ICCJ. Decizia nr. 2802/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în constatare, rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2802/2012
Dosar nr. 3787/85/2009
Şedinţa publică din 26 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 408 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Sibiu a admis contestaţia reclamantei C.L.M., a anulat dispoziţia nr. 2890/2009 şi a obligat intimatul să dispună restituirea în natură a imobilului din CF Guşteriţa, actual CF Sibiu, a dispus intabularea imobilului în cartea funciară, pe numele contestatoarei.
În fapt, s-a reţinut că, prin dispoziţia atacată, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
S-a constatat totodată că notificarea a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în condiţiile art. 2 din lege, respectiv faptul că reclamanta este nepoata proprietarilor tabulari, fiind astfel considerată persoană îndreptăţită la restituire.
Imobilul în litigiu fiind expropriat de stat, fără nici o despăgubire, s-a apreciat că se impune restituirea acestuia în natură.
Prin decizia civilă nr. 91 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa, în sensul că a respins contestaţia.
S-a reţinut că, potrivit extrasului de carte funciară 104341 Sibiu, top 2218, statul a intabulat dreptul de proprietate prin încheierea nr. 7750 din 19 mai 1947, în baza Hotărârii nr. 395/1945, emisă de Comisia pentru aplicarea reformei agrare Sibiu, cu titlu de expropriere.
Raportul de expertiză a identificat terenul în litigiu şi a stabilit că, la momentul exproprierii, avea destinaţia de livadă, folosită de fosta fermă de stat Guşteriţa, iar după desfiinţarea fermei, acesta devenind teren viran, nefolosit.
În prezent, din punct de vedere administrativ, terenul este situat în intravilanul municipiului Sibiu, cartier Guşteriţa, pe str. V.
Fiind teren agricol, imobilul putea face obiectul Legii nr. 18/1991, însă faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în baza acesteia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 01 iunie 2011, reclamanta, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod eronat din concluziile raportului de expertiză faptul că imobilul în litigiu a fost teren agricol şi, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în baza acestei legi.
Instanţa de apel refuză să restituie terenul, deşi acesta este teren intravilan, a fost preluat abuziv şi nu este afectat de utilităţi publice.
Concluziile raportului de expertiză sunt în sensul că “din punct de vedere topografic şi administrativ, terenul în litigiu este situat în intravilanul municipiului Sibiu, în cartierul Guşteriţa, pe str. V., şi că a fost folosit ca livadă în fosta fermă de stat Guşteriţa, în prezent fiind teren viran, practic nefolosit.” Niciunde în cuprinsul expertizei nu se precizează că terenul în litigiu ar fi fost teren agricol la momentul exproprierii.
Terenul a fost teren intravilan la momentul exproprierii, fiind identificat în contractul de vânzare-cumpărare, în localitatea Gusterita, şi este teren intravilan şi în prezent. Este evident că art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil cauzei de faţă, terenul în litigiu nefiind situat niciodată în extravilan, ci în intravilanul localităţii.
Terenul nu putea face obiectul Legii nr. 18/1991, dat fiind faptul că terenul nu a făcut parte niciodată din patrimoniul CAP. S-a susţinut şi faptul că nu s-a formulat niciodată vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar.
Raportat la prevederile legale existente în momentul formulării notificării, terenul trebuia restituit în natură potrivit Legii nr. 10/2001, încă din momentul formulării notificării.
Decizia instanţei de apel încalcă în mod grav dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei consacrat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât din anul 2001, data formulării notificării, până în anul 2011, timp de 10 ani de zile, statul a refuzat cu obstinaţie să îi restituie un teren intravilan liber şi neafectat de utilităţi, iar toate aceste abuzuri afectează grav dreptul de proprietate, fiind astfel încălcate drepturile consacrate de Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în măsura în care se va aprecia că nu sunt administrate probe suficiente în privinţa stabilirii situaţiei de fapt, respectiv a situării imobilului în intravilanul cartierului Gusterita din municipiul Sibiu.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul instanţelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu suficientă claritate cu privire la starea de fapt, prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva hotărârile constituind una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.
În acest scop, judecătorii fondului au îndatorirea, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, sens în care sunt în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, sau să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi, terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceasta, întrucât Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că domeniul său de reglementare acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
În cauza dedusă judecăţii, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar cu privire la aplicabilitatea dispoziţiei legale menţionate, raportului juridic dedus judecăţii.
Anume, se constată că hotărârea de primă instanţă a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în timp ce instanţa de apel, pe temeiul unor probatorii incomplete - expertiza a stabilit că, la momentul exproprierii, terenul avea destinaţia de livadă, folosită de fosta fermă de stat Guşteriţa, iar după desfiinţarea fermei, acesta devenind teren viran, nefolosit; în prezent, din punct de vedere administrativ, terenul este situat în intravilanul municipiului Sibiu, cartier Guşteriţa, pe str. V. - a concluzionat că, fiind teren agricol, imobilul putea face obiectul Legii nr. 18/1991, însă faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în baza acesteia.
Instanţa de apel, fără a clarifica situaţia de fapt şi de drept a imobilului în litigiu, prin coroborarea datelor concrete de identificare a imobilului, cu înscrisuri pertinente din arhiva instituţiilor cu atribuţii în evidenţa patrimoniului public/privat, şi-a însuşit o concluzie evident nefundamentată.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a casa hotărârea instanţei de apel şi a trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va dispune completarea probatoriilor în vederea stabilirii cu exactitate a locului de situaţie a terenului în litigiu, respectiv, a situaţiei sale juridice, valorificând în acelaşi timp tot ceea ce s-a stabilit până în acest moment procesual.
Totodată, în scopul statuării cu privire la situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel va verifica şi va stabili motivat dacă în speţă este incidentă vreuna din cele două ipoteze prevăzute de norma de drept menţionată, anume dacă terenul în litigiu era situat în extravilanul localităţii la data preluării abuzive sau la data notificării, sau dacă acesta se încadrează în categoria celor al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, respectiv prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu trimitere la probatoriile şi dispoziţiile din legile funciare apreciate a fi relevante.
Instanţa de apel, date fiind circumstanţele cauzei pendinte, va trebui să aibă în vedere şi exigenţele dreptului la judecata cauzei în cadrul unui proces echitabil şi într-un termen rezonabil, drept consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.L.M. împotriva deciziei nr. 91 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2801/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2806/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
