ICCJ. Decizia nr. 4171/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4171/2012
Dosar nr. 2024/62/2011
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov reclamanta SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. Tuşnad, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune din 21 iulie 2008 încheiat de părţi şi, în subsidiar, rezilierea acestui contract şi obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 618.800 lei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Braşov - secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 974/C din 20 aprilie 2011 a respins acţiunea.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acţiunii.
Prin decizia nr. 108/Ap din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov - secţia comercială s-a respins apelul declarat de SC C. SA împotriva sentinţei civile nr. 974/C din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Braşov - secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că, contractul nu este lipsit de cauză deoarece deşi nu este proprietar deplin asupra terenului concesionat, fapt cunoscut de apelanta-reclamantă la data încheierii contractului, pârâtul a fost pus în posesia acestui teren prin procesul verbal de punere în posesie încheiat cu Primarul Comunei Tuşnad, ca urmare deţine atributul folosinţei şi este în măsură să cedeze această folosinţă concesionarului.
Referitor la sentinţa civilă nr. 999/2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, cu privire la natura procesului verbal de punere în posesie instanţa de apel a apreciat că nu cauză.
Capătul de cerere subsidiar, privind rezil asemenea, neîntemeiat, faţă de faptul că nicio clauză contractuală nu prevede obligaţia concedentului de a nominaliza firma autorizată în domeniu pentru identificarea terenului ci doar că, această operaţiune se va face pe cheltuiala concesionarului.
Împotriva deciziei nr. 108/Ap din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov - secţia comercială a declarat recurs SC C. SA criticând-o pentru nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că: actul juridic dedus judecăţii rezultă cu obligaţiile părţilor sunt interdependente, drepturile şi obligaţiile asumate de o parte constituind temeiul drepturilor şi obligaţiilor asumate de cealaltă parte, subliniind că folosinţa pe care se obligă să o transmită concedentul către cesionar nu este o stare de fapt ci un atribut al dreptului de proprietate privată; 1. din evidenţă că drepturile şi pe care C. Tuşnad afirmă că îl are în patrimoniu; 2. instanţa de apel înlătură pur şi simplu efectele sentinţei civile nr. 999/2011 irevocabilă, a Judecătoriei Miercurea Ciuc în scopul vădit de a proteja C. Tuşnad, nesocotind, deci, efectele puterii judecătoreşti ale sentinţei; 3. hotărârea este contradictorie deoarece instanţa de apel reţine că „susţinerile referitoare la piatra de exploatat nu pot fi examinate în prezenta cauză având în vedere că obiectul litigiului nu îl constituie legalitatea restituirii către pârât a terenului pe care se află cariera de piatră";, însă în acelaşi timp Curtea de Apel Braşov se consideră investită cu nulitatea contractului pentru imposibilitatea oricărei prestaţii a intimatului în legătură cu predarea terenului şi exploatarea pietrei.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum şi din criticile deciziei recurate şi nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, înalta Curte reţine că aceasta este motivată fiind stabilă în formă clară şi concisă starea de fapt arătându-se adevăratele raporturi între părţile aflate în conflict. Astfel, instanţa de apel a reţinut coerent situaţia de fapt în sensul că deşi intimatul nu este proprietar deplin asupra terenului concesionat, aspect cunoscut de către recurentă la data încheierii contractului de concesiune, acesta a fost pus în posesia acestui teren prin procesul-verbal de punere în posesie încheiat cu Primarul Comunei Tuşnad. Aşadar, plecând de la obiectul cererii de chemare în judecată - declararea nulităţii absolute a contractului de concesiune şi în subsidiar rezilierea aceluiaşi contract - instanţa de apel a păstrat coerenţa motivării deciziei recurate precizând că susţinerile referitoare la faptul că piatra de exploatat nu poate fi în proprietatea intimatului-pârât nu pot fi examinate în prezenta cauză deoarece obiectul litigiului nu îl constituie legalitatea restituirii de către intimatul-pârât a terenului pe care se află.
Fată de cele arătate, înalta Curte retine că hotărârea instanţei de apel este motivată respectând dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. împrejurarea că raţionamentul şi argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanţei de apel nu poate fundamenta criticile acesteia prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a schimbat înţelesul acestuia. Dimpotrivă, din motivarea deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a avut în vedere clauzele contractului de concesiune încheiat între părţile litigante, reţinând în mod corect că nicio clauză contractuală nu prevede obligaţia concedentului (intimatului) de a nominaliza firma autorizată în domeniu pentru identificarea terenului concesionat ci doar că această operaţiune se va face pe cheltuiala concesionarului (recurentei).
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că recurenta va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii ori înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă pentru ca instanţa de recurs să dea curs acestui motiv şi în consecinţă să admită recursul. Din motivarea cererii recurenta nu arată concret în ce constă schimbarea naturii ori înţelesul actului juridic dedus judecăţii ci a arătat în principal obligaţiile părţilor în funcţie de obiectul contractului de concesiune.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de către recurentă în sensul că instanţa de apel a înlăturat efectele sentinţei civile nr. 999/2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, înalta Curte reţine că este neîntemeiat faţă de obiectul cererii de chemare în judecată ce a format dosarul nr. 3718/258/2010 şi în care s-a pronunţat sentinţa civilă menţionată. Este de reţinut că prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 3718/257/2010 reclamanta SC C. SA. În contradictoriu cu C. Tuşnad a solicitat să se constate nulitatea procesului verbal de punere în posesie şi nulitatea contractului de concesiune, iar prin sentinţa civilă nr. 999/2011 s-a respins acţiunea formulată de SC C. SA ca inadmisibilă.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din perspectiva criticilor deciziei recurate, înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor aplicabile speţei şi în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că, considerentele sentinţei civile nr. 999/2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc referitoare la natura procesului verbal de punere în posesie nu au relevanţă în prezenta cauză. Este adevărat că în considerentele sentinţei civile nr. 999/2011 instanţa de apel a menţionat că procesul-verbal de punere în posesie nu produce efecte constitutive de drepturi reale, însă a precizat că reclamanta (recurenta) nu are interes în a anula acest proces verbal de punere în posesie.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SA împotriva deciziei nr. 108/Ap din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov - secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4167/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4173/2012. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
