ICCJ. Decizia nr. 3651/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢlA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3651/2012
Dosar nr. 15115/62/2010
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamanta SC E. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.A. SRL la plata sumei de 555.431,03 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor autorizate, contractate, executate, facturate, recepţionate şi neachitate de debitoare pentru lucrările „Construcţie hală furaje şi anexă la exploatare agricolă din comuna C., judeţul Braşov, autorizate de Consiliul Judeţean Braşov, cu nr. DD din 3 decembrie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 973/C din 20 aprilie 2011, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SC A.A. SRL şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, - excepţie de fond, absolută şi dirimantă, reţinând în considerente următoarele:
Cu privire la această excepţie, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 167/1958 termenul general de prescripţie este de 3 ani şi potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 167/1958 „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită";.
În speţă, potrivit Cap. II art. 8 din contractul de antrepriză din 29 iulie 2004, plata lucrărilor se face lunar pe baza situaţiilor de plată prezentate de antreprenor şi însuşite de client în termen de 10 zile pentru luna expirată.
Potrivit art. 15 alin. (2) din contract „la semnarea procesului-verbal de recepţie preliminară se consideră că antreprenorul şi-a respectat prevederile contractuale şi are dreptul la plata integrală a preţului lucrării";.
Faţă de aceste clauze contractuale, instanţa de fond a reţinut că dreptul la plata integrală a preţului lucrării s-a născut cel mai târziu la semnarea procesului-verbal de recepţie preliminară, respectiv la data de 28 aprilie 2006 şi acest termen s-a împlinit la data de 28 aprilie 2009.
A mai arătat că reclamanta susţine în apărare respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pe considerent că a fost întrerupt cursul prescripţiei ca urmare a introducerii acţiunii înregistrată la data de 24 iulie 2007, sub Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Braşov, având ca obiect pretenţii în cuantum de 140.223,37 RON, reprezentând lucrări contractate, executate, recepţionate, facturate şi predate, însă această apărare nu poate fi primită întrucât cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei extinctive, atunci când vizează efectiv pretenţiile asupra cărora poartă litigiul.
Cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. 5812/62/2007, promovată de reclamanta SC E. SA a avut ca obiect pretenţii în cuantum de 140.223,37 RON, reprezentând lucrări contractate, executate, recepţionate, facturate şi predate, dar neachitate pentru lucrările exterioare la hala de furaje C. şi prin sentinţa civilă nr. 743/C din 5 mai 2009 s-a admis acţiunea, astfel că nu întrerupe cursul prescripţiei şi nu începe să curgă un alt curs al prescripţiei în care reclamanta să îşi poată exercita dreptul la acţiune pentru pretenţiile pendinte în cuantum de 555.431,03 RON, chiar dacă ambele pretenţii derivă din acelaşi raport obligaţional statuat prin contractele încheiate de părţi.
În cauza înregistrată în Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Braşov, reclamanta a avut posibilitatea să-şi majoreze cuantumul pretenţiilor, să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză şi să promoveze căile legale de atac.
Cu toate acestea, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, a constatat că a rămas neachitat un debit în cuantum de 555.431,03 RON, însă a promovat acţiunea pendinte la data de 14 decembrie 2010, după împlinirea termenului de prescripţie la data de 28 aprilie 2009, după ce anterior, la data de 19 noiembrie 2010 a convocat pârâta la conciliere directă.
De altfel, dacă întreruperea s-ar fi produs prin efectul cererii de chemare în judecată ar fi început să curgă o prescripţie extinctivă nouă, având un alt obiect, anume dreptul de a cere şi obţine executarea silită şi nu dreptul de a promova o altă acţiune aşa cum susţine reclamanta.
Prin decizia nr. 100/Ap din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a păstrat-o şi a obligat apelanta să-i plătească intimatei SC A.A. SRL suma de 18.382,50 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că motivele invocate de către apelantă pot fi sintetizate între secţiuni, respectiv: lipsa de pasivitate, încălcarea dreptului de acces la justiţie şi recunoaşterea pretenţiilor de către pârâtă.
Cu privire la primul motiv a reţinut că prevederile Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripţia extinctivă au un caracter imperativ, fiind aplicabile în toate situaţiile, cu excepţia celor expres prevăzute de lege. Lipsa de pasivitate invocată de către apelantă ar putea duce la înlăturarea sancţiunii prescripţiei numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, rezultând că notificările nu duc la întreruperea prescripţiei, iar cererea de somaţie de plată, fiind respinsă, şi-a pierdut acest efect.
Instanţa de apel a considerat că tot în ideea întreruperii termenului de prescripţie a fost invocat şi motivul privind recunoaşterea pretenţiilor de către pârâta, or, omisiunea pârâtei de a formula obiecţiuni la expertiza tehnică prin care făcea referire la diferenţa de plată în sumă de 883.520,03 RON, nu poate fi considerată o recunoaştere neîndoielnică a datorării acestei sume, având în vedere că această sumă nu făcea obiectul litigiului în cadrul căruia a fost efectuată expertiza, deci nu se punea în discuţie această concluzie a expertului.
Cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiţie, instanţa de apel a reţinut că această problemă s-ar fi pus doar în cazul în care reclamanta ar fi formulat acţiunea în cadrul termenului de prescripţie şi ar fi fost anulată, ca netimbrată sau insuficient timbrată; în lipsa acestei acţiuni, o prezumţie potrivit căreia reclamanta ar fi formulat acţiunea în cadrul termenului de prescripţie dacă ar fi avut posibilitatea să plătească taxa de timbru nu îşi găseşte justificare.
Pe de altă parte, a apreciat în final instanţa de apel, în împrejurarea în care situaţia economico-financiară nu i-ar fi permis reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru în cadrul termenului de prescripţie, aceasta putea formula o cerere de ajutor public judiciar, în baza art. 21 din Legea nr. 146/1997, prevedere introdusă în lege prin O.U.G. nr. 212 din 4 decembrie 2008, anterior împlinirii termenului de prescripţie.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta SC E. SA Braşov, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând schimbarea în tot a hotărârii din apel, cu consecinţa admiterii acestuia şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Solicită, de asemenea, instanţei de judecată exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată stabilite prin decizia Curţii de Apel.
Cu cheltuieli de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Recurenta susţine, în esenţă, că:
În cauză, cursul prescripţiei s-a întrerupt, fiind admisă acţiunea sa formulată la data de 24 iulie 2007 şi înregistrată sub număr de dosar 5812/62/2007, iar ulterior rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 743 din 5 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Braşov în acest dosar, prin anularea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 octombrie 2010 a recursului formulat de pârâtă, în prezenta cauză a început să curgă o nouă prescripţie;
Nicio dispoziţie legală nu prevede că, după momentul întreruperii cursului prescripţiei, începe să curgă o prescripţie de altă natură, respectiv prescripţia dreptului la executarea silită, astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond, deoarece trebuie avut în vedere raţionamentul potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, precum şi faptul că nu se încalcă puterea lucrului judecat.
Pe de altă parte, dreptul subiectiv civil nu a fost pe deplin consumat în substanţa lui, nu a determinat o modificare integrală a conţinutului său juridic, ci a lăsat neatins dreptul la acţiune ce poartă asupra sumei nesolicitate prin acţiunea formulată în cursul anului 2007 şi în plus, în cauză cursul prescripţiei a fost întrerupt ca urmare a respingerii acţiunii ce a avut ca obiect somaţia de plată pe care a formulat-o, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă şi nicidecum ca neîntemeiată.
Cu referire la cheltuielile de judecată, recurenta solicită instanţei să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin decizia Curţii de Apel, susţinând că acestea sunt nejustificate faţă de munca desfăşurată de apărătorul pârâtei SC A.A. SRL.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente speţei, precum şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, se constată următoarele:
Excepţia nulităţii recursului reclamantei, invocată de intimata-pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va fi respinsă, instanţa de recurs apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs la care a procedat reclamanta face posibilă încadrarea acestora în categoria motivelor de nelegalitate, aşa cum sunt prevăzute acestea de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, criticile recurentei reclamante se dovedesc a fi însă neîntemeiate.
Se constată astfel că ambele instanţe au reţinut corect că având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (3), art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cât şi clauzele prevăzute la Cap. II art. 8 şi art. 15 alin. (2) din contractul de antrepriză din 29 iulie 2004 încheiat între părţi, din care rezultă că plata integrală a preţului lucrării s-a născut cel mai târziu la semnarea procesului-verbal de recepţie preliminară, respectiv la data de 28 aprilie 2006, - termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 28 aprilie 2009, or, reclamanta a promovat acţiunea ce face obiectul prezentei cauze la data de 14 decembrie 2010, după împlinirea acestui termen.
Tot corect s-a reţinut şi că prin introducerea cererii de chemare în judecată din data de 24 iulie 2007, având ca obiect pretenţii în sumă de 140.223,37 RON, urmare căreia s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 743/C din 5 mai 2009, rămasă irevocabilă la 14 octombrie 2010, nu s-a întrerupt cursul prescripţiei şi nu a început să curgă o nouă prescripţie pentru debitul în sumă de 555.431,03 RON constatat ulterior neachitat, chiar dacă ambele acţiuni îşi aveau sorgintea în acelaşi raport obligaţional, întrucât cea de-a doua acţiune nu priveşte acelaşi litigiu, iar reclamanta avea posibilitatea de a-şi majora pretenţiile şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Braşov.
Contrar susţinerilor reclamantei s-a reţinut corect şi că după data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti menţionate, a început să curgă o prescripţie extinctivă nouă privind dreptul de a cere executarea silită şi nu acela de a promova o nouă acţiune.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia somaţia de plată a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu ca neîntemeiată ceea ce ar atrage întreruperea termenului de prescripţie, se constată că nici această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că legea nu face distincţie între motivele respingerii unei acţiuni şi oricum, potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu este întreruptă dacă s-a respins acţiunea.
Nici notificările nu conduc la întreruperea prescripţiei, iar omisiunea pârâtei de a formula obiecţiuni la expertiză nu echivalează automat cu o recunoaştere a pretenţiilor, cum nici lipsa resurselor financiare pentru achitarea taxelor de timbru în vederea introducerii unei acţiuni în termenul legal de prescripţie nu poate fi reţinută spre a invoca o încălcare a dreptului de acces la justiţie, atât timp cât reclamanta nu a demonstrat că a introdus o acţiune în termenul legal care a fost anulată ca netimbrată sau că a formulat o cerere de ajutor judiciar - aşa cum judicios a apreciat şi instanţa de apel.
În ce priveşte solicitarea recurentei ca instanţa de recurs să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin decizia Curţii de Apel se reţine că nu poate fi primită, întrucât aceasta este o chestiune ce este lăsată de lege la aprecierea instanţei care a judecat apelul, iar pe de altă parte o astfel de solicitare nu poate constitui un motiv de recurs, în sensul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte:
Va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.;
Va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SA BRAŞOV, nefiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.;
Va obliga recurenta reclamantă SC E. SA Braşov la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin apreciere, în raport de munca depusă de apărător şi de complexitatea cauzei - în cuantum de 15.000 RON către intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SA Braşov împotriva deciziei nr. 100/Ap din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Obligă recurenta reclamantă SC E. SA Braşov la cheltuieli de judecată în cuantum de 15.000 RON către intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3650/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3656/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|