ICCJ. Decizia nr. 3276/2012. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3276/2012
Dosar nr. 8052/306/2009
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 8052/306/2009, în urma declinării competenţei de către Judecătoria Sibiu, ulterior precizată, reclamanta Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, în baza dispoziţiilor art. 998-999 şi art. 1436-1438 C. civ., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SRL evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 26.808 Euro, cu titlu de despăgubiri calculate pentru perioada 01 octombrie 2005-31 mai 2009, pentru prejudiciul cauzat prin folosinţa tară contraprestaţie a spaţiului şi la plata sumei de 4.874,24 Euro, reprezentând despăgubiri pentru folosirea fără titlu a acestui spaţiu începând cu 31 mai 2009, până în prezent, calculată până la eliberarea efectivă.
Pârâta SC R.T. SRL Sibiu a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea existenţei unui drept de creanţă faţă de proprietara imobilului în litigiu, reprezentând sporul de valoare adus prin lucrările executate (în valoare de 103.813,68 Ron la nivelul anilor 2005-2006) în conformitate cu prevederile art. 12.6 din contractul nr. 4/2005; obligarea reclamantei: la plata sporului de valoare actualizat; la recepţionarea lucrărilor executate, din punct de vedere al calităţii, cantităţii şi al contravalorii sub sancţiune de daune cominatorii în cuantum de 500 Ron în termen de 11 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei; la încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere sau a unui nou contract, pentru o perioadă care să asigure compensarea valorii investiţiei cu o chirie de 1006 lei/lună, până la stingerea valorii celei mai mici, în conformitate cu art. 121.7 din contract, iar în caz de refuz hotărârea pronunţată să ţină loc de act adiţional în sensul menţionat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1275/C din 13 iulie 2010, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, dispunând evacuarea pârâtei SC R.T. SRL din spaţiul situat în Sibiu, şi obligarea acesteia la plata echivalentului în lei al sumei de 21.934,08 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC R.T. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta are drept de administrare asupra imobilului în litigiu în baza H.G. nr. 1631 din 22 noiembrie 2006, spaţiu, care din probatoriu administrat a rezultat că este folosit de pârâtă, situaţie în raport de care a admis ca întemeiată cererea de evacuare a pârâtei.
Referitor la petitul privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă a spaţiului, aferentă intervalului cuprins între 01 octombrie 2005 - 31 mai 2009, a reţinut că este neîntemeiat relativ la perioada dintre 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2007, având în vedere că reclamanta a preluat imobilul în administrare începând cu data de 31 ianuarie 2007, în baza protocolului de predare primire încheiat la aceeaşi dată, şi a fost apreciat ca fondat pentru intervalul 01 februarie 2007 -31 mai 2009, în raport de prevederile art. 998-999 C. civ., cuantificând daunele la nivelul chiriei prevăzute prin H.C.L. Sibiu nr. 182/2005, de 8.47 lei/mp.
In ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că raportul juridic invocat de pârâtă, decurgând din contractul de închiriere nr. 4 din 09 august 2005, încheiat între I.C.I.M. Bucureşti, reprezentat prin D.D.I., în calitate de şef de atelier Aparatură şi reprezentant al SC D.S. SRL, nu este opozabil reclamantei, neputând fi analizat în prezentul cadru procesual.
S-a apreciat, de asemenea că pârâta nu are calitate procesuală activă în cererea reconvenţională, situaţia invocată de aceasta fiind cea a închirierii lucrului altuia de către un detentor precar, reclamanta neputând fi obligată la respectarea locaţiunii convenite între pârâtă şi I.C.I.M. Bucureşti, în calitate de locator, contractul de închiriere nr. 4 din 09 august 2005 neproducând efecte juridice faţă de aceasta.
La data de 12 noiembrie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., reclamanta Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 1275/C/2010 în sensul rectificării menţiunii referitoare moneda în care au fost stabilite despăgubirile, respectiv, Euro, nu lei cum eronat s-a consemnat.
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Sibiu a respins cererea în considerarea identităţii existente între menţiunile în acest sens - 21934,08 lei - din minuta hotărârii si dispozitivul acesteia.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1275/C din 13 iulie 2010 pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat apel pârâta SC R.T. SRL solicitând, în principal, casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare şi în subsidiar, schimbarea hotărârii cu consecinţa respingerii acţiunii de evacuare formulate de reclamantă şi admiterii cererii reconvenţionale.
De asemenea, reclamanta Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu în calitate de succesoare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu a declarat apel împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 23 noiembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, învestită cu soluţionarea căilor ordinare de atac, prin decizia comercială nr. 23/2011 din 2 martie 2011, a admis apelul pârâtei desfiinţând parţial sentinţa atacată sub aspectul soluţionării cererii reconvenţionale şi a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite instanţei de fond; a admis apelul reclamantei Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu în calitate de succesoare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 23 noiembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Sibiu, modificând încheierea atacată în sensul admiterii cererii reclamantei şi îndreptării erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei comerciale nr. 1275/C/2010, în loc de „21934,08 lei"; urmând a se trece „21934,08 Euro";; a menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de prim control judiciar a reţinut că în considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond a făcut aprecieri contradictorii reţinând pe de o parte că în cadrul cererii reconvenţionale nu pot fi analizate condiţiile de validitate ale unui raport juridic născut între pârâtă şi un terţ, respectiv, ICIM Bucureşti care nu este parte în proces şi, pe de altă parte a concluzionat că pârâta SC R.T. SRL nu are calitate procesuală activă în propria sa acţiune formulată pe calea cererii reconvenţionale.
In considerarea acestor contradicţii, instanţa de apel a apreciat ca fiind greşită soluţia primei instanţe referitoare la lipsa calităţii procesuale active a pârâtei în cadrul cererii reconvenţionale în raport de obiectul acesteia şi a considerat necesară lămurirea cadrului procesual în raport de petitele formulate, respectiv sub aspectul persoanelor cu calitate procesuală pasivă în recepţionarea lucrărilor executate la imobilul în litigiu, în continuarea locaţiunii, şi a obligaţiei de restituire a sporului de valoare a imobilului, proprietate publică a Statului Român.
Referitor la apelul reclamantei, curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. şi având în vedere precizarea acţiunii formulate de reclamantă ce a vizat cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubiri, prin raportarea nivelului chiriei stabilite în Contractul de locaţiune nr. 4/2005, de 4 Euro/mp, la suprafaţa spaţiului de 128 mp şi la valoarea TVA, a apreciat cererea ca fiind fondată.
Împotriva deciziei comerciale nr. 23/2011 din 2 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, au declarat recurs atât reclamanta AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI SIBIU, cât şi pârâta SC R.T. SRL Sibiu prin ADMINISTRATOR JUDICIAR R.L.C.A. SPRL Sibiu, solicitând: reclamanta, admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, iar pârâta solicitând admiterea căii extraordinare de atac pe care a exercitat-o, cu modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi admiterii în tot a apelului său, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii introductive şi admiterii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a criticat decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., fără însă a dezvolta şi a subsuma criticile formulate normei legale indicate, din analiza susţinerilor acesteia rezultând că reclamanta, în concret, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de capetele de cerere formulate de pârâtă în cererea reconvenţională.
Pârâta şi-a subsumat criticile împotriva deciziei atacate dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt ce cerere, sens în care a arătat că, deşi a atacat sentinţa primei instanţe atât referitor la soluţia dată acţiunii principale, cât şi în ceea ce priveşte soluţia cererii reconvenţionale, iar instanţa a admis integral apelul său, în considerente a dezvoltat exclusiv argumente vizând soluţia asupra cererii reconvenţionale.
A mai susţinut pârâta că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, tară însă a indica normele legale pretins a fi fost eronat aplicate în ceea ce priveşte următoarele aspecte:
- dispunerea evacuării sale din spaţiul în litigiu, în condiţiile în care a solicitat recunoaşterea dreptului său de creanţă constând în contravaloarea actualizată a investiţiilor efectuate la imobilul în litigiu, lipseşte de efecte invocarea dreptului său de retenţie asupra acestuia;
- dreptul de proprietate asupra spaţiului în litigiu a rămas constant în patrimoniul aceluiaşi titular, schimbându-se doar administratorul acestuia, ceea ce face ca în cauză să opereze tacita relocaţiune, iar contractul de închiriere nr. 4/2005 să fie opozabil reclamantei;
- în mod eronat a admis instanţa de apel rectificarea monedei în care au fost acordate despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a imobilului, apreciind că acestea ar fi în Euro şi nu în lei, în contextul în care reclamanta, prin completarea de acţiune depusă după declinarea competenţei de la judecătorie la tribunal, în data de 02 noiembrie 2009, s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 1006 lei/lună.
Înalta Curte, a invocat din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că împotriva pârâtei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenţei prin încheierea comercială nr. 1073/CC din 9 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 5608/85/2010, deci, chiar înainte de înregistrarea la 23 decembrie 2010 a apelului.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate în ambele recursuri şi a motivului de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Vor forma obiectul analizei instanţei de recurs, doar criticile care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, având în vedere că în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în calea de atac a recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate expres prevăzute de textul legal precitat, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită şi de a reevalua în acest scop probele.
Întrucât punctul 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzura în recurs a modului de apreciere a probelor administrate în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, criticile vizând aprecierea situaţiei de fapt şi a probelor, nu vor face obiectul analizei în prezenta cale de atac.
Înalta Curte, va analiza prioritar motivul de recurs invocat pârâtă potrivit căruia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce cuprinde contradicţii între considerentele şi dispozitivul său, constând în aceea că, deşi în dispozitiv a menţionat că admite apelul pârâtei, ceea ce presupune o admitere în tot, în condiţiile în care calea ordinară a vizat atât soluţia asupra acţiunii introductive, cât şi asupra cererii reconvenţionale, în economia considerentelor a reţinut doar argumente vizând greşita soluţionare a cererii reconvenţionale.
In raport de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art.304 din acelaşi cod, înalta Curte apreciază că critica mai sus expusă, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., ci se circumscrie motivului prevăzut la punctul 7 al aceleiaşi norme, potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, urmând a fi analizat din această perspectivă.
Critica este fondată, atât în raport de existenţa contradicţiei între considerentele hotărârii în care s-au dezvoltat exclusiv argumente vizând soluţia greşită a primei instanţe referitoare la cererea reconvenţională şi dispozitivul deciziei în care s-a precizat că se admite apelului pârâtei, tară menţiunea ";în parte";, cât şi din perspectiva nemotivării soluţiei de menţinere a soluţiei asupra cererii principale precizate.
Deşi s-a referit la faptul că soluţia primei instanţe este greşită doar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii reconvenţionale, instanţa de apel nu a arătat, în mod concret, care sunt argumentele pentru care a menţinut sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii principale şi nu a făcut nicio referire la criteriile avute în vedere în aprecierea asupra acesteia.
Or, în atare condiţii, soluţia instanţei de apel este una arbitrară, care nu răspunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
In accepţiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă şi să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, ci să se refere la probele administrate în cauză şi să fie concordantă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept tuturor pretenţiilor formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanţei care să susţină soluţia din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar şi motivarea superficială are aceeaşi semnificaţie, atrăgând deopotrivă incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Or, tocmai aceasta este situaţia în speţă unde, aşa cum s-a arătat deja, deşi hotărârea instanţei de apel reţine în considerente că se impune reanalizarea cererii reconvenţionale formulate de pârâtă, nu arată, în mod concret, niciun argument în favoarea menţinerii soluţiei asupra cererii principale precizate, în contextul în care, în dispozitiv a admis apelul pârâtei, deşi aceasta viza integral soluţia primei instanţe, atât în ceea ce priveşte acţiunea principală, cât şi acţiunea introductivă.
Procedând la casarea cu trimitere a soluţiei fondului, rară arătarea în concret a elementelor care susţin soluţia asupra acţiunii principale cu trimitere la circumstanţele particulare ale speţei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul căruia vor fi admise ambele recursuri, în limita criticilor vizând cenzura cererii reconvenţionale, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, urmează ca în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. să se dispună casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
De asemenea, Înalta Curte apreciază ca întemeiat motivul de ordine publică, invocat din oficiu şi vizând ignorarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora: ";de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.";, în considerarea faptului că împotriva pârâtei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenţei prin încheierea comercială nr. 1073/CC din 9 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 5608/85/2010, iar instanţa de apel nu a avut în vedere incidenţa acestei norme care asigură protecţia persoanei aflate în această situaţie juridică.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei din apel atât pe aspectul cererii principale, cât şi pe cel al cererii reconvenţionale, prin raportare la criteriile legale şi la circumstanţele particulare ale speţei, având în vedere cu precădere dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele expuse şi pentru a asigura judecată unitară a cauzei, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI SIBIU şi de pârâta SC R.T. SRL Sibiu prin ADMINISTRATOR JUDICIAR R.L.C.A. SPRL Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 23/2011 din 2 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3272/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3286/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
