ICCJ. Decizia nr. 2591/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2591/2012
Dosar nr. 4808/117/2007
Şedinţa publică din 05 aprilie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate calitatea reclamantei de succesoare a defunctei A.E., să oblige pârâta la plata unei despăgubiri în cuantum de 27.121 Euro, echivalentul a 40Euro/mp, pentru imobilul teren în suprafaţă de 678 mp, situat pe raza localităţii Luna de Sus şi la repararea prejudiciului suferit ca urmare a scăderii valorii terenului rămas, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.500 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate, cuprinse în hotărârea nr. 75/2006, situate în localitatea Floreşti, (arabil intravilan, tarlaua 36, parcela 14, în suprafaţă de 362 mp, identificat cadastral cu nr. 4147 şi arabil extravilan, tarlaua 36, parcela 14, în suprafaţă de 316 mp, identificat cadastral cu nr. 4146), a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciul suferit ca urmare a scăderii valorii terenului rămas, şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că cererea de constatare a calităţii de moştenitor a fost formulată de reclamantă numai pentru justificarea calităţii sale procesuale active, dar calitatea procesuală a reclamantei nu a fost contestată.
Din concluziile raportului de expertiză, întocmit de experţii S.M., G.P. şi F.M., a rezultat că, la data exproprierii, respectiv 06 septembrie 2007, valoarea terenului era de 15.500 Euro (55.200 lei), iar la data întocmirii raportului de expertiză era de 13.500 Euro (57910 lei).
Printr-un supliment la expertiză, experţii au apreciat că partea de teren rămasă după expropriere nu primeşte un spor de valoare.
Prin urmare, întrucât la data întocmirii raportului de expertiză, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost mult mai mare decât cel avut în vedere de pârât (prin hotărârea de expropriere s-a avut în vedere o valoare de 9,4 Euro/mp, valoare net inferioară faţă de valoarea determinată de experţi atât la momentul exproprierii, cât şi la momentul evaluării), tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.500 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, iar prin decizia nr. 179 A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul formulat.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007 emisă de pârâtă în favoarea reclamantei, nu a fost contestată calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri, în calitate de succesoare a titularei A.I.E.
Expertiza administrată şi omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerinţelor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se valoarea terenului expropriat la momentul întocmirii expertizei, în raport de dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
La stabilirea cuantumului despăgubirii experţii au aplicat metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda capitalizării venitului, ajungând la concluzia că valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare în litigiu, ţinând cont şi de poziţia, dimensiunile şi forma terenului, la data efectuării expertizei, este de 13.500 Euro.
Faţă de valorile practicate pe piaţa liberă în anul 2006, despăgubirea stabilită şi acordată de pârâtă prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, în cuantum de 6.378,40 Euro, este mult inferioară, astfel că, în mod legal, prima instanţă a acordat cu titlu de despăgubiri suma de 13.500 Euro, aşa cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate:
Reclamanta nu a probat calitatea de proprietar asupra terenului expropriat întrucât nu a reuşit să dovedească faptul că este moştenitoarea lui A.E., pe numele căreia a fost emis titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004.
1. În cuprinsul hotărârii de stabilirea a despăgubirilor nr. 75 din 06 septembrie 2007, reclamanta T.S.E. a fost identificată ca fiind persoană doar aparent îndreptăţită să primească despăgubiri, în calitate de potenţial succesor al titularei A.I.E. Totodată, la întocmirea procesului-verbal nr. 47 din 13 august 2007, anexă la hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 i-a pus în vedere numitei T.S.E. - titularul aparent prezent la şedinţa comisie - să completeze documentaţia depusă, printre altele, cu certificatul de moştenitor după A.I.E., în care să figureze şi terenul din titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. Or, după cum reiese din conţinutul hotărârii, reclamanta nu s-a conformat solicitării, nefăcând dovada în faţa comisiei că este titulara vreunui drept real asupra terenului expropriat.
2. Prin decizia recurată au fost încălcate prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportate la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară deoarece, deşi raportul de expertiză a fost întocmit în octombrie 2009, a stabilit valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare în litigiu în baza unor tranzacţii încheiate în cursul anului 2006, cu un an înainte chiar de momentul exproprierii.
În plus, lucrarea de expertiză nu este susţinută de vreun înscris doveditor, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 si art. 1169 C. civ.
Se mai arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., omologând un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât experţii judiciari nu au depus dovada efectuării vreunui demers în vederea obţinerii unor tranzacţii încheiate în anul 2006, situaţie în care toate susţinerile acestora din cadrul metodei comparaţiei trebuie privite ca fiind nedovedite.
Referitor la categoria de folosinţă a imobilului teren, contrar celor menţionate de către experţi, terenul expropriat este inclus în categoria terenurilor arabile, situat parţial în extravilanul localităţii şi parţial în intravilan. Astfel, regimul juridic al acestuia este distinct, iar diferenţele în materie de preţ sunt evidente, întrucât terenurile arabile nu sunt construibile. De asemenea, în cazul acestor imobile, orice raportare la utilităţi este superfluă, iar compararea terenului în litigiu cu terenuri construibile, situate în intravilan este de natură a creşte în mod semnificativ valoarea despăgubirii.
Totodată, determinarea unei valori globale a terenului, fără a se da o mare importanţă categoriei de folosinţă (intravilan şi extravilan), reprezintă o nesocotire a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 republicate.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri, Înalta Curte reţine în acord cu concluziile instanţei de apel că, prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, chiar recurenta a reţinut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptăţită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluţionarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta.
Este adevărat că, în cuprinsul procesului verbal nr. 47 din 13 august 2007, s-a consemnat faptul că intimatei i s-a pus în vedere ca până la data de 04 septembrie 2007 să completeze documentaţia cu certificatul de moştenitor după A.I.E., în care să figureze şi terenul din titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. Însă, prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, emisă ulterior acestei date, a fost aprobată plata de despăgubiri în favoarea intimatei pentru terenurile expropriate, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calităţii acesteia de persoană îndreptăţită la acordarea respectivelor despăgubiri.
2. Sunt fondate criticile formulate de recurent în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea 33/1994.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia”.
În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, iar în cuprinsul acestui raport, experţii menţionează că „nu se poate vorbi de o piaţă funcţională pentru proprietăţi de tipul celei analizate” şi că „proprietăţile comparabile utilizate în analiza comparativă sunt trei terenuri tranzacţionate în anul 2006”.
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 26 din Legea 33/1994, atât experţii cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens.
Fundamentându-şi hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009 care a avut în vedere două tranzacţii imobiliare şi un antecontract de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2006, anexate raportului efectuat, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva deciziei nr. 179 A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 aprilie2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2575/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2612/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
