ICCJ. Decizia nr. 3880/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3880/2012
Dosar nr. 38398/3/2009
Şedinţa publică de la 30 mai 2012
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1150 din 08 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Societatea de Cultură Macedo-Română în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi intervenienta în interesul pârâtului, Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti.
A anulat dispoziţia din 13 noiembrie 2007, emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti.
A dispus restituirea în natură către reclamantă, în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, compus din teren în suprafaţă de 650 m.p. şi construcţii, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză şi anexele acestuia, efectuat de expert B.M., cu obligaţia pentru reclamantă de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A respins cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtului de intervenienta Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin dispoziţia din 30 noiembrie 2007, Primarul General al municipiului Bucureşti a respins notificările din 2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada prin sentinţă judecătorească că reclamanta şi-a reluat activitatea după 22 decembrie 1989.
Tribunalul a constatat că imobilul solicitat intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece a fost proprietatea Societăţii de Cultură Macedo-Română, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 aprilie 1932 şi a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950.
În prezent, în imobil funcţionează o unitate de învăţământ public, aflată în administrarea intervenientei.
Cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită, Tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1209 din 12 aprilie 1990, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a constatat că Societatea de Cultură Macedo-Română şi-a păstrat continuitatea din 1880 şi până în prezent, fiind una şi aceeaşi cu persoana juridică autorizată prin legea din 08 aprilie 1880, astfel încât nu a mai fost necesară o nouă autorizare în 1990.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 317 din 18 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă şi irevocabilă, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul că aceasta şi-a continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a mai constatat că imobilul este compus din suprafaţa de 650 m.p. teren şi construcţii şi poate fi restituit în natură.
Prin decizia nr. 588A din 02 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
A respins cererea de intervenţie accesorie în favoarea apelantului, formulată de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că societatea reclamantă este una şi aceeaşi persoană cu fostul proprietar al imobilului preluat în mod abuziv.
Aspectul legat de calitatea de persoană îndreptăţită a fost dovedit prin sentinţa civilă nr. 1209/1990, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 317/2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 6798/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere că imobilul se află în patrimoniul pârâtei, fiind folosit ca unitate de învăţământ public, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a respins şi susţinerile intervenientei potrivit cărora reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, deoarece contravin celor stabilite prin cele două menţionate hotărâri judecătoreşti irevocabile. În plus, societatea reclamantă a fost recunoscută ca având activitate de utilitate publică prin H.G. nr. 473/2008.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti.
Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a dovedit că şi-a păstrat denumirea, nu şi faptul că şi-a continuat activitatea după data de 22 decembrie 1989.
A mai arătat că, faţă de împrejurarea că în imobil îşi desfăşoară activitatea o unitate de învăţământ, reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti a invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că reclamanta, prin cele două hotărâri judecătoreşti invocate, nu a făcut dovada identităţii între ea şi Societatea de Cultură Macedo-Română, înfiinţată în anul 1880.
Ambele recursuri vor fi respinse, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Cât priveşte recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, se constată că, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele juridice, proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv care şi-au continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau care, în condiţiile în care activitatea lor a fost interzisă sau întreruptă, şi-au reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
În cauză, prin sentinţa civilă nr. 1209 din 12 aprilie 1990, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea formulată de Societatea Culturală Macedo-Română, prin care a solicitat să se constate că a funcţionat continuu şi nu a fost desfiinţată.
S-a constatat că societatea a fost declarată persoană juridică prin legea publicată în M.Of. al României nr. 93/1880, situaţie în care nu este necesară constatarea pe cale judecătorească a existenţei acestei societăţi ca persoană juridică.
Într-o altă cauză, având ca obiect tot o contestaţie formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, prin sentinţa civilă nr. 317 din 18 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a obligat la acordarea de măsuri reparatorii către reclamantă, constatând că aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, deoarece activitatea ca persoană juridică a continuat până la data intrării în vigoare a legii speciale.
Ambele hotărâri judecătoreşti au rămas irevocabile, astfel încât, în cauză, operează efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.
Se constată, aşadar, că pe cale judecătorească a fost constatat faptul că societatea reclamantă nu a fost desfiinţată sau interzisă şi că ea şi-a continuat activitatea de la data înfiinţării sale în anul 1880 şi până în prezent, aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 3 lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001.
Nefondate sunt şi criticile recurentului-pârât referitoare la faptul că imobilul nu trebuia restituit în natură, pentru că este destinat activităţii unei instituţii de învăţământ.
Faptul că, în prezent, în imobil îşi desfăşoară activitatea o unitate de învăţământ, nu reprezintă un impediment la restituire, deoarece, legiuitorul, prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reglementat posibilitatea restituirii şi în acest caz, sub condiţia păstrării afectaţiunii imobilului pe o perioadă determinată, obligaţie pe care instanţa de apel a respectat-o.
Cât priveşte recursul declarat de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti, acesta este inadmisibil.
Astfel, recurenta a avut în primă instanţă calitatea de intervenient, iar cererea de intervenţie a fost respinsă.
Nu a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţei, ci a depus la dosar note scrise în susţinerea apelului declarat de pârât, note calificate de instanţa de apel ca fiind o nouă cerere de intervenţie.
Având în vedere şi prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că intervenienta nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat, pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omisso medio”, ceea ce este inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 588A din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 Bucureşti împotriva deciziei nr. 588A din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3875/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3881/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
