ICCJ. Decizia nr. 2894/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2894/2012
Dosar nr. 4844/113/2010
Şedinţa publică de la 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC S.C. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.P.T. SA pentru a fi obligată să încheie contracte de închiriere aferente suprafeţelor de teren cu număr de inventar T 17 şi T 18 situate în Piaţa Microhale, să predea spaţiile, să constate caracterul abuziv al condiţiei de participare la licitaţie inclusă în capitolul 4 din caietul de sarcini şi să-i plătească suma de 178.031,70 lei reprezentând beneficiu nerealizat pentru cele două suprafeţe de teren.
Prin sentinţa nr. 138/Fcom din 23 mai 2011 Tribunalul Brăila a respins acţiunea reţinând că reclamanta a participat la mai multe lucrări şi a constatat adjudecarea spaţiilor T 17, T 18, T 3 şi T 4.
Anterior adjudecării spaţiilor T 3 şi T 4 reclamanta a comunicat pârâtei adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 precizând că renunţă la suprafeţele de teren cu număr de inventar T 17 şi T 18, dacă câştigă licitaţia pentru modulele 3 şi 4, licitaţie pe care a câştigat-o, încheind şi contractele nr. 170 din 26 noiembrie 2009 şi nr. 171 din 26 noiembrie 2009.
A mai arătat instanţa de fond că pct. 8 alin. (2) din caietul de sarcini sancţionează nerespectarea clauzelor acestuia cu anularea rezultatului licitaţiei şi cum reclamanta nu a respectat clauzele caietului de sarcini în sensul că a renunţat să mai încheie cele două contracte cererea este nefondată urmând a fi respinsă.
Cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în cap.4 din caietul de sarcini, a apreciat că solicitarea reclamantei este lipsită de interes, deoarece licitaţiile pentru cele 18 suprafeţe, s-au încheiat, iar reclamanta a participat la acestea în condiţiile legii.
Instanţa de fond a respins şi capătul de cerere privind acordarea daunelor, constatând că raportul de expertiză nu a fost efectuat prin tehnici specifice ANEVAR.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 97 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a apreciat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, atât cu privire la reţinerea situaţiei de fapt dar şi a aplicării normelor legale.
Constatând că prin adresa nr. 7942 din 16 octombrie 2009 reclamanta a fost invitată la sediul DAPT Brăila pentru încheierea contractelor de închiriere a terenurilor inventariate cu nr. 17 şi 18 şi întrucât reclamanta nu s-a prezentat conform prevederilor din caietul de sarcini la dosar neexistând nicio dovadă în acest sens, corect instanţa de fond a analizat acest capăt de cerere, respingându-1.
In ceea ce priveşte constatarea ca abuzivă a clauzei cuprinse în capitolul 4 din Caietul de sarcini, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu are calitate de consumator, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 şi că această clauză a fost cunoscută şi acceptată de reclamantă prin participarea la cele două licitaţii.
Constatând că nu au fost întrunite dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., aşa cum şi-a întemeiat reclamanta acţiunea, nefiind săvârşită nicio faptă ilicită de către pârâtă, capătul de cerere privind daunele, ca şi discuţiile referitoare la expertiză sunt vădit nefondate.
La data de 9 decembrie 2011 reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 97 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate iar pe fond admiterea acţiunii.
A invocat în cererea de recurs art. 304 alin. (7) C. proc. civ., arătând că hotărârea nu cuprinde motivele care se sprijină în sensul că instanţa nu a motivat soluţia privind capătul de cerere referitor la acordarea daunelor.
A arătat că în mod greşit s-a reţinut culpa sa în neîncheierea contractelor deoarece s-a prezentat la 4 noiembrie 2009 pentru a semna cele două contracte, dar pârâta nu a vrut acest lucru sub diferite pretexte, că adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 care este semnată doar de administratorul societăţii nefiind rezultatul deciziei adunării generale a acţionarilor, nu poate fi considerată o renunţare la spaţiile 17 şi 18 neexistând o hotărâre AG.A în acest sens, instanţa încălcând astfel dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
A susţinut în continuare că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea urmează a fi modificată.
Astfel a arătat că adresele nr. 4254 din 4 noiembrie 2009, nr. 4348 din 10 noiembrie 2009, adresa DSVS Brăila nr. 5165 din 4 septembrie 2010, adresa nr. 9339 din 27 noiembrie 2009 a DAPT Brăila, adresa nr. 5033 din 24 noiembrie 2009 au fost interpretate greşit deoarece s-a dovedit că reclamanta s-a prezentat pentru semnarea contractului, fiind încălcat art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi că adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 nu are nicio valoare juridică, aceasta fiind semnată de administratorul societăţii, faţă de împrejurarea că renunţarea la drept o poate face doar adunarea generală a acţionarilor.
A mai arătat că şi adresa nr. 5165 din 24 septembrie 2010 a fost interpretată greşit când a reţinut că pentru a obţine avizul de funcţionare al DSVS A Brăila trebuie să renunţe la spaţiile T 17 şi T 18, deoarece adresa nu prevede aşa ceva.
A invocat, de asemenea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la aplicarea şi interpretarea art. 998 - 999 C. civ., în sensul că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, inclusiv condiţia săvârşirii unei fapte ilicite de către intimata pârâtă, că intimata a încălcat în mod flagrant obligaţia prevăzută la capitolul 8 din caietul de sarcini raportat la art. 1073 C. civ., existând un prejudiciu şi un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia fiind demonstrată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
In analiza acestui motiv recurenta vizează prima ipoteză şi anume aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că instanţa nu a arătat de ce nu s-a săvârşit nicio faptă ilicită de către pârâtă, simpla afirmaţie că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. neconstituind motivare.
Prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere nemotivarea deciziei în sensul că motivele lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare care însă este insuficientă.
Analizând hotărârea atacată se constată că instanţa de apel, - după analiza primului capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei de a încheia contractele, care a fost respins pentru motivul că reclamanta nu a răspuns clauzei de la pct. 8 alin. (2) din caietul de sarcini în raport de adresa nr. 7942 din 16 octombrie 2009 a pârâtei în sensul de a se prezenta pentru încheierea contractelor, culpa aparţinând reclamantei şi nu pârâtei, - a apreciat corect că pârâta, neavând culpă şi nesăvârşind nicio faptă ilicită nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 998 - 999 C. civ.
Ca urmare Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat probele administrate în cauză, a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele de drept aplicabile, soluţia fiind susţinută de dispozitiv, astfel că decizia atacată din perspectiva acestui motiv este la adăpost de orice critică.
Afirmaţiile referitoare la nevalabilitatea adresei nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 privind renunţarea la modulele T 17 şi T 18 nu au relevanţă faţă de împrejurarea că motivul respingerii acţiunii a avut în vedere, în principal, faptul că reclamanta nu s-a prezentat pentru semnarea contractelor, neavând relevanţă nici susţinerea cum că administratorul nu era îndreptăţit să semneze adresa în lipsa hotărârii adunării generale, deoarece administratorul unei societăţi comerciale este reprezentantul legal al acesteia, semnătura sa fiind valabilă, până la proba contrarie, şi cum nu s-a făcut o dovadă în acest sens, acest motiv nu poate fi primit.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reglementează modificarea hotărârii atacate, dacă instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din perspectiva acestei dispoziţii legale, în raport de interpretarea adreselor nr. 4245/2009, nr. 4348/2009, nr. 5165/2010, nr. 9339/2009, nr. 5033/2009, nr. 4259/2009, nr. 7042/2009, nr. 8574/2009, nu rezultă din hotărârea recurată cum că instanţa de apel a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, prin nesocotirea regulilor de interpretare ale actului juridic dedus judecăţii, sau că a fost alterată în mod substanţial natura sa.
Interpretarea actelor deduse judecăţii s-a făcut conform normelor de interpretare a clauzelor unei convenţii şi reprezintă o chestiune de fapt care nu poate fi cenzurată în recurs prin invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
In rest celelalte susţineri subsumate criticilor încadrate în art. 304 alin. (8) C. proc. civ. se referă la probe şi nu fac obiectul recursului, fiind critici care vizează netemeinicia hotărârii.
In ceea ce priveşte art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut cea de-a doua ipoteză reglementată de acest text legal cu referire la aplicarea greşită a art. 998 - 999 C. civ.
De reţinut este şi faptul că la baza formulării acţiunii se află răspunderea civilă contractuală.
Principiul adoptat de practica judecătorească este acela că nu este posibilă aplicarea regulilor răspunderii civile contractuale cu cele aplicabile răspunderii civile delictuale, în cadrul aceleiaşi acţiuni şi nici să se apeleze în subsidiar la acţiunea delictuală, după ce a fost utilizată acţiunea contractuală.
Art. 989 şi art. 999 C. civ. instituie răspunderea civilă delictuală care obligă pe acela ce a cauzat altuia un prejudiciu, dina căruia greşeală s-a ocazionat, a-l repara, acesta fiind responsabil pentru producerea prejudiciului prin fapta sa, dar, şi prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
Chiar dacă din clauzele contractului nu ar fi rezultat vreo clauză privind voinţa părţilor în această privinţă în repararea prejudiciului şi atunci s-ar aplică regulile răspunderii civile contractuale, afară dacă neexecutarea este imputabilă unui obiect sau unei culpe extracontractuale a debitorului.
Or, în cauză s-a constatat că parata nu are culpă extracontractuală în nerealizarea contractului, în sarcina sa neputând a se reţine săvârşirea vreunei fapte ilicite şi existenţa vreunui prejudiciu, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.
In speţă, s-a constatat că însăşi reclamanta nu a respectat prevederile contractuale, atunci când, înştiinţată fiind, nu s-a prezentat pentru a încheia contractul pentru modulele T 17 şi T 8, fiind reţinută astfel culpa sa în nefinalizarea contractului ce urma a fi încheiat ca urmare a licitaţiei.
In acest context cererea privind daunele rezultate ca urmare a neîncheierii contractului nu s-au justificat, deoarece reclamanta a fost în culpă pentru nerespectarea contractului.
Pentru considerentele de mai sus Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. S.A BRĂILA împotriva deciziei nr. 97 din 31 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2892/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2895/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
