ICCJ. Decizia nr. 337/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 337/2012
Dosar nr. 4668/2/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti reclamanţii Z.E.C., P.C. şi C.I., în contradictoriu cu pârâţii SC W.R.S. SA şi SC A.M.I. SRL, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1720 din 30 aprilie 2004 încheiat între pârâte cu privire la suprafaţa de 80 mp situată la etajul 3 al imobilului din Bucureşti, sector 1, adjudecat de reclamantă conform actului de adjudecare nr. 82/2002 din 6 august 2004; stabilirea vecinătăţilor imobilului – spaţiu în suprafaţă de 80 mp situat la etajul 3 al imobilului mai sus arătat, evacuarea pârâtei SC A.M.I. SRL şi a oricărei alte persoane fizice şi juridice din spaţiul care va fi individualizat conform capătului 2 de cerere şi plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 14723 din 12 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 21520/299/2004 cererea a fost respinsă, instanţa de fond constatând-o neîntemeiată.
Această hotărâre a fost anulată prin Decizia civilă nr. 1236 A din 18 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, cauza fiind trimisă Secţiei Comerciale a Tribunalului Bucureşti spre soluţionare în primă instanţă.
Prin sentinţa comercială nr. 10127 din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor I.C. şi P.C., a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC W.R.S. SA cu privire la capetele de cerere 2, 3 şi 4; a fost respinsă acţiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, iar capătul 1 al acţiunii formulate de reclamanta Z.E.C. a fost respins ca neîntemeiat, celelalte capete de cerere fiind respinse întrucât au fost introduse de o persoană fără calitate procesuală activă; au fost obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5427 din 15 octombrie 2004 de BNP Asociaţi M.P., reclamanta Z.E.C. SA a vândut către reclamanţii C.I. şi P.C., în cote indivize egale de 1/2 fiecare, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, compus din 4 camere şi dependinţe cu o suprafaţă de aproximativ 80 mp, dar şi asupra cotei indivize din terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 41,33 mp, în cuprinsul actului de vânzare făcându-se referire la dobândirea dreptului de proprietate de către SC Z.E.C. SA în baza actului de adjudecare nr. 82/2002 emis în cadrul dosarului nr. 82/2002 de BEJ Asociaţi D., I. şi C.;
- afirmându-şi calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu, raportat la contractul de vânzare-cumpărare anterior menţionat, reclamanţii, persoane fizice probează legitimarea procesuală activă în condiţiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ.;
- a fost constatată lipsa calităţii procesuale active a reclamantei Z.E.C. SA cu privire la capetele 2, 3 şi 4 din acţiunea, astfel cum a fost precizată întrucât prin convenţia amintită societatea a înstrăinat dreptul său la proprietate asupra imobilului, astfel încât aceasta nu este îndreptăţită să solicite stabilirea vecinătăţilor, evacuarea pârâtei şi obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă;
- pe fond, tribunalul a reţinut că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5162 din 15 octombrie 2001, societatea pârâtă SC W.R.S. SA a dobândit, de la SC A.P. SA, dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 291,3 mp (244,38 mp suprafaţă utilă) şi a terenului aferent acestei construcţii, în cotă indiviză, împreună cu dreptul de folosinţă asupra părţilor care prin natura şi destinaţia lor sunt în proprietate comună, forţată şi percepută, situate în Bucureşti, sector 1, că prin actul de adjudecare emis la 6 august 2004 în dosarul de executare nr. 82/2002 înregistrat la BEJ Asociaţi D., I. şi C., se menţionează că imobilul compus din 4 camere şi dependinţe situat în Bucureşti, sector 1, proprietatea debitoarei SC W.R.S. SA a fost adjudecat la preţul de 1.215.000.000 lei de către SC Z.E.C. care a oferit parte din creanţa sa drept preţ, potrivit dispoziţiilor art. 516 pct. 8 C. proc. civ. actul de adjudecare reprezentând titlul de proprietate al Z.E.C. Prin încheierea de completare a actului de adjudecare dată la 14 octombrie 2004, s-a dispus completarea actului de adjudecare nr. 82/2002 din 6 august 2004 în sensul menţionării faptului că imobilul adjudecat este compus din 4 camere şi dependinţe plus terenul în cotă indiviză situat sub construcţie în suprafaţă de 41,33 mp, precum şi cota parte din holul de acces;
- prin actul de adjudecare nu a fost individualizat spaţiul adjudecat prin menţionarea vecinătăţilor şi a suprafeţei şi nici nu au fost indicate criterii de determinare a acestuia, împrejurare faţă de care tribunalul a apreciat că nu poate fi declarată nulitatea absolută parţială, respingând primul capăt de cerere al acţiunii, astfel cum a fost precizat, ca neîntemeiat;
- capătul de cerere referitor la stabilirea vecinătăţilor a fost, de asemenea, respins ca neîntemeiat întrucât instanţa nu poate suplini printr-o hotărâre judecătorească lipsa individualizării imobilului adjudecat. Emiterea actului de adjudecare este de competenţa executorului judecătoresc care în conformitate cu prevederile art. 516 pct. 7 C. proc. civ. avea obligaţia de a menţiona toate datele de identificare a imobilului;
- capătul de cerere privind evacuarea a fost considerat neîntemeiat, instanţa apreciind că nu poate dispune această măsură în lipsa identificării cu exactitate a spaţiului. Totodată, s-a apreciat că nu poate fi acordată contravaloarea lipsei de folosinţă cât timp, imobilul asupra cărora reclamanţii P.C. şi C.I. pretind un drept de proprietate nu a fost încă individualizat.
Apelul formulat de către reclamantul C.I. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 93 din 19 februarie 2010.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
- contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parţială se solicită a fost încheiat anterior adjudecării imobilului în data de 6 august 2004, că motivele invocate de apelant nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută, ci eventual pe cea relativă, ipoteză în care cauzele de nulitate puteau fi invocate fi invocate numai de către cumpărătorul SC A.M.I. SRL;
- la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 SC W.R.S. SA era titulara dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe a imobilului, neexistând la acea dată nici o cauză de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea contractului, situaţie în care s-a constatat existenţa valabilă a două titluri de proprietate cu privire la o parte a aceluiaşi imobil: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5427 din 15 octombrie 2004 încheiat între adjudecatarul SC Z.E.C. şi reclamanţii C.I. şi P.C.. S-a apreciat că pe calea acestei acţiuni judecătoreşti, (în afara solicitării privind constatarea nulităţii absolute parţiale) apelantul reclamant, în calitate de titular al unui drept de proprietate al unei suprafeţe de 80 mp, neindividualizată, încearcă să individualizeze, să grăniţuiască această suprafaţă în cadrul suprafeţei totale, reale, neindivize, a imobilului.
Împotriva acestei decizii reclamantul C.I. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat recurentul raportându-se la dispoziţiile art. 5 şi art. 968 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 497 alin. (4) C. proc. civ. a susţinut că în cauză operează prezumţia de cauză falsă, ilicită a contractului dintre societăţile intimate pârâte.
Astfel recurentul susţine că declaraţia falsă făcută de către reprezentantul legal al celor două societăţi în persoana domnului A.E.F., cunoscând dispoziţiile art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) privind falsul în declaraţii, în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu deşi cunoştea în calitatea sa de administrator al SC W.R.S. SA că bunul face obiectul executării silite, precum şi solicitarea sa de a scuti onoratul public de cercetarea registrelor de publicitate demonstrează pe deplin intenţia acestuia de a frauda legea.
Susţine recurentul că nevalabilitatea actului juridic, în speţă a contractului de vânzare - cumpărare încheiat de pârâte se datorează nevalabilităţii unei condiţii esenţiale şi anume cauza actului juridic.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerea soluţiei primei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 847 din 24 februarie 2011 a admis recursul declarat de reclamantul C.I., a casat Decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, instanţa de recurs reţinând că instanţa de apel trebuia să se raporteze în soluţionarea cauzei la Decizia nr. 1300 A din 14 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în care se identificaseră spaţiile adjudecate şi care intrase în putere de lucru judecat.
În rejudecare Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 337 din 16 iunie 2011, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa în sensul că, a admis capătul doi al cererii de chemare în judecată şi a constatat că imobilul achiziţionat de apelantul C.I. situat în Bucureşti, sector 1, este alcătuit din 5 camere în suprafaţă utilă de 84,53 mp (cam. 79-83), baie în suprafaţă de 1,82 mp (cam. 84) şi balcon în suprafaţă de 2,04 mp (cam. 94), deţinute în exclusivitate şi suprafaţă comună de acces de 40,40 mp alcătuită din hol în suprafaţă de 9,84 mp (cam. 79) şi coridor în suprafaţă de 30,56 mp (cam. 73), vecinătăţile imobilului fiind: la nord şi la est - curte; la sud imobilul nr. 5 de pe str. Batiştei; la vest apartamentul pârâtelor, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic F.L. (filele 345-354 şi 370-371 dosar nr. 21520/299/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), menţinând în rest sentinţa cu obligarea, în solidar, a la plata sumei de 40 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar pentru capătul doi de cerere, în toate fazele procesului, 750 lei onorariu expert, 2.000 lei onorariu avocat, reprezentând 1/3 din întregul onorariu încasat de avocatul apelantului.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de apel a constatat întemeiate prima şi a treia critică, reţinând că, în ceea ce priveşte identificarea locului, există deja o hotărâre judecătorească ce a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că actul de adjudecare a avut ca obiect un imobil identificat, că în cauză a fost efectuată deja o expertiză de identificare a imobilului, probă valorificată de instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.I., solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii cu toate petitele sale şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Deşi nu-şi încadrează în drept criticile dezvoltarea acestora permite subsumarea lor motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 5, art. 968 C. civ., a art. 497 alin. (4) C. proc. civ., în ceea ce priveşte aprecierea dată de instanţă cauzei ilicite, false şi imorale a contractului, ca motiv de nulitate absolută.
Argumentaţia adusă în sprijinul acestor critici de nelegalitate vizează următoarele aspecte:
- pornind de la prevederile art. 497 alin. (4) C. proc. civ. şi reţinând succesiunea evenimentelor din speţă, în speţă operează prezumţia de cauză falsă a contractului din societăţile intimate;
- declaraţia falsă făcută de reprezentantul legal al celor două societăţi intimate în persoana d-lui A.E.F., în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu deşi avea cunoştinţă de faptul că bunul face obiectul executării silite, precum şi solicitarea sa de a scuti notarul public de cercetarea registrelor de publicitate, demonstrează intenţia acestuia de a frauda legea;
- dl. A.E.F. a acţionat cu scopul clar al eludării legii urmărind sustragerea bunului de la urmărirea silită. Declarând în fals că bunul nu face obiectul vreunui litigiu, a indus în eroare notarul public care nu a mai procedat la verificarea registrelor de publicitate şi a încheiat un contract lovit astfel de nulitate absolută.
- frauda legii presupune o operaţiune care constă în folosirea anumitor dispoziţii legale la încheierea unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziţii legale, imperative. Astfel, domnul A.E.F., s-a folosit de posibilitatea legală de a scuti notarul public de cercetarea registrelor de publicitate, şi pentru a-l determina să încheie actul, a făcut o declaraţie falsa privind inexistenta vreunui litigiu cu privire la bun, atingându-şi scopul de a sustrage bunul de la executarea silită.
- deşi dispoziţiile art. 497 alin. (4) C.proc. civ. fac actul inopozabil, recurentului, cauza falsă, frauda la lege pe care le-am argumentat anterior, atrag nulitatea actului astfel încheiat cu privire la bunul imobil în litigiu şi cu privire la care recurentul a făcut declaraţii false tocmai pentru a putea determina notarul să perfecteze actul pe care dorea sa îi sustragă urmăririi silite.
- ceea ce nu a observat instanţa de apel este faptul că într-adevăr, recurentul a invocat inopozabilitatea contractului faţă de apelant, dar, motivul de nulitate absolută îl consideră a fi, aşa cum a susţinut şi în faţa instanţei de apel, cauza ilicită, falsă şi imorală a acestui contract;
- în concepţia legiuitorului, cerinţa cauzei unui contract de a fi morală nu este distinctă, ci, dimpotrivă, este o componentă a cerinţei cauzei de a fi licită, aceasta din urmă cuprinzând şi o a doua componentă, care vizează concordanţa cauzei cu legea;
- după cum rezultă din, cauza unei convenţii sau a unui contract, pentru a asigura valabilitatea acestuia, trebuie să fie licită, fără a exista posibilitatea de a se deroga de la aceasta dispoziţie legală prin convenţii ale părţilor;
- în considerarea dispoz. art. 5 C. civ. şi art. 968 C. civ., nu se poate ignora faptul că, din informaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, între vânzătoarea SC W.R.S. SA şi cumpărătoarea SC A.M.I. SA există puternice legături de acţionariat şi administrare, deoarece ambele firme au ca acţionar pe dl. A.E.F., iar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, această persoană era, totodată şi administrator al celor două firme, aşa cum dovedesc şi înscrisurile aflate la dosar, dl. A.E.F. cunoştea despre existenţa executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 82/2002 al BEJADIC.
Conchide recurentul în sensul că atât vânzătoarea, cât şi cumpărătoarea au cunoscut că există o executare silită asupra unei părţi a imobilului, dar, în dispreţul oricărei reguli de drept şi morală, prin declaraţii false în fata notarului public cu privire la situaţia juridică a acestuia, au efectuat vânzarea, scopul acesteia fiind acela de a crea o falsă legitimitate asupra imobilului în cauză, astfel că, în opinia sa, sancţiunea care intervine în cazul cauzei ilicite este nulitatea absolută a actului juridic respectiv, adică a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 la BNP «M.G.O. şi A.A.J.", in ceea ce priveşte spaţiul ce face obiectul actului de adjudecare nr. 82/2002 din 06 august 2004 şi a încheierii de completare a acestuia din data de 14 octombrie 2004.
Recurentul punctează şi asupra faptului că intimata SC W.R.S. SA nu a răspuns interogatoriului, ceea ce reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 225 C. proc. civ. o mărturisire deplina în folosul său, o recunoaştere a cauzei ilicite a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între cele doua pârâte.
Referitor la celelalte petite ale acţiunii, recurentul – reclamant apreciază că sunt întemeiate şi în măsura în care instanţa constata că este lovit de nulitate absolută contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 la BNP « M.G.O. şi A.A.J., că faţă de faptul că imobilul a fost individualizat, cererea de evacuare din spaţiul ce ar fi trebuit identificat în baza capătului al doilea de cerere, era pe deplin admisibilă, la fel în petitul privind contravaloarea lipsei de folosinţă.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Nu se poate reţine în sarcina instanţei de prim control judiciar încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 968 C. civ. şi a art. 497 alin. (4) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu instituie proprietarului în cadrul procedurii de vânzare silită a unui bun, nicio interdicţie de a-şi înstrăina bunul, sub două condiţii: bunul să facă parte însă, din patrimoniul său şi nu să fi luat vreo măsură de indisponibilizare a bunului.
Chiar recurentul recunoaşte prin motivele de recurs că "în accepţiunea art. 497 alin. (4) C. proc. civ., efectul vânzării unui bun a cărui procedură de înstrăinare a fost notificată la cartea funciară este acela al opozabilităţii actului faţă de ajudecatar.
Aşadar, vânzarea bunului de către proprietar în considerarea îndeplinirii condiţiilor mai sus evocate nu poate fi asimilată unei cauze, false, ilicite sau imorale, aspect corect reţinut de către instanţa de apel în aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale invocate de recurent ca pretins încălcate.
Celelalte critici aduse deciziei atacate vizează situaţii de fapt, administrarea probatoriilor şi diverse consideraţii de ordin teoretic, fapt ce situează analiza acestora în sfera examenului de temeinicie şi nu a celui de legalitate astfel cum acesta este configurat de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. împrejurare faţă de care acestea vor fi analizate în această fază procesuală.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul C.I. împotriva deciziei nr. 337 din 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2012. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 329/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
