ICCJ. Decizia nr. 3381/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3381/2012
Dosar nr. 5071/1/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 203 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Arad, sesizat prin declinare de competenţă (sentinţa civilă nr. 9130 din 03 decembrie 2008 a Judecătoriei Arad) a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamantul O.R.G. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Tribunalul a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenţii în cuantum de 700.000 RON, iar reclamantul datorează o taxă judiciară de timbru de 11.312,32 RON.
Având în vedere că în ultimele 12 luni reclamantul a beneficiat de suma de 6.480 RON ajutor judiciar şi că cererea de reexaminare a obligării sale la plata taxei judiciare de timbru a fost respinsă, cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru nesatisfacerea dispoziţiilor legale privind achitarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Prin decizia nr. 299/A din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant.
A desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997, iar reclamantul nu datorează taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
După rejudecarea cauzei, prin sentinţa nr. 662 din 07 octombrie 2010, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamant.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a arătat că în perioada 08 august 2002-18 octombrie 2002 a fost deţinut în mod ilegal la maximă siguranţă, deşi legea nu prevedea, fiind supus la rele tratamente, inumane şi degradante.
Pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece, potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 1849/2004, în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează penitenciarele, care au personalitate juridică.
Prin decizia nr. 663 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit H.G. nr. 1849/2004, penitenciarele au personalitate juridică şi se află în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a stabilit în mod corect că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece pretenţiile trebuiau îndreptate împotriva penitenciarului în care reclamantul era deţinut în perioada indicată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că pârâta are calitate procesuală pasivă, în baza art. 100 alin. (3) C. civ.
De asemenea, potrivit art. 2 din Legea nr. 293/2004, a H.G. nr. 652/2009 şi nr. 1849/2004, Administraţia Naţională a Penitenciarelor este o instituţie publică de interes naţional şi are personalitate juridică.
Pentru că Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează şi coordonează activităţile care se desfăşoară în penitenciare este vinovată de tot ceea ce se întâmplă în locurile de deţinere.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
În cauză, reclamantul s-a prevalat la modul general de răspunderea civilă delictuală şi a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri pentru faptul că, în perioada 08 august 2002 şi 18 octombrie 2006 a fost deţinut în mod nelegal în regim de maximă siguranţă şi nu i s-au asigurat condiţii umane de detenţie şi a arătat că pârâta are calitate procesuală pasivă, deoarece, potrivit art. 2 din Legea nr. 293/2004 are personalitate juridică, organizează şi coordonează activitatea tuturor penitenciarelor.
Acest act normativ nu este, însă, incident, deoarece legea menţionată vizează doar statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar art. 2 alin. (3) prevede că organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
H.G. nr. 1849/2004 prevede în art. 2 alin. (2) că Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică în domeniile ce o privesc strategia Guvernului României în executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti, iar în art. 6 lit. a) dispune că activităţile de executare sunt organizate şi coordonate de Administraţie.
Prin urmare, pârâta, potrivit legii are atribuţii generale, de asigurare a politicii penitenciare a guvernului şi nu poate răspunde pentru modul concret în care un deţinut îşi execută pedeapsa în penitenciar.
Atâta timp cât pretenţiile reclamantului nu au fost generate de o faptă culpabilă produsă în cadrul activităţii de organizare şi coordonare a activităţii de executare a pedepselor, ci de pretinsa executare a unei porţiuni de pedeapsă într-un regim de detenţie ilegal, persoana juridică care este titulară de obligaţii în cadrul raportului juridic dedus judecăţii nu este Autoritatea Naţională a Penitenciarelor, ci penitenciarul în care acea parte a pedepsei a fost executată.
De aceea, recursul declarat de reclamant este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 663 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3367/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3382/2012. Civil. Succesiune. Contestaţie în... → |
|---|
