ICCJ. Decizia nr. 3296/2012. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 509 din 29 iunie 2010, a admis în parte cererea formulată de reclamanții L.A., L.I., L.C., C.V., B.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de consecință: pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 50.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu moral.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Din probele administrate instanța a reținut că tatălui reclamanților i-au fost aduse daune morale constând în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană și care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea sa corporală, la demnitate, onoare, libertate de gândire și de conștiință, astfel că a fost îndreptățit să solicite repararea acestui prejudiciu moral.
La stabilirea cuantumului, instanța a avut în vedere că șotia defunctului L.V. a beneficiat și de drepturile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și că Legea nr. 221/2009 vine că completeze aceste reparații deja acordate.
Ținând seama de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului instanța a reținut că despăgubirile trebuie să întrunească cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit.
în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate bănește.
Din acest motiv, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu acea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Prin stabilirea unei sume, indiferent cât ar fi de mare nu se poate pretinde că s-au șters sau reparat daunele morale, dar scopul principal al acordării de despăgubiri este acela de a se da satisfacție persoanei lezate prin recunoașterea nedreptății care i s-a făcut și prin condamnarea expresă a regimului față de care s-a împotrivit acea persoană.
Ținând seama de perioada executată, de 7 ani, de evoluția politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacție morală dată celor care au luptat împotriva lui, de beneficiile deja acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin O.U.G. nr. 214/1999, instanța a apreciat că suma de 50.000 RON reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți. urmând să admită în parte acțiunea.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 74 din 18 aprilie 2010, a admis apelul declarat de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Sentinței civile nr. 509 din 29 iunie 2010, în contradictoriu cu reclamanții, și pe cale de consecință: a schimbat în parte sentința civilă menționată în sensul că a redus de la 50.000 euro la 7.000 euro cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților pentru prejudiciul moral; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții L.A., L.I., L.C. și C.V., împotriva Sentinței civile nr. 509 din 29 iunie 2010, în contradictoriu cu reclamanta B.M. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice .
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, autorul apelanților-reclamanți, L.V., a executat în perioada 09 septembrie 1950 - 06 septembrie 1057 7 ani de detenție pentru uneltire.
A beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1991 soția sa.
în speță, din depoziția martorului audiat a rezultat că autorul reclamanților a fost supus la torturi, umilințe, foamete de neimaginat.
în plus, descrieri ale ororilor, terorii, foametei ce erau suportate în închisorile comuniste au făcut obiectul multora dintre paginile scrise de către condamnații care au trecut prin acest calvar.
Evident că toate acestea le-au lezat demnitatea, onoarea, libertatea de gândire și conștiință, respectul de sine și le-au șubrezit sănătatea.
în afara sechelelor determinate de regimul de detenție, după eliberare a continuat presiunea morală a autorităților, precum și persecutarea tuturor membrilor familiei.
Este greu, chiar imposibil să stabilești o sumă de bani care să compenseze suferințele fizice și psihice ale autorului apelantei-reclamante, dar avându-se în vedere că rolul Legii nr. 221/2009 este doar de complinire a reparației morale ce s-a încercat să se facă după anul 1989 prin diverse legi reparatorii (vezi Decretul-lege nr. 118/19912; O.U.G. nr. 214/1999; etc.) s-a apreciat că o sumă de 1.000 euro pentru fiecare an de executare este ceea ce s-a dorit la data adoptării acestui act normativ de către legiuitor.
împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs: Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea și reclamanții: L.A., L.I., L.C. și C.V.
I. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, critică decizia atacată, ca fiind nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358, 1360 și 1354 din 21 octombrie 2010 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1), precum și dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea Legii nr. 221/2009.
- Instanța de apel nu a precizat criteriile ce au condus la stabilirea sumei acordată cu titlu de daune morale reclamantei.
II. Reclamanții, L.A., L.I., L.C. și C.V., critică decizia atacată deoarece:
- Instanța de apel a arătat în motivarea sentinței că despăgubirile trebuie să acopere integral prejudiciul suferit, fără însă a face aplicarea acestui principiu la stabilirea despăgubirilor.
- Suma de 7.000 euro nu este suficientă pentru a acoperi prejudiciul încercat moral de reclamanți.
Recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea este fondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
în raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, criticile formulate întrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3294/2012. Civil → |
|---|
