ICCJ. Decizia nr. 2959/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Decizia nr. 86 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul declarat de reclamanta P.P. împotriva Sentinței civile nr. 1575 din 4 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, hotărâre prin care acțiunea introductivă de instanță, formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că reclamanta nu se încadrează în dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, întrucât, deși a solicitat acordarea de daune morale ca urmare a măsurilor administrative luate asupra soțului său de către regimul comunist, aceasta nu a făcut dovada decesului acestuia, la dosarul cauzei neexistând probe care să ateste decesul numitului A.P.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a arătat că hotărârea este nelegală deoarece Decizia nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale nu se aplică proceselor aflate pe rol la data pronunțării acesteia, ci este aplicabilă, eventual, celor înregistrate ulterior publicării sale.
în acest context, judecătorul cauzei aflată pe rol la momentul pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, era obligat să verifice data înregistrării cererii de chemare în judecată, adică să constate faptul că aceasta a fost introdusă sub imperiul unei legi în vigoare la acea dată.
Or, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune, pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Acest punct de vedere se întemeiază pe dreptul la un proces echitabil, care obligă la respectarea principiului neretroactivității și a speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească chiar nedefinitivă.
Se impune respectarea principiului egalității în fața legii, care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Invocă prevederile art. 20 din Constituția României.
Prin aplicarea în cauza de față a Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010, sunt încălcate prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, precum și Rezoluțiile nr. 1096/1996 și nr. 1481/2006 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Rezoluția nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985 adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Cod.
Or, în speță, criticile formulate de reclamantă vizează inaplicabilitatea deciziilor instanței de contencios constituțional, ignorând faptul că ambele instanțe de fond au reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale active. Recurenta nu susține în vreun fel nelegalitatea soluției din apel și nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind astfel existența judecății anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.
Văzând dispozițiile art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din Cod, s-a constatat nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale, încât nu a fost posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2960/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2957/2012. Civil → |
|---|
