ICCJ. Decizia nr. 329/2012. Civil. Pretenţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 329/2012

Dosar nr. 8585/63/2009

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2588 din 30 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 8585/63/2009, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta pârâtă SC T. SRL prin administrator judiciar BNP C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC B.F. SRL; a fost anulată ca insuficient timbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă şi obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 174.602,14 lei actualizată la data plăţii efective.

În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că între reclamantă, în calitate de executant şi pârâtă, în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 58 din 05 septembrie 2007, în baza căruia părţile şi-au asumat reciproc obligaţii, respectiv reclamanta s-a obligat să execute şi să finalizeze construcţia unei farmacii în comuna Livezi în termen de 12 luni de la data semnării acestui act, iar pârâta să plătească preţul de 268.900 lei, fără TVA. S-a constatat că reclamanta pentru lucrările efectuate a emis factura nr. 962/0000814 din data de 30 septembrie 2008 pentru suma de 95.200 lei, factură semnată de către pârâtă, fiind acceptată la plată, precum şi factura nr. 45/0000995 din 28 aprilie 2009 pentru suma de 184.439,31 lei, factură ce a fost emisă de reclamantă ulterior deschiderii procedurii generale de insolvenţă împotriva SC T. SRL, care este contestată de către pârâtă. S-a apreciat că nu au suport probator susţinerile pârâtei referitoare la faptul că ar fi achitat reclamantei prin administratorul acesteia, P.M., suma de 85.000 lei, deoarece dovada plăţii se poate face decât cu acte, care nu au fost depuse la dosar, iar această sumă trebuia să fie evidenţiată în contabilitatea ambelor societăţi în litigiu, nefiind suficient să fie înregistrată doar în contabilitatea reclamantei. Instanţa de fond a constatat că, într-adevăr, reclamanta nu a finalizat lucrarea în termenul convenit de părţi în cuprinsul clauzelor contractuale, însă pe parcursul execuţiei lucrării pârâta nu a depus vreun înscris din care să rezulte că a avut obiecţiuni cu privire la efectuarea cu întârziere a lucrărilor, ori cu privire la cantităţile de materiale şi la calitatea lucrărilor efectuate.

Împotriva sentinţei nr. 2588 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia comercială a declarat apel pârâta-reclamantă reconvenientă SC B.F. SRL, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Într-o primă critică, s-a invocat de către apelanta pârâtă faptul că în mod eronat instanţa de fond a dispus anularea ca insuficient timbrată a cererii reconvenţionale, apreciind că în speţă, raportat la obiectul cererii nu sunt aplicabile în cauză considerentele deciziei nr. 32/2009 a ÎCCJ, deoarece această decizie s-ar aplica doar la cauzele care au un efect direct translativ, în speţă nefiind într-o astfel de situaţie.

O altă critică a apelantei pârâte s-a referit la faptul că instanţa de fond, fără a încuviinţa probatorii, a luat în calcul atât factura nr. 262 din 30 septembrie 2008 pentru suma de 95.200 lei, pe care apelanta pârâtă a semnat-o şi a acceptat-o la plată, dar şi factura 45 din 28 aprilie 2009 emisă după intrarea societăţii în faliment. În acest sens apelanta a arătat că instanţa de fond nu a încuviinţat audierea martorului P.M.

În ce priveşte expertiza efectuată la fond, apelanta pârâtă a arătat că expertul recunoaşte că s-ar fi impus evaluarea materialelor şi a manoperei de către un expert specializat, apelanta solicitând o astfel de probă şi desemnarea unui expert evaluator A.

O altă critică a apelantei pârâte s-a referit la faptul că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că părţile nu au depus la dosar şi nici la dispoziţia expertului actele privind execuţia lucrării.

Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2011, a respins, ca nefondat apelul pârâtei-reclamante reconveniente. În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:

- prima critică ce vizează anularea ca insuficient timbrată a cererii reconvenţionale, este neîntemeiată, având în vedere că în mod corect instanţa de fond a apreciat că obiectul cererii prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractului încheiat între părţi este unul evaluabil în bani, iar raportat la valoarea contractului instanţa de fond a pus în vedere pârâtei reclamante să achite taxa de timbru, obligaţie ce nu a fost respectată de parte, deşi i s-a respins cererea de reexaminare a cuantumului taxei de timbru.

- în ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de fond nu a încuviinţat proba cu martori pentru a dovedi că ar fi fost achitată contravaloarea primei facturi emise şi acceptată la plată, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a considerat faţă de susţinerea apelantei că această sumă ar fi fost achitată fără a i se emite un înscris doveditor, dovada plăţii contravalorii facturii nu se poate face în cazul raporturilor comerciale între două societăţi decât cu acte;

- din probele administrate la instanţa de fond, respectiv din cuprinsul raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond rezultă că s-a întocmit de către intimata reclamantă un deviz ofertă în care s-a specificat valoarea totală a materialelor şi a manoperei, act ce a fost semnat de părţi fără obiecţiuni, acest fapt conducând la concluzia că apelanta pârâtă a acceptat valoarea materialelor şi manoperei din deviz care este aceeaşi cu cea din contractul încheiat la data de 5 septembrie 2007.

În ce priveşte solicitarea apelantei pârâte referitoare la efectuarea unei expertize în cauză de către un expert evaluator A. care să evalueze materialele şi manopera, curtea de apel a apreciat că nu se impune administrarea în cauză a acestei probe deoarece expertul care a efectuat expertiza la instanţa de fond este expert A., apelanta pârâtă formulând obiecţiuni la care ulterior a răspuns expertul desemnat în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-reclamantă reconvenţional solicitând admiterea recursului în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că instanţa nu a intrat în judecata fondului iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate şi a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii introductive.

Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., aducând în susţinerea acestora următoarea argumentaţie:

I. În fundamentarea criticilor formulate în principal recurenta aduce următoarele argumente:

- cu privire la anularea ca insuficient timbrată a cererii reconvenţionale recurenta critică poziţia instanţei de fond şi de apel care având în vedere Decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat cererea evaluabilă deşi în cauză s-a invocat nulitatea absolută a contractului, fictivitatea acestuia.

Arată recurenta că în speţa de faţă plata taxei a devenit un instrument greşit „de asanare" a cererilor abuzive şi a condus la afectarea dreptului său la apărare prin aceea că instanţa ia în calcul un element din acel contract a cărui valoare juridică este contestată, valoarea din contractul de antrepriză fiind generică, preţul fiind cel din situaţiile de lucrări confirmate de părţi şi regăsite pe teren.

II. Referitor la criticile cu caracter subsidiar recurenta consideră că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului odată ce anumite probe au fost respinse ca inadmisibile fără a exista un temei juridic în acest sens, deşi aceste probe au fost considerate de recurentă ca fiind esenţiale, context în care apărările sale nu au fost examinate.

Sub acest aspect recurenta face următoarele precizări:

- cu privire la respingerea cererii de încuviinţare a probei cu martori, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au respins-o considerând că între societăţi dovada plăţii se poate face doar cu acte, soluţia fiind criticabilă, întrucât instanţa face o confuzie şi suprapune două planuri distincte: pe de o parte, raportul de drept comercial a cărui probă se face conform art. 46 C. com. şi, pe de altă parte, respectarea obligaţiilor fiscale ale comercianţilor de a ţine evidenţa contabilă conform legislaţiei fiscale speciale. Recurenta apreciază că cererea de probatorii era admisibilă întrucât dovada plăţii se poate face cu orice mijloc de probă, neexistând în raporturile comerciale vreo limitare aşa cum este cazul art. 1191 C. civ.

- În aprecierea plăţii sumei de 85.000 lei făcută de recurentă către P.M. instanţa de apel în mod greşit reţine şi face trimitere la interogatoriul luat întrucât interogatoriul fiind al persoanei juridice el s-a luat prin transmiterea către societate şi a fost semnat de reprezentantul legal, adică lichidator şi lângă a semnat şi fostul administrator, adică soţia celui pe care recurenta îl dorea audiat ca martor.

Arată recurenta că interpretarea instanţei este greşită prin calificarea lui P.M. ca reprezentant de fapt, de aici şi concluzia greşită că „astfel încât aspectele invocate pot face obiectul interogatoriului adresat de părţi".

Conchide recurenta-pârâtă că interpretarea greşită a probatoriului de către instanţa de apel a pus pârâta în imposibilitatea de a-şi formula apărări, în speţă neexistând probe care să susţină acţiunea reclamantei.

Mai precizează recurenta că este criticabil şi argumentul oferit de instanţa de apel la pagina patru din decizie prin care se arată că nu se poate reţine concluzia expertului legat de neclarităţile găsite sau că nu s-au respectat prevederile contractului de niciuna din părţi, întrucât acestea nu au relevanţă în stabilirea cuantumului valorii rămasă de achitat întrucât valorile sunt identice cu cele găsite pe teren şi cu preţul din devizul ofertă şi că se justifică şi prin trimiterea la art. 16.2 din contract ce prevede dreptul antreprenorului de a sista sau de a diminua ritmul lucrărilor, întrucât instanţa nu a stabilit contextul întreruperii lucrărilor, motivele ce au determinat acest fapt. Mai mult, interpretarea instanţei este chiar în contradicţie cu ceea ce expertul a susţinut cu privire la T., acesta fiind profesionistul ce trebuia să respecte o anumită legislaţie.

Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.

I. Referitor la criticile de nelegalitate invocate de recurentă cu privire la soluţia de anulare, ca insuficient timbrată, a cererii reconvenţionale, Înalta Curte le va îndepărta cu motivarea că, faţă de obiectul cererii reconvenţionale, de constatare a nulităţii contractului instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a art. 2 alin. (1)1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

De menţionat este şi faptul că recurenta-pârâtă reconvenientă a formulat cerere de reexaminare a cuantumului taxei de timbru, cerere respinsă de instanţă prin încheierea de şedinţă din mai 2010, soluţia astfel pronunţată întemeindu-se şi pe Decizia nr. XXXIII din 8 iunie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii.

II. Criticile formulate de recurentă în subsidiarul cererii vizează exclusiv administrarea şi interpretarea de către instanţă a materialului probatoriu, fapt ce situează analiza acestora în sfera examenului de temeinicie şi nu în cea a examenului de legalitate proprie acestei etape procesuale, în reglementarea configurată de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B.F. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 91 din 9 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 329/2012. Civil. Pretenţii. Recurs