ICCJ. Decizia nr. 2758/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2758/2012
Dosar nr. 3654/85/2009
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub nr. 3654/85/2009, reclamanţii N.B. şi N.A. au chemat în judecată pârâtul M.F.P., solicitând instanței obligarea acestuia la restituirea preţului de piaţă, conform standardelor internaţionale de evaluare a imobilului înscris în C.F. 45433 Sibiu, nr. top 5307/1/4, situat în Sibiu, str. Hochmeister; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanţii au cumpărat imobilul în litigiu prin contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, achitând întregul preţ, respectiv 9.681.908 lei vechi, avans, iar restul, în rate lunare. Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, contractul a fost anulat, dispunându-se restituirea imobilului în natură, foştilor proprietari. Ca urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 501 din Legea 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, care prevede restituirea preţului de piaţă.
Prin sentinţa civilă nr. 65/2011, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul să plătească acestora suma de 383.446 lei, reprezentând preţul de piaţă al imobilului situat în Sibiu, str. Hochmeister, din care s-a scăzut preţul actualizat achitat reclamanţilor, respectiv suma de 9.210,87 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esență, următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţi şi SC U. SA, la data de 6 decembrie 1999, reclamanţii au cumpărat apartamentul situat în Sibiu, str. Hochmeister, înscris în CF 384 nr. top 5307/1. Apartamentul a fost întabulat în favoarea reclamanţilor, în cf la 21 martie 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, instanţa reţinând ca singur motiv de nulitate faptul că acel contract a fost întabulat în cartea funciară abia în martie 2001, adică după promulgarea Legii nr. 10/2001. Sentinţa a fost menţinută prin decizia civilă nr. 508/2003 a Tribunalului Sibiu, care a reţinut, la fel, că înscrierea contractului de vânzare-cumpărare al pârâţilor N. a fost nelegală, pentru că exista o hotărâre judecătorească de restituire a imobilului către fostul proprietar, a apartamentului rămas în proprietatea statului, or, cel al pârâţilor N., era, la data restituirii imobilului, încă în proprietatea statului, nefiind înscris în C.F.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că înscrierea contractului pârâţilor N. a fost nelegală pentru că, în martie 2001, era deja în vigoare Legea nr. 10/2001, când nu se mai putea opera în cartea funciară transferul dreptului de proprietate de la stat la cumpărătorii N.
Prin decizia civilă nr. 512/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a respins şi recursul pârâţilor N., hotărârea instanţei de fond, prin care s-a constatat nulitatea contractului, rămânând astfel irevocabilă.
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificat prin Legea nr. 1/2009, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.
Din analiza hotărârilor judecătoreşti prin care s-a constat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a reţinut că singurul motiv de nulitate a fost acela al înscrierii în cartea funciară a contractului în anul 2001.
Contractul a fost încheiat în 1999, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti prin care SC U. SA a fost obligată la încheierea contractului, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 7657/1999, iar instanţele care l-au anulat nu au reţinut că, la data încheierii lui, s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Din expertiza efectuată în cauză, a rezultat că preţul de piaţă al imobilului este de 392.656 lei. Din actele dosarului, rezultă însă că, prin sentinţa civilă nr. 5653/2005 a Judecătoriei Sibiu, pârâtul M.F.P. a fost obligat să restituie reclamanţilor N. preţul actualizat achitat de aceştia pentru imobilul în litigiu, iar, din dispoziţia de plată, rezultă că pârâtul a şi plătit reclamanţilor suma la care a fost obligat, respectiv 9210,87 lei.
În aceste condiţii, reclamanţii, fiind despăgubiţi parţial, pentru a nu beneficia de o plată dublă, din preţul stabilit prin expertiză, tribunalul a scăzut suma deja primită, astfel că suma cuvenită acestora a fost stabilită la 383.446 lei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P. Sibiu, solicitând schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamanţilor, ca inadmisibilă, netemeinică, nelegală şi fiind sub autoritate de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 105 din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu; a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii N.B. şi N.A. împotriva pârâtului M.F.P.; a înlăturat dispoziţia referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a constatat următoarele:
Din textul art. 501 al Legii nr. 1/2009, rezultă că, pentru a fi restituit preţul de piaţă, este necesară îndeplinirea a două condiţii:
- contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995;
- contractul să fie desfiinţat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Din actele depuse la dosar, rezultă fără îndoială că reclamanţii îndeplinesc cea de-a doua condiţie, şi anume contractul având ca obiect imobilul în litigiu a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. 508/2003 a Tribunalului Sibiu şi devenită irevocabilă prin Decizia nr. 512/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin aceste hotărâri judecătoreşti, nu a fost analizată însă valabilitatea contractului, din perspectiva respectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, deoarece instanţele nu au fost sesizate cu o astfel de analiză, însă s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlul valabil.
În aceste condiţii, atâta timp cât instanţele care au anulat contractul de vânzare-cumpărare nu au analizat dacă acesta s-a încheiat cu respectarea sau nerespectarea Legii nr. 112/1995, este nelegală reţinerea tribunalului, în sensul că: „per a contrario, la data încheierii lui, în 1999, acesta a respectat dispoziţiile Legii nr. 112/1995”. Nu se poate reţine o astfel de concluzie, ci, dimpotrivă, acest lucru trebuie analizat în această procedură, întrucât a fi respectată Legea nr. 112/1995 este o condiţie pentru a obţine restituirea preţului de piaţă, în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Nimic nu se opune ca respectarea acestei legi să fie analizată în cadrul acestui proces, dacă o astfel de analiză nu a constituit obiect de litigiu pentru instanţele anterioare. În mod evident, dacă ar fi existat menţiuni exprese în hotărârile judecătoreşti anterioare, în sensul că contractul s-a încheiat cu sau fără respectarea Legii nr. 112/1995, nu mai era posibilă o astfel de analiză, întrucât s-ar fi opus puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, dar, în speţă, o astfel de menţiune nu există, ceea ce însemnă că instanţele anterioare au analizat valabilitatea contractului numai din perspectiva Legii nr. 10/2001, întrucât numai cu aceste motive de nelegalitate au fost sesizate.
Prin urmare, instanţele învestite cu o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, trebuie să stabilească fără echivoc faptul că contractul desfiinţat prin hotărâre judecătorească (pentru indiferent ce motive), a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, ce constituie situaţia premisă a admiterii unei astfel de acţiuni.
Această condiţie, fie rezultă din hotărârile judecătoreşti anterioare care au desfiinţat contractul (situaţie în care ea nu se mai analizează, ci doar se reţine ca atare, cu putere de lucru judecat), fie este analizată în cauza de faţă, întrucât este o condiţie sine qua non pentru admiterea acţiunii. Desigur, în cele mai multe situaţii, o astfel de analiză nu se mai impune, întrucât contractele au fost desfiinţate de cele mai multe ori pentru nerespectarea Legii nr. 112/1995 (ipoteză în care este exclusă aplicarea art. 501, situaţia fiind prevăzută de art. 50 alin. (2), dar este posibil ca desfiinţarea contractului să se fi dispus pentru alte considerente, cum este situaţia din speţă, când respectarea Legii nr. 112/1995 nu a fost analizată de instanţele anterioare.
Contractul nr. 4614/1998 a fost încheiat, conform menţiunii de pe verso, la data de 6 decembrie 1999, dată la care era în vigoare H.G. nr. 11/1997, prin care au fost aprobate Normele Metodologice de Aplicare a Legii 112/1995, în care a fost explicată sintagma de titlu valabil, folosită de Legea nr. 112/1995.
Astfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997 prevedea că sunt considerate imobile trecute în proprietatea statului cu titlu acelea care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă, iar, la alin. (3), prevedea că prin imobil trecut în proprietatea statului, potrivit Decretului nr. 92/1950, se înţelege imobilele naţionalizate cu respectarea prevederilor art. I pct. 1 - 5 şi ale art. II din decret, precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în listele-anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării.
Prin urmare, începând cu data de 4 februarie 1997 (data publicării H.G. nr. 11/1997), noţiunea de titlu valabil al statului este clar determinată, art. 1 alin. (4) prevăzând în mod expres că locuinţele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995.
În acest context, în sentinţa nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în dosar nr. 9344/2000, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 852/2001. De asemenea, în aceeaşi sentinţă, s-a reţinut că pârâţii din acel dosar, C., D., T. şi B., au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea 112/1995. Instanţa a constatat că, în momentul încheierii contractelor, altele decât cele vizând pe soţii N., nu existau nici un fel de îngrădire, interdicţie în calea vânzării, astfel că aceste contracte au fost şi sunt valabil încheiate, fiind reţinută buna-credinţă a chiriaşilor B., C. şi T.
Toate aceste aserţiuni nu au mai fost reţinute de instanţă atunci când a analizat contractul încheiat de soţii N., reclamanţii din prezentul dosar, singurul contract ce a fost anulat de instanţă. Definitorie în acest sens este reţinerea Curţii de Apel Alba Iulia, în decizia 512/2004, în sensul că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, întrucât, în această situaţie, imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, al cărui domeniu de aplicare era strict delimitat, referindu-se exclusiv la categoria imobilelor preluate cu titlu, nu şi la cele preluate fără titlu valabil.
Prin urmare, atâta timp cât imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, contractul încheiat în baza acestei legi nu poate fi privit altfel decât încheiat cu încălcarea prevederilor acestei legi, împrejurare faţă de care, în speţă, nu este incident art. 501, invocat de reclamanţi ca temei de drept al acţiunii lor, sentinţa tribunalului fiind nelegală şi impunându-se a fi schimbat, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Nu poate fi ignorat motivul de apel, prin care se critică sentinţa tribunalului, în sensul că, în speţă, ar exista autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa 5653/2005 a Judecătoriei Sibiu, prin care S.R. a fost obligat la plata sumei de 92.108.670 lei ROL, reprezentând preţul actualizat al apartamentului ce a format obiectul contractului anulat.
Sub acest aspect, este de precizat că nu este vorba de autoritate de lucru judecat, tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., nefiind îndeplinită, în speţă, lipsind identitatea de obiect şi de cauză, temeiul juridic al celor două acţiuni fiind esenţialmente diferit, art. 50 alin. (2) şi, respectiv, art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Dar ceea ce trebuie subliniat este faptul că, prin sentinţa civilă nr. 5653/2005, pronunţată de Judecătoria Sibiu, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamanţii se încadrează în prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, adică s-a reţinut faptul că reclamanţii au dreptul la restituirea preţului actualizat pentru imobilul ce a format obiectul unui contract, încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Acestea erau premisele admiterii unei astfel de acţiuni, instanţa considerând că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995.
În aceste condiţii, apelantul a puse problema dacă este posibil a se constata că aceiaşi reclamanţi au încheiat acelaşi contract cu respectarea Legii nr. 112/1995, deci că se încadrează în prevederile art. 501 din Legea 10/2001, după ce, anterior, s-au încadrat în prevederile art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege.
Instanţa de apel a apreciat în acest sens că, atâta timp cât, prin hotărâre irevocabilă, pronunţată în anul 2005, s-a constatat că contractul nr. 4614/1998 a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995 (chiar dacă acea instanţă nu a analizat această condiţie, ci a considerat din start că este îndeplinită), nu este posibil ca o altă instanţă să constate, 5 ani mai târziu, că acelaşi contract s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, date fiind modificările legislative survenite în timp, deoarece legiuitorul a avut în vedere situaţii juridice obligatoriu diferite, care nu pot fi aplicate aceluiaşi contract şi aceloraşi părţi contractante.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii N.B. şi N.A., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu și menținerii sentinţei civile nr. 65/2011 a Tribunalului Sibiu.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii au arătat următoarele:
În mod arbitrar, Curtea de Apel nu a reţinut faptul că imobilul asupra căruia s-a încheiat antractul de vânzare - cumpărare cu SC U. SA Sibiu, la data de 6 decembrie 1999, a fost preluat de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, cu titlu valabil, prin încheierea Tribunalului Popular al oraşului Sibiu, secţia anilor funciare, nr. 2116/1956, intabulându-se în favoarea S.R. Această încheiere a fost comunicată şi foştilor proprietari tabulari H.P. şi C.V.G.P.
Deci curtea de apel nu putea reţine, în motivarea deciziei, că imobilul a trecut în proprietatea stalului fără titlu valabil, analizând, peste obiectul care i-a fost dedus judecaţii, că imobilul ar fi fost preluat fără titlu valabil, ceea ce ar fi condus la concluzia că nu s-ar înscrie în domeniul de aplicare al Legii nr. 112/1995.
O altă critică a vizat faptul că contractul de vânzare - cumpărare nr. 4614/1999 a fost încheiat cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 9 şi 14 din Legea nr. 112/1995, la data încheierii acestuia, reclamanţii recurenţi fiind de bună – credinţă, care poate fi probata la momentul încheierii acestui contract, şi nu în raport de situaţiile ulterioare.
Art. I din Legea nr. 1/2009 modifică si completează Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură sau în echivalent, iar, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, se aplică Legea nr. 1/2009.
Ca urmare este introdus art. 501, care statuează că „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.”
Rezultă că, pentru a fi restituit preţul de piaţă proprietarilor imobilelor, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume:
- contractul de vânzare-cumpărare sa fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995;
- acesta să fi fost desfiinţat prin hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile.
Examinând prima condiţie, rezultă că reclamanţii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4614/1998, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, care stabileşte posibilitatea chiriaşilor, titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitori ai acestora, să opteze, după împlinirea termenului prevăzut de art. 14 din aceeași lege, respectiv 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru cumpărarea acestor apartamente, cu plata integrală sau în rate a preţului.
Aşadar, reclamanţii au încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu respectarea prevederilor legale, foştii proprietari ai imobilului neîntrunind, la acea dată, exigenţele art. 2 din Legea nr. 112/1995. De altfel, în hotărârile judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, nu s-a reţinut că actul ar fi fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 112/1995.
Singurul motiv de nulitate a contractului, reţinut în hotărârile pronunţate în cauză, a fost că acesta a fost intabulat în cartea funciară abia în martie 2001, după promulgarea Legii nr. 10/2001, între timp a apărut o hotărâre de restituire a imobilului fostului proprietar, deşi, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare către soţii N., apartamentul era încă în proprietatea statului.
Şi cea de-a doua condiţie pentru aplicarea art. 501 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat de Legea nr. 1/2009, este îndeplinită, în sensul că atât sentința civilă nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, cât și decizia nr. 508/2003 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, au rămas definitive şi irevocabile prin decizia nr. 512/2004 a Curţii de Apel Alba - Iulia.
În ceea ce privește preţul de piaţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect valoarea de 383.446 lei, obţinută prin deducerea din valoarea stabilită de expertiză, cea de 392.656 lei, a sumei deja primite, respectiv 9.210,87 lei (aproximativ 2.300 euro).
Recurenții au invocat și faptul că nu se poate reţine apărarea pârâtei - intimate privind autoritatea de lucru judecat în privinţa preţului imobilului, deoarece Legea nr. 1/2009 are funcţie reparatorie si prevede ca restituirea preţului se face prin raportare la standardele internaţionale de evaluare a imobilului.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce vor succede:
Sub un prim aspect, se constată că ambele instanțe au apreciat în mod corect că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, însă au avut opinii divergente asupra modului în care este sau nu întrunită prima condiție impusă de aceste dispoziții.
Astfel, potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 1/2009, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.
Din interpretarea textului art. 501 al Legii nr. 1/2009, rezultă că, pentru a fi restituit preţul de piaţă, este necesară îndeplinirea a două condiţii cumulative:
- contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995;
- contractul să fie desfiinţat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Analizând aceste condiții, prima instanță a reținut, din analiza hotărârilor judecătoreşti prin care s-a constat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4614 din 16 ianuarie 1998, că singurul motiv de nulitate al acestui act de înstrăinare a fost acela al înscrierii sale în cartea funciară în anul 2001, astfel încât actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Spre diferență, instanța de apel a apreciat că imobilul ce formează obiectul contractului menționat, fiind preluat de stat fără titlu valabil, nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, cu consecința neîndeplinirii primei condiții impuse de textul art. 501 al Legii nr. 1/2009.
Această apreciere este însă nelegală, întrucât nesocotește existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, sentinţa civilă nr. 7657 din 12 noiembrie 1999 a Judecătoriei Sibiu, prin care pârâta din acea cauză, SC U. SA, a fost obligată la întocmirea formalităților legale, conform Legii nr. 112/1995, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Sibiu, str. Hochmeister, ce forma obiectul contractului de închiriere nr. 1637/1993, astfel încât, prin încheierea acestui act, s-a dat efect util unei hotărâri judecătorești, a cărei neexecutare ar fi determinat afectarea dreptului la un proces echitabil al reclamanților, garantat de art. 6 al C.E.D.O.
În acest context, încheierea contractului ce a fost ulterior desființat, exclusiv din cauza înscrierii sale în cartea funciară, în data de 21 martie 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se întemeiază pe o hotărâre judecătorească, ce nu mai poate fi repusă în discuție, bucurându-se de o prezumție de validitate, atrăgând incidența dispozițiilor art. 501 al Legii nr. 1/2009, cu consecința existenței dreptului reclamanților de a le fi restituită diferența dintre valoarea de circulație a apartamentului din imobilul situat în Sibiu, str. Hochmeister și prețul actualizat plătit pentru acest apartament, valoare deja obținută.
Pentru considerentele expuse, constatând că este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii N.B. şi N.A. împotriva deciziei nr. 105 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă; va modifică decizia, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinţei nr. 65 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, pe care o va menţine.
În temeiul art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe intimatul pârât S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu, să plătească recurentei N.B. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii N.B. şi N.A. împotriva deciziei nr. 105 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică decizia, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinţei nr. 65 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, pe care o menţine.
Obligă pe intimat să plătească recurentei N.B. 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2757/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2763/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
