ICCJ. Decizia nr. 2777/2012. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2777/2012
Dosar nr. 2030/1/2012
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea recurentei D.M.E. de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând următoarele:
Recurenta D.M.E. a solicitat instanţei de recurs sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 1/2009, învederând că abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este neconstituţională, în măsura în care ea priveşte şi imobilele intravilane, altele decât cele cu destinaţie de locuinţe, adică terenuri cu şi fără construcţii, aflate în proprietatea statului. Recurenta a înţeles să invoce şi neconstituţionalitatea punctelor 1, 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15, 17 şi 18 din Legea nr. 1/2009.
În ce priveşte textele constituţionale pretins încălcate a susţinut recurenta că Legea nr. 1/2009 nesocoteşte art. 1, 15, 16, 21, 40 şi 44 din Constituţie. Referitor la admisibilitatea excepţiei, recurenta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea de Apel a constatat că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede:
„(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.
În speţă, Curtea de Apel a reţinut că lipseşte condiţia stabilită de partea finală a alin. (1) al art. 29 citat, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei în recurs.
Se observă că recurenta invocă ncconstituţionalitatea Legii nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar că actul normativ criticat pentru neconstituţionalitate nu a operat în Legea nr. 10/2001 modificări care să prezinte relevanţă în judecarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Iaşi, cu care Curtea de Apel este învestită.
Instanţa de recurs a constatat că prevederile alin. (1), (2) şi (3) din art. 29 al Legii nr. 47/1992 stabilesc condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, în lipsa uneia dintre ele (cea a legăturii cu soluţionarea cauzei), fiind anodină îndeplinirea celorlalte.
Împotriva susmenţionate hotărâri, a declarat recurs reclamanta D.M.E., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut, după indicarea dispoziţiilor considerate ca fiind adoptate cu încălcarea normelor constituţionale invocate, că în mod greşit s-a reţinut neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a legăturii cu cauza dedusă judecăţii, atâta vreme cât excepţia de neconstituţionalitate nu este o simplă excepţie procesuală, ci aceasta are drept scop rezolvarea unui conflict constituţional, contribuind la asigurarea coerenţei şi stabilităţii sistemului de drept şi a supremaţiei Constituţiei prin mijloacele tehnice pe care legea le-a creat.
Prin înlăturarea, prin abrogare a alin. (2) al textului art. 2 din Legea nr. 10/2001, a fost denaturat scopul iniţial al legii, de restituire a imobilelor preluate abuziv, aceasta devenind, în realitate, o lege de legalizarea confiscării.
A invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia”.
În cauză, obiectul litigiului îl constituie contestaţia reclamantei împotriva actului emis în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a bunului pretins, preluat abuziv de stat, dispunându-se acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de aceeaşi lege, dispoziţie menţinută de sentinţa primei instanţei şi supusă controlului judiciar exercitat ca urmare a recursului declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri.
Prin urmare, s-a recunoscut reclamantei vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, dar în modalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent, consecinţă a recunoaşterii calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire în accepţiunea legii (fost proprietar al bunului sau moştenitor al acestuia).
Ca urmare, legal s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată, ce vizează norma art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu are legătură cu fondul pricinii/cauzei deduse judecăţii, refuzul restituirii bunului în natură fiind consecinţa constatării imposibilităţii restituirii sale pentru existenţa unor impedimente la restituire, aspect ce urmează a fi analizat de instanţa de control judiciar cu ocazia soluţionării recursului, iar nu a negării calităţii reclamantei de proprietar/moştenitor al acestuia.
Prin urmare, Curtea de Apel a făcut o corectă interpretare şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 atunci când a stabilit că nu poate fi primită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinită condiţia ca dispoziţiile normative a căror constituţionalitate se cere a fi cenzurată, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Nu sunt fondate nici criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, considerentele instanţei de recurs, astfel cum s-a relevat mai sus, corespund normelor legale incidente cauzei, nefiind străine de natura pricinii, cum susţine recurenta, iar cazul de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat exclusiv formal, nefiind dezvoltate critici în susţinerea acestuia. De altfel, al optulea motiv de recurs vizează greşita interpretare a actului juridic civil (înţeles ca negotium), iar nu a unei norme legale, situaţie ce se încadrează în ipoteza celui de-al noulea motiv de recurs, din a cărui perspectivă au fost analizate criticile recurentei şi găsite ca nefondate.
În consecinţă, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cum legal a reţinut Curtea de Apel prin încheierea recurată, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M.E. împotriva încheierii din 24 februarie 2012 dată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. 1836/99/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2773/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2791/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
