ICCJ. Decizia nr. 2895/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2895/2012
Dosar nr. 7071/111/2010
Şedinţa publică de la 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC T.L.C.S. SRL Mogoşoaia prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolvenţă T.G. a chemat-o în pe pârâta SC N. SRL Oradea pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunţe instanţa de judecată să o oblige să-i predea turnurile F 110 - T 60 - C 16 în valoare de 186.483,64 lei şi SVF 40/9 în valoare de 76.068,14 lei, sau în cazul când nu vor putea fi predare să-i restituie contravaloarea acestora.
Tribunalul Bihor, secţia comercială, a admis acţiunea, obligând-o pe pârâtă să predea reclamantei tumul F 110 - T 60 - C 16 (proiect UNISAT) sau în caz de imposibilitate de predare contravaloarea acestuia de 186.483,64 lei, turn care face obiectul facturii nr. 0001846 din 10 octombrie 2008 precum şi turnul SVF 40/9 sau în caz de imposibilitate de predare contravaloarea acestuia de 76.068,14 lei, turn care face obiectul facturii nr. 0002099 din 30 octombrie 2008 şi a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 928/COM/2010 a Tribunalului Bihor, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâta a emis pe numele reclamantei facturile nr. 0001846 în valoare de 186.483,64 lei, respectiv nr. 0002099 în valoare de76.068,14 lei reprezentând contravaloare turn F 110 - T 60 - C 12, şi respectiv, turn SVF 40/9 şi că s-a încheiat procesul - verbal de intrare în custodie prin care s-a prevăzut că produsele cuprinse în factura nr. 0001846 din 10 octombrie 2008 rămân în custodia pârâtei până la data la care se va stabili de comun acord, procesul - verbal fiind semnat doar de către pârâtă. De asemenea a reţinut instanţa că prin ordonanţa nr. 681/COM/2009 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea reclamantei SC N. SRL Oradea şi a fost somată debitoarea SC T.C.S. SRL să-i achite suma de 297.870,76 lei preţ determinat conform anexelor printre care şi pentru produsele din factura nr. 1846 din 10 octombrie 2008, deşi reclamanta a achitat avansul pentru aceste produse.
A mai reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a făcut dovada plăţilor, dar se are în vedere că societatea este în insolvenţă şi lichidatorul judiciar, care a formulat acţiunea nu deţine toate actele societăţii.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC N. SRL. Oradea a declarat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 100/C/2011-A
Prin această decizie a fost schimbată sentinţa primei instanţe, în sensul că s-a respins acţiunea ca nefondată, fiind respinsa şi cererea privind cheltuielile de judecată, în apel.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că pe tot parcursul soluţionării cauzei, pârâta vânzătoare a invocat excepţia de neexecutare a contractului susţinând că nu poate fi obligată să predea turnurile atâta timp cât cumpărătoarea reclamantă nu a achitat nici măcar avansul.
A mai reţinut instanţa că faptul că aflarea reclamantei în procedura de insolvenţă nu prezintă o scuză pentru lichidator în nedovedirea efectuării plăţii, iar plata celor două facturi nu poate fi dedusă în niciun caz din faptul că societatea creditoare SC N. SRL. Oradea nu s-ar fi înscris cu contravaloarea celor două facturi la masa credală, prezumându-se că a recunoscut implicit achitarea acestora.
De asemenea, instanţa a constatat demersul legal al creditorului din perspectiva art. 87 din Legea insolvenţei, privind stornarea celor două facturi şi a calificat acţiunea ca fiind una personală, astfel că instanţa de fond era îndrituită să analizeze excepţia de neexecutare a contractului invocată de partea adversă pentru a paraliza acţiunea reclamantei.
Reţinând că pârâta intimată a stornat facturile reprezentând contravaloarea celor două turnuri, renunţând a se înscrie la masa credală a debitoarei falite, instanţa de apel a constatat că acţiunea în predarea celor două turnuri este neîntemeiată, în caz contrar fiind înfrânt caracterul reciproc şi interdependent al obligaţiilor din contractele sinalagmatice.
La data de 12 decembrie 2011 reclamanta SC T.C.S. SRL Mogoşoaia a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond menţinerea soluţiei primei instanţe.
A invocat în susţinerea recursului art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel nu a reţinut motivele sale din notele de şedinţă din data de 3 noiembrie 2011 şi 22 septembrie 2011, că în conformitate cu dispoziţiile art. 1295 C. civ. vinderea este perfectă că procesele - verbale de lăsare în custodie a turnurilor dovedesc că reclamanta este proprietara acestora.
De asemenea a susţinut că instanţa a interpretat greşit art. 87 din Legea insolvenţei, instanţa extinzând reglementarea bunurilor aflate în tranzit la situaţia bunurilor lăsate în custodie de către proprietar, invocând paragraful II din acelaşi articol potrivit căruia „dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera preţul prin înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţă";, fiind greşită procedura stornării facturilor şi că însăşi intimata a recunoscut plata parţială din factura nr. 1846 din 10 octombrie 2009, aşa cum rezultă din Ordonanţa nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor.
Intimata a formulat întâmpinare susţinând că ordonanţa comercială nr. 681/COM/2009 prin care a fost somată debitoarea SC T.C.S. SRL Mogoşoaia la suma de 297.870,76 lei reprezentând contravaloarea celor două turnuri, nu a fost executată, astfel că facturile nr. 1846 din 31 octombrie 2008 şi nr. 2099 din 30 octombrie 2008 nu au fost achitate, reclamanta neavând niciun drept de restituire a turnurilor sau sumelor solicitate, iar procesul - verbal de custodie care nu a fost semnat de cumpărătoare, demonstrează doar că pârâta a fost pregătită să predea bunurile şi nefiind semnat de ambele părţi nu produce efecte juridice.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate poate fi făcută dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Textul precitat supune analizei trei ipoteze: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; motivele hotărârii recurate sunt contradictorii; hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii
In cererea de recurs reclamanta a invocat faptul că instanţa nu a reţinut argumentele din notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei pentru termenul din data de 3 noiembrie 2011 şi 22 septembrie 2011, invocând astfel, ipoteza necuprinderii în considerente a motivelor pe care se sprijină soluţia.
Este de reţinut că prin notele de şedinţă precitate, reclamanta a susţinut aceleaşi probleme invocate în acţiunea şi apărarea sa, referitoare la imposibilitatea prezentării înscrisurilor doveditoare efectuării plăţii, respectiv, la facturile nr. 0001846 şi nr. 0002099, ordonanţa comercială nr. 68l/COM/2009, procesul - verbal de custodie, înscrierea pârâtei la masa credală cu suma de 35.318,98 lei plus penalităţi, probleme care au fost analizate în considerente de instanţa de apel, chiar dacă nu a făcut referire directă la aceste note de şedinţă.
Ca urmare acest motiv nu se poate reţine întrucât instanţa de apel a analizat probatoriile din dosar, a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, normele legale incidente şi aplicarea lor în speţă, s-a pronunţat cu privire la apărările reclamantei menţionate şi în notele de şedinţă invocate, soluţia exprimată în dispozitiv fiind susţinuta în considerente.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea recurată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta critică aplicarea art. 1295 C. civ., art. 87 din Legea insolvenţei şi lipsa analizei documentelor aflate la dosar, cu referire la contract, facturi, ordonanţa nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor, proces - verbal de intrare în custodie.
Înalta Curte constată că în hotărârea recurată instanţa de apel face trimitere la dispoziţiile art. 87 din Legea insolvenţei făcând o analogie a încadrării juridice a situaţiei de fapt cu reglementarea dată de dispoziţiile textului mai sus menţionat privind bunul mobil vândut debitorului neplătit acestuia, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, care permite denunţarea unilaterală a contractului de vânzare - cumpărare în concordanţă cu art. 969 alin. (2) C. civ. şi care dă posibilitatea stornării facturilor emise în executarea contractului în contextul în care nu s-a făcut dovada că la data intrării în insolvenţă debitorul a efectuat plata bunurilor, devenind proprietarul bunurilor.
Aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 1295 C. civ., potrivit căruia „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat";, deoarece sunt situaţii când principiul potrivit căruia strămutarea operează din momentul în care părţile s-au înţeles asupra lucrului şi preţului suferă excepţii ca în cazul vânzării unui lucru viitor, care urmează a fi fabricat, sau când se permite vânzătorului să revendice bunul vândut şi neplătit, dacă cumpărătorul este declarat în stare de faliment, în această ipoteză aflându-ne în speţa.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă analogie şi aplicare a art. 87 din Legea insolvenţei, incidenţa art. 1295 C. civ. neavând relevanţă în cauză.
In contextul dat, este de reţinut că reclamanta nu a făcut dovada achitării contravalorii bunurilor conform facturilor nr. 1846/2008 şi nr. 2099/2008 şi implicit a titlului său de proprietate asupra acestora şi că procesul - verbal de custodie nu constituie o dovadă în sensul achitării bunurilor pe de-o parte pentru că acesta nu a fost semnat de ambele părţi, nefiind valabil, pe de altă parte un proces verbal de custodie nu constituie titlu de proprietate.
De asemenea nu s-a făcut dovada că ordonanţa nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor a fost executată, aşa încât susţinerea recurentei cum că a efectuat plata şi că bunurile sunt proprietatea sa nu se justifică, împrejurare faţă de care corect instanţa de apel a schimbat soluţia primei instanţe, respingând acţiunea.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C.S. PRIN LICHIDATOR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ T.G. împotriva deciziei nr. 100/C/2011-A din 10 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2894/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2898/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
