ICCJ. Decizia civilă nr. 277/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii civile ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia civilă nr. 277/2012

Dosar nr. 1314/1/2012

Şedinţa publică de la 11 iunie 2012

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele;

Prin Hotărârea nr. 11J din 12 octombrie 2011, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva doamnei L.A.C. - judecător în cadrul Judecătoriei Cornetu şi în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat acesteia sancţiunea „excludere din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g), h) teza a II-a, i) şi j) din acelaşi act normativ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare:

La data finalizării cercetării prealabile disciplinare, pârâta figura cu un număr de 489 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 444 hotărâri civile şi 45 penale, termenul legal de redactare fiind depăşit cu perioade cuprinse între 12 luni şi o lună.

În ceea ce priveşte hotărârile penale, s-a reţinut că pârâta a depăşit termenul de redactare de 20 zile prevăzut de art. 310 alin. (2) C. proc. pen., cu perioade cuprinse între 10 luni (300 zile) şi o lună (30 zile).

De asemenea, s-a constatat că, în intervalul de timp cuprins între data efectuării verificărilor prealabile şi data completării cercetării disciplinare, numărul hotărârilor neredactate şi în privinţa cărora termenul de redactare a fost depăşit s-a majorat, deşi pârâta judecător nu a mai participat decât la 3 şedinţe de judecată pe lună şi avea alocate 3 zile pe săptămână la grefierul dactilograf pentru tehnoredactarea hotărârilor, ceea ce denotă o lipsă de preocupare a acesteia pentru diminuarea stocului de hotărâri nemotivate

Totodată, s-a reţinut că întârzierea în redactarea hotărârilor reprezintă o constantă în activitatea pârâtei şi o caracteristică a modului în care judecătorul a înţeles să-şi exercite responsabilităţile specifice funcţiei de judecător.

În ceea ce priveşte caracterul imputabil al nerespectării de către pârâtă a dispoziţiilor referitoare la termenul de efectuare a lucrărilor, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, în anul 2010, volumul de activitate al pârâtei a fost comparabil cu volumul de activitate al celorlalţi 3 judecători definitivi ai instanţei, iar, în primul trimestru al anului 2011, volumul de activitate al pârâtei a fost mai mic decât al celorlalţi judecători. De asemenea, s-a reţinut că, sub aspectul participării la soluţionarea măsurilor preventive şi a sesizărilor de autorizare a percheziţiilor, în perioada 2010-2011, pârâta judecător a soluţionat mai puţine cauze decât ceilalţi judecători. Totodată, s-a reţinut că, în perioada februarie-octombrie 2010, pârâta a participat în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi judecători, la şedinţele de judecată, iar, în perioada octombrie 2010-februarie 2011, pârâta a participat la 5 şedinţe de judecată pe lună, spre deosebire de ceilalţi judecători ai instanţei, care au participat doar la 3 şedinţe de judecată lunar, ca urmare a hotărârii Colegiului de conducere al instanţei adoptată în considerarea faptului că pârâta s-a oferit să preia două şedinţe de judecată pe săptămână. A fost avut în vedere şi faptul că, în perioada 25 martie 2010-07 septembrie 2010, a existat o repartizare echilibrată a atribuţiilor extrajudiciare la nivelul Judecătoriei Cornetu.

La data de 30 martie 2011, datorită volumului mare de activitate, majoritatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cornetu înregistrau hotărâri neredactate în termenul legal, însă, comparativ cu pârâta, mult mai reduse, atât ca număr, cât şi sub aspectul numărului zilelor de întârziere înregistrate.

Dacă în privinţa hotărârilor pronunţate de pârâtă în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 există o justificare a întârzierilor, prin prisma situaţiei dezechilibrate privind numărul şedinţelor de judecată conduse de pârâtă, pentru neredactarea în termen a hotărârilor pronunţate în perioada aprilie-octombrie 2010 nu subzistă nicio circumstanţă, mai ales că judecătorul nu a depus niciun fel de diligenţe pentru a le redacta cu prioritate.

Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, s-a reţinut că vinovăţia pârâtei rezultă din modul în care a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile profesionale, prin depăşirea cu perioade mari de timp a termenelor de recomandare pentru redactarea hotărârilor, prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, art. 264 alin. (1), art. 581 alin. (3) C. proc. civ., precum şi de art. 310 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce a avut ca efect atât prelungirea procedurilor judiciare, părţile fiind lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului hotărârilor judecătoreşti sub aspectul considerentelor, indispensabile pentru eventuala exercitare a unei căi de atac, cât şi imposibilitatea de obţinere a titlurilor executorii ori a unei simple copii de pe hotărârile pronunţate. S-a observat că întârzierile înregistrate de pârâtă în redactarea hotărârilor sunt disproporţionate sub aspectul duratei şi numărului acestora, prin raportare la ceilalţi judecători, fapt de natură a aduce reale prejudicii părţilor, dar şi o atingere prestigiului justiţiei.

2. Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că faptele pârâtei de a întocmi la data de 20 ianuarie 2011 minutele în 13 dosare soluţionate la data de 22 decembrie 2010, precum şi nemotivarea în termen a hotărârii pronunţate în Dosarul penal nr. 7202/1748/2010 al Judecătoriei Cornetu, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, în modalitatea exercitării funcţiei şi încălcării normelor procedurale, cu gravă neglijenţă.

Secţia a reţinut că, procedând la întocmirea a 13 minute la o dată ulterioară pronunţării, pârâta a încălcat dispoziţiile procedurale şi a celor regulamentare care vizează procedura deliberării şi pronunţării hotărârilor judecătoreşti, respectiv dispoziţiile art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 309 alin. (1) C. proc. civ., precum şi ale art. 105 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. De asemenea, a reţinut Secţia că omisiunea pârâtei de a trece soluţiile în condica de şedinţă reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 83 şi art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Modalitatea de lucru adoptată de către pârâtă a avut drept consecinţe perturbarea activităţii instanţei, cu riscul denaturării datelor din situaţia statistică a dosarelor şi neefectuarea lucrărilor de către grefieri în termenele prevăzute de Regulament, percepţia şi aprecierea negativă a justiţiabililor cu privire la activitatea instanţei şi temporizarea procedurilor judiciare, cu prelungirea nejustificată a duratei acestora, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Prin nerespectarea termenului de redactare a sentinţei penale nr. 321 din 22 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 7202/1748/2010 al Judecătoriei Cornetu, în care figurau 3 inculpaţi arestaţi preventiv, urmată de redactarea acestei sentinţe de către un alt judecător, care nu a participat la soluţionarea cauzei, pârâta a încălcat dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd ca hotărârea să fie motivată de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile art. 350, 300 şi art. 3002 C. proc. pen., conform cărora, în cauzele cu inculpaţi arestaţi, judecătorul are obligaţia de a redacta hotărârea înainte de expirarea măsurii arestării preventive, iar menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor dispusă de pârâtă trebuia să fie motivată de judecătorul care a pronunţat soluţia în dosar.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că vinovăţia pârâtei judecător îmbracă forma gravei neglijenţe şi constă în omisiunea respectării obligaţiilor impuse de textele de lege menţionate.

3. Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 17 februarie 2011, pârâta judecător a fost informată de către grefierul şef despre faptul că urmează a expira măsura arestării preventive a inculpaţilor din Dosarul penal nr. 7202/1748/2010 şi se impune motivarea hotărârii, pentru a fi posibilă înaintarea dosarului în calea de atac.

Pârâta a refuzat în mod nejustificat să se prezinte la instanţă şi să îşi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 312 alin. (1) C. proc. pen.

În raport de probatoriul administrat în cauză, Secţia a reţinut existenţa unui refuz explicit al pârâtei de a se prezenta la instanţă, pentru a motiva sentinţa penală nr. 321 din 22 decembrie 2010, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare, este în sarcina judecătorului obligaţia de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive, precum şi obligaţia de a urmări soluţionarea cauzelor în termen rezonabil, inclusiv prin urmărirea motivării în termenul prevăzut de lege a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, astfel că, nu are nicio relevanţă dacă grefierul de şedinţă sau grefierul delegat la compartimentul executări penale au anunţat-o sau nu pe pârâtă că urmează să expire starea de arest a inculpaţilor în dosarul respectiv.

Totodată, a reţinut Secţia că refuzul pârâtei de a se prezenta la data de 17 februarie 2011 la instanţă pentru a redacta hotărârea, a impus măsura motivării acesteia de către un alt judecător, iar afirmaţia pârâtei că urmează a se prezenta la instanţă la data de 18 februarie 2011 pentru a motiva hotărârea, nu este de natură a conduce la concluzia inexistenţei unui refuz.

Prin comportamentul său, pârâta a încălcat dispoziţiile art. 5 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că vinovăţia pârâtei îmbracă forma intenţiei şi rezultă din comportamentul pe care aceasta a înţeles să-l adopte, contrar prevederilor legale care reglementează obligaţiile judecătorilor, comportament care a condus la perturbarea activităţii instanţei, la nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată, precum şi la o percepţie negativă a justiţiabililor cu privire la activitatea instanţei.

4. Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 15 februarie 2011, pârâta a formulat o cerere nemotivată de concediu de odihnă pentru zilele de 14, 15, 17 şi 23 februarie 2011, cerere avizată nefavorabil de către preşedintele judecătoriei, motivat de faptul că judecătorul înregistra un număr de 473 de hotărâri neredactate.

Din probatoriul administrat, a rezultat că grefierul şef a adus la cunoştinţa pârâtei faptul că cererea de concediu i-a fost respinsă, însă, judecătorul nu s-a prezentat la serviciu în datele menţionate, iar, la data de 17 februarie 2011, când a fost contactată telefonic, deşi i s-a reamintit faptul că cererea de concediu nu i-a fost aprobată, nu s-a prezentat la sediul instanţei în ziua respectivă pentru a da curs solicitării de motivare a sentinţei pronunţate în Dosarul penal nr. 7202/1748/2010, precizând că se va prezenta a doua zi.

Apărările pârâtei judecător în sensul că nu a cunoscut că cererea sa de concediu a fost avizată nefavorabil, precum şi faptul că acest aviz se datorează unei relaţii tensionate cu conducerea instanţei au fost respinse de Secţie, ca nefondate. Sub acest aspect, Secţia a avut în vedere că, potrivit art. 24 din Hotărârea nr. 325/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, este la latitudinea preşedintelui instanţei aprobarea cererilor de concediu formulate pentru alte perioade decât vacanţa judecătorească, condiţionat de existenţa unor motive temeinice.

În consecinţă, Secţia a apreciat că pârâta a încălcat şi dispoziţiile art. 4 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 12 teza a doua din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că vinovăţia pârâtei în săvârşirea faptei rezultă din modul în care aceasta a înţeles să-şi îndeplinească îndatoririle profesionale şi cele administrative, fapt ce a avut consecinţe negative asupra activităţii instanţei în cadrul căreia funcţionează.

Împotriva hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs pârâta L.A.C., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 7 şi art. 3041 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 65 din 6 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, recursul a fost respins ca nefondat.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că motivele invocate de recurenta-pârâtă se circumscriu ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât reprezintă critici referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, s-a constatat că niciuna dintre criticile din recurs nu se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 7 C. proc. civ. referitoare la situaţiile în care „instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti” sau „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că sesizarea Inspecţiei Judiciare este similară Comunicatului de presă al Consiliului Superior al Magistraturii din 12 octombrie 2011, s-au constatat a fi nefondate, întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul Comunicatului de presă (filele 9-17 la dosarul Înaltei Curţi), documentul se rezumă să prezinte conţinutul sesizării Inspecţiei Judiciare şi soluţia adoptată de Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 11J din 12 octombrie 2011.

Faptul că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat în considerare şi a răspuns apărărilor şi susţinerilor pârâtei rezultă din chiar motivarea hotărârii ce formează obiectul recursului, în cuprinsul căreia au fost arătate argumentele pentru care au fost respinse apărările şi susţinerile pârâtei referitoare la faptele reţinute în sarcina sa.

 Susţinerile din recurs referitoare la necomunicarea hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la data declarării recursului şi redactarea ei cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 264 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, s-au apreciat de asemenea a fi neîntemeiate.

S-a constatat că hotărârea a fost comunicată recurentei la data de 8 decembrie 2011, aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 276 a Dosarului nr. 3/J/2011 iar împrejurarea că pârâta L.A.C. a declarat recurs la data de 5 decembrie 2012, nu afectează legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate şi nu este imputabilă Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe de altă parte, cunoaşterea ulterioară a motivării hotărârii atacate nu o împiedica pe pârâtă să precizeze motivele de recurs, cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la redactarea hotărârii cu nerespectarea termenelor legale, Înalta Curte a reţinut că exced competenţei instanţei de recurs, învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie al hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de control judiciar a constatat că înştiinţarea recurentei cu privire la necesitatea redactării sentinţei penale nr. 321 din 22 decembrie 2010, deoarece la data de 19 februarie 2011 expira starea de arest preventiv a inculpaţilor, rezultă din declaraţia martorului P.I. - grefier şef la Judecătoria Cornetu (fila 129 la dosarul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii) şi a martorului C.C.A. - grefier la Judecătoria Cornetu (fila 130 la dosarul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii).

Totodată, s-a reţinut că apărările pârâtei în sensul că nu avea cunoştinţă de situaţia dosarului ori că acesta nu se afla în custodia sa sunt irelevante, atâta timp cât, judecătorul are obligaţia de a cunoaşte situaţia fiecărui dosar soluţionat şi de a respecta termenele prevăzute de dispoziţiile legale şi regulamentare în care trebuie să fie finalizată cauza prin redactarea hotărârii pronunţate. Or, modul în care reclamanta a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile ce îi revin în privinţa respectivului dosar penal reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la motivele care au determinat pe preşedintele Judecătoriei Cornetu să sesizeze abaterea disciplinară, nesusţinute de mijloace de probă, s-a apreciat că reprezintă simple aserţiuni irelevante din perspectiva controlului de legalitate şi temeinicie pe care instanţa îl realizează cu privire la hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut săvârşirea de către pârâta L.A.C. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere:

- fapta pârâtei de a refuza să redacteze sentinţa penală nr. 321 din 22 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul penal nr. 7202/1748/2010 al Judecătoriei Cornetu, cauză în care la data de 19 februarie 2011 expira arestarea preventivă a inculpaţilor, ceea ce a determinat conducerea instanţei să repartizeze dosarul unui alt judecător pentru a fi motivat;

- fapta pârâtei de a întocmi la data de 20 ianuarie 2011 minutele în 13 dosare soluţionate la data de 22 decembrie 2010.

Susţinerile recurentei referitoare la volumul de muncă şi afirmaţia că declaraţiile martorilor au fost influenţate de preşedintele instanţei, nu au fost primite atât timp cât ele nu sunt validate de mijloace de probă care să le demonstreze veridicitatea.

Apărărilor recurentei referitoare la volumul de activitate li s-a răspuns prin considerentele referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, s-a constatat a fi lipsite de suport şi susţinerile recurentei referitoare la faptul că existau minutele în cele 13 dosare, întrucât aceste aserţiuni nu au fost dovedite, ci, dimpotrivă, au fost contrazise de declaraţiile martorilor F.A.L. (filele 116-123 la dosarul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii), P.I. (filele 126-129 la dosarul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii), C.C.A. (filele 130-132 la dosarul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii) şi M.A.E. (filele 172-175 la dosarul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii).

În ceea ce priveşte criticile referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-au apreciat de asemenea a fi nefondate.

Astfel, apărările recurentei referitoare la volumul mare de activitate pe parcursul a 4 luni au fost avute în vedere şi de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care, prin hotărârea recurată, a reţinut că, în anul 2010, volumul de activitate al pârâtei a fost comparabil cu volumul de activitate al celorlalţi judecători definitivi ai instanţei, iar, în primul trimestru al anului 2011, volumul de activitate al pârâtei a fost mai mic decât al celorlalţi judecători.

Sub acest aspect, susţinerile pârâtei nu au fost primite atâta timp cât Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul mare de activitate la nivelul instanţei, a realizat o analiză comparativă a activităţii desfăşurate de judecătorii instanţei şi a reţinut săvârşirea de către recurenta-pârâtă a abaterii disciplinare prin corecta comparare a întârzierilor înregistrate de aceasta cu întârzierile înregistrate de ceilalţi judecători în condiţiile unui volum de activitate comparabil.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în mod corect a reţinut că pârâta nu a respectat termenele scurte prevăzute de lege pentru redactarea hotărârilor pronunţate în anumite materii, cum sunt, spre exemplu, termenul de 7 zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 şi termenul de 48 ore prevăzut de art. 581 alin. (3) din C. proc. civ. ori termenul de 20 zile prevăzut de art. 310 alin. (2) C. proc. pen., aceste termene fiind depăşite cu durate de timp cuprinse între o lună şi 11 luni.

Toate aspectele analizate au condus la reţinerea caracterului imputabil al nerespectării de către pârâtă a dispoziţiilor legale referitoare la termenele de redactare a hotărârilor, iar vinovăţia pârâtei rezultă din modul în care a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile profesionale, ce a condus la prelungirea duratei procedurilor judiciare, împrejurări de natură a aduce reale prejudicii părţilor şi atingere prestigiului justiţiei.

Criticile recurentei-pârâte întemeiate pe faptul că, anterior, Consiliul Superior al Magistraturii a respins acţiunile disciplinare pentru întârzierea redactărilor exercitate împotriva altor judecători, printre care şi colega sa, judecător B.C., nu au fost primite, deoarece situaţiile invocate de recurentă nu sunt comparabile cu situaţia sa.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei de înlăturare, ca subiectivă, a depoziţiei judecătorului Dragomir Larisa, pentru motivul că era protejatul preşedintelui instanţei, instanţa a reţinut că depoziţia referitoare la prezenţa sau absenţa judecătorului respectiv la momentul preluării dosarelor pârâtei nu prezintă relevanţă, atâta timp cât împrejurarea respectivă nu este de natură a determina o altă apreciere cu privire la întârzierile înregistrate de pârâtă în redactarea hotărârilor ori cu privire la caracterul imputabil al acestor întârzieri. De asemenea, nici susţinerile recurentei referitoare la colaborarea sa exemplară cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu nu pot conduce la o altă soluţie decât cea împărtăşită de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la data pronunţării hotărârii de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii), s-a reţinut că este necontestat de către recurentă faptul că nu s-a prezentat la serviciu în zilele de 14, 15 şi 17 februarie 2011. Pentru zilele respective, recurenta-pârâtă formulase cerere de concediu, care a fost avizată negativ de conducerea instanţei, cu motivarea că înregistrează un număr de 473 de hotărâri neredactate.

Totodată, s-a apreciat că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere atât dispoziţiile art. 24 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora aprobarea concediului de odihnă este la latitudinea preşedintelui instanţei, cât şi faptul că, potrivit art. 2 alin. (3) din acelaşi Regulament, efectuarea concediului de odihnă în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti poate fi aprobată pentru motive temeinice. Or, în cauză, recurenta-pârâtă nu a arătat în cererea de concediu care sunt motivele pentru care solicită concediu de odihnă în afara vacanţei judecătoreşti şi, mai mult, responsabilitatea în exercitarea îndatoririlor profesionale impunea recurentei să formuleze cererea de concediu anterior perioadei vizate şi să efectueze zilele de concediu de odihnă numai după aprobarea preşedintelui instanţei, ceea ce însă nu s-a întâmplat în speţă, recurenta absentând de la serviciu în virtutea presupunerii sale că cererea formulată i-a fost aprobată.

Faţă de susţinerile din recurs referitoare la motivele de ordin personal care au determinat-o pe recurentă să formuleze cererea de concediu, instanţa de recurs a reţinut, pe de o parte, că excede competenţelor sale efectuarea controlului de temeinicie al avizului nefavorabil al preşedintelui Judecătoriei Cornetu, iar, pe de altă parte, că recurenta ar fi trebuit să aducă la cunoştinţa preşedintelui instanţei motivele respective la momentul şi în cuprinsul cererii de concediu.

Apărările recurentei în sensul că nu i s-ar fi adus la cunoştinţă faptul că cererea sa de concediu nu a fost aprobată de preşedintele instanţei nu au fost primite, în principal, în considerarea faptului că este îndatorirea celui ce formulează o cerere de concediu să se asigure că aceasta este soluţionată favorabil, întrucât simpla formulare a cererii nu conferă implicit persoanei dreptul de a absenta de la serviciu şi de a se considera în situaţia efectuării legale a concediului de odihnă.

În ceea ce priveşte cererea recurentei de suspendare a executării hotărârii recurate, Înalta Curte a constatat că nu este admisibilă, având în vedere faptul că executarea hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este suspendată de drept, conform dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Susţinerile din recurs referitoare la nelegalitatea măsurii de suspendare din funcţie a recurentei (dispusă prin Hotărârea nr. 960 din 12 decembrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii) s-a apreciat că exced competenţei instanţei, care este învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie în privinţa Hotărârii nr. 11J din 12 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2012, revizuenta L.A.C. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 65 din 6 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea în principiu a cererii, iar pe fond, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul casării Hotărârii C.S.M. nr. 11J din 12 octombrie 2011. În subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul înlocuirii sancţiunii excluderii din magistratură, cu una din celelalte sancţiuni prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004.

În motivarea cererii formulate, revizuenta a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs nu a analizat probele administrate sau a făcut o apreciere eronată a probatoriului administrat în cauză, că în cursul judecăţii acţiunii disciplinare, Secţia pentru judecători a dispus în sensul respingerii cererii de probaţiune şi că faptele reţinute în sarcina sa sunt lipsite de gravitate, neaducând atingere niciunui interes.

Prin concluziile scrise şi întâmpinarea depuse la dosarul cauzei (filele 11-12, 31-34), Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, cu motivarea că aceasta nu întruneşte cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac cu care este învestită.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;

4.dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză;

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs, cu menţiunea că atunci când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;

8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;

9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;

10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate, declarând neconstituţională dispoziţia legală ce a făcut obiectul excepţiei.

Rezultă, din conţinutul textului legal mai sus citat, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, legiuitorul a impus, în primul rând, condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. Nu pot forma obiectul revizuirii – întrucât nu evocă fondul – hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deşi a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, şi nici hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a soluţionat doar o excepţie, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul. Cu alte cuvinte, în concret, nu pot forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care se declină competenţa de soluţionare a acestei căi de atac, prin care se dă o soluţie urmare actelor de dispoziţie procesuală pe care le pot face părţile (în caz de renunţarea la judecata recursului, la judecata acţiunii sau la dreptul dedus judecăţii, precum şi de încheiere a unei tranzacţii), prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepţii procesuale, prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv; de asemenea, hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul şi s-a casat cu reţinere sau cu trimitere.

În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, ca instanţă de recurs, nu a evocat fondul întrucât, în exercitarea dreptului de control, nu a reapreciat probele administrate de instanţa de disciplină, nu a reţinut o altă situaţie de fapt şi nu a pronunţat o soluţie diferită de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ci a respins, ca nefondat, recursul magistratului.

În raport cu cele expuse, precum şi cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că, la judecarea cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, se reţine că, neevocând fondul, decizia atacată de revizuentă - prin care a fost respins, ca nefondat, recursul acesteia - nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de retractare.

În atare situaţie, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta L.A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de L.A.C., judecător la Judecătoria Cornetu, judeţul Ilfov, împotriva deciziei civile nr. 65 din 6 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 9898/1/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia civilă nr. 148/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI  ICCJ. Decizia civilă nr. 447/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia civilă nr. 277/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI