ICCJ. Decizia nr. 3284/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8603/C/2002 reclamantul G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Timișoara, SC O.J.C.V.L.T. SA Timișoara, R.P., R.A., S.P., S.M., G.Ș., G.E., M.R., M.A., M.N., M.M., B.M., B.H., C.M. și C.N.A. ca instanța, prin hotărârea ce va da: să dispună restituirea integrală și în natură prin lăsare în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului din Timișoara, str. A., jud. Timiș, înscris în CF nr. X Timișoara, nr. top X transnotat din CF nr. Y Timișoara, nr. top X; să constate că imobilul a fost preluat de la antecesorul său P.V. care îl dobândise cu titlu de cumpărare și moștenire, imobilul neieșind legal din patrimoniul reclamantului; să constate preluarea fără titlu de către stat a imobilului; să constate că, ulterior preluării, imobilul a fost apartamentat în 10 apartamente, alte spații și garaje; să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul, încheiat în favoarea pârâților persoane fizice și a oricăror alte contracte; să constate că imobilul are în componență și alte spații (în afara celor înstrăinate) ce sunt închiriate de Statul Român, astfel că solicită predarea acestora; să dispună desființarea (anularea) încheierii nr. CF 7670 din 27 martie 1998 cu privire la dezmembrare, apartamentare și intabulare; să dispună rectificarea cărților funciare individuale în care sunt înscrise apartamentele vândute; să dispună rectificarea cărții funciare a imobilului în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților R.P., R.A., S.P., S.M., G.Ș., G.E., M.R., M.A., M.N., M.M., B.M., B.H., C.M. și C.N.A. și al Statului Român, cu consecința reînscrierii dreptului antecesorului său; să constate deschisă succesiunea după defuncții P.V. și P.A. și calitatea reclamantei de unic moștenitor al acestora, conform Certificatului de moștenitor din 10 decembrie 1999 eliberat de B.N.P. M.R. din Lugoj; să constate că masa succesorală se compune din cota de 1/1 parte din imobilul menționat; să dispună intabularea dreptului său în cartea funciară.
Prin Sentința civilă nr. 1904/PI din 23 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș au fost respinse excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect invocate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara, a lipsei de calitate procesuală activă invocată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și R.P. și A. și a lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și SC A.D.P. SA Timișoara.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că, prin Decizia nr. XX/2007, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanțele au plenitudine de jurisdicție, putând dispune direct restituirea în natură a imobilului ce face obiect al Legii nr. 10/2001; pe de altă parte, instanța a rămas învestită doar cu cererea vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș nu a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice care este reprezentant al Statului Român, iar SC A.D.P. SA are calitate procesuală, câtă vreme reclamanții au solicitat și constatarea nulității absolute a înstrăinărilor făcute după apartamentare, unul dintre contracte fiind încheiat de această pârâtă.
A fost respinsă excepția lipsei obiectului acțiunii, față de actualul obiect al acțiunii, astfel cum a fost precizat.
în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamanților, tribunalul a avut în vedere că instanța de casare a statuat că aceasta trebuie verificată în condițiile legii speciale și că în cauză nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat.
Instanța a avut în vedere că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 care permiteau solicitarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și de către persoanele îndreptățite care formulaseră anterior cereri având ca obiect bunuri ce intră sub incidența legii speciale au fost declarate ca nefiind constituționale prin Decizia nr. 1055/2008 a Curții Constituționale.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că noua lege nu poate dispune asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică, situație ce nu se regăsește în cauză.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții G.A. și K.E.I. și pentru Consiliul Local al Municipiului Timișoara iar prin Decizia civilă nr. 857 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul reclamanților, s-a desființat hotărârea instanței de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
S-a respins apelul pârâtului Consiliul Municipiului Timișoara reținându-se următoarele considerente:
Astfel instanța de apel a reținut că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara a criticat respingerea excepțiilor invocate în primă instanță și că admiterea acestor excepții ar face inutilă - în sensul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. - examinarea celorlalte critici aduse sentinței apelate.
S-a apreciat ca nefondată critica privind respingerea în primă instanță a excepției inadmisibilității acțiunii reclamanților.
Urmare a renunțării la judecata unor cereri din acțiunea introductivă, instanța a rămas învestită cu soluționarea cererilor în constatarea preluării abuzive, fără titlu valabil a imobilului și în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor din imobilul astfel preluat.
împrejurarea că pe rolul instanțelor este înregistrat un alt dosar al cărui obiect îl reprezintă contestație împotriva dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobil nu atrage inadmisibilitatea prezentei cereri în anulare (conform precizării), art. 47 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data sesizării instanței de către antecesoarea reclamanților și, respectiv, la data suspendării judecății în sus-menționatul dosar permițând formularea unei cereri în nulitatea înstrăinării.
Nici referirea la Decizia nr. 33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție nu se constituie în temeri de natură a atrage admiterea excepției.
Astfel, această decizie a fost dată în soluționarea raportului dintre legea generală și legea specială în materia revendicării imobilelor abuziv preluate în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
Or, reclamanta a formulat cererea în nulitate tocmai pentru a înlătura impedimentul la restituirea imobilului pe calea legii speciale rezultat din înstrăinarea apartamentelor din acest imobil.
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici referirea la dispozițiile Legii nr. 1/2009 întrucât reclamanta a sesizat instanța cu cererea în nulitate cu mult anterior intrării în vigoare a acestei legi. Pe de altă parte, legea de modificare a Legii nr. 10/2001 dispune că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 cu respectarea condițiilor cerute de lege; or, în cauză, reclamanta (și, ulterior, succesorii acesteia) a (au) invocat tocmai încălcarea legii la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
S-a mai reținut că, prin Decizia nr. XX/2007 dată asupra unui recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de judecată are plenitudine de jurisdicție în această materie, astfel că poate dispune direct restituirea în natură a imobilelor ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.
Nici excepția lipsei de obiect a acțiunii nu poate fi primită, tribunalul reținând în mod corect că excepția este neîntemeiată, având în vedere obiectul astfel cum a fost precizat.
Nici criticile aduse de pârâtul apelant modalității în care s-a dispus suspendarea judecării cauzei înregistrată sub Dosar al Tribunalului Timiș nu se constituie în argumente întemeiate pentru susținerea excepției lipsei obiectului acțiunii, ele neputând fi formulate în prezentul dosar.
în fine, pârâtul însuși susține că, prin dispoziția ce face obiect al Dosarului, a fost respinsă cererea de restituire a imobilului întrucât reclamanta notificatoare nu a făcut dovada calității de moștenitor al fostului proprietar tabular al imobilului; or, prin prezenta acțiune, reclamanta tinde și la înlăturarea acestui impediment la restituire.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei invocată de pârât, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare nr. 4158 din 30 martie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a casat Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara și Sentința civilă nr. 1240/PI din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș reținând că în mod nelegal cererea reclamantei a fost respinsă în baza excepției autorității de lucru judecat, câtă vreme, prin hotărârile anterioare, instanțele au avut în vedere dispozițiile dreptului comun referitoare la moștenire, iar prezenta cerere are altă cauză juridică, respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin care succesibilii, chiar neacceptați sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii, prin notificarea formulată în condițiile legii.
în consecință, instanța de casare a stabilit cu caracter obligatoriu conform art. 315 C. proc. civ. că instanța de trimitere este ținută să analizeze calitatea procesuală a reclamantei din perspectiva dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Instanța în rejudecare este ținută, astfel, să examineze dacă reclamanta - care are calitate procesuală să promoveze prezenta cerere - are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Conform acestei norme în forma în vigoare la data sesizării instanței de către reclamantă, de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care, după 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiect al legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.
Referitor la acest aspect, instanța reține că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la P.V.
Conform certificatului de calitate de moștenitor din 10 decembrie 1999 eliberat de B.N.P. M.R., de pe urma lui P.V., decedat la 08 februarie 1950, a rămas ca moștenitoare soția acestuia, P.A., în cotă de 1/1 parte. Urmare a decesului acesteia (11 martie 1985) a rămas ca moștenitor acceptant reclamanta G.E., în calitate de legatar universal în cotă de 1/1 parte.
Eliberat în condițiile Legii nr. 36/1995 și necontestat, certificatul menționat face dovada, până la anularea sa, a calității de moștenitor după defunctul P.V. a soției sale P.A. și, respectiv, a aceleiași calități a reclamantei în urma decesului numitei P.A.
S-a reținut astfel că fostul proprietar tabular a decedat la 08 februarie 1950, Decretul nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile a intrat în vigoare la 20 aprilie 1950, ulterior decesului proprietarului, iar dreptul de proprietate al statului a fost înscris în cartea funciară în anul 1956.
Instanța de apel a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (în vigoare la data decesului proprietarului tabular) "drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte", iar din anexa la Decretul nr. 92/1950 depusă la dosar de pârât rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat de la P.A.
Din coroborarea acestor considerente rezultă că antecesoarea reclamantei este moștenitoarea acceptantă a defunctului său soț, acest argument fiind în concordanță cu certificatul de calitate de moștenitor sus-menționat.
Ca atare s-a reținut că, reclamanta G.E. are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 de a solicita măsuri reparatorii în baza acestei legi, aceasta și pentru că, prin retransmitere, în sensul art. 692 C. civ., în patrimoniul său a intrat vocația de a formula notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul abuziv naționalizat.
în ceea ce privește apelul reclamanților (succesori ai defunctei reclamante G.E.), instanța de apel a reținut următoarele:
Pentru a respingerea cererea de chemare în judecată, tribunalul a avut în vedere că în cauză este incidență Decizia nr. 1055/2008 a Curții Constituționale prin care dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate ca nefiind constituționale.
Potrivit acestui articol (ce avea nr. 48 la data sesizării Tribunalului Timiș de către reclamantă), persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condițiile prezentei legi.
Practic, această normă permitea persoanelor care se pretindeau îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 și ale căror cereri anterioare cu privire la bunuri ce făceau obiect al legii au fost respinse, să promoveze alte cereri cu privire la aceleași bunuri, fiind încălcate, astfel, dispozițiile legale referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Pentru a nu fi încălcate drepturile câștigate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și pentru a nu fi încălcat principiul puterii de lucru judecat, prin Decizia nr. 1055/2008, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională susmenționata normă.
Corespunde realității că prin hotărâri judecătorești anterioare cererile reclamantei vizând imobilul în litigiu au fost respinse, însă instanțele nu au examinat fondul pretențiilor acesteia, reținând lipsa calității procesuale active a acesteia. Or, în procesul de față, cauza juridică a acțiunii este alta decât în cazul celor anterioară (cum în mod obligatoriu în sensul art. 315 C. proc. civ. a stabilit instanța de casare prin decizia pronunțată ulterior publicării deciziei Curții Constituționale), astfel că aplicabilitatea dispozițiilor art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat nu poate fi reținută, decizia Curții Constituționale nefiind incidență în cauză.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin cererea precizată în prezentul dosar, reclamanții solicită strict constatarea nevalabilității titlului statului și a înstrăinărilor unor apartamente din imobilul preluat, astfel cum a și reținut prima instanță.
Contrar acestor considerente, tribunalul, având în vedere decizia menționată, a reținut că reclamanta nu mai poate solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, neexaminând fondul cererii reclamantei (astfel cum a fost ulterior precizată) și pronunțând, astfel, o hotărâre nelegală.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții R.P., R.A., M.R., M.A., B.M., B.H., C.M., C.N.A. și pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.
Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel pârâții R.P., R.A., M.R., M.A., B.M., B.H., C.M. și C.N.A. au criticat hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
Astfel recurenții susțin că în cauză este incidență excepția necompetenței materiale a Tribunalului față de obiectul dedus judecății, motiv pentru care se impune în opinia acestor recurenți trimiterea cauzei spre competentă soluționare în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. la Judecătoria Timișoara.
în aceeași idee invocă excepția nulității absolute a hotărârii în temeiul art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se solicită casarea cu trimiterea cauzei spre soluționarea pe fond, instanței competente, în condițiile în care instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, inclusiv a Deciziei nr. 1055/2008 a Curții Constituționale prin care dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituționale.
Ca atare, susțin recurenții, întrucât la data pronunțării Deciziei civile nr. 657 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, decizia Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 47 din Legea nr. 10/2001, este de imediată aplicare și obligatorie, se impunea ca instanța de apel să constate că reclamanții nu mai pot solicita măsuri reparatorii prin echivalent chiar dacă antecesoarei reclamantei i s-ar fi recunoscut calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.
Recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Timișoara vizează nelegalitatea hotărârii instanței de apel în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Astfel se susține incidența excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în condițiile în care G.E. nu are calitatea de moștenitoare a lui P.V. și ca atare nu ar fi incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
O altă critică vizează excepția autorității de lucru judecat față de dispozițiile Sentinței civile nr. 1708/1999 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a respins acțiunea reclamantei pe excepția lipsei calității procesuale active.
Astfel acest recurent susține că a fost dezlegată chestiunea calității procesuale active prin hotărârea sus-menționată, fiind astfel o chestiune dezlegată și tranșată irevocabil.
Or, arată recurentul prin prezenta acțiune se tinde la încălcarea puterii de lucru judecat.
O altă critică vizează excepția lipsei de obiect a prezentei acțiuni, în condițiile în care înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare a stabilit că temei al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că prin Dispoziția nr. 2538 din 19 decembrie 2001 emisă de primar în condițiile Legii nr. 10/2001 s-a respins cererea de restituire tocmai pentru faptul că reclamanta nu are calitate de moștenitor al fostului proprietar tabular al imobilului.
în aceeași idee se mai susține că a fost ignorată decizia Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității art. 47 din Legea nr. 10/2001, dar și faptul că în cauză reclamanta nefiind moștenitoarea proprietarului tabular nu întrunește cerințele art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a solicitat modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului reclamantei invocând aceleași motive de recurs ca și ceilalți recurenți respectiv incidența excepțiilor privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și a calității de moștenitoare a ei față de proprietarul imobilului.
Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ., înalta Curte retine următoarele:
Instanța de fond a respins acțiunea pe excepții și nu pe fondul cauzei, situație în care față de obiectul dedus judecății astfel cum a fost precizat de reclamantă și raportat la Decizia de casare nr. 41588 din 30 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, la certificatul de calitate de moștenitor depus la dosar, soluția instanței de apel de desființare a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, este legală.
Prin Decizia de casare nr. 4158 din 30 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dezlegată cu putere obligatorie pentru instanțe, excepția puterii de lucru judecat reținându-se că în mod nelegal cererea reclamantei a fost respinsă în baza excepției autorității de lucru judecat câtă vreme prin hotărârile anterioare instanțele au avut în vedere dispozițiile dreptului comun referitoare la moștenire, iar prezenta cerere are altă cauză juridică, respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin care succesibilii chiar neacceptanți sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii prin notificarea formulată în condițiile Legii.
Din aceeași decizie de casare, rezultă că în rejudecare instanța urmează să analizeze calitatea procesuală a reclamantei din perspectiva dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Or, în condițiile în care instanța în rejudecare după casare cu trimitere spre rejudecare nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii din decizia de casare, fiind încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare este legală, cu atât mai mult cu cât din certificatul de calitate de moștenitor din 10 decembrie 1999 rezultă că de pe urma lui P.V. a rămas moștenitoare soția acestuia, P.A., iar după decesul acesteia (11 aprilie 1985) a rămas ca moștenitor acceptant reclamanta în calitate de legatar universal în cotă de 1/1 parte.
Cum, problemele legate de excepția puterii de lucru judecat, raportat la obiectul dedus judecății, cât și cele vizând verificarea cerințelor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost cuprinse în Decizia de casare nr. 4158 din 30 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt nefondate criticile recurenților legate de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Față de cele expuse și din aceeași perspectivă a statuărilor deciziei de casare, și a faptului ca nu s-a cercetat fondul cauzei, sunt nefondate și criticile pârâților Consiliul Local al municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția generală a Finanțelor Publice Timiș.
Astfel nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză urmează a fi respinse ca nefondate.
în temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligați recurenții să plătească intimaților reclamanți G.A. și K.I. suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată
| ← ICCJ. Decizia nr. 3288/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3246/2012. Civil → |
|---|
