ICCJ. Decizia nr. 2757/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2757/2012
Dosar nr. 3431/103/2007
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1502 din 8 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 3431/103/2007, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de B.C., împotriva dispoziţiei nr. 3461 din 14 mai 2007 emisă de P.M. Piatra-Neamţ.
Tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin notificarea nr. 72/2001 contestatorul B.C. a solicitat restituirea în natură, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în strada Petru Rareş compus din 7 camere şi două holuri şi a terenului aferent în suprafaţă de 440 m.p. - trecut în proprietatea statului în anul 1975.
În motivare, deşi s-a precizat că: „are calitatea de procurator al numiţilor S.I., D.P., S.N., R.E. şi M.S.”, s-a susţinut că acest imobil a fost cumpărat de el de la persoanele menţionate, cărora le-a plătit suma de 100.000 lei, însă actele de vânzare-cumpărare nu s-au întocmit deoarece avea în proprietate un alt imobil, iar apoi imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat. Dovadă că a cumpărat acele imobile şi că urma să se perfecteze vânzarea este procura nr. 7418/1972 pe care proprietarii imobilului i-au dat-o pentru a obţine de la organele competente autorizaţiile şi certificatele necesare perfectării, în formă autentică.
Printr-o cerere depusă ulterior la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 (la data de 12 mai 2003), contestatorul a precizat că nici unul din foştii proprietari ai imobilului (sau moştenitorii acestora) nu mai sunt în viaţă şi că în baza acelei procuri el este îndreptăţit să revendice imobilul şi să-şi recupereze astfel, pe calea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, suma de 100.000 lei pe care a plătit-o foştilor proprietari pentru acesta.
Prin Dispoziţia nr. 3461/2007, P.M. Piatra Neamţ a respins notificarea cu motivarea că B.C. nu face dovada mandatului dat de foştii proprietari ai imobilului de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 250/1975 respectiv S.I., D.P., S.N., R.E. şi S.M., întrucât acea procură (nr. 7418/1974) nu este suficientă, iar din corespondenţa purtată cu B.C. a rezultat că foştii proprietari sunt decedaţi şi deci o procură specială nu mai poate fi întocmită.
S-a mai reţinut, în motivarea dispoziţiei, că nici în persoana contestatorului direct interesat în soluţionarea notificării nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a solicita restituirea imobilului, întrucât nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra acestuia, fiind posibil să nu fi existat nici măcar acel antecontract invocat, cât timp ulterior întocmirii procurii nr. 7418/1974 imobilul a fost înstrăinat altei persoane, respectiv B.T., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974.
Tribunalul a reţinut că în mod corect intimatul a respins notificarea nr. 72/2001.
Astfel, din cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 972/1972 emis de notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti şi al extraselor de rol fiscal, rezultă că imobilul situat în Piatra Neamţ, str. V.I. Lenin, figura în intervalul 1958 – 1974 ca fiind proprietatea moştenitorilor defunctului S.L. (decedat la 4 ianuarie 1968),
La data de 20 iunie 1974 S.I., în numele său şi al fraţilor: D.P., S.N., R.E. şi S.M. (care-l mandataseră prin procuri autentice), îl împuterniceşte prin procura autentificată sub nr. 7418 din 20 iunie 1974 pe B.C.: (ca în numele său şi al fraţilor săi) „să obţină de la organele competente autorizaţiile şi certificatele necesare perfectării actului de vânzare-cumpărare privitoare la imobilul situat în oraşul Piatra-Neamţ, str. V.I. Lenin, judeţul Neamţ”.
La aproximativ o lună de zile, 5 iulie 1974, S.I., personal şi în calitate de mandatar al fraţilor săi, vinde numitului B.T., prin contractul autentificat sub nr. 2642 din 5 iulie 1974, imobilul situat în Piatra Neamţ, str. V.I. Lenin compus din suprafaţa de 455 m.p. teren şi o casă de locuit compusă din cinci camere şi 3 bucătării amplasat pe acest teren.
Din cuprinsul contractului rezultă că imobilul vândut se învecina la est cu restul proprietăţii vânzătorilor, ceea ce coroborat cu extrasele de rol fiscal, conduce la concluzia că odată cu imobilul construcţie s-a înstrăinat doar o parte din terenul proprietatea vânzătorilor.
Ulterior, potrivit decretului nr. 250 din 12 decembrie 1974, se expropriază de la foştii vânzători (S.I., N.S. şi P.S.) suprafaţa de 322 m.p. teren din strada V.I. Lenin.
Deşi odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foştii proprietari ai terenului expropriat nu au formulat vreo notificare privind restituirea în natură sau echivalent, contestatorul B.C. prevalându-se de procura emisă în anul 1974 a formulat notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001.
Or, acea procură nu-i conferea dreptul de a acţiona în numele foştilor proprietari întrucât în primul rând, aşa cum rezultă din însăşi cuprinsul acesteia, mandatul a fost unul special, limitat (conform art. 1535 C. civ.) la obţinerea unor autorizaţii şi certificate necesare mandanţilor pentru a putea vinde imobilul.
În al doilea rând, acel mandat a încetat prin executarea obiectului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974, subînţelegându-se că atât timp cât vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat, mandatarul B.C. le procurase mandatarilor, proprietari ai imobilului, autorizaţiile şi certificatele necesare acestei operaţiuni.
Pe de altă parte, chiar dacă mandatul nu ar fi încetat prin îndeplinirea obiectului, a încetat prin moartea mandanţilor în condiţiile prevăzute de art. 1552 pct. 3 C. civ.
Astfel, cum însuşi contestatorul, de la data formulării notificării, a susţinut că mandanţii erau decedaţi, rezultă că procura de care se prevala îşi încetase efectele, astfel că nu mai putea îndeplini nici un act în numele foştilor proprietari mai ales că, în cauză nu erau incidente dispoziţiile de excepţie prevăzute de art. 1557 şi 1558 C. civ., iar acestui mandat de drept comun nu i se aplică regula înscrisă la art. 71 C. proc. civ., care vizează doar mandatul judiciar.
Împrejurarea că după aproximativ 9 ani de la expirarea termenului de formulare a notificării pe parcursul judecării prezentei contestaţii, contestatorul a adus la cunoştinţa instanţei că unul din mandanţi, S.N., are un moştenitor în viaţă, respectiv, soţia supravieţuitoare, S.V., care, pentru termenul din 25 ianuarie 2010 a depus la dosar o cerere prin care susţine că B.C. a fost mandatat de soţul său pentru a formulat notificarea şi toate celelalte proceduri şi că îşi însuşeşte contestaţia formulată de acesta, nu este de natură a confirma sau valida retroactiv actele întreprinse de B.C.
Aceasta pentru că, aşa cum rezultă din certificatul de deces, S.N. (soţul numitei S.V.) a decedat la 21 octombrie 2002, ceea ce demonstrează că în tot intervalul 14 februarie 2001 – 14 februarie 2002 (prevăzut de Legea nr. 10/2001), acesta trăia şi deci putea să formuleze, în nume propriu, o notificare în calitate de fost proprietar al terenului expropriat sau putea să-l mandateze, printr-o procură specială, pe contestator să acţioneze în numele său.
Cum S.N. nu a acţionat în termenul legal şi nici nu l-a împuternicit pe contestator în acest sens, S.V. nu-i poate „confirma” calitatea de mandatar, întrucât ca şi moştenitoare putea, eventual, continua un demers început de cel pe care-l moşteneşte nu şi să întreprindă ceea ce trebuia şi putea fi întreprins doar de autorul său.
Susţinerea contestatorului că a cumpărat imobilul notificat anterior preluării de către stat nu-i conferă vreo calitate de a pretinde restituirea acestuia nici în nume propriu, cât timp nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu un titlu translativ de proprietate, întrucât de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 beneficiază doar persoanele din proprietatea cărora imobilele au fost preluate de către stat.
Este de menţionat că pe parcursul soluţionării notificării şi al judecăţii prezentei, contestatorul a adoptat o poziţie oscilantă, susţinând că a acţionat în baza contractului de mandat nr. 7418/1974, în interesul mandanţilor, foşti proprietari ai imobilelor (faţă de care trebuie să dea socoteală pentru îndeplinirea mandatului), pentru ca la data de 8 octombrie 2007 să formuleze, în contradictoriu cu S.V., o acţiune în constatarea simulaţiei contractului de mandat, solicitând a se constata că acesta reprezintă un contract de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat imobilul situat în strada V.I. Lenin, compus din suprafaţa de 412 m.p. teren şi construcţii (cerere respinsă prin sentinţa civilă nr. 1304 din 24 martie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamţ).
Pe de altă parte, deşi contestatorul pretinde prin notificare o suprafaţă de aproximativ 440 m.p. teren şi o casă compusă din 7 camere şi două holuri, imobile despre care susţine că i-ar fi fost promise pentru vânzare de către foştii proprietari (familia S.), cel puţin în ceea ce priveşte construcţia aceasta, după data de 5 iulie 1974 (când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2642/1974), nu se mai afla în proprietatea familiei S., fiind vândută în întregime, aspect ce rezultă din descrierea componenţei imobilului (5 camere şi 3 bucătării), aproximativ identică cu cea din certificatul de moştenitor nr. 972 din 21 februarie 1973 unde imobilul apare ca având 6 camere şi dependinţe. Faptul că moştenitorii defunctului S.L. au înstrăinat întreaga construcţie, rezultă şi din schiţa anexă la contract.
Mai mult, în Decretul de expropriere nr. 250/1974 nu este menţionată decât suprafaţa de teren de 322 m.p. fără vreo construcţie, astfel că, dacă aşa cum susţine contestatorul, şi imobilul construcţie a fost preluat de stat, acesta nu putea fi preluat de la moştenitorii S.
Împotriva sentinţei civile nr. 1502 din 8 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în termen legal, au formulat apel S.V. şi B.G. în calitate de procurator pentru S.I., D.P., R.E., S.M. şi S.N., criticând-o pentru următoarele motive:
- În mod greşit s-a considerat că mandatul dat în 1974 nu a fost suficient pentru a se solicita restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât din dispoziţiile art. 22 şi urm. din aceeaşi lege, nu rezultă că se impune existenţa unei procuri speciale şi întrucât vânzarea nu a fost finalizată niciodată, procura obliga pe mandatar să depună toate diligenţele pentru îndeplinirea scopului în care a fost întocmită;
- B.C. a solicitat restituirea imobilului în calitate de procurator;
- susţinerea Primăriei că procura din 1974 nu a fost suficientă nu este reală şi este chiar contrazisă de celelalte acte şi fapte întreprinse de Primărie;
- în cauza de faţă trebuia efectuată o expertiză de identificare şi evaluare a terenului şi construcţiilor;
- eronat se reţine de prima instanţă că toţi mandanţii erau decedaţi la data introducerii acţiunii deoarece apelanta S.V., unica moştenitoare a defunctului S.N., şi-a însuşit acţiunea formulată.
Prin decizia civilă nr. 47 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondate, ambele apeluri declarate de contestatoarea S.V. şi de mandatarul B.C., în numele şi pentru contestatorii S.I., S.M., D.P. şi R.E., împotriva sentinţei civile nr. 1502 din 8 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
La data de 20 iunie 1974 S.I., în numele său şi al fraţilor D.P., S.N., R.E. şi S.M. (care-l mandataseră prin procuri autentice) l-a împuternicit prin procura autentificată sub nr. 7418 din 20 iunie 1974 pe B.C. (ca în numele său şi al fraţilor săi) „să obţină de la organele competente autorizaţiile şi certificatele necesare perfectării actului de vânzare-cumpărare privitoare la imobilul situat în oraşul Piatra Neamţ, str. V.I. Lenin, jud. Neamţ.
Deşi odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foştii proprietari ai terenului expropriat nu au formulat vreo notificare privind restituirea în natură sau în echivalent, contestatorul B.C., prevalându-se de procura emisă în anul 1974 a formulat notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001.
Tribunalul Neamţ a apreciat în mod corect că procura pe care o invocă B.C., emisă în 1974, nu conferea acestuia dreptul de a acţiona în numele foştilor proprietari în 2001 pentru restituirea bunurilor preluate abuziv.
Analizat fiind conţinutul procurii nr. 7418 din 20 iunie 1974 în mod corect s-a apreciat că mandatul în cauză a fost unul special, limitat la „obţinerea unor autorizaţii şi certificate necesare perfectării actului de vânzare-cumpărare”.
Totodată, acel mandat a încetat prin executarea obiectului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2642 din 5 iulie 1974, subînţelegându-se că atât timp cât vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat, mandatarul B.C. le procurase mandatarilor – proprietari ai imobilului autorizaţiile şi certificatele necesare acestei operaţiuni.
Împrejurarea că la 9 ani după expirarea termenului de formulare a notificării s-ar aduce la cunoştinţă instanţei că ar exista un moştenitor al foştilor proprietari a fost în mod corect apreciată de prima instanţă ca nefiind aptă să producă consecinţele juridice dorite de contestatori.
Astfel, S.V., soţia supravieţuitoare a lui S.N., nu poate începe un demers la Legea nr. 10/2001 în calitate de moştenitoare a soţului său.
S.N. a decedat la data de 21 octombrie 2002 şi până la momentul expirării termenului de formulare a notificării nu a înţeles să formuleze notificare personal sau să mandateze prin procură specială pe B.C.
Cum S.N. nu a acţionat în termenul legal şi nici nu l-a împuternicit pe contestator în acest sens, S.V. nu-i poate confirma calitatea de mandatar, întrucât ca şi moştenitoare, putea eventual, continua un demers început de cel pe care-l moşteneşte nu şi să întreprindă ceea ce trebuia şi putea fi întreprins doar de autorul său. Susţinerile apelantei S.V. în sensul că soţul l-a mandatat pe B.C. să depună Notificarea nr. 72 din 25 iunie 2001 conform Legii nr. 10/2001 nu au fost dovedite în cauză.
De altfel, toate apărările celor două părţi, la fond şi în apel, vizează procura din 1974.
B.C. nu a confirmat nici-o clipă mandatul dat de S.N. în 2001, atitudinea sa fiind oscilantă, înţelegând să se prevaleze fie de calitatea de mandatar, conform procurii din 1974, fie de aceea de presupus cumpărător.
În mod corect Tribunalul Neamţ a reţinut că nici această ultimă susţinere (că ar fi cumpărător) nu-i conferă calitatea de a solicita restituirea în nume propriu, cât timp nu a făcut dovada dreptului de proprietate, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs S.V. şi B.C.
Contestatorul B.C., fără a menţiona motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, a susţinut următoarele:
În mod greşit s-a reţinut că în cauză nu a făcut dovada existenţei unui mandat valid pentru a formula notificarea, respectiv de a solicita restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Prin procura nr. 7418/1974 a fost împuternicit de mandanţi să-i reprezinte oriunde va fi necesar în legătură cu imobilul iar această procură este una generală, implicând şi toate procedurile necesare recuperării imobilului.
Legea nr. 10/2001 nu a impus existenţa unei procuri speciale pentru a formula notificare în numele mandanţilor iar faptul că vânzarea nu s-a finalizat, îl obligă să depună toate diligenţele pentru îndeplinirea scopului în care a fost întocmită.
S-a arătat că scopul întocmirii acelei procuri a fost şi faptul că a cumpărat imobilul, urmând să se încheie contractul de vânzare-cumpărare, astfel că justifică şi calitatea de persoană îndreptăţită de a solicita măsuri reparatorii, notificarea fiind făcută şi în nume propriu.
De altfel, iniţial, Primăria i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită, invitându-l de a-şi exprima acordul cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent.
A susţinut contestatorul că în cauză se impunea administrarea de probatorii pentru identificarea şi evaluarea imobilului.
O altă critică a vizat greşita reţinere a instanţei că nu are calitatea de reprezentant întrucât mandanţii erau decedaţi, în condiţiile în care a făcut dovada că succesoarea mandanţilor trăieşte şi şi-a însuşit acţiunea.
Contestatoarea S.V. a criticat decizia, fără a indica motivele de nelegalitate, invocând următoarele:
În mod nelegal instanţa a reţinut că procura dată în anul 1974 nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a se formula notificare de către mandatar, în condiţiile în care aceasta era o procură generală şi respectă exigenţele impuse de art. 22 din Legea nr. 10/2001, mandatarul fiind împuternicit în mod legal pentru a depune notificare.
De altfel, iniţial Primăria nici nu a contestat calitatea acestuia, invitându-l la negocieri, pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Că, în raport de procura dată în anul 1974, S.N. nici nu avea obligaţia de a formula notificare în nume propriu, această notificare putând fi făcută şi de către mandatar, ceea ce s-a şi realizat în cauză.
În mod greşit s-a reţinut că imobilul a fost vândut către numitul B., în condiţiile în care din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că s-a vândut doar suprafaţa de 455 m.p. (din care 168 m.p. erau ocupaţi de anexe) iar 322 m.p. reprezentau calea de acces, rămânând în proprietate casa de locuit şi suprafaţa de cca. 440 m.p.
În cauză se impunea cu necesitate administrarea de probe pentru identificarea şi evaluarea imobilului, pentru a se analiza posibilitatea restituirii în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
P.M. Piatra Neamţ a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursurilor iar pe fond, netemeinicia acestora.
Analizând cu prioritate excepţia invocată, privind nulitatea recursului, se constată că aceasta este nefondată.
Motivele de recurs, formulate de către ambele părţi, deşi nu cuprind menţionarea motivelor de nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., aşa cum au fost dezvoltate şi argumentate, fac posibilă încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente comune:
Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice, ia naştere în temeiul unei convenţii de mandat, între partea litigantă şi un terţ care acceptă să o reprezinte pe aceasta într-o procedură administrativă sau judiciară.
Reprezentarea judiciară convenţională, atunci când nu se realizează prin intermediul unui avocat, se constată printr-un înscris, care se numeşte procură şi în care se enumără actele ce urmează să îndeplinească mandatarul în numele mandantului, precum şi puterile ce-i sunt conferite.
Raporturile juridice dintre mandant şi mandatar sunt stabilite prin contractul de mandat iar acesta începe să-şi producă efecte între momentul încheierii convenţiei de mandat şi data încetării contractului de mandat.
Ca orice obligaţie contractuală şi obligaţia din contractul de mandat se stinge prin executare, prin expirarea termenului stipulat sau realizarea condiţiei rezolutorii, prin imposibilitatea fortuită de executare datorată pieirii fortuite a bunului sau în condiţiile art. 1533, 1556, 1552 C. civ. respectiv, revocarea mandatului; renunţarea la mandat; moartea unei părţi; interdicţia; insolvabilitatea; faliment.
După încetarea mandatului, mandatarul nu mai poate acţiona în numele mandantului, cu excepţia cazului stipulat de art. 1539 alin. (2) C. civ., adică pentru a termina afacerea începută la data morţii mandantului, dacă întârzierea ar provoca o pagubă însemnată pentru moştenitorii acestuia.
În cauză, se constată, că în mod legal, instanţa a caracterizat contractul de mandat, concretizat în procura nr. 7418/1974, ca fiind un contract de mandat special, pentru că a fost dat pentru o singură operaţiune juridică (procuratio unicus rei) şi că acest contract de mandat şi-a încetat efectele pe de o parte prin executare, cât şi prin moartea mandanţilor, iar mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.
Un contract de mandat special încetat ca urmarea executării sau ca urmarea morţii vreuneia dintre părţi, nu poate fi invocat de către mandatar ca temei al reprezentării, ulterior.
Mandatul este un contract consensual, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1532 şi 1533 C. civ., excepţie făcând situaţia în care este acordat în vederea încheierii unui act autentic, când, în virtutea principiului simetriei actelor juridice trebuie să îmbrace forma autentică.
Mandatul în vederea depunerii notificării nu trebuie să îmbrace forma autentică, pentru că nu este vorba de încheierea unui contract între mandatar, în numele mandantului, şi autoritatea administrativă, pentru a se aplica principiul simetriei juridice, dar acest contract trebuie să existe, iar cei care invocă existenţa mandatului trebuie să facă dovada în acest sens.
În mod fondat s-a reţinut că susţinerile contestatoarei S.V., în sensul că tatăl său l-a mandatat pe B.C. pentru a depune notificare, nu pot constitui dovada existenţei unui mandat tacit şi că precizările făcute în sensul că-şi însuşeşte contestaţia formulată de acesta, nu sunt de natură a confirma sau valida retroactiv actele întreprinse de B.C.
În condiţiile în care fostul proprietar al imobilului, în viaţă la apariţiei legii cât şi pe durata termenului legal de formulare a notificării, nu a formulat în nume personal notificare şi nici nu a împuternicit în condiţiile legii pe altcineva să formuleze notificare în numele său, în mod legal s-a respins notificarea formulată de către contestatorul B.C. care a iniţiat în procedura Legii nr. 10/2001, fără să aibă din partea fostului proprietar o procură pentru exerciţiul drepturilor prevăzute de legea specială, fiind posibilă numai ratificarea actelor încheiate de mandatar cu depăşirea împuternicirilor primite, în cadrul existenţei unui contract de mandat nu şi în cazul inexistenţei unei astfel de convenţii.
În mod fondat s-a reţinut că în situaţia în care contestatorul B.C. nu a făcut dovada, în condiţiile legii speciale, a calităţii de proprietar al bunului preluat abuziv, acesta nu are nici calitatea de persoană îndreptăţită a solicita în nume propriu măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În raport de starea de fapt reţinută şi de excepţiile procesuale incidente în cauză, în mod fondat s-a apreciat că în cauză nu se impunea administrarea de probe pentru identificarea şi evaluarea imobilului.
Faptul că la un anumit moment al procedurii administrative, entitatea învestită cu soluţionarea notificării a invitat pe contestator la negocieri nu are relevanţă juridică, instanţa analizând legalitatea şi temeinicia dispoziţiei contestate, în raport de temeiurile juridice reţinute în soluţionarea notificării şi de cele invocate de contestator prin acţiunea formulată.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge excepţia nulităţii recursurilor şi a se respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul P.M. Piatra Neamţ.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B.C. şi de S.V. împotriva deciziei nr. 47 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 273/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2758/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
