ICCJ. Decizia nr. 2928/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Decizia nr. 1/AR din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, pe care a menținut-o.
Analizând cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor invocate, respectiv art. 322 pct. 2 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 326 alin. (3) din Cod, limitându-se la admisibilitatea revizuirii și faptele pe care se întemeiază, curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile textelor de lege invocate.
Astfel, s-a constatat că în anul 2001, Statul Român a adoptat Legea nr. 10/2001 prin care a stabilit măsuri reparatorii în favoarea foștilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada arătată în actul normativ sau a succesorilor acestora în drepturi, cea mai semnificativă modificare a acesteia fiind cea adusă prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit legii, imobilele preluate abuziv puteau fi restituite în natură sau puteau fi stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.
Pentru că măsura restituirii în natură nu putea fi dispusă decât de cel care era titularul unui drept asupra imobilului, de regulă, de proprietate, transmis de Statul Român, prin legea de reparație, s-a stabilit calitatea anumitor instituții publice sau persoane juridice de a soluționa notificările formulate în baza legii. în realitate, aceste persoane juridice acționau în calitate de reprezentante ale Statului Român, stat care a preluat abuziv imobilele, le-a transmis abuziv acestor persoane drepturi asupra imobilelor și care, în procesele având ca obiect plângerile împotriva măsurilor dispuse de acestea în baza legii de reparație reprezentau, în realitate, Statul Român.
Datorită inconsecvenței legislative și ineficienței măsurilor reparatorii prin echivalent stabilite prin legea de reparație de Statul Român, instanțele de judecată au înlăturat, cel puțin parțial, dispozițiile legislației interne și au stabilit măsuri reparatorii efective, pentru situațiile în care restituirea în natură nu era posibilă, singurele măsuri reparatorii prin echivalent putând fi cele stabilite într-o sumă de bani, conform dreptului comun, așa cum s-a întâmplat și prin Decizia civilă inițială nr. 180/A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj.
Aceste sume de bani trebuiau plătite de Statul Român, care a preluat abuziv imobilele, care a dat o lege de reparație ce a recunoscut dreptul persoanelor prejudiciate la repararea prejudiciului și care a figurat în procese prin instituțiile publice și persoanele juridice abilitate de el prin legea de reparație.
Nu s-a putut vorbi, astfel, de o lipsă de apărare a Statului Român în aceste procese, pentru că apărarea sa nu se realizează numai prin Ministerul Finanțelor Publice, dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 reprezentând dreptul comun, iar Legea nr. 10/2001 fiind o lege specială, derogatorie.
De altfel, în practica instanțelor de judecată, au existat situații în care, tocmai pentru evitarea unor astfel de controverse privind debitorul obligației de plată, Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată, fie în nume personal, fie în calitate de reprezentant al Statului român, acesta având o poziție constantă, în sensul de a invoca lipsa calității procesuale pasive.
Așadar, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. privind lipsa de apărare a statului în procesul în care a fost stabilită în sarcina sa obligația de a plăti o sumă de bani.
în ceea ce privește plata efectivă a acestei sume, s-a observat că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost înlăturat pentru că încălca art. 1 din Protocolul 1, aplicându-se dispozițiile dreptului comun în ceea ce privește repararea prejudiciului și stabilindu-se o sumă de bani în sarcina Statului Român, reprezentat în proces de persoana juridică abilitată prin lege să stabilească natura măsurilor reparatorii.
în faza execuțională, însă, Statul Român trebuie să-și execute aceste sume de bani prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum a rezultat inclusiv din dispozițiile Titlului VII înlăturat de instanță, sumele de bani putându-se plăti doar din cele puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice, ca sursă de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar, conform art. 141alin. (4) din titlul amintit.
S-a constatat deci că statul, prin Ministerul Finanțelor Publice asigură plata sumelor de bani stabilite prin acte administrative în aplicarea aceleiași legi, însă se opune plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, în condițiile în care, în procesele în contencios exercitate împotriva deciziilor emise în baza Titlului VII, conform art. 19 alin. (1) din acest titlu, statul este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de Ministerul Finanțelor Publice.
Așa cum a rezultat din considerentele hotărârii judecătorești pronunțată în contestația la titlu, obiect al cererii de revizuire, Statul Român este reprezentat în faza judecătorească de anumite instituții, iar, în faza execuțională, în cazul în care măsurile reparatorii sunt stabilite în bani, execută această obligație prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare, s-a reținut că instanța de judecată nu a acordat mai mult decât s-a cerut atunci când a stabilit instituția prin care Statul Român își execută obligația stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nefiind întrunite, astfel, nici condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice a județului Cluj.
A criticat decizia atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., arătând că prin hotărârea atacată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din Cod.
A precizat astfel că din cuprinsul hotărârii a constatat că instanța nu a ținut cont în concret de aspectele pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, încălcând dreptul la apărare al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice care a fost obligat să ducă la îndeplinire o măsură care nu-i este atribuită prin lege.
A solicitat a se observa că prin decizia recurată nu s-a analizat motivul prin care a arătat că instanța învestită cu soluționarea contestației la titlu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a trecut la o rejudecare a cauzei și nici nu s-a ținut seama de caracterul irevocabil al Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 al Curții de Apel Cluj și care a determinat autoritatea de lucru judecat raportului juridic privind stabilirea inclusiv a debitorului obligației de plată, în speță SC T. SA.
Pornind de motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., revizuentul a criticat decizia arătând că aceasta cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește incidența și aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Un ultim motiv de recurs l-a constituit cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., revizuentul arătând că așa numita fază execuțională susținută de instanță a determinat nașterea unui raport juridic nou care a lipsit "debitorul" Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de posibilitatea de a solicita controlul judecătoresc asupra acestuia și respectiv garantarea dreptului la un proces echitabil.
A precizat astfel că nu a avut nicio calitate procesuală în raportul juridic dedus judecății astfel încât nu poate dobândi calitatea de debitor.
A solicitat pentru aceste motive, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea cererii de revizuire și anularea Deciziei nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj.
Recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.
Cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice inclusiv în temeiul art. 322 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere".
Se reține că prin decizia atacată, nr. 1/AR din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj nu a analizat în concret respectivul motiv de revizuire, ceea ce atrage incidența pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia modificarea sau casarea se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din Cod, respectiv actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale care se vor declara nule dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Se observă că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nr. 129/A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis cererea formulată de contestatoarea SC T. SA și a lămurit înțelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180 din 23 mai 2007 al Curții de Apel Cluj, în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 RON este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în faza execuțională.
Or, în care s-a pronunțat de către Curtea de Apel Cluj Decizia nr. 129/A din 16 aprilie 2011, Statul Român nu a fost citat și, prin urmare, nu și-a putut exercita dreptul la apărare.
Procedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanta le poate dispune, prin respectarea principiului contradictorialității care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare.
Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis recursul declarat în cauză de revizuent, s-a modificat decizia atacată, în sensul că s-a admis cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 129/A din 16 aprilie 2009, care s-a anulat și s-a trimis cauza Curții de Apel Cluj pentru judecata contestației la titlu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2926/2012. Civil → |
|---|
