ICCJ. Decizia nr. 3984/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3984/2012
Dosar nr. 4303/1/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 9912 din 04 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul pârâtului Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 73 A din 06 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost modificată în tot decizia recurată şi a fost admis apelul pârâtului împotriva sentinţei civile nr. 3600 PI din 04 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş. A fost schimbată în parte sentinţa în sensul respingerii contestaţiei pe aspectul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 50,4 m.p. din Timişoara, înscris în C.F. nr. Y Timişoara. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că în privinţa criticilor vizând pretinsa încălcare a principiului disponibilităţii în procesul civil, nu pot fi încadrate în raport de conţinutul lor, în cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii” al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic” a fost schimbat de către instanţa de apel prin interpretarea greşită a acestuia, vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamant (causa debendi). În speţă, cauza cererii este reprezentată de titlul de proprietate pe care ar trebui să se întemeieze pretenţiile reclamantului, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat în 06 august 1935, dreptul de proprietate fiind întabulat în C.F. nr. X, nr. top. 1 şi 2.
Or, critica în discuţie nu este legată de vreo denaturare a actului juridic dedus judecăţii pretins a fi fost săvârşită de către instanţa de apel, ci de modul de aplicare a legii.
Cu privire la cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. s-a reţinut că nu este incident, chiar dacă se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece pe de o parte dispoziţia de admitere a pretenţiilor reclamanţilor a fost pronunţată de prima instanţă, prin decizia recurată confirmându-se hotărârea, iar, pe de altă parte, soluţia de extra petita vizată de cazul de recurs trebuie raportată la obiectul cererii de chemare în judecată şi nu la conţinutul notificării, ale cărei limite se susţine de către recurent a fi fost încălcate în cauză.
Referitor la criticile încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., interesând modul de aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că potrivit acestei norme notificarea persoanei îndreptăţite va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Prin prisma cerinţelor formale enumerate de legiuitor pentru determinarea imobilului ce constituie obiect al pretenţiilor în temeiul Legii nr. 10/2001, se impune drept o condiţie necesară şi suficientă indicarea elementelor de identificare, de natura celor arătate în art. 112 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ. pentru conţinutul unei cereri de chemare în judecată (normă aplicabilă pentru identitate de raţiune) respectiv localitatea, adresa poştală şi, dacă imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic.
Pe acest temei, menţionarea în cuprinsul notificării a acestor elemente este de natură să determine obiectul material al pretenţiilor, respectiv imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii.
În acest context, s-a reţinut că prin notificarea din 13 august 2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. X Timişoara, nr. top. 1 şi 2, ceea ce înseamnă că s-a intenţionat obţinerea de măsuri reparatorii atât pentru construcţie, cât şi pentru terenul în suprafaţă de 356 m.p. ce figurează în acea carte funciară la nr. top. 1, potrivit extrasului ataşat la dosarul de fond.
Aşa fiind, în mod corect s-au dispus măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor şi pentru construcţia în prezent demolată.
Cu privire la suprafaţa de teren de 50,4 m.p. din totalul de 356 m.p. ce a fost preluat de stat de la autorii reclamanţilor s-a apreciat că restituirea în natură a acestei suprafeţe este consecinţa ignorării dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a reţinut, confirmând hotărârea primei instanţe, că, prin sentinţa civilă nr. 2444/1996 a Judecătoriei Timişoara, terţul SC R.D. SRL a dobândit un drept de superficie compus din dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate de către terţ pe terenul aflat în patrimoniul statului şi dreptul de folosinţă asupra terenului de 50,4 m.p. pe care este edificată noua construcţie.
Acest drept este intabulat în C.F. nr. Z, transcris din C.F. nr. Y.
Instanţa de apel a apreciat că în condiţiile în care terţul nu a dobândit chiar dreptul de proprietate asupra terenului care a rămas în continuare în patrimoniul statului nu există niciun impediment la restituirea în natură.
Atare constatare are relevanţă pentru determinarea doar a calităţii de unitate deţinătoare a suprafeţei de teren în litigiu - care nu a fost contestată în cauză ca fiind întrunită în persoana municipiului Timişoara, nu şi a naturii măsurilor reparatorii, care se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, în cazul în care urmare a demolării construcţiei ce a aparţinut autorilor reclamanţilor s-a edificat o construcţie nouă după 01 ianuarie 1990, situaţie ce se regăseşte în cauză, indiferent de titularul acesteia restituirea în natură, după caz, măsurile reparatorii în echivalent, se acordă în raport de împrejurarea dacă aceasta a fost sau nu autorizată, respectiv dacă este vorba despre construcţii uşoare sau demontabile, conform alin. (2) şi (3) din normele de aplicare a legii.
Respingându-se prin decizia administrativă contestată solicitarea de restituire în natură a suprafeţei de 50,4 m.p., pe care se află noua construcţie, sarcina probei privind întrunirea cerinţelor legale pentru restituirea în natură revenea reclamanţilor, care afirmă acest lucru; or, reclamanţii nu au administrat probatorii nici în faza judecăţii în primă instanţă, nici în faza apelului, din care să rezulte că este vorba despre o construcţie „neautorizată”, „uşoară” sau „demontabilă” în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a se dispune restituirea în natură.
La data de 20 mai 2011 s-a înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea reclamanţilor de revizuire a deciziei civile nr. 9912 din 04 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Revizuienţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că obiectul cererii de revizuire îl reprezintă suprafaţa de teren de 50,4 m.p. din Timişoara, înscris în C.F. nr. X Timişoara. Acest teren a aparţinut autorului revizuienţilor, a trecut abuziv în proprietatea statului, fiind solicitat de revizuienţi în temeiul Legii nr. 10/2001. Pe acest teren Primăria Municipiului Timişoara a amplasat o construcţie din beton prefabricat, demontabilă, înstrăinată către SC A. SA şi ulterior către SC R.D. SRL, terenul fiind în proprietatea statului.
S-a susţinut că actul nou, care s-a aflat în posesia părţii potrivnice şi nu l-au putut prezenta în instanţa de recurs datorită refuzului acestei părţi de a fi pus la dispoziţie, îl reprezintă adresa din 15 aprilie 2011, comunicată la 26 aprilie 2011, urmare cererii revizuienţilor din 11 aprilie 2011, din care rezultă că „Din evidenţele noastre computerizate rezultă că nu s-au eliberat autorizaţii de construire pentru imobilul situat în Timişoara”.
În consecinţă, susţin revizuienţii, terenul poate fi restituit în natură deoarece construcţia nu are autorizaţie de construire şi sunt îndeplinite cerinţele art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Cererea este inadmisibilă.
Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
- înscrisul să nu fi putut fi înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
- înscrisul să fie determinant în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Dacă una din condiţiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire este inadmisibilă.
În speţă, revizuienţii au depus ca act nou adresa pârâtei din 15 aprilie 2011, comunicată la 26 aprilie 2011.
Revizuienţii nu au dovedit că înscrisul nu a putut fi înfăţişat cu ocazia judecării recursului pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa lor.
Această adresă este emisă de Municipiul Timişoara la data de 15 aprilie 2011, urmare cererii reclamanţilor din data de 11 aprilie 2011, după pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită, respectiv 04 decembrie 2009.
De asemenea, înscrisul nu are forţă probantă prin el însuşi şi nu întruneşte condiţia de înscris doveditor pentru a fi considerat determinant, hotărâtor şi de natură a fi condus la o altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de recurs.
Ca atare, nefiind întrunite condiţiile cerute de art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., cererea de revizuire este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia inadmisibilităţii.
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii F.L., C.D.N., T.D.C. şi O.C.F. împotriva deciziei civile nr. 9912 din 04 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3983/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3985/2012. Civil. Acordare personalitate... → |
|---|
