ICCJ. Decizia nr. 296/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A-II-A CIVILĂ

Decizia nr.296/2012

Dosar nr. 1404/54/2011

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4282 din 7 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Slatina, a fost admisă excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 33 din 17 iunie 2010, precum şi a proceselor verbale de sechestru din data de 20 iunie 2010 şi s-a respins ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC M.P.I. SRL, în contradictoriu cu intimaţii.

Prin Decizia civilă nr. 207 din 9 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis recursul declarat de recurenta contestatoare, împotriva sentinţei sus evocate şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Olt, ca instanţă competentă să judece cauza în fond, în raport de obiectul acţiunii şi anume refuzul intimatei de a emite o nouă decizie de ridicare a măsurilor asiguratorii.

Prin sentinţa civilă nr. 396 din 27 aprilie 2011, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prezenta cerere este accesorie procedurii de executare silită reglementată de art. 148 şi următoarele C. proCod Fiscal şi având în vedere că Judecătoria Slatina este instanţa de executare, aceasta este instanţa competentă să judece contestaţia la executare.

Prin sentinţa civilă nr. 6576 din 8 iunie 2011, Judecătoria Slatina a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Olt şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat spre soluţionare Curţii de apel Craiova.

Această instanţă a avut în vedere Decizia nr. 207 din 9 februarie 2011, a Tribunalului Olt, pronunţată în recurs, prin care s-a stabilit că problema competenţei a fost stabilită în mod irevocabil.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa nr. 18 din 9 septembrie 2011, în temeiul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Olt.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea a reţinut că prin cererea de faţă nu s-a solicitat anularea unor acte de executare, ci obligarea creditorului de a ridica măsurile asiguratorii, cum executarea silită a încetat. De altfel, prin Decizia pronunţată în recurs a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, astfel încât repunerea în discuţie a competenţei materiale de soluţionare a acţiunii nu mai era posibilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pârâtele D.R.A.O.V. CRAIOVA şi D.G.F.P.

Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. OLT, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că în mod greşit a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, întrucât prezenta cerere este o contestaţie la executare, formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Argumentele recurentei au constat în următoarele:

- cererea formulată de reclamantă nu poate fi făcută decât în cadrul unei contestaţii la executare, deoarece şi măsurile asiguratorii sunt cereri accesorii executării silite.

- în acest sens recurenta a invocat şi dispoziţiile Deciziei nr. XIV/2007 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că normele dreptului material sunt aplicabile în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale;

- în procedura administrativă nu au fost desfiinţate decât acte de control, cu consecinţa refacerii acestora, deciziile de impunere nefiind desfiinţate în procedura administrativă sau prin hotărâri judecătoreşti.

- măsurile asiguratorii sunt anterioare emiterii actelor de executare, ele nefiind anulate implicit ca urmare a anulării titlului executoriu şi a somaţiei, deci nu se poate susţine că executarea silită a încetat.

Într-o altă ordine de idei, recurenta a susţinut că reclamanta a formulat două cereri identice, având acelaşi obiect, una care este în curs de soluţionare la Judecătoria Slatina şi pricina de faţă, a cărei competenţă a fost stabilită la Tribunalul Olt.

Recursul declarat de pârâta D.R.A.O.V. CRAIOVA, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat stabilirea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Slatina.

În temeiul acestor articole de nelegalitate, recurenta a arătat că dispoziţiile Legii nr. 554/2004, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea devin incidente numai în ipoteza în care se solicită anularea sau modificarea obligaţiei fiscală stabilită prin titlul de creanţă fiscal, respectiv a actului administrativ fiscal.

Competenţa stabilită de art. 172 alin. (4) C. proCod Fiscal, nu se confundă cu cea stabilită de art. 205 C. proCod Fiscal, care prevede expres competenţa instanţei de contencios administrativ.

Asupra recursurilor de faţă:

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta D.G.F.P. OLT, Înalta Curte constată că toate criticile invocate în sprijinul acestuia şi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, prin cererea formulată de către reclamantă, s-a solicitat obligarea creditorului fiscal, în temeiul art. 129 C. proCod Fiscal, de a ridica, măsurile asiguratorii instituite, cu motivarea că au încetat motivele care au justificat luarea acestora. În condiţiile în care titlul executoriu şi somaţia, emise în baza deciziei de impunere au fost anulate pe calea contestaţiei la executare, instanţa de executare dispunând încetarea executării, nu se poate susţine că ne aflăm în ipoteza unei contestaţii la executare, reglementată de art. 172 C. proCod Fiscal şi a unei cereri accesorii procedurii de executare silită.

Din acest punct de vedere nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Deciziei nr. XIV/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la aplicabilitatea normelor de drept material, cu referire la contestaţia la executarea silită realizată de organele administrative fiscale, în baza unui titlu executoriu fiscal.

Menţionarea a două hotărâri potrivnice cu privire la cauze având acelaşi obiect este lipsită de relevanţă juridică, în condiţiile în care partea are la dispoziţie calea de atac specifică, prin care poate invoca aceste motive.

Chiar dacă măsurile asiguratorii nu au fost instituite în baza titlului executoriu şi a somaţiei anulate de instanţă, astfel cum susţine recurenta, ceea ce prezintă relevanţă este faptul că reclamanta nu solicită anularea actelor prin care s-au instituit măsurile asiguratorii, ci solicită obligarea creditorului fiscal de a emite Decizia motivată de ridicare a măsurilor asiguratorii, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 172 şi art. 120 alin. (1) C. proCod Fisca.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta D.R.A.O.V. CRAIOVA şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, criticile recurentei pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivul reprezentat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind indicat formal.

Cu referire la acest aspect dispoziţiile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ au fost aplicate corect, în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a pricinii de către Tribunalul Olt, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat anularea actelor prin care s-au instituit măsuri asiguratorii ca acte de executare, întrucât titlul executoriu şi somaţia s-au desfiinţat pe calea contestaţiei la executare.

Dintr-un alt punct de vedere, nu este lipsit de relevanţă faptul că prin Decizia nr. 207 din 9 februarie 2011, Tribunalul Olt a tranşat, cu autoritate de lucru judecat, chestiunea competenţei materiale a litigiului, în limitele investirii instanţei, astfel încât repunerea în discuţie a competenţei materiale nu mai poate fi făcută.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii D.R.A.O.V. CRAIOVA şi D.G.F.P. OLT împotriva sentinţei nr. 18 din 9 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 296/2012. Civil