ICCJ. Decizia nr. 3452/2012. Civil. Pretenţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A-II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3452/2012

Dosar nr. 4952/97/2009

Şedinţa publică din 18 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 9 octombrie 2009, reclamanta SC E.T.T. SRL Hunedoara, în contradictoriu cu pârâţii SC L.B. SRL Vulcan şi B.L. a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 104.544 RON reprezentând despăgubiri civile, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de transport persoane fără licenţa de traseu, faptă prevăzută de art. 2811 C. pen., pe perioada 01 iulie 2008 - 01 iulie 2009, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 2167/CA din 15 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4952/97/2009 s-a respins acţiunea introdusă de reclamantul F.V., în calitate de administrator al SC E.T.T. SRL Hunedoara împotriva pârâţilor SC L.B. SRL Vulcan şi B.L., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC L.B. SRL împotriva reclamantei pârâte reconventionale SC E.T.T. SRL.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul F.V., în calitate de administrator al SC E.T.T. SRL Hunedoara a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Alba-lulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 106/2011 din 2 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul reclamantului F.V., administrator al SC E.T.T. SRL Hunedoara, reţinând că, între părţi litigiul a fost determinat de efectuarea de către pârât a transportului public de călători pe ruta Câlnic - Haţeg, fără licenţă, conform susţinerilor reclamantului, pe traseul respectiv licenţa fiind deţinută de către reclamant, iar prejudiciul, ce se susţine că a fost produs de pârât, vizează în speţă perioada 01 iulie 2008 - 01 iulie 2009, însă acesta nu este cert.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC E.T.T. SRL Hunedoara prin administrator F.V. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs, reclamanta SC E.T.T. SRL Hunedoara prin administrator F.V. a făcut o amplă descriere a situaţiei de fapt, însă fără a indica instanţei de recurs, în drept, motivele de nelegalitate pe care şi-a întemeiat calea de atac.

La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.

Potrivit textului de lege mai sus evocat, cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale, prevăzute de art. 302 lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Ori, criticile aduse hotărârii nu se subsumează niciunuia dintre aceste motive, recursul fiind o cale extraordinară de atac care vizează analizarea încălcării legii şi nicidecum nu presupune reanalizarea probelor, deoarece nu are loc o judecare a fondului, ci a hotărârii pronunţate.

Aşa fiind, dându-se eficienţă textului de lege mai sus invocat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta SC E.T.T. SRL Hunedoara prin administrator F.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta SC E.T.T. SRL Hunedoara prin administrator F.V. împotriva deciziei nr. 106 din 2 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3452/2012. Civil. Pretenţii. Recurs