ICCJ. Decizia nr. 3097/2012. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3097/2012
Dosar nr. 2015/115/2009
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul U.G., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtele SC B.C. SRL Reşiţa şi SC B.G. SRL Reşiţa, a solicitat să se dispună anularea, pentru nulitatea absolută, a hotărârii asociaţilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008; anularea încheierii de şedinţă nr. 2132 din 22 mai 2008 a Tribunalului Caraş-Severin; anularea actului adiţional din 16 mai 2008, precum şi excluderea din cele două societăţi a asociatului U.S.I.C.
Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 113 din 23 martie 2010, a admis în parte acţiunea comercială formulată de reclamantul U.G. în contradictoriu cu pârâţii SC B.C. SRL Reşiţa şi SC B.G. SRL Reşiţa; a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării asociaţilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008 şi a dispus anularea acesteia; a dispus anularea actului constitutiv al SC B.G. SRL Reşiţa, modificări prevăzute în actul adiţional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008 şi în contractul de cesiune din data de 15 mai 2008.
De asemenea, a respins cererea reclamantului privind anularea încheierii de şedinţă nr. 2132 din 22 mai 2008 a judecătorului delegat la Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin; a respins cererea reclamantului privind excluderea asociatului U.S.I.C. din cadrul SC B.C. SRL Reşiţa şi SC B.G. SRL Reşiţa; a obligat pârâtele SC B.G. SRL Reşiţa şi SC B.C. SRL Reşiţa să plătească reclamantului U.G. suma de 712,3 RON cheltuieli de judecată, iar la data rămânerii irevocabile a acestei sentinţe s-a dispus menţionarea acesteia în Oficiul Registrului Comerţului Caraş-Severin şi publicarea în M. Of. al României, Partea a IV-a.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul a reţinut că prin hotărârea acţionarilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008 semnată de acţionarii U.S.I.C. şi U.G. s-a hotărât retragerea calităţii acestei societăţi comerciale din cadrul SC B.G. SRL Reşiţa. În baza acestei hotărâri, pârâtul U.S.I.C. s-a adresat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin cu cerere pentru autorizarea modificării actului constitutiv pentru SC B.G. SRL Reşiţa, modificări prevăzute în actul adiţional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008, contract de cesiune din data de 15 mai 2008, iar judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, prin încheierea nr. 2132 din 22 mai 2008, a dispus înscrierea în registrul comerţului a următoarelor menţiuni: U.S.I.C. dobândeşte 5 părţi sociale în valoare totală de 50 RON; prelungire mandat administrator - U.S.I.C.; Alte menţiuni: sintagma „asociaţii societăţii” se înlocuieşte cu „asociatul unic”; majorare aport la capital asociat unic: U.S.I.C. la 5.000,00 RON; retragere asociat persoană juridică: SC B.C. SRL Reşiţa.
Pornind de la susţinerile reclamantului U.G. că hotărârea acţionarilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008 este falsă, instanţa de fond a admis cererea acestuia şi a dispus efectuarea unei expertize grafologice din ale cărei concluzii instanţa a constatat că semnătura de la rubrica U.G. şi semnătura aflată în dreptul numelui U.S.I.C., aflate pe hotărârea din 15 mai 2008 nu au fost executate de reclamantul U.G.; din considerentele expuse în capitolul „constatări”, nu se poate stabili dacă cele două semnături de pe actul menţionat au fost executate de una şi aceeaşi persoană.
Conform dispoziţiilor art. 132, alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală, contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Instanţa de fond a mai reţinut că potrivit prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi invocată de orice persoană interesată.
Faptul că hotărârea adunării asociaţilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008 nu a fost semnată de reclamantul U.G. este un motiv de nulitate absolută a acesteia, iar dreptul la acţiune pentru anularea acesteia este imprescriptibil motiv pentru care, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării asociaţilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008 şi a dispus anularea acesteia.
În baza acestei hotărâri a adunării asociaţilor SC B.C. SRL Reşiţa, a fost modificat şi actul constitutiv al SC B.G. SRL Reşiţa, modificări prevăzute în actul adiţional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008 şi în contractul de cesiune din data de 15 mai 2008.
S-a mai reţinut că în speţa dedusă judecăţii, actul iniţial primar care a stat la baza modificării actului constitutiv al SC B.G. SRL Reşiţa este hotărârea adunării asociaţilor SC B.C. SRL Reşiţa din 15 mai 2008 şi, întrucât această hotărâre a fost anulată prin prezenta sentinţă comercială, instanţa de fond, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi a principiului de drept care prevede că anularea actului iniţial primar atrage anularea şi a actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul, a dispus anularea actului constitutiv al SC B.G. SRL Reşiţa, modificări prevăzute în actul adiţional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008 şi în contractul de cesiune din data de 15 mai 2008.
Cu privire la cererea reclamantului U.G. de anulare a încheierii de şedinţă nr. 2132 din 22 mai 2008 a judecătorului delegat la Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, instanţa de fond a constatat că această cerere este inadmisibilă întrucât respectiva încheiere de şedinţă nu poate fi anulată de o instanţă egală în grad cu instanţa care a pronunţat-o, ci doar de o instanţă superioară care, în recurs, poate verifica legalitatea încheierii de şedinţă nr. 2132 din 22 mai 2008.
În ceea ce priveşte excluderea din cadrul SC B.C. SRL Reşiţa şi SC B.G. SRL Reşiţa a asociatului pârât U.S.I.C., instanţa de fond a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată (…) a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat; b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil; c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82 din Legea nr. 31/1990; d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul său în folosul lui sau al altora.
Prima instanţă a considerat că motivele invocate de reclamantul U.G. pentru excluderea asociatului pârât U.S.I.C. ar putea face obiectul prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, dar pentru verificarea acestora se impunea fie efectuarea unei expertize contabile, fie efectuarea unei cercetări penale din partea reprezentanţilor parchetului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească şi, întrucât reclamantul U.G. nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile a documentelor contabile aflate la dosar şi nici nu a depus la dosarul cauzei soluţia pronunţată de reprezentanţii parchetului la o eventuală plângere penală formulată împotriva pârâtului U.S.I.C. (cu influenţă hotărâtoare asupra cererii de excludere a acestuia), instanţa de fond, în baza art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 raportat la prevederile art. 1169 C. civ., a respins cererea reclamantului U.G. privind excluderea asociatului pârât U.S.I.C. din cadrul SC B.C. SRL Reşiţa şi SC B.G. SRL Reşiţa.
Apelul declarat de reclamantul U.G. împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia nr. 216/A din 24 noiembrie 2010, reţinându-se, în esenţă, cu privire la nepronunţarea instanţei asupra nulităţii absolute a încheierii nr. 2132 din 22 mai 2008 pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului Caraş-Severin în Dosarul nr. 15843/2008, că în mod corect instanţa de fond a arătat că această cerere este inadmisibilă, deoarece încheierea respectivă trebuia atacată cu recurs pentru a se putea verifica legalitatea ei, astfel încât nu poate fi vorba, sub acest aspect, de o nepronunţare a instanţei.
Cu privire la excluderea asociatului U.S.I.C. din cadrul SC B.C. SRL Reşiţa şi SC B.G. SRL Reşiţa, instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat şi nedovedit.
Astfel, potrivit art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, excluderea unui asociat poate fi dispusă numai în anumite cazuri expres prevăzute de lege şi anume: a) când asociatul nu aduce aportul la care s-a obligat, deşi a fost pus în întârziere; b) când asociatul cu răspundere nelimitată a ajuns în stare de faliment sau a devenit legalmente incapabil; c) când s-a amestecat fără drept, în administrarea societăţii sau a desfăşurat o activitate care contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82 din lege şi d) când asociatul a comis o fraudă în dauna societăţii sau s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altuia.
Acest din urmă text de lege - art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 - a fost invocat de către reclamant ca motiv de excludere al pârâtului din cele două societăţi comerciale cu răspundere limitată, însă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond prin sentinţa apelată, reclamantul nu a făcut dovada acestor motive, deoarece frauda comisă în dauna unei societăţi trebuia dovedită sau cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate sau cu o plângere penală formulată pentru această faptă, dovezi care nu sau făcut în speţă, la dosar existând doar înscrisuri care în opinia reclamantului, ar constitui dovada unei fraude.
Susţinerile reclamantului în sensul că judecătorul fondului trebuia ca, în virtutea rolului său activ, să sesizeze instanţa penală cu o eventuală plângere pentru faptele săvârşite de asociatul U.S.I.C. şi să posede suficiente cunoştinţe în materia contabilităţii pentru a interpreta actele depuse în dovedire, fără a fi nevoie de o expertiză, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revine reclamantului.
Totodată, s-a apreciat că judecătorul cauzei, în virtutea rolului activ, nu poate să ordone administrarea de probe pentru dovedirea acţiunii unei părţi în detrimentul părţii adverse, căci în acest mod şi-ar încălca obligaţia de imparţialitate, astfel încât dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului nu au fost încălcate în cauză.
Împotriva acestei decizii reclamantul U.G. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs indicate, recurentul a arătat, cu privire la motivarea respingerii capătului de cerere privind excluderea asociatului U.S.I.C., că atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, deşi au motivat pe aplicarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., au eludat cu ştiinţă dispoziţiile art. 1170 C. civ., susţinând că a făcut dovada încălcării art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Făcând referiri la modul în care judecătorul fondului a analizat documentele contabile şi a dispus efectuarea unei expertize criminalistice asupra acesteia, recurentul susţine că judecătorul trebuia să dispună efectuarea şi a unei expertize contabile.
Totodată, susţine recurentul, instanţa de apel a eludat intenţionat dispoziţiile art. 183 C. proc. civ. care-l obliga pe judecătorul fondului să trimită actele false la procuror.
Recurentul susţine că atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond nu s-au pronunţat asupra cererilor privind obligarea asociatului administrator U.S.I.C. de a achita impozitele şi contribuţiile la bugetul statului în valoare de 15.601 RON, de a depune în conturile bancare ale SC B.C. SRL a sumei de 234.841,47 RON şi de a achita împrumutul de 1.150.000 RON efectuat de acesta prin SC B.G. SRL.
De asemenea, recurentul susţine că instanţa de apel într-un mod incalificabil şi pueril a reţinut că judecătorul fondului în virtutea rolului său activ nu poate să ordone probe în vederea dovedirii acţiunii unei părţi, în condiţiile în care acesta ordonase expertizarea criminalistică a hotărârii din 15 mai 2008 fără să-i fi cerut acest lucru.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi a sentinţei instanţei de fond în sensul de a anula hotărârea din 15 mai 2008 a asociaţilor SC B.C. SRL; anularea încheierii nr. 2132 din 22 mai 2008 a judecătorului delegat al Tribunalului Caraş-Severin; anularea actului constitutiv al SC B.G. SRL; excluderea asociatului administrator din SC B.C. SRL şi SC B.G. SRL; obligarea administratorului U.S.I.C. la plata către bugetul de stat a sumei de 15.601 RON, la a depune în conturile SC B.C. SRL suma de 234.841,47 RON reprezentând avansuri de trezorerie, de a achita creditele bancare în sumă de 1.150.000 RON, de a repartiza la dividende profitul înregistrat de către SC B.G. SRL la data de 31 decembrie 2008 în sumă de 1.036.787 RON.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci o examinare a legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt şi în drept în mod distinct.
Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerinţă impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păşi la o analiză a nelegalităţii imaginând posibile argumente şi dispoziţii legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.
Din acelaşi punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurentul a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.
În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva motivului invocat recurentul a criticat decizia recurată privind încălcarea dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 şi a rolului activ al instanţei.
Dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, a căror încălcare este criticată prin prezentul recurs, au următorul conţinut:
„Poate fi exclus din societatea (…) cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.”
Faptele comise de administratorul asociat, sancţionate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului a activului societăţii în folosul său sau al altora şi presupun săvârşirea lor cu intenţie de către asociatul administrator, care astfel urmăreşte un profit din activitatea sa frauduloasă.
Mai trebuie precizat că faptele sancţionate trebuie să aibă şi o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar.
Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul suveran al instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, cu condiţia motivării hotărârii sub acest aspect.
În cauză, recurentul prin criticile formulate, astfel cum sunt dezvoltate, repune în discuţie reaprecierea probelor administrate, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută motivat de instanţa fondului şi cea a apelului.
Or, chestiunile de fapt, de netemeinicie, nu pot forma obiectul controlului de legalitate pe calea recursului, deoarece nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9.
Cum în cauză instanţele au stabilit, motivat, în raport de probele administrate, că faptele imputate pârâtului nu au fost probate soluţia de respingere a cererii de excludere este corectă în raport de dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Cât priveşte rolul activ al instanţei, se constată că printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de apel a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, interpretând corect întreaga documentaţie existentă, soluţia pronunţată fiind în deplină concordanţă cu situaţia de fapt şi de drept.
Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, deoarece au fost puse în discuţia părţilor toate aspectele esenţiale în soluţionarea cauzei, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezenţa recurentului, susţinerile au fost consemnate conform încheierii din şedinţa publică de la 22 noiembrie 2010.
Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.G. împotriva deciziei nr. 216/A din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3098/2012. Civil → |
|---|
