ICCJ. Decizia nr. 3901/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3901/2012
Dosar nr. 3091/290/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 iunie 2010 pe rolul Judecătoriei Reşiţa, SC P. SA Reşiţa a solicitat, în contradictoriu cu SC C.L.T.C. SA Timişoara, întoarcerea executării silite, efectuată în baza sentinţei civile nr. 80 din 14 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, prin restabilirea situaţiei anterioare executării, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 349.190,47 RON şi a dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată conform O.G. nr. 9/2000, de la data popririi sumei (13 martie 2007) şi până la data achitării efective a debitului.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Reşiţa, în raport de natura comercială a titlului executoriu şi valoarea de peste 100.000 RON a creanţei, precum şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Reşiţa, având în vederea faptul că pârâta prestează un serviciu de utilitate publică, având ca acţionar unic pe Consiliul Local al Municipiului Timişoara, care are sediul în Municipiul Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 3266 din 15 noiembrie 2010, Judecătoria Reşiţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Judecătoria a avut în vedere prevederile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi art., cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, instanţă care, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., este Tribunalul Caraş-Severin, cel care a pronunţat şi hotărârea ce a constituit titlul executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC C.L.T.C. SA.
Prin decizia nr. 444 din 29 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa Judecătoriei Reşiţa, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Caraş-Severin şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa. Prin aceeaşi decizie, s-a dispus suspendarea judecăţii şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se va face executarea. Pârâta are sediul în Municipiul Timişoara, astfel că instanţa de executare nu poate fi decât Judecătoria Timişoara, iar nu instanţa care a pronunţat hotărârea ce a constituit titlu executoriu.
Instanţa de recurs a mai reţinut că, în mod greşit Judecătoria Reşiţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Tribunalul a admis excepţia propriei necompetenţe materiale de a judeca pricina în fond şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Reşiţa, cu îndrumarea ca această instanţă, în analizarea excepţiei de necompetenţă teritorială, să procedeze potrivit considerentelor deciziei de casare.
Apreciind că între Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Reşiţa s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul a dispus suspendarea judecăţii acţiunii şi trimiterea dosarului la instanţa superioară, în vederea soluţionării conflictului.
Prin sentinţa nr. 21 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Judecătoria Timişoara.
În considerentele sentinţei Curtea a reţinut că nu sunt întrunite elementele conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 şi art. 21 C. proc. civ, deoarece constatarea necompetenţei materiale a Tribunalului s-a realizat prin intermediul admiterii recursului declarat de pârâtă împotriva sentinţei de declinare pronunţată de judecătorie. Instanţa de recurs, efectuând controlul judiciar asupra motivelor pentru care judecătoria şi-a declinat competenţa, avea posibilitatea de a admite sau respinge recursul, iar în prima ipoteză, reţinută de altfel de Tribunal, consecinţa care s-ar fi impus ar fi fost aceea prevăzută de art. 312 alin. (6) C. proc. civ., în sensul casării sentinţei şi trimiterii dosarului la instanţa competentă.
Tribunalul nu a procedat în acest mod, ci, după admiterea recursului, şi-a constatat propria sa necompetenţă materială în judecarea cauzei pe fond, deşi recursul asupra căruia s-a pronunţat s-a limitat strict la sentinţa de declinare pronunţată de judecătorie.
Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiat considerentul Tribunalului privind discutarea competenţei teritoriale în faţa Judecătoriei Reşiţa, după casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece Tribunalul, reţinând competenţa materială în sens larg, în sarcina judecătoriei, trebuia să continue raţionamentul şi să constate care dintre judecătorii este competentă, atât sub aspect material, cât şi teritorial, ceea ce nu a făcut.
Curtea, concluzionând că nu se află în faţa conflictului negativ de competenţă, ci a unei soluţionări necorespunzătoare a recursului de către Tribunalul Caraş-Severin, asupra căruia nu are un control judiciar prevăzut de lege, a mai constatat că trimiterea aceluiaşi Tribunal, în decizia de recurs, s-a făcut la o anumită categorie de instanţe judecătoreşti, şi anume la judecătorii, iar în raport de criteriul teritorial, această trimitere vizează Judecătoria Timişoara, având în vedere sediul social al pârâtei.
Pentru a evita o nouă tergiversare a soluţionării cauzei, prin restituirea cauzei la Tribunalul Caraş-Severin, pe temeiul inexistenţei conflictului negativ de competenţă şi pentru soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, Curtea, a apreciat că se impune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Judecătoria Timişoara, instanţă competentă teritorial în raport de sediul social al pârâtei, urmând ca această instanţă să îşi verifice, la rândul său, propria competenţă materială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC C.L.T.C. SA, în nume propriu şi în reprezentarea SC T. SA Timişoara.
În motivarea recursului se susţin următoarele critici, încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Sentinţa recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora litigiile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON se judecă în primă instanţă de Tribunal; raportat la natura litigiului, valoarea creanţei şi sediul pârâtei, competenţa materială şi teritorială revine Tribunalului Timiş;
2. În măsura în care Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu există un conflict negativ de competenţă, trebuia să respingă cererea ca inadmisibilă, iar nu să înainteze cauza Judecătoriei Timişoara, făcând aprecieri cu privire la competenţa acestei instanţe.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă „când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină”. Conflictul negativ de competenţă presupune: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină, instanţele să se fi declarat necompetente, declinările de competenţă să fie reciproce şi cel puţin una dintre instanţe să fie competentă.
În speţă, numai Judecătoria Reşiţa şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalul Caraş-Severin, iar hotărârea de declinare nu a rămas irevocabilă. Împotriva sentinţei de declinare a competenţei pronunţată de judecătorie s-a exercitat calea de atac a recursului (în condiţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data pronunţării sentinţei şi care prevedea posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei), iar Tribunalul Caraş-Severin, ca instanţă de recurs, a admis calea de atac, apreciind că soluţia judecătoriei este greşită, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara a constatat în mod corect faptul că nu sunt întrunite condiţiile conflictului negativ de competenţă, însă a încălcat limitele învestirii, comportându-se ca o instanţă de control judiciar şi examinând legalitatea deciziei nr. 444 din 29 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, deşi această instanţă soluţionase în mod irevocabil problema competenţei materiale şi trimisese cauza la Judecătoria Reşiţa pentru soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială.
În ce măsură procedeul folosit de instanţa de recurs este sau nu greşit nu mai putea forma obiect de analiză în faţa Curţii de Apel, această instanţă fiind sesizată în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă, inexistent, şi nu cu o cale de atac care să permită controlul judiciar asupra deciziei irevocabile a Tribunalului.
În lipsa îndeplinirii condiţiilor conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel nu avea temei legal pentru a stabili competenţa uneia dintre instanţele pretins aflate în conflict şi cu atât mai puţin, a unei terţe instanţe (respectiv, a Judecătoriei Timişoara, astfel cum s-a procedat în cauză, sau a Tribunalului Timiş, cum se solicită de către recurentă în cadrul primului motiv de recurs).
În raport de aceste considerente, constatând întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs (în sensul că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu a intervenit un conflict negativ de competenţă), în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul înlăturării menţiunii referitoare la înaintarea cauzei către Judecătoria Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.L.T.C. SA, Timişoara în nume propriu şi în reprezentarea SC T. SA Timişoara împotriva sentinţei nr. 21 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de ApelTimişoara, secţia comercială.
Modifică sentinţa în sensul că înlătură menţiunea referitoare la înaintarea cauzei către Judecătoria Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3771/2012. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3940/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
