ICCJ. Decizia nr. 4174/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4174/2012
Dosar nr. 1876/62/2009
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1224/C din 21 iunie 2011, Tribunalul Braşov - secţia comercială şi de contencios administrativ a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele SC A. – L. SA şi SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantelor sumele de 42.639,34 lei, reprezentând despăgubiri şi 2.321,56 lei cheltuieli de judecată.
A respins restul pretenţiilor.
A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC C.A. SA, în contradictoriu cu chemata în garanţie SC A.T.A. SA şi în consecinţă a obligat chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 44.960,90 lei.
La pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 10 mai 2008 a avut loc un eveniment rutier, soldat cu avarierea a trei autoturisme.
Prin anexa 2 emisă de poliţia Braşov, s-a reţinut vinovăţia numitului R.S.G., şofer al autoturismului, asigurat la SC A.T.A. SA.
La data de 16 iunie 2008 la sediul pârâtei SC C.A. SA s-a depus dosarul de daună de către reclamantele SC A. – L. SA şi SC B. SRL, pârâta făcând o ofertă de despăgubire de 13.765,44 lei reprezentând costul estimativ al autotractorului avariat.
Potrivit art. 11.2 din Condiţiile de asigurare Casco „Cuantumul despăgubirii este egal cu costul reparaţilor părţilor componente sau pieselor avariate, cu costul de înlocuire al acestora, cheltuielile pentru materiale, pentru montare şi demontare aferente reparaţilor necesare ca urmare a pagubelor produse de cauze cuprinse în asigurare, inclusiv TVA.
Existând un contract de asigurare între părţi, în baza art. 969 C. civ., care prevede că între părţi convenţiile legal făcute au putere de lege, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele SC A. – L. SA şi SC B. SRL şi a obligat pârâta SC C.A. SA la plata sumei de 42.639,34 lei reprezentând despăgubiri, celelalte pretenţii ale reclamantei, respectiv despăgubiri constând în contravaloarea saşiu şi manoperă, au fost respinse ca nefondate.
Cererea de chemare în garanţie a fost admisă, avându-se în vedere dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. S-a reţinut că este îndeplinită condiţia prealabilă a plăţii indemnizaţiei de către asiguratul CASCO, cerută de acest text de lege, prin dispoziţia din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei către reclamantă, ca persoană păgubită.
Împotriva sentinţei a declarat apel chemata în garanţie, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie, având în vedere inadmisibilitatea acestei cereri, raportat la prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, care prevede, ca şi condiţie a subrogării, necesitatea achitării contravalorii despăgubirii.
În situaţia admiterii cererii de chemare în garanţie apelanta solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării chematei în garanţie Ia plata valorii maxime de despăgubire ce se poate achita conform Ordinului nr. 113133/2006, art. 52-62, stabilită prin expertiza tehnică specialitatea auto.
Examinând sentinţa atacată, în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea a reţinut următoarele:
Cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în garanţie, se constată că între dispoziţiile art. 60-63 C. proc. civ. pe de o parte şi cele ale art. 1106 C. civ. şi art. 22 din Legea nr. 136/1995 pe de altă parte, nu există nicio contradicţie. Art. 60 C. proc. civ., reprezintă fundamentul procesual al cererii de chemare în garanţie iar art. 1106 C. civ. şi art. 22 din Legea nr. 136/1995 reprezintă temeiul de drept material al pretenţiilor pârâtei faţă de chemata în garanţie.
Potrivit art. 60 C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie este admisibilă ori de câte ori partea în proces are dreptul, în cazul în care ar cădea în pretenţii, să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanţie sau în despăgubire. în cazul de faţă, pârâta, societate de asigurare, chemată în judecată în temeiul contractului de asigurare facultativă, are dreptul, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, prin subrogarea în drepturile asiguratului său, să se îndrepte împotriva societăţii de asigurare cu care persoana responsabilă de producerea accidentului are încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă.
Condiţia plăţii indemnizaţiei către asigurat cerută de textul de lege mai sus indicat a fost îndeplinită, întrucât, după pronunţarea sentinţei, pârâta i-a achitat reclamantei despăgubirile stabilite, respectiv suma de 42.639,34 lei cu O.P. din 11 iulie 2011 şi suma de 2321,56 lei cu O.P. din 14 octombrie 2011.
Chiar dacă ne-am raporta la momentul pronunţării sentinţei, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, dispoziţia din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei către reclamantă justifică aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Referitor la motivul de apel privind depăşirea valorii maxime a despăgubirii ce se poate achita conform Ordinului C.S.A. nr. 113133/2006, se reţine că valoarea despăgubirilor a fost stabilită la fond, printr-o expertiză tehnică de specialitate.
În consecinţă, prin decizia civilă nr. 139/Ap din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de chemata în garanţie SC A.T.A. SA Bucureşti, prin sucursala Braşov, pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs chemata în garanţie SC A.T.A. SA prin sucursala Braşov, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă ca fiind inadmisibilă şi în situaţia admiterii recursului întoarcerea executării silite.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin criticile formulate recurenta a susţinut că reclamanta a solicitat, în calitate de asigurat CASCO al pârâtei, obligarea la plata despăgubirilor cauzate de intervenientul forţat. Pârâta a formulat şi o cerere de chemare în garanţie, iar instanţa de fond a admis acţiunea, dar şi cererea de chemare în garanţie, ignorând prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, care fiind o lege specială, trebuie aplicată cu prioritate.
Dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 dispun în sensul că, pentru ca pârâta să poată emite vreo pretenţie împotriva chematei în garanţie, trebuia să fi achitat mai întâi despăgubirea către reclamantă.
Recurenta invocă dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 136/1995 în care se menţionează că această lege se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/2000, arătând că instanţa trebuia să coroboreze dispoziţiile acestei legi cu cele ale ar. 22 din Legea nr. 136/1995.
Condiţia plăţii indemnizaţiei cerută de textul de lege menţionat a fost îndeplinită după pronunţarea sentinţei, astfel încât cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă.
Recursul este nefondat.
Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că ambele instanţe au aplicat greşit dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., fără a acorda întâietate dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 136/1995, respectiv art. 22.
Astfel, pârâta SC C.A. SA a formulat cerere de chemare în garanţie, prin care a solicitat ca în cazul în care instanţa consideră acţiunea reclamantei întemeiată şi societatea pârâtă va cădea în pretenţii, să se dispună obligarea chematei în garanţie SC A.T.A. SA să suporte aceste pretenţii.
Recurenta a susţinut inadmisibilitatea cererii de intervenţie, având în vedere dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, care prevăd, ca şi condiţie a subrogării, necesitatea achitării în prealabil a contravalorii despăgubirii.
Este de menţionat în prealabil că prin art. 41 din Norma R.C.A, pârâta este îndreptăţită să cheme în garanţie pe asigurătorul R.C.A. al persoanei vinovate.
Chemarea în garanţie se face potrivit dispoziţiilor art. 60 - 63 C. proc. civ., iar necesitatea introducerii în proces a chematei în garanţie este determinată tocmai de dreptul conferit de a putea fi formulate apărări cu privire la cuantumul despăgubirii.
În ceea ce priveşte cuantumul acestora este esenţial de subliniat faptul că în cadrul procesului urmează a fi stabilite despăgubirile ce se acordă reclamantei şi care urmează a fi suportate de către chemata în garanţie.
Se reţine, totodată, că reglementarea de către legiuitor a instituţiei „chemării în garanţie"; a avut în considerare celeritatea judecării cauzelor civile în sensul că în măsura în care pârâtul, chemat în judecată, are posibilitatea de a se îndrepta cu o acţiune proprie împotriva altei persoane, această posibilitate să fie realizată în cadrul procesului deja deschis de reclamant.
Prin reglementarea „chemării în garanţie"; se realizează o judecată unitară, cu celeritate a tuturor aspectelor legate de pretenţia reclamantului, tară a mai fi necesară formularea de către pârât a unei acţiuni separate împotriva unei terţe persoane, ce ar putea fi obligată la aceeaşi pretenţie.
Având în vedere considerentele expuse, se apreciază că formularea de către pârâtă a cererii de chemare în garanţie respectă condiţiile impuse de lege.
Valorificând aceste precizări, înalta Curte constată că ambele instanţe au pronunţat o hotărâre legală, reţinând că dispoziţia din sentinţa de fond, care cuprinde obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei, justifică aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.
În raport de aceste considerente, inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie nu va fi reţinută, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA prin sucursala Braşov împotriva deciziei nr. 139/Ap din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov - secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4173/2012. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 4176/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
