ICCJ. Decizia nr. 3943/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3943/2012
Dosar nr. 5811/1/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3911 din 12 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, au fost respinse recursurile declarate de reclamanţii G.M.M., G.Z., G.C.N.I., decedat, prin legatar D.C.A., G.M.C., G.E.I.V., G.A.A.C. prin curator G.M.A.M., şi ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară RR, declarat împotriva deciziei nr. 91 A din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Instanţa de recurs a reţinut, cu referire la recursul pârâtului că decizia civilă nr. 91A din 8 februarie 1010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost comunicată pârâtului Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară RR la data de 2 martie 2010, aşa cum rezultă din copia xerox a borderoului de expediere a comunicărilor din 2 martie 2010 în care la poziţia nr. 5 apare ca fiind expediată decizia în cauză.
Acest fapt este confirmat şi de ştampila aplicată pe dovada de primire şi procesul-verbal de predare a deciziei civile nr. 91A din 8 februarie 2010.
Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a fost semnat de consilierul juridic al unităţii.
Recursul împotriva deciziei civile nr. 91A din 8 februarie 2010 a fost formulat la data de 25 martie 2010 aşa cum rezultă din recipisa de primire şi ştampila aplicată pe plicul de expediere a motivelor de recurs.
Comunicarea deciziei civile nr. 91A din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a făcut la domiciliul pârâtului-recurent respectiv Bucureşti, strada L.
Susţinerea pârâtului-recurent că decizia civilă nr. 91A din 8 februarie 1010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost comunicată greşit la vechiul sediu, respectiv Bucureşti, strada L. şi nu la noul sediu situat în Bucureşti, strada G.D.P., aşa cum rezultă din notele de şedinţă din 19 iunie 2009, respectiv concluziile scrise din 29 ianuarie 2010, este nefondată.
Potrivit art. 98 C. proc. civ. „Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului”.
Or, din conţinutul notelor de şedinţă şi a concluziilor scrise nu rezultă că recurentul s-ar fi conformat cerinţelor textului de lege menţionat.
În aceste condiţii, apărarea recurentului-pârât echivalează cu propria culpă în procedura neregularităţii în actul comunicării, fiind inadmisibilă în aplicarea dispoziţiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia „Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt”.
În aceste condiţii, cererea de recurs, depusă la data de 25 martie 2010, a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., motiv pentru care operează sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, în aplicarea art. 103 din acelaşi Cod.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a formulat contestaţie în anulare pârâtul Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară RR Bucureşti care a invocat dispoziţiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a învederat că în mod greşit s-a dispus respingerea ca tardiv a recursului său, rezultat al unei greşeli materiale săvârşită de instanţa de recurs.
În acest sens au susţinut că, potrivit dovezii de comunicare a deciziei atacate cu recurs, apare menţionată ca dată a comunicării, 2 martie 2011, data la care a ajuns la ghişeul nr. 4 al Poştei Române, iar nu data la care a fost înregistrată în evidenţele sale. Comunicarea deciziei Curţii de Apel s-a realizat la sediul Unităţii Militare RR Bucureşti - la data de 9 martie 2010 şi a fost semnată pentru primire de responsabilul cu instrumentarea dosarului (consilierul juridic) la data de 14 martie 2010, context în care sunt greşite considerentele instanţei de recurs care reţine ca dată a comunicării, data de 2 martie 2010, care este data poştei aplicată pe comunicarea ce i-a fost adresată.
Intervalul de timp relativ mare între data transmiterii şi momentul la care s-a îndeplinit procedura de comunicare s-a datorat, pe de o parte, faptului că decizia recurată s-a găsit în custodia Poştei Române, iar pe de altă parte, comunicării deciziei recurate la fostul sediu al Unităţii Militare RR Bucureşti, pe strada L., deşi încă din luna februarie 2009, această instituţie a arătat şi precizat schimbarea sediului, ca fiind cel din strada D.P., Bucureşti.
După data menţionată, toate actele de procedură au fost îndeplinite la noul sediu indicat, astfel încât sunt nefondate susţinerile aceleiaşi instanţe de recurs privind schimbarea sediului, cu încălcarea art. 87 pct. 1 C. proc. civ., singura entitate abilitată să reprezinte interesele instituţiei recurente (contestatoarea în cauză) fiind unitatea militară menţionată.
Excede culpei sale neconcordanţa dintre data îndeplinirii procedurii de comunicare a deciziei recurate la nivelul său (14 martie 2010) şi data poştei (2 martie 2010).
În raport de aspectele învederate, au arătat că stabilirea perioadei în care putea formula recurs are ca moment de plecare, data comunicării deciziei către „contenciosul central al autorităţii”, respectiv data de 14 martie 2010.
Faţă de modalitatea de calcul a termenului de recurs, astfel cum este stipulată de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. şi în raport de data comunicării sus indicată, termenul de recurs se împlinea la data de 30 martie 2010, context în care, declararea recursului la data de 25 martie 2010, data poştei, se plasează în interiorul termenului legal de recurs, motiv pentru care, fiind îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ., au solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi desfiinţarea deciziei atacate prin care, în mod greşit, a fost respins ca tardiv recursul său.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Teza I a dispoziţiei legale enunţate, invocată drept motiv al căii extraordinare de atac deduse judecăţii, are în vedere greşeli materiale evidente, de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Greşeala materială vizată de Teza I a art. 318 C. proc. civ., constă deci în neobservarea de către instanţa de recurs a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual de o greşeală de judecată, care nu se poate însă îndrepta pe calea procedurală aleasă şi dedusă judecăţii, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil.
În speţă, constatând că instanţa de recurs a procedat la verificarea actelor de procedură invocate de contestatoare, a făcut aprecieri asupra acestora, reţinând declararea peste termenul legal a căii de atac a recursului, se constată neîndeplinită condiţia pretinsă de norma legală indicată drept temei al cererii deduse judecăţii, motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară RR împotriva deciziei civile nr. 3911 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3940/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 3958/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
