ICCJ. Decizia nr. 3445/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3445/2012
Dosar nr.40518/3/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, reţine:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 februarie 2011, reclamanţii A.C. ş.a., au chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., solicitând anularea deciziilor privind recalcularea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 119/2010, menţinerea deciziilor privind calcularea pensiei de serviciu - în baza Legii nr. 164/2001, obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 119/2010 şi HG nr. 745/2010, de la data de 1 ianuarie 2011, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 574 din 21 martie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza a II - a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, potrivit cărora instanţa competentă este aceea de la sediul pârâtei.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII - a civilă, prin sentinţa nr. 1724 din 11 ianuarie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevăd că instanţa competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conţinutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.
Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
În situaţia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Întrucât ne aflăm în prima ipoteză a art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamanţilor, respectiv Tribunalul Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3447/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 34/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
