cauzei în pronunţare şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti este mult mai mic, spre exemplu: aproximativ o lună de zile în cazul Dosarului nr. 2855/252/2009, circa 2 luni şi jumătate în cazul Dosarului nr. 2625/252/2010 sau aproximativ 4 luni de zile în cazul Dosarului nr. 3315/252/2010.

Însă, aprecierea respectării principiului termenului rezonabil în soluţionarea cauzelor presupune luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante, întrucât recurgerea la mijloacele procedurale constând în amânarea pronunţării şi repunerea cauzei pe rol nu conduc în mod automat la concluzia încălcării principiului enunţat.

Or, în cauză, aşa cum rezultă din coroborarea argumentelor prezentate, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a procedat în soluţionarea dosarelor analizate la utilizarea unor mijloace reglementate de Codul de procedură civilă, astfel că nu se reţine încălcarea unor dispoziţii procedurale prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Dacă, însă, prin modalitatea de necontestat în care a înţeles să utilizeze mijloacele procedurale, recurentul-pârât a săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a se stabili în raport şi cu celelalte condiţii impuse de textul de lege şi a căror îndeplinire va fi analizată în continuare.

În ceea ce priveşte caracterul repetitiv al nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut existenţa caracterului de repetitivitate raportat la modul în care recurentul-pârât a procedat în privinţa celor nouă dosare civile al căror istoric este prezentat în debutul considerentelor prezentei decizii.

În analiza efectuată, Înalta Curte are în vedere volumul de activitate al pârâtului din anul 2010 şi din primul trimestru al anului 2011, astfel cum este reflectat de datele statistice reţinute chiar de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora, în perioada vizată, pârâtul judecător P.E.C. a rulat în total 3.419 dosare, din care a soluţionat un număr total de 1.142 de dosare.

Or, Înalta Curte constată că cele nouă dosare avute în vedere de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă un procent de 0,78% din totalul dosarelor soluţionate de recurentul-pârât în perioada de referinţă.

Înalta Curte apreciază că nu este rezonabil a se reţine existenţa caracterului de repetitivitate, în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la modul de lucru adoptat de pârât în privinţa unui procent de doar 0,78% din totalul dosarelor soluţionate. Dimpotrivă, instanţa apreciază că este rezonabil a se reţine existenţa unui caracter de repetitivitate în privinţa modului de lucru adoptat de judecător în privinţa procentului de 99,22% din totalul dosarelor soluţionate şi în cazul cărora nu a fost constatată nerespectarea dispoziţiilor privitoare la soluţionarea litigiilor cu celeritate.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu se poate reţine, în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinirea condiţiei referitoare la caracterul de repetitivitate.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la caracterul imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor

Sub acest aspect, instanţa reţine că modul în care pârâtul a procedat în privinţa celor nouă dosare a fost cauzat în primul rând de volumul mare de activitate şi durata mare de timp a şedinţelor de judecată atât în contextul în care magistratul se află la începutul carierei, cât şi în condiţiile în care pârâtul a fost preocupat să pronunţe hotărâri temeinice şi legale, care să nu fie desfiinţate în căile de atac.

Înalta Curte apreciază că a pretinde judecătorului la început de carieră să pronunţe toate hotărârile în şedinţă publică în aceeaşi zi cu cea în care a avut loc dezbaterea pe fondul cauzelor şi a considera că repunerea cauzei pe rol în cazul a 0,78% din totalul dosarelor soluţionate în perioada de referinţă constituie o conduită constantă de o asemenea gravitate încât impune aplicarea sancţiunii disciplinare, nu reprezintă o interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materia răspunderii disciplinare în spiritul reglementării care, în opinia Curţii, urmăreşte combaterea unor comportamente constant şi evident deviante, a căror existenţă nu este întâlnită în speţa de faţă.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere în primul rând faptul că, dacă volumul mare de activitate influenţează negativ inclusiv modul în care un judecător cu experienţă gestionează cauzele ce îi sunt repartizate spre soluţionare, cu atât mai mult această realitate a sistemului judiciar îşi pune amprenta asupra modului în care un magistrat la început de carieră îşi formează deprinderile de bună practică în consonanţă cu rigorile procedurale pentru soluţionarea cu celeritate, dar mai ales în condiţii de temeinicie şi legalitate, a litigiilor cu care este învestit. Sub acest aspect, nu este lipsit de relevanţă faptul că recurentul-pârât intră în şedinţă de judecată cu un volum de 80-90 de dosare, motiv pentru care şedinţele durează 12-14 ore şi se termină în jurul orelor 20-22⁰⁰, când, pentru a respecta cu stricteţe şi fără excepţie dispoziţiile procedurale, ar trebui să procedeze la deliberare şi pronunţarea hotărârii în şedinţă publică.

Cele 9 dosare analizate, adică un procent de 0,78% din totalul dosarelor soluţionate în perioada de timp analizată, reprezintă în activitatea judecătorului ceea ce Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut în motivarea hotărârii pronunţate ca fiind excepţia de la regula procesului judiciar, şi anume amânarea pronunţării, ca excepţie ce intervine în situaţia în care judecătorul nu poate hotărî de îndată, împrejurare pe deplin justificată în speţă de volumul mare de activitate.

Tot sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare reţinute în sarcina recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că absenţa caracterului imputabil al faptei derivă atât din preocuparea judecătorului de a pronunţa soluţii temeinice şi legale, cât şi din aspectele constatate chiar de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că amânarea pronunţării a fost dispusă „doar în cauzele civile […], în timp ce, în materie penală, deşi a amânat pronunţarea, pârâtul nu a repus cauzele pe rol şi nici nu au existat situaţii de amânări de pronunţare succesive”. Această împrejurare demonstrează netemeinicia aserţiunii că pârâtul ar fi optat în mod obişnuit şi constant pentru o metodă de soluţionare a dosarelor cu nerespectarea principiului soluţionării cu celeritate a cauzelor.

Ca argument suplimentar, sub aspectul respectării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, jurisprudenţa CEDO în care s-a reţinut că a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil cu referire la situaţia unei şedinţe de judecată care a durat peste 17 ore, întrucât este crucial ca judecătorul să beneficieze de plenitudinea capacităţii de concentrare şi de atenţie pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală (C.E.D.O., Hotărârea din 19 octombrie 2004, cauza Makhfi împotriva Franţei, §40). Raportat la circumstanţele cauzei, aspectele reţinute de C.E.D.O. sunt pe deplin aplicabile, având în vedere condiţiile în care recurentul-pârât îşi desfăşoară activitatea în cazul şedinţelor de judecată care se finalizează în jurul orelor 20-22⁰⁰, ulterior cărora ar trebui să procedeze la deliberări şi la pronunţarea hotărârilor în şedinţă publică.

În final, Înalta Curte are în vedere şi faptul că judecătorul se află la începutul carierei, iar aplicarea unei sancţiuni disciplinare, fie ea şi cea mai uşoară dintre cele prevăzute de lege, pentru modul în care a înţeles să aplice dispoziţiile procedurale, care îi permiteau să procedeze în modul respectiv, în privinţa unui procent nesemnificativ din totalul cauzelor soluţionate, este de natură a afecta negativ, pentru viitor, cariera şi, implicit, motivaţia magistratului în activitatea pe care o desfăşoară. În acest sens, Înalta Curte constată, din conduita judecătorului, că simpla exercitare a acţiunii disciplinare a produs asupra magistratului un efect suficient de puternic pentru a considera că, în viitor, va dovedi o atenţie sporită în ceea ce priveşte recurgerea la mecanismele procedurale de o asemenea manieră încât să nu îi mai poată fi imputată nerespectarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.

În concluzie, a ignora realităţile deficiente din sistem sub aspectul gradului de încărcare a activităţii magistratului, care uneori presupune eforturi dincolo de limita posibilităţilor umane, şi a impune judecătorului, în procent de peste 99% din totalul cauzelor soluţionate, obligaţia de a pronunţa soluţia în aceeaşi zi, chiar dacă aceasta presupune realizarea procesului complex de deliberare ulterior orelor 20-22⁰⁰ şi după participarea la o şedinţă de judecată de 12-14 ore, echivalează cu nerespectarea în privinţa magistratului a condiţiilor elementare minime de desfăşurare a activităţii în măsura în care, în acelaşi timp, i se pretind concentrare şi atenţie sporite, pentru a pronunţa soluţii temeinice şi legale.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de P.E.C. şi va anula hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P.E.C. împotriva Hotărârii nr. 9J din 5 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 9J din 5 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia civilă nr. 97/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 65/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 256/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 65/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 97/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 202/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 447/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 277/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI