ICCJ. Decizia nr. 32/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 32/2012
Dosar nr. 5231/63/2009
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13 iulie 2006 R.M.C.,a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi a Fondului Locativ Craiova (RAADPFL) - Craiova, Consiliul local Craiova şi Departamentul Naţional Anticorupţie - anularea Hotărârii nr. 239 din 2 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova şi restituirea în natură a suprafeţei de 384 m.p. teren situat în municipiul Craiova, str. Mihai Viteazul, judeţul Dolj.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat iniţial restituirea suprafeţei de teren susmenţionate, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2012 şi întrucât cererea sa a fost respinsă prin dispoziţia nr. 4408/2003, a contestat-o conform legii, această cauză aflându-se în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendată însă ca urmare a opţiunii sale de a formula o nouă cerere de restituire a imobilului preluat abuziv în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin hotărârea atacată însă, emisă de Comisia Municipală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, s-a respins cererea de restituire în natură, dosarul fiind înaintat Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar, în vederea acordării de despăgubiri.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1500 din 14 noiembrie 2006, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reţinând că hotărârea contestată a fost emisă de către Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 5685 din 20 aprilie 2007 Judecătoria Craiova, a respins plângerea, arătând că prin hotărârea atacată, cererea formulată de petent în baza Legii nr. 247/2005 a fost admisă în parte, în sensul că petentului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, în limitele suprafeţei de 246 m.p., dar s-a constatat imposibila restituire în natură a acestuia, sens în care documentaţia pentru acordarea despăgubirilor a fost înaintată Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Dolj, în acord cu prevederile art. 51 şi respectiv art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Recursul reclamantului a fost admis de Tribunalul Dolj, secţia civilă, care, prin decizia nr. 1785 din 8 octombrie 2007 a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea introducerii în cauză a autorităţii administrative emitente a hotărârii atacate şi pentru a fi examinate distinct cele două petite ale cererii introductive.
Prin sentinţa civilă nr. 17434 din 5 decembrie 2007, Judecătoria Craiova, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anularea hotărârii nr. 239/2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova şi restituirea în natură a terenului, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă, care, astfel sesizat, prin sentinţa nr. 365 din 20 septembrie 2010, a admis în parte contestaţia şi anulând hotărârea atacată, a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 384 m.p., situat în Craiova, str. Mihai Viteazul şi a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
A respins totodată capătul de cerere vizând anularea hotărârii nr. 239 din 2 iunie 2006, în contradictoriu cu RAADPFL - Craiova, Consiliul local Craiova şi Departamentul Naţional Anticorupţie, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, formulat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova şi Departamentul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.
A respins capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 248/2002 a Consiliul local Craiova, în contradictoriu cu Consiliul local Craiova şi Departamentul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, avându-se în vedere că reclamantul invocă tocmai caracterul abuziv al preluării terenului în suprafaţă de 384 m.p., preluare operată prin Decretul nr. 92/1950, act normativ enumerat în cuprinsul art. 2 al Legii nr. 10/2001, acţiunea se încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
În cauză, se mai arată, reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită conform cu art. 4 alin. (2) rap. la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, chiar prin emiterea hotărârii atacate fiindu-i recunoscută această calitate şi întrucât nemişcătorul nu este susceptibil de restituire în natură, (fiind afectat integral de lucrări edilitare şi ocupat de o clădire în care funcţionează o instituţie publică), reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul local al Municipiului Craiova a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2011, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanţă, Judecătoriei Craiova.
A respins totodată, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că nu pot fi primite argumentele expuse de prima instanţă, în sprijinul calificării acţiunii ca fiind un litigiu, în materia Legii nr. 10/2001.
Astfel, se arată, calificarea juridică a unei cereri este atributul instanţei de judecată, în funcţie de conţinutul acesteia, natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii, cu respectarea principiului disponibilităţii, consacrat de art. 129 C. proc. civ., în sensul nemodificării obiectului acţiunii, lăsat la latitudinea exclusivă a titularului cererii.
Este irelevant, conchide instanţa de control judiciar, faptul că reclamantul a precizat în fazele procesuale anterioare, că temeiul juridic îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 10/2001, câtă vreme acesta a formulat deja contestaţia împotriva dispoziţiei emisă în temeiul acestui act normativ, exercitând şi căile de atac, înţelegând să suspende această procedură şi să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 247/2005, apreciată de cel în cauză ca fiind „mai favorabilă”.
Ca atare, tribunalul, investit cu soluţionarea acţiunii în primă instanţă, ca efect al rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 17434 din 5 decembrie 2007 a Judecătoriei Craiova, avea obligaţia de a-şi verifica din oficiu propria competenţă, nefiind ţinut de statuările instanţei care a dispus declinarea de competenţă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul R.M.C. care, fără a indica temeiul pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, pe considerentul stabilirii greşite a competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea judecătoriei, în condiţiile în care, se arată, s-a reţinut eronat că „notificarea” sa ar fi avut ca temei legal Legea nr. 247/2005, fără nici o referire la Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că „notificarea” a fost soluţionată de Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, se mai arată, nu reprezintă un motiv pentru ca instanţa să schimbe obiectul şi temeiul juridic al cererii, cu încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 129 C. proc. civ.
Astfel, conchide recurentul, temeiul juridic invocat, respectiv Legea nr. 10/2001, este neîndoielnic exprimat în toate cererile pe care le-a adresat organelor administrative cât şi instanţelor de judecată.
Se apreciază că aceste critici pot fi încadrate în temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în consecinţă.
Recursul se priveşte însă ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
La 3 decembrie 2001, R.M.C. a formulat o notificare, adresată Primăriei Municipiului Craiova prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a unui teren cu suprafaţa de 384 m.p., situat în Craiova, str. Mihai Viteazul, colţ cu str. Gh. Bibescu, fostă proprietate a părinţilor săi, în prezent decedaţi, preluat de stat prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
În soluţionarea acestei notificări Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziţia nr. 4408 din 7 martie 2003, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi a făcut o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii nemişcătorului, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această dispoziţie a fost contestată de persoana îndreptăţită, în soluţionarea acestei contestaţii, fiind dată sentinţa nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalul Dolj, secţia civilă, şi respectiv decizia nr. 2526 din 25 august 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Împotriva acestei ultime hotărâri (dată în soluţionarea apelului formulat de Primăria Municipiului Craiova) care s-a pronunţat în sensul respingerii ca nefondată a contestaţiei, R.M.C. a declarat recurs, ce formează obiectul Dosarului nr. 19703/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a cărui judecată a fost suspendată la cererea contestatorului, fondată pe dispoziţiile art. 46 (1) din Legea nr. 10/2001, prin încheierea din 29 septembrie 2005.
La 25 octombrie 2005, reclamantul s-a adresat din nou Primăriei Municipiului Craiova, cu o cerere prin care a solicitat, de data aceasta în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, restituirea în natură a aceleiaşi suprafeţe de teren - de 384 m.p. - în legătură cu care s-a emis dispoziţia anterior menţionată.
În soluţionarea acestei noi cereri, s-a emis de către Primăria Municipiului Craiova - Comisia Municipală de Aplicare a legilor fondului funciar, Hotărârea nr. 239 din 2 iunie 2006, atacată în prezenta cauză.
În acest context şi faţă de emitentul actului atacat, nu se poate susţine că cererea dedusă judecăţii este grefată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care în sfera de reglementare a Legii nr. 247/2005, pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantului - act normativ ce a modificat şi legile fondului funciar - intră şi terenurile intravilane preluate de stat abuziv şi pentru care nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
Astfel, împrejurarea că Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 „privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei” a operat mai multe modificări şi completări Legii nr. 10/2001, nu echivalează cu o repunere în termenul iniţial stabilit pentru formularea notificărilor şi nici nu dă dreptul persoanelor îndreptăţite de a reitera cererile de restituire cu atât mai mult cu cât - cazul în speţă - actul ce marchează finalizarea procedurii administrative, a fost deja supus controlului judecătoresc.
Ca atare, cel în cauză a avut acces liber la justiţie, recunoscându-i-se - în procedura Legii nr. 10/2001 - o parte din pretenţiile formulate, respectiv calitatea de persoană îndreptăţită şi dreptul său de a-i fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii nemişcătorului, situaţie în care nu se poate susţine că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care se face trimitere prin motivele de recurs.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.M.C. împotriva deciziei nr. 43 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 329/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
