ICCJ. Decizia nr. 3798/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.3798/2012
Dosar nr. 3901/83/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 328/D din 03 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantele P.O.S.A.M.G. Satu Mare, P.O.S.M.M.D.I.M. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta P.G.C. Satu Mare; a fost respinsă excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a P.O.S.M.M.D.I.M., iar reclamantele au fost obligate să plătească pârâtei suma de 1.861 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen au formulat apel P.O.S.A.M.G. şi P.O.S.M.M.D.I.M. care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii reclamantelor cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a susţinut că bunurile revendicate de reclamante sunt bunuri mobile ce pot fi predate adevăratului proprietar, iar pe de altă parte şi iconostasul bisericii este bun mobil şi poate fi îndepărtat, motiv pentru care instanţa de fond în mod greşit a reţinut că aceste bunuri sunt imobile prin încorporaţiune.
Intimaţii P.G.C. s-a opus admiterii apelurilor şi a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale sale procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei, excepţii ce au fost soluţionate prin încheierea interlocutorie pronunţată la 18 mai 2010.
Instanţa de apel a procedat la suplimentarea probaţiunii, astfel a audiat câte doi martori propuşi de fiecare parte şi de asemenea a dispus efectuarea unei expertize de specialitate cu privire la calitatea de bun mobil ori imobil a iconostasului din biserica din litigiu.
Se arată că este de notorietate că prin Decretul nr. 348/1945 P.G.C. a fost desfiinţat abuziv de către Statul Român iar patrimoniul bisericilor de rit bizantin Unite cu Roma a fost trecut în proprietatea cultului ortodox. Caracterul abuziv al acestor măsuri a fost recunoscut de Statul Român, care prin Decretul Lege nr. 1/1989 s-a dispus abrogarea Decretului nr. 348/1945 alături de alte acte normative abuzive emise de statul comunist.
Coroborând probele administrate, Curtea a reţinut că la data preluării bisericii, 31 martie 1945, de la cultul greco catolic, în procesul verbal aflat la dosar apel, sunt trecute bunurile mobile ce au fost găsite în biserică cu ocazia preluării acesteia, parte din aceste bunuri, ori bunuri similare, fiind solicitate a fi restituite în prezenta cauză.
Bunurile cuprinse în inventar, inclusiv iconostasul provizoriu, au fost predate odată cu biserica cultului ortodox, care le-a folosit de la data preluării (anul 1945) şi până la data de 17 februarie 2009, când prin executor judecătoresc biserica a fost predată proprietarului iniţial.
Pe de altă parte, în fapt, proprietar asupra acestor bunuri mobile şi imobile sunt enoriaşii bisericii, indiferent de cultul căruia aparţin, şi nimic nu-i împiedică pe aceştia să frecventeze în continuare biserica şi prin urmare să se bucure de atributele dreptului de proprietate asupra bunurilor din litigiu.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 15 din 18 ianuarie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele P.O.S.A.M.G. Satu Mare şi P.O.S.M.M.D.I.M." Satu Mare şi pârâţii Protopopiatul B.R.U. greco-catolic şi Parohia B.RU. greco-catolică P.O.S.A.M.G.".
Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., reclamantele învederează că „instanţa obligă enoriaşii ortodocşi să renunţe la religia lor, pentru a se bucura de atributele dreptului de proprietate", că sunt „confundate bunurile inventariate la 13 martie 1945 cu bunurile revendicate, care au fost inventariate de executorul judecătoresc la 17 iunie 2006".
Se mai arată că reprezentanţii pârâtei au eliberat doar o parte din bunuri şi că au depus înscrisuri referitoare la confecţionarea bunurilor de mai mare valoare.
Pârâţii, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia sub aspectul greşitei neacordări a cheltuielilor de judecată deoarece indicarea onorariului de avocat sub semnătură „creează o prezumţie simplă că acela este onorariul stabilit de părţile contractului de asistenţă juridică şi că el a fost achitat sau că urmează a fi achitat şi el poate fi luat în considerare la stabilirea cheltuielilor de judecată. Se mai arată că faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. nu este problema instanţei să cenzureze „declaraţia avocatului".
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate retine cele ce urmează.
1. Declararea recursului trebuie să fie însoţită şi de o motivare corespunzătoare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate. Prin urmare, un recurs nu poate fi socotit motivat decât atunci când motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată făcând posibilă încadrarea lor într-unui sau mai multe motive de casare ori modificare.
Reclamantele îşi întemeiază recursul pe motivele de modificare prevăzute de pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. ale art. 304 C. proc. civ.
Pct. 6 vizează situaţiile de plus petita şi ultra petita. Acest motiv de modificare este expresia principiului disponibilităţii şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.
Niciunul dintre aspectele inovate de reclamante nu se referă la încălcarea acestui principiu, fiind astfel evident că indicarea pct. 6 este pur formală.
Pct. 7 al art. 304 consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs-nemotivarea hotărârii - deoarece astfel este calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată ori care cuprinde motive contradictorii ori străine de motivarea pricinii.
Recurentele, aşa cum rezultă din redarea criticilor formulate nu invocă lipsa motivării ori existenţa unor motive contradictorii, astfel încât şi indicarea acestui motiv de modificare este formală.
Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convenţiile legal tăcute au putere de lege între părţile contractuale. Or, obiectul prezentei cauze îl reprezintă revendicarea unor bunuri aflate în lăcaşul de cult al pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ. şi nicidecum analiza unei convenţii încheiate între cele două părţi cu referire la dispoziţiile art. 969 C. civ.
Recurentele invocă şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la absenta temeiului legal al hotărârii ori a pronunţării acesteia cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material.
Osebit de faptul că recurentele nu invocă niciun temei de drept material încălcat sau aplicat greşit, motivele exhibate se referă, de fapt, la interpretarea greşită a probatoriului administrat în cauză. Or, pct. II al art. 304 C. proc. civ. referitor la o hotărârea întemeiată pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate a fost abrogat prin art. 10 pct. 112 din OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Faţă de cele ce preced, înalta Curte constată că devin incidente dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. întrucât recursul nu este motivat conform cerinţelor legale, sancţiunea fiind cea a nulităţii.
Cu privire la recursul intimaţilor, înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia pentru argumentele ce succed.
Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost tăcute în mod real. Cu alte cuvinte, pe parcursul procesului ori la închiderea dezbaterilor partea va prezenta instanţei un decont al cheltuielilor tăcute, însoţite de acte doveditoare.
În cauză, recurentele, deşi au solicitat în etapa procesuală acordarea cheltuielilor efectuate în calea devolutivă de atac, nu au dovedit prin înscrisurile depuse, cuantumul efectiv al acestora.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, reţinând că dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constă nul recursul declarat de reclamantele P.O.S.A.M.G. Satu Mare şi P.O.S.M.M.D.I.M. Satu-Mare împotriva deciziei nr. 15/A din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Protopopiatul B.R.U. Greco-Catolic Satu Mare, Parohia B.R.U. Greco-Catolică S.A.M.G." Satu-Mare împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2012. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3696/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
