ICCJ. Decizia nr. 3884/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3884/2012
Dosar nr. 18491/63/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 30 noiembrie 2010, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 420 m.p., situat în Craiova, în valoare de 510.000 RON.
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul menţionat a fost preluat în mod abuziv de la autoarea sa, M.D.M., prin aplicarea Decretului nr. 1650 din 28 mai 1945, fiind trecut în proprietatea Fabricii E. Craiova, fără plata unei juste şi prealabile despăgubiri.
Ca urmare a acţiunii formulate de reclamant, Tribunalul Dolj a obligat SC E. SA să emită o dispoziţie motivată în dosarul de notificare nr. 1518/N/2001, iar societatea pârâtă, prin decizia nr. 4508 din 12 iunie 2007, a respins cererea de restituire în natură a terenului, întrucât pe acesta se află amplasată o platformă betonată având ca destinaţie parcare auto a autocamioanelor societăţii, constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită şi a propus acordarea de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamantul, contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 81 din 06 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj (sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului).
S-a arătat că, începând cu anul 1945 şi până în prezent, dreptul de proprietate cu privire la terenul anterior menţionat, s-a aflat pe rând în patrimoniul autorilor săi şi în patrimoniul reclamantului, el neaflându-se niciodată în patrimoniul societăţii pârâte.
În drept, a invocat disp. art. 480 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentinţa civilă nr. 62 din 31 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins excepţia inadmisibilităţii. S-a admis excepţia puterii de lucru judecat şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), puterea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauza), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătura cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Cu referire la datele speţei, instanţa a reţinut că sentinţa civilă nr. 81 din 06 martie 2009 (definitivă şi irevocabilă), pronunţată de Tribunalul Dolj, prin care, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 4508 din 12 iunie 2007 emisă de SC E. SA, contestaţie prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu, are putere de lucru judecat în cauza de faţă, în care se revendică acelaşi teren tot de la pârâta SC E. SA.
Având în vedere că faţă de reclamant s-a statuat, în urma verificărilor jurisdicţionale realizate, că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, întrucât acesta constituie o enclavă, fără ieşire directă la drumul public, în mijlocul parcării societăţii pârâte, reclamantul nu poate susţine în prezenta cauză, decât cu încălcarea efectului puterii de lucru judecat, că terenul îi poate fi lăsat în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, peste termenul legal.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii, Curtea a constatat că este fondată, în raport de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ. şi de împrejurarea că în speţă, sentinţa civilă nr. 62 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Dolj a fost comunicată reclamantului la domiciliul procesual ales, la data de 10 martie 2011, iar calea de atac a apelului a fost exercitată la data de 01 aprilie 2011, după expirarea termenului legal imperativ prevăzut de lege.
S-a constatat, totodată, că dovada de comunicare a hotărârii, ca act de procedură, cuprinde toate elementele prevăzute de art. 100 C. proc. civ., procesul-verbal întocmit făcând dovada până la înscrierea în fals, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Cum o astfel de cauză nu a fost nici invocată, nici dovedită în cauză, excepţia tardivităţii a fost apreciată întemeiată, astfel încât prin decizia civilă nr. 269 din 07 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca tardiv declarat.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, care a formulat următoarele critici:
- Decizia a fost pronunţată de instanţa de apel cu încălcarea formelor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (5) şi art. 104 C. proc. civ.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa era obligată să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi în acest sens, era obligată să verifice semnificaţia datelor menţionate pe spatele plicului care a conţinut apelul declarat de reclamant.
S-a susţinut că plicul expediat de reclamant cuprinde două date, respectiv: cea de 21 martie 2011 (corespunzând datei la care a fost expediat plicul către Tribunalul Dolj) şi cea de 01 aprilie 2011 (reprezentând data la care plicul a ajuns la Tribunalul Dolj.
Instanţa de apel a considerat „în mod nelegal şi netemeinic”, în urma verificării plicului, că data de 01 aprilie 2011 este cea a declarării apelului deşi potrivit art. 104 C. proc. civ., „actele de procedură se consideră îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat oficiului poştal înainte de împlinirea termenului”.
Întrucât hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la 10 martie 2011, iar apelul a fost declarat şi expediat prin poştă la 21 martie 2011, rezultă că exercitarea căii de atac s-a realizat cu respectarea termenului procedural, aprecierea în sens contrar a instanţei de apel fiind nelegală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.
Astfel, susţinerile părţii conform cărora plicul prin care a expediat cererea de apel ar conţine două date poştale, a căror semnificaţie nu a fost lămurită de instanţă, sunt nereale, contrazise de actele dosarului.
În realitate, plicul la care face referire recurentul nu prezintă nicio ştampilă a poştei, expediţia realizându-se prin curier şi având consemnată o singură dată pe recipisa de predare a coletului către curier, şi anume 01 aprilie 2011.
Ca atare, luând în considerare această dată ca moment de la care a început să curgă termenul de apel instanţa a procedat corect, neavând de lămurit, cum se pretinde, semnificaţia unei alte date poştale, în funcţie de care să se aprecieze că exercitarea căii de atac s-ar fi făcut în termen.
De asemenea, este nefondată susţinerea părţii conform căreia instanţa ar fi nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin aceea că „nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză” în legătură cu data exercitării căii de atac.
Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispoziţiile procedurale menţionate, nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţia pentru parte de a-şi proba susţinerile.
În acest sens, instanţa nu se putea raporta la elemente exterioare dosarului pentru a soluţiona cauza, singurul înscris existent la dosar în legătură cu data exercitării apelului fiind cel referitor la confirmarea coletului de expediat, din partea curierului, purtând data de 01 aprilie 2011.
În consecinţă, singura dată în funcţie de care instanţa putea să aprecieze asupra termenului de exercitare a apelului este 01 aprilie 2011, raportat la care declararea căii de atac, faţă de momentul comunicării sentinţei (10 martie 2011) apare, într-adevăr, făcută cu nesocotirea dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Constatând că în cauză nu au fost nesocotite forme de procedură, cum greşit se pretinde, şi că nu este incident motivul prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 269 din 07 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3882/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3885/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
