ICCJ. Decizia nr. 395/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.395/2012
Dosar nr.27855/3/2011
Şedinţa din cameră de consiliu de la 25 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 3 martie 2011, reclamantul Sindicatul Naţional al funcţionarilor publici a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, să se constate prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator cu încă un an, respectiv până în data de 23 martie 2011 şi să se oblige pârâta, în calitate de angajator, la plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu 10 mai 2010, la plata premiului anual cuvenit salariaţilor pe anul 2009 şi la plata de daune interese, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus disjungerea cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu domiciliază în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, formând dosare separate în care s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Competenţa de soluţionare a Dosarului nr. 27855/3/2011, având ca obiect acţiunea formulată în numele membrului de sindicat N.B.Z. a fost declinată în favoarea Tribunalului Harghita, prin sentinţa civilă nr. 3749 din 14 aprilie 2011, în raport de dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii, pe motiv că respectivul membru de sindicat domiciliază în judeţul Harghita.
La rândul său, Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2816 din 3 noiembrie 2011, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
A reţinut că sindicatul a formulat acţiune în numele membrilor săi, în baza prevederilor Legii nr. 54/2003, în vigoare la data respectivă.
A invocat în susţinere dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., ale art. 269 pct. 1 şi 2 C. muncii şi pe cele ale art. 28 pct. 1, 2 şi 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum şi practica constantă a Înaltei Curţi în materie.
În raport de aceste aspecte, tribunalul a constatat că deşi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a formulat acţiune în numele membrilor de sindicat, aceştia nu dobândesc calitatea de reclamanţi.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed.
Cererea ce a învestit instanţa de judecată a fost formulată de către Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în valorificarea unor drepturi aparţinând membrilor de sindicat referitoare la prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă, obligarea la plata drepturilor salariale restante, la plata premiului anual cuvenit salariaţilor şi la plata daunelor interese pentru fiecare salariat.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul/ domiciliul acestora, să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea aşadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat, printre altele, şi Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaşte calitatea, nu doar de a acţiona (de reprezentant), ci şi legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului - reclamant.
Cum în speţă, sediul sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, în favoarea acestei instanţe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 397/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 390/2012. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
