ICCJ. Decizia nr. 3929/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3929/2012
Dosar nr. 1615/2/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârile instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 120/ A din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva sentinţei civile nr. 1606 din 5 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că au fost respectate prevederile art. 22 - 24 din Legea nr. 10/2001, fiind pe deplin aplicabilă Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite.
Culpa procesuală, care a determinat prima instanţă să facă aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., este determinată de atitudinea părţii pe parcursul procesului. În sarcina pârâtului nu s-ar fi putut reţine obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată dacă ar fi recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 182/ A din 14 iunie 2011 a fost admisă cererea de completare a deciziei nr. 120/ A din 12 aprilie 2011, în sensul că apelantul a fost obligat la 2.170 lei cheltuieli de judecată către intimată.
S-a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reţinându-se culpa procesuală a apelantului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimată este întemeiată.
2. Recursurile
2.1. Motive
Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a declarat recurs împotriva ambelor hotărâri.
Criticile privitoare la Decizia nr. 120/ A din 12 aprilie 2011 vizează următoarele aspecte:
În mod greşit s-a dispus restituirea în natură a imobilului pretins de către reclamantă pentru că nu a fost clarificată situaţia juridică a acestuia. Deşi acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dispozitivul este propriu unei acţiuni în revendicare.
Or, pentru acţiunea în revendicare formulată împotriva persoanei care are calitate de unitate deţinătoare s-ar pune problema admisibilităţii acesteia atât timp cât legea specială oferă o procedură specială.
S-a făcut, astfel, confuzie asupra naturii juridice a acţiunii formulate în cauză.
În cursul anului 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi-a schimbat practica cu privire la restituirea în natură către foştii proprietari. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1), trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante.
Onorariul avocatului este disproporţionat şi trebuie să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Critica împotriva deciziei nr. 182/ A din 14 iunie 2011 are în vedere faptul că onorariul avocatului este disproporţionat de mare, cheltuielile avocatului neputând fi încadrate în prevederile art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
Instanţa s-a pronunţat extra petita şi a săvârşit un exces de putere atunci când a considerat că sunt îndeplinite condiţiile legale referitoare la culpa procesuală a apelantului. Trebuia să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
2.2. Analiza recursurilor
Criticile formulate de recurent împotriva deciziei nr. 182/ A din 14 iunie 2011 vizează încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pe de altă parte, prin recursul împotriva deciziei nr. 120/ A din 12 aprilie 2011, sunt deduse analizei în recurs chestiuni care vizează greşita aplicare a unei decizii date asupra recursului în interesul legii şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, deci critici de nelegalitate care constituie motive de modificare a deciziei conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, sunt formulate aceleaşi critici legate de încălcarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., încadrabile în motivul de casare instituit prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Drept urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor invocată de către intimată urmează să fie respinsă ca nefondată.
Recursurile nu sunt întemeiate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Critica vizând schimbarea, practic, a obiectului cererii introductive de instanţă, dintr-o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, într-o acţiune în revendicare este făcută omisso medio, în faţa instanţei de apel nefiind dedusă analiza acestei chestiuni. Prin urmare, a intrat în autoritate de lucru judecat problema aplicării de către prima instanţă a dispoziţiilor Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a instanţei supreme.
Pe de altă parte, pentru ca instanţa de control de judiciar să fie ţinută de verificarea unor aspecte privitoare la temeinicia sau legalitatea hotărârii atacate, este necesar ca partea care o învesteşte să arate în concret în ce constă netemeinicia dedusă din interpretarea eronată a probelor ori nelegalitatea hotărârii, urmare a aplicării şi interpretării greşite a unei legi.
În speţă, recurentul nu a făcut decât să prezinte enunţiativ practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate, fără să formuleze critici prin care să arate în ce ar consta încălcarea de către instanţele de fond a jurisprudenţei la care s-a referit. Or, câtă vreme recursul nu este devolutiv, instanţa de recurs nu poate să deducă nelegalitatea deciziei instanţei de apel numai din indicarea de către recurent a unor soluţii jurisprudenţiale, chiar ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Motivul de recurs privitor la nesocotirea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este comun pentru ambele hotărâri.
Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Invocarea în recurs a încălcării sau aplicării greşite a acestui text este limitată la arătarea că mărirea sau micşorarea onorariului avocaţial s-a făcut pe baza altor criterii decât cele fixate prin lege. Or, prin criticile formulate, recurentul urmăreşte, în realitate, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pe baza unei noi aprecieri a muncii îndeplinite de avocat, lucru pe care instanţa de recurs nu-l poate face.
În egală măsură, obligarea recurentului la cheltuieli de judecată în etapele procesuale anterioare a fost justificată de admiterea cererii reclamantei, culpa procesuală a pârâtului decurgând din nesoluţionarea notificării acesteia. Prin urmare, s-a făcut interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
În aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul căzut în pretenţii în recurs va fi obligat la cheltuieli de judecată şi pentru această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursurilor.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei nr. 182/ A din 14 iunie 2011 şi a deciziei nr. 120/ A din 12 aprilie 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă recurentul - pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.720 lei către intimata - reclamantă S.C.M.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3933/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
