ICCJ. Decizia nr. 31/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 31/2012
Dosar nr. 9237/105/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova la 30 octombrie 2006, reclamanta S.V., prin mandatar U.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA solicitând anularea deciziei nr. 40 din 4 octombrie 2006, emisă de aceasta şi, în subsidiar, în măsura în care se va face dovada de către pârâtă că restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 6 milioane euro, ce urmează a fi propuse de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 422 din 1 august 2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului compus din construcţii şi teren în suprafaţa de 1,6 ha şi a terenului cultivat cu viţă de vie în suprafaţă de 7,6 ha, situate în Oraşul Boldeşti Scăeni, judeţul Prahova, ce a aparţinut bunicii sale, Raţiu Marieta. S-a precizat că imobilele au fost preluate prin Legea nr. 187/1945, deşi clădirile aveau destinaţie de locuinţă a familiei, iar terenul nu reprezenta o „exploatare agricolă moşierească” în sensul Decretului nr. 83/1949.
S-a precizat că terenul reprezentând curţi - construcţii nu figurează ca fiind preluat prin procesul verbal de inventariere din 21 martie 1949, subiectul pasiv al deposedării fiind menţionat ca fiind „moşierul Victor Raţiu” şi nu Marieta Raţiu, proprietarul de drept.
Pentru toate argumentele indicate, s-a concluzionat că preluarea de către stat în anul 1949 s-a făcut fără titlu, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea nr. 4875 pronunţată la 11 iulie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a strămutat judecarea cauzei de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Argeş.
Prin încheierea de la 22 decembrie 2010, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis cererile formulate de SC R. SA şi R.S.P.R.L., cereri formulate la 11 octombrie 2010, 18 noiembrie 2010 şi 10 decembrie 2010, şi, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecata cauzei.
Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut că, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea privind procedura insolvenţei, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, – Biroul Faliment, în Dosarul nr. 4622/105/2010, a admis cererea debitoarei SC R. SA Valea Călugărească, judeţul Prahova şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind desemnat administrator judiciar R.S.P.R.L. Ploieşti.
Ca atare, s-a apreciat că, de la data deschiderii procedurii insolvenţei, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.
Împotriva încheierii menţionate a declarat apel reclamanta S.V., susţinând că Legea nr. 10/2001 este o lege specială care a prevăzut, restrictiv în art. 47, cazurile de suspendare a procedurii, printre care nu se regăseşte şi situaţia art. 36 din Legea nr. 85/2006.
S-a criticat, astfel, soluţia primei instanţe pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 49/ A din 4 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 9237/105/2006, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins cererea de suspendare şi a dispus continuarea judecăţii.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu se referă la acţiunile reale intentate împotriva debitorului, ci numai la cele având ca obiect creanţe, nefiind admisibilă suspendarea judecăţii procedurii Legii nr. 10/2001 şi lipsirea titularului de bunul său prin intermediul procedurii insolvenţei.
S-a constatat că art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată şi Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de această lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind la înstrăinarea imobilului respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptăţite potrivit legii. Pe cale de consecinţă, s-a considerat că este înlăturată aplicarea, cu privire la aceste bunuri, a prevederilor Legii nr. 64/1995 şi, implicit, ale Legii nr. 84/2006.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC R. SA, criticând-o a nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţa a manifestat o lipsă de rol activ, întrucât nu a calificat corect calea de atac împotriva încheierii tribunalului, ca fiind recurs şi nu apel.
S-a susţinut că regimul juridic al suspendării dispuse în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată privind procedura insolvenţei, nu este unul derogator de la prevederile dreptului comun în materie, astfel că încheierea în discuţie putea fi atacată doar cu recurs, conform art. 2441 alin. (1) C. proc. civ.
S-a mai arătat că, pe cale de consecinţă, şi compunerea instanţei a fost greşită, motiv pentru care s-a susţinut că se impune casarea cu trimitere pentru legala judecată în compunerea prevăzută ca instanţă de recurs.
Examinând criticile formulate de pârâta recurentă, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
În speţă, suspendarea judecăţii de către prima instanţă s-a dispus în temeiul unei legi speciale, respectiv a art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată, privind procedura insolvenţei.
Se va constata că regimul juridic al acestei suspendări reglementate de o lege specială, nu este însă unul derogator de la dreptul comun în materie, respectiv de la dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ.
În condiţiile în care Legea nr. 85/2006 republicată nu conţine dispoziţii speciale cu privire la măsura suspendării judecăţii, este fără echivoc că împotriva încheierii de suspendare dispuse în baza art. 36 din această lege, reclamanta S.V. avea doar calea de atac a recursului.
Chiar dacă reclamanta a calificat eronat calea sa de atac împotriva încheierii ca fiind apel, instanţa de control judiciar, în exercitarea rolului activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligaţia de a da o corectă calificare căii de atac, cu respectarea dispoziţiilor art. 2441 alin. (1) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, soluţionând calea de atac formulată împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, ca fiind apel şi nu recurs, instanţa a pronunţat decizia recurată într-o compunere nelegală, de 2 judecători.
Constatând astfel că s-au încălcat normele legale imperative privind compunerea instanţei şi s-a calificat eronat calea de atac, Curtea, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., urmează a admite recursul pârâtei.
Urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3), să se caseze decizia recurată şi să se trimită cauza aceleiaşi instanţe, spre competentă soluţionare, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 49/ A din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Piteşti, spre competentă soluţionare, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2012. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 32/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
