ICCJ. Decizia nr. 2756/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2756/2012
Dosar nr. 7235/46/2005*
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 3 mai 2005, Tribunalul Argeş a respins contestaţia formulată de O.E.F. împotriva dispoziţiei nr. DD/2005, emisă de Primarul Comunei P., în contradictoriu cu pârâta Primăria P., respingând excepţia nulităţii acestei dispoziţii.
În motivare, s-a reţinut, în fapt, că petenta a adresat Primăriei Comunei P., la data de 14 februarie 2002, notificare în vederea restituirii imobilului „M.”, proprietatea autorilor săi.
La data de 29 februarie 2002, Primăria a comunicat contestatoarei faptul că acest imobil este deţinut de SC C.B. SRL Popeşti, aceasta insistând, însă, ca notificarea sa să fie soluţionată de către Primărie.
Constatându-se îndeplinirea obligaţiei instituită de art. 26 alin. (2) în ceea ce priveşte imobilul moară, cu referire la dispoziţiile din Legea nr. 10/2000, s-a constatat nefondată contestaţia împotriva celor comunicate de pârâtă.
Cât priveşte dispoziţia emisă asupra terenului de 5.000 m.p. pe care se află construcţia, pentru care s-a respins notificarea cu motivarea că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, fiindu-i emis contestatoarei act de validare a propunerii de reconstituire a dreptului de proprietate şi proces-verbal de punere în posesie, cu nr. X/2002, a fost respinsă şi obiecţiunea formulată de aceasta, privitoare la modul de soluţionare a notificării în privinţa retrocedării terenului.
Se reţine totodată că petenta se plânge şi pentru faptul că a fost pusă în posesie într-un alt punct decât cel în care fosta sa proprietate s-a aflat, instanţa constatând că, pentru o asemenea nemulţumire, există o altă cale procesuală, prevăzută de Legea nr. 18/1991, motiv pentru care nu a trecut la soluţionarea cererii sale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cale de atac cu privire la care s-a observat că atinge două chestiuni: una a soluţionării contestaţiei sale împotriva deciziei nr. 32/2005 prin care s-a răspuns la notificarea sa privind retrocedarea, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a unui teren de 5.000 m.p., situat în intravilanul localităţii P., pe care s-a aflat o moară naţionalizată prin Decretul nr. 119/1948, cea de-a doua, corectei aplicări a Legii nr. 18/1991, cu privire la acelaşi teren.
Cu privire la cererile formulate de către reclamanta O.E.F., legate de modalitatea de aplicare, faţă de pretinsul său drept de proprietate funciară asupra celor 5.000 m.p. situaţi în intravilanul localităţii P., s-a observat că nu au caracter de cereri incidente sau accesorii, pentru a rămâne, potrivit art. 17 C. proc. civ., în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale. O astfel de cerere comportă un regim referitor la competenţa căii de atac şi probaţiune, distinct de cel pe care îl au cererile fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
De altfel, chiar Tribunalul, în soluţia sa, a refuzat părţii soluţionarea petitelor sale având acest fundament, arătând că plângerea formulată sub acest aspect se bucură de protecţie jurisdicţională într-o altă cale procesuală, prevăzută de Legea nr. 18/1991.
Procedând astfel, Tribunalul a aplicat greşit legea.
În măsura în care constata că cererea ce i-a fost adresată cade în competenţa de soluţionare a unei instanţe de alt grad, era obligat să îşi decline competenţa în favoarea acelei instanţe, iar nu să respingă această cerere. Procedând în acest mod, a lipsit partea de beneficiul încadrării în termenele de adresare către instanţe, termene ce se consideră respectate, chiar dacă această adresare s-a făcut către o instanţă judecătorească, necompetentă material sau teritorial.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că, întrucât prima instanţă de fond nu a soluţionat pretenţiile deduse înţelepciunii sale de către parte sub aspectul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 cu privire la terenul de 5.000 m.p. pe care s-a aflat întreprinderea de morărit pentru care pretinde îndreptăţirea sa la una dintre formele de reparaţie prevăzute de legile ulterioare anului 1989, a considerat că se impune admiterea apelului reclamantei, desfiinţarea, în parte, a sentinţei pronunţată de Tribunal, disjungerea cererii reclamantei privitor la această chestiune şi trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Costeşti, sens în care a procedat potrivit dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Cât priveşte celelalte critici aduse prin motivele de apel aceleiaşi sentinţe, întrucât acestea comportă pronunţarea, cu prioritatea de către instanţa competentă, asupra aplicabilităţii procedurii de reconstituire a dreptului de proprietatea şi punerea în posesie instituite prin Legea nr. 18/1991, cu completările şi modificările ulterioare, s-a dispus suspendarea judecării apelului în partea privitoare la modul de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren, până la soluţionarea irevocabilă a cererii privind rezolvarea, în acea procedură, a chestiunilor legate de restituirea aceluiaşi bun, în condiţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Ca urmare, prin decizia nr. 51 A din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti, a admis apelul formulat de reclamanta O.E.F., împotriva sentinţei civile nr. 51 din 3 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, care a fost desfiinţată în parte.
A fost disjunsă cererea reclamantei privitoare la aplicarea, cu privire la terenul de 5.000 m.p., a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 formând un nou dosar cu termen la data pronunţării deciziei şi trimisă cauza spre competentă soluţionare, Judecătoriei Costeşti.
A fost suspendată judecata apelului asupra modului de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu privire la acelaşi teren, până la soluţionarea irevocabilă a cererii formulată în baza Legii nr. 18/1991 modificată.
Totodată, prin decizia nr. 52/A din 5 aprilie 2011, aceeaşi instanţă de apel a trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Costeşti apelul reclamantei împotriva aceleiaşi sentinţe a Tribunalului, referitor la cererea de constatare a nelegalităţii aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, în privinţa terenului de 5.000 m.p.
Curtea de Apel a constatat ca find nelegală modalitatea de soluţionare a cererii prin respingerea ei cu motivarea existenţei unei alte proceduri ce cade tot în competenţa instanţelor judecătoreşti, prin decizia civilă nr. 51/A din 5 aprilie 2011 prin care a fost admis apelul şi desfiinţată, în această parte, sentinţa civilă nr. 51 din 3 mai 2005, dată de Tribunalul Argeş, dispunând disjungerea judecăţii asupra nemulţumirilor legate de aplicarea Legii nr. 18/1991, şi formând prezentul dosar (nr. 484/46/2011).
Asupra acestei chestiuni, instanţa de apel a constatat că Tribunalul în mod greşit a pronunţat soluţia sa, pe de o parte constatând că este învestit cu o asemenea cerere, pe de alta, refuzând să o soluţioneze, deşi nu era competent, în condiţiile în care, în mod imperativ, C. proc. civ. impune instanţei ca, dacă, verificându-şi competenţa, constată că aceasta nu îi aparţine, să trimită instanţei competente sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională pe care îl consideră apt a pronunţa o asemenea soluţie, iar nu să refuze rezolvarea jurisdicţională a cererii.
De aceea, această parte a judecăţii, fondată pe pretinsa greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, cu completările şi modificările ulterioare, a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Costeşti, în primă instanţă, atât în partea privitoare la validarea propunerii de reconstituire a dreptului, cât şi în măsura în care sesizarea ar fi nefondată or tardivă, în partea privitoare la punerea în posesie comunicată la data de 14 august 2003, pe parcursul desfăşurării procesului pornit în anul 2003 în faţa instanţei competente să verifice aplicarea Legii nr. 10/2001, prin procesul-verbal de punere în posesie nr. X din 15 noiembrie 2002.
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs reclamanta O.E.F., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut ca fiind greşită soluţia instanţei de apel de disjungere a pricinii sale cu privire la soluţia ce urmează a se da terenului, pretins prin aceeaşi notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001 indicată drept temei al cererii dedusă judecăţii şi în baza căreia urma să analizeze legalitatea dispoziţiei administrative contestate în prezenta procedură (inclusiv cu privire la teren).
Din acest motiv este nelegală atât soluţia instanţei de disjungere a cererii sale cu privire la terenul preluat de stat, împreună cu moara naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948, cât şi dispoziţia de suspendare a soluţionării apelului său cât priveşte soluţia dată notificării sale formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia contestată în cauză, până la soluţionarea cauzei trimisă judecătoriei.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Obiectul litigiului îl constituie contestaţia formulată de reclamantă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, împotriva dispoziţiei nr. DD/2005, emisă de pârât, prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a bunurilor imobile solicitate de reclamantă, justificat, în art. 1, pe considerentul că nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a defunctului S.I., iar în art. 2, pe motiv că terenul în suprafaţă de 5.000 m.p., pretins prin aceeaşi notificare, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991.
Solicitând instanţei verificarea legalităţii dispoziţiilor actului emis în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanta a supus verificării jurisdicţionale actul menţionat, atacat prin intermediul contestaţiei - cale de atac prevăzută de aceeaşi lege specială şi în temeiul acestei legi, Legea nr. 10/2001, incidentă raportului juridic litigios.
Aceasta înseamnă, astfel cum de altfel pretinde şi legea specială, şi verificarea conformităţii actului administrativ atacat cu dispoziţiile acestei legi, iar nu prin raportare la alte acte normative reparatorii, procedura judiciară declanşată prin contestaţia reglementată de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, distingându-se prin caracterul său unic şi unitar, cât priveşte imobilele (construcţii şi teren) şi măsurile reparatorii cuvenite pentru acestea, cuprinse în domeniul său de reglementare.
Prin urmare este nelegală dispoziţia instanţei de apel de a scinda procedura judiciară dedusă judecăţii şi a pretinde analizarea cererii reclamantei prin raportare la dispoziţiile unor acte normative distincte, funcţie de natura bunului imobil pretins (teren sau construcţie), hotărârea astfel pronunţată fiind contrară prevederilor ce guvernează judecata cererii deduse judecăţii.
Este nelegală totodată aceeaşi dispoziţie a instanţei, ce se vădeşte a fi dată cu încălcarea art. 165 C. proc. civ., care reglementează incidentul procedural reţinut de instanţă în ipoteza în care una din pricinile întrunite se află în stare de judecată, situaţie premisă inexistentă în cauză, care este supusă unei proceduri unice, incompatibile cu instituţia disjungerii.
Este nelegală şi soluţia dată cererii disjunse (apel împotriva sentinţei Tribunalului privind terenul pretins în cauză) în raport de dispoziţiile acesteia, contrare regulilor de competenţă materială instituite de art. 1, 2 C. proc. civ., care nu dau în căderea judecătoriei să judece cale de atac a apelului, de competenţa exclusivă instanţei superioare celei care a pronunţat hotărârea în primă instanţă (în speţă Curtea de Apel, nicidecum judecătoria).
Ca urmare, faţă de cele ce preced, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în scopul soluţionării fondului apelului reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul reclamantei cu consecinţa casării ambelor hotărâri pronunţate de instanţa de apel, căreia îi va fi trimisă cauza pentru rejudecarea acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta O.E. Casează deciziile nr. 51 A din 05 aprilie 2011 şi nr. 52/A din 5 aprilie 2011 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2741/2012. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 2765/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
