ICCJ. Decizia nr. 285/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 285/2012
Dosar nr. 1816/1285/2009
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta SC D.I.E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.T. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 29 mai 2008 de B.N.P. D.M., sub aspectul menţiunii preţului negociat de către părţi, respectiv „preţ care conţine TVA”, menţiune nulă absolut pentru încălcarea ordinii publice, potrivit prevederilor art. 5 C. civ. coroborat cu prevăzută art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a înstrăinat prin antecontract încheiat la data de 07 mai 2008, în favoarea pârâtei, imobilul situat în Turda, judeţul Cluj, înscris în C.F. 10461 Turda, identificat cu nr. top. 3218/2/2 şi 3218/2/2/S, compus din teren în suprafaţă de 1.825 mp şi 3 construcţii cu profil industrial. Potrivit prevederilor contractuale, preţul stabilit de comun acord de către părţi a fost de 1.400.000 lei sau 383.561 EURO. În baza încheierii antecontractului, a fost emisă factura fiscală nr. 03773121 din 29 mai 2008, pentru avansul în sumă de 407.200 lei, cu menţiunea în ceea ce priveşte rubrica TVA „scutită fără drept de deducere art. 141 C. fisc.”. În conformitate cu această factură, semnată spre acceptare la plată de către dl. C.G., a fost efectuată plata către cumpărătoare, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 29 mai 2008. În data de 03 iunie 2008 a fost stornată factura de avans cu factura fiscală nr. 03773123 din 03 iunie 2008 şi s-a întocmit factura fiscală nr. 03773125 din 03 iunie 2008 pentru preţul integral de 1.400.000 ROL, ambele facturi fiind semnate spre acceptare şi respectiv plată de către reprezentantul legal al cumpărătoarei.
Reclamanta arată că ulterior semnării contractului autentic a observat că a fost înscrisă menţiunea că „preţul… conţine TVA”, sens în care l-a anunţat pe cumpărător despre această eroare şi l-a convocat la B.N.P D.M. în vederea întocmirii unei încheieri de îndreptare a erorii materiale strecurate în contract. Cu ocazia întâlnirii care a avut loc la data de 15 iulie 2008, toate părţile semnatare au confirmat că persoana care ar fi indicat în cadrul contractului că preţul include TVA a fost reprezentantul băncii care a finanţat cumpărătoarei achiziţia imobilului. Cu toate acestea, cumpărătoarea a refuzat semnarea încheierii de îndreptare a erorii din contractul autentic.
S-a arătat că înstrăinarea bunului imobil care face obiectul contractului autentic nr. 1021 din 29 mai 2008 este scutită de la plata taxei pe valoarea adăugată aşa cum reiese din prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. Pentru a se fi înstrăinat construcţia şi terenul aferent indicată în actul autentic cu perceperea de TVA, ar fi trebuit să respecte condiţiile de a fi construcţie nouă, ori construcţiile vândute de reclamantă nu se încadrează în această definiţie a construcţiei noi, deoarece au fost edificate în etape distincte în anii 1993, 1997, 1999 şi 2000 aşa cum reiese din autorizaţiile de construire nr. 22 din 08 februarie 1993, nr. 169 din 25 august 997, nr. 36 din 18 martie 1999, nr. 27 din 26 ianuarie 2000, precum şi din procesul-verbal de constatare din 25 ianuarie 1996 şi autorizaţiei de luare în folosinţă definitivă din 29 aprilie 1993. În plus, aşa cum reiese din extrasul C.F. nr. 10461 Turda ultimele înscrieri de construcţii în cartea funciară au fost operate în 1993 şi 2005.
În drept, au fost invocate prevederile art. 5, art. 966, art. 970 şi art. 977, art. 982 C. civ., art. 141 alin. (2) lit. f) Titlul VI C. fisc.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 septembrie 2009, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziţiei sale procesuale pârâta a arătat că textul art. 5 C. civ. care conţine referiri la cazuri de încălcare a ordinii publice nu este aplicabil în speţă deoarece Codul fiscal permite încheierea unor contracte de tipul celui în cauză, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 141 pct. 3, potrivit căruia orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme. În mod practic, vânzătorul avea obligaţia să notifice organul fiscal asupra acestei împrejurări, cu sublinierea că legea nu stabileşte vreun termen de depunere şi nici dacă aceasta se face înainte sau după încheierea contractului. În mod cert, dacă părţile contractante doreau să insereze în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare provizoriu că preţul nu conţine TVA, în sensul că cumpărătorul nu-l poate recupera iar vânzătorul nu-l va datora bugetului statului, nimic nu i-ar fi oprit să o facă, însă o astfel de menţiune nu este înscrisă. Pe de altă parte, nici în faţa notarului nu s-a discutat o altă variantă decât aceea potrivit căreia preţul de 1.400.000 lei conţine TVA. Inserarea menţiunii potrivit căreia preţul conţine TVA s-a făcut pe primele două pagini ale contractului.
Pârâta arată că nu este vorba despre nici o eroare materială în redactarea contractului autentic şi că, conţinutul acestuia respectă în mod fidel înţelegerea părţilor cu privire la modul de stabilire şi achitare a preţului. De altfel, notarul public a refuzat să îndrepte eroarea semnalată de reclamantă, amintindu-i că nu a avut absolut nici o obiecţie de făcut la momentul în care a fost întocmit.
Pârâta susţine că adevăratul scop al reclamantei este de a nu plăti penalităţile datorate statului pentru TVA-ul neachitat la timp şi blocarea pârâtei de a recupera cei 266.000 lei reprezentând TVA deductibil.
Referitor la susţinerile reclamantei în sensul că, construcţiile vândute nu sunt noi, pârâta invocă conţinutul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 28 din 12 mai 2008, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat la data de 7 mai 2008, iar procesul-verbal la cinci zile după aceea. Din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor rezultă că lucrările efectuate şi apoi recepţionate de o comisie a Primăriei Turda se referă la construirea unui magazin alimentar, mansardare şi extindere construcţie. Prin urmare, momentul întocmirii acestui proces-verbal stabileşte vechimea construcţiei înstrăinate sau, în cel mai rău caz, a unei părţi din aceasta, perspectiva din care este imposibil de admis că construcţia nu era nouă sau măcar o parte din ea.
Prin sentinţa comercială nr. 2580 din 16 iunie 2010, Tribunalul Comercial Cluj, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.785 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că este întemeiată apărarea paratei in sensul că dacă părţile contractante doreau să insereze în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare provizoriu că preţul nu conţine TVA, respectiv că societatea cumpărătoare nu-l poate recupera, iar vânzătorul nu-l va datora bugetului statului, însă o astfel de menţiune nu este înscrisă .
Părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 29 mai 2008, iar cu privire la preţ s-a inserat menţiunea că acesta conţine TVA.
Ambele societăţi sunt plătitoare de TVA, astfel că includerea în preţul de 1.400.000 lei a TVA-ului era posibila. Preţul vânzării a fost plătit în două tranşe, la data de 29 mai 2008 şi 3 iunie 2008, suma totală menţionată în ultima dintre ele fiind 1.400.000 lei. Facturile au fost emise de reclamantă abia la data de 18 iunie 2008, fiind înregistrate imediat în contabilitatea pârâtei.
Din conţinutul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 28 din 12 mai 2008 rezultă că lucrările efectuate şi momentul întocmirii acestui proces-verbal stabileşte vechimea construcţiei înstrăinate, astfel ca sunt dovedite a fi nefondate susţinerile reclamantei în sensul că, construcţiile vândute nu sunt noi.
Reclamanta nu a avut nici o obiecţie de făcut la momentul la care a fost întocmit contractul autentic.
Codul fiscal permite încheierea unor contracte de tipul celui în cauză, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 141 pct. 3, sens in care se poate doar concluziona ca acest conţinut al contractului autentic reflecta înţelegerea părţilor cu privire la modul de stabilire şi achitare a preţului.
Reclamanta SC D.I.E. SRL a formulat apel, prin care a invocat că prin sentinţa comercială nr. 2580/2010, Tribunalul Comercial Cluj a respins acţiunea introductivă, motivând în esenţă soluţia, pe existenţa la dosar a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 28 din 12 mai 2008, care ar dovedi faptul că imobilele - construcţii înstrăinate de către reclamantă pârâtei, ar fi fost noi şi deci, operaţiunea de vânzare ar fi fost taxabilă cu TVA, iar facturile emise de către reclamantă, aferente vânzării acestor imobile, ar fi avut data de 18 iunie 2008, deci ulterior semnării actului autentic de vânzare-cumpărare.
Consideră soluţia instanţei de fond ca fiind nefondată, în deplină contradicţie cu toate actele depuse în probaţiune de către subscrisa reclamantă şi chiar cu susţineri şi probe ale pârâtei.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate în raport de care se verifică determinarea stării de fapt de către prima instanţă şi aplicarea dispoziţiilor legale potrivit prevederilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect că apărarea pârâtei în sensul că pentru ipoteza în care s-ar fi dorit stabilirea unei clauze contrare celei contestate, acest aspect ar fi fost menţionat în cuprinsul convenţiilor încheiate.
Compatibilitatea clauzelor contestate cu prevederile art. 141 pct. 3 C. fisc. a fost corect stabilită de către prima instanţă care s-a raportat la interpretarea contractului potrivit intenţiei părţilor.
Acţiunea reclamantei are ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 29 mai 2008 de BNP D.M. sub aspectul menţiunii preţului negociat de către părţi ca fiind preţ care conţine TVA, menţiune nulă absolut pentru încălcarea ordinii publice potrivit prevederilor art. 5 C. civ. şi art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
Textul de referinţă respectiv art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. evidenţiază că sunt scutite de taxă între altele livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită iar prin excepţie scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil dacă este efectuată de către o persoană impozabilă care şi-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-şi exercite dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia transformarea sau construirea unui astfel de imobil.
Interpretarea dispoziţiilor legale enunţate relevă că a fost acordat un beneficiu prin scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, iar norma cuprinde dispoziţii alternative şi supletive astfel că nu poate fi calificată ca fiind o dispoziţie imperativă a cărei nerespectare să atragă nulitatea absolută a unei convenţii ce intră în coliziune cu aceasta.
Includerea construcţiilor în categoria celor care se încadrează în construcţiile noi prin raportare la înscrisurile prezentate şi susţinerile din cuprinsul apelului nu poate primi valenţa dorită de apelantă întrucât şi în această ipoteză dreptul de opţiune aparţine vânzătorului şi se raportează la posibilitatea acestuia de a îşi exercita dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia, transformarea sau construirea unui imobil.
Determinarea regimului fiscal aplicabil unei tranzacţii nu poate atrage nulitatea absolută a unei convenţii sub acest aspect atâta timp cât aşa cum s-a evidenţiat anterior norma este una de favoare.
Modificarea opţiunii fiscale ulterior încheierii unei convenţii, de asemenea nu poate justifica aplicarea sancţiunii nulităţii, care aşa cum este unanim admis vizează un viciu contemporan încheierii convenţiei ceea ce în speţă nu s-a justificat.
În consecinţă, prin decizia civilă nr. 108 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de reclamanta SC D.I.E. SRL şi a obligat apelanta să plătească intimatei S.C. G.T. SRL suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC D.I.E. SRL CLUJ NAPOCA, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul admiterii apelului şi admiterii acţiunii, şi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 29 mai 2008 de BNP D.M., sub aspectul menţiunii preţului negociat de către părţi, menţiune nulă absolut pentru încălcarea ordinii publice prevăzută de art. 5 C. civ. coroborat cu art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
Prin criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. C. proc. civ., recurenta a susţinut că menţiunea inclusă în contractul de vânzare cumpărare este nulă absolut, în raport de prevederile art. 5, art. 970 şi art. 977, art. 966 şi art. 982 C. civ. Solicită ca instanţa să analizeze valabilitatea clauzei în raport de regulile de interpretare a contractelor şi în raport de nerespectarea legii.
În ceea ce priveşte natura juridică a art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., recurenta a arătat că aceasta nu reprezintă o normă de favoare, astfel cum a afirmat instanţa de apel, ci reprezintă regula în materia operaţiunilor de înstrăinare a imobilelor construcţii şi terenuri, care sunt scutite de TVA. Excepţia de la această regulă, o constituie vânzarea construcţiilor noi şi cazul în care proprietarul optează totuşi să vândă cu TVA bunul, în speţă reclamanta.
Cele reţinute de către instanţa de apel cu privire la modificarea opţiunii fiscale ulterior convenţiei nu corespunde realităţii, deoarece nu a existat vreo opţiune niciodată, vânzarea fiind perfectă la data emiterii facturii fiscale aferentă avansului, unde se precizează că este scutită de plata TVA.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Prealabil examinării criticilor invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de către instanţele devolutive, atestă faptul că reclamanta a înstrăinat un imobil compus din teren şi construcţii industriale, preţul fiind plătit în două tranşe, la data de 29 mai 2008, prin factura de avans şi la data de 3 iunie 2008, data încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
În ceea ce priveşte chestiunea legată de caracterizarea construcţiilor înstrăinate ca fiind noi, se constată că şi sub acest aspect, instanţele devolutive, în temeiul administrării probei cu înscrisuri au demonstrat că a fost stabilită vechimea construcţiei înstrăinată.
Chestiunea de drept supusă judecăţii este reprezentată de analizarea cauzei de nulitate absolută invocată de către recurentă, în raport de prevederile art. 5 C. civ., raportat la nerespectarea dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
În analiza cauzei de nulitate invocată de către recurentă, trebuie pornit de la prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., care reglementează scutirea pentru operaţiuni în interiorul ţării, astfel ,, Este scutită de taxa pe valoarea adăugată livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren . Nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată conform acestui articol, livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil. ,,.
Însă ceea ce este important de reţinut este faptul că această excepţie de la regula taxării cu TVA este aplicabilă în situaţia în care proprietarul bunului supus înstrăinării optează pentru plata cu TVA a bunului.
În speţa de faţă, în contractul de vânzare cumpărare, care a fost încheiat fără obiecţiuni din partea reclamantei, în speţă vânzătoarea, a fost inserată menţiunea că preţul cuprinde TVA, ceea ce era perfect posibil, ambele societăţi fiind plătitoare de TVA.
Invocarea de către reclamantă a inexistenţei acestei menţiuni în cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare este irelevantă, deoarece, deşi părţile s-au înţeles cu privire la lucru şi preţ, vânzarea nu poate fi considerată încheiată la acel moment. Pe de altă parte, în situaţia în care părţile ar fi dorit ca preţul să nu cuprindă TVA, acest lucru ar fi trebuit să fie menţionat expres.
Deci, pentru ca un act juridic să fie săvârşit în frauda legii, este necesar să se demonstreze că legea a fost nesocotită. Or, în situaţia în care la data de 3 iunie 2008, reclamanta a emis factura pentru preţul integral, înregistrată în contabilitatea pârâtei, nu se poate afirma că actul încheiat nu poate produce efectele urmărite prin încheierea lui.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind analizarea nulităţii, raportat la interpretarea clauzei contractuale referitoare la plata TVA, care ar fi îndoielnică, Înalta Curte aminteşte dispoziţiile art. 1312 C. civ., care conţin o regulă specială şi derogatorie, în materie de vânzare, unde vânzătorul ( în speţă reclamanta ) stabileşte condiţiile contractului, iar dacă clauzele ar fi neclare, se interpretează în contra vânzătorului.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a prezentat, în concret, criticile sale în raport de acest motiv de nelegalitate, astfel încât invocarea acestuia apare ca fiind formală. Trecând însă peste aceste aspecte, se constată că decizia atacată nu este susceptibilă de critică din acest punct de vedere, instanţa de apel analizând şi argumentând fiecare critică invocată prin cererea de apel.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei în declanşarea litigiului de faţă, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport, în sumă de 2.614 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.I.E. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 108 din 30 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC D.I.E. SRL CLUJ NAPOCA la plata sumei de 2614 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC G.T. SRL CLUJ NAPOCA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 284/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 287/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
