ICCJ. Decizia nr. 2481/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA/
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2481/2012
Dosar nr. 69476/3/2011
Şedinţa de la 10 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, disjunsă din Dosarul nr. 59068/3/2010, reclamanţii B.B.N., B.I., C.D.A., C.C.H., J.C.A.I., P.I., P.D.C., R.V., Z.R., prin Sindicatul Liber A.R.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, au solicitat obligarea acesteia la plata diferenţei dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de muncă şi salariile plătite începând cu iulie 2010, până în decembrie 2010, reactualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei, pană la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9328 din 28 octombrie 2011, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de Sindicatul Liber A.R.R., în numele şi pentru membrii de sindicat B.B.N., B.I., C.D.A., C.C.H., J.C.A.I., P.I., P.D.C., R.V., Z.R., împotriva pârâtei Autoritatea Rutieră Română, în favoarea Tribunalului Alba.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că din actele dosarului, astfel cum este indicat în tabelele anexă la cererea de chemare în judecată, a rezultat că domiciliul reclamanţilor este în judeţul Alba.
Faţă de acestea, instanţa, observând dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii potrivit cărora „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul”, a apreciat că competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Alba, ca şi instanţă în a cărei rază teritorială locuiesc în fapt reclamanţii.
Tribunalul Alba, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 160/2012 din 26 ianuarie 2012, la rândul său, s-a declarat necompetent să judece litigiul şi, ca urmare, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti. Totodată, a constatat că între cele două Tribunale s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi, în temeiul art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
În argumentarea acestei sentinţe, Tribunalul Alba a reţinut, în esenţă, că în condiţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărătorii proprii sau aleşi [alin. (1)]. În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată [alin. (2)].
Drept urmare, s-a apreciat că sindicatul are legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi. În aceste condiţii, chiar dacă acţiunea este formulată în scopul ca prin hotărârea pronunţată să se acorde membrilor de sindicat, angajaţi ai pârâtei unele drepturi salariale, aceştia nu dobândesc calitatea de reclamanţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la cazurile prevăzute de alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
În consecinţă, s-a reţinut că, întrucât în prezentul litigiu reclamantul are sediul în Municipiul Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, Înalta Curte constată:
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece aceeaşi pricină.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă Curtea constată că cele două instanţe Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Alba s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Analizând conflictul de competenţă ivit, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cererii de chemare în judecată, pentru considerentele ce succed:
În condiţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărătorii proprii sau aleşi [alin. (1)]. În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată [alin. (2)].
Drept urmare, sindicatul are legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.
Întrucât în litigiul de faţă reclamantul are sediul în Bucureşti, în mod corect, în respectarea cerinţelor art. 284 alin. (2) C. muncii, a fost învestit cu judecarea pricinii Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Aşa fiind, în raport de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2457/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2619/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
