ICCJ. Decizia nr. 4309/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2002, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții D.C. și P.A. au chemat in judecată SC D.F.E.E.E. SA, sucursala Tg. Jiu și S.R., prin M.F.P., solicitând anularea deciziei nr. 565 din 07 martie 2002, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să le restituie în natură terenul de 3500 m.p., situat în Tg. Jiu, str. Prelungirea August sau echivalentul în bani.
Prin sentința civilă nr. 109 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate de către pârâta SC E.O. Craiova, sucursala Tg. Jiu; s-a dispus anularea deciziei nr. 565/2002, emisă de SC D.F.E.E. SA; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la masuri reparatorii în echivalent, în valoare de 536. 928.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 1904 m.p., ocupat de SC E. SA București și S.D.F.E.E. Tg. Jiu și S.R., reprezentat de M.F.B., măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 71.064.000 și la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 71.064.000 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 252 mp, ocupată de pârâta SC E. SA Tg. Jiu și S.R. prin M.F.P.
în esență, tribunalul a reținut că, din suprafața totală de 5300 m.p., reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2400 m.p., fiind îndrumați să notifice unitatea deținătoare pentru diferența de suprafață și a apreciat că Legea nr. 10/2001, prin art. 8, este o complinire a Legii nr. 18/1991 și a celorlalte legi de reparație; în consecință, s-a constatat că terenul face obiectul Legii nr. 10 /2001.
Din înscrisurile administrate, a rezultat că majoritatea terenului în litigiu, respectiv 1904 m.p., se regăsește în incinta bazei de producție a pârâtei S.D.F.E.E. Tg. Jiu, 252 m.p. sunt deținuți de SC E. SA Tg. Jiu, iar Primăria Tg. Jiu ocupă o suprafață de 140 m.p.
Potrivit art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, constatându-se că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri civile în echivalent pentru diferența dintre suprafața cu care autorii reclamanților erau înscriși în registrul agricol și cea pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate, și anume, pentru suprafața de 2296 m.p., a cărui evaluare s-a făcut conform art. 10 pct. 7 din Legea nr. 10/2001.
Prima instanță a constatat că reclamanții au calitate procesuală pasivă.
împotriva acestei sentințe, reclamanții și pârâții SC E. SA București - F.D.F.E.E.E.O. SA - Sucursala Tg. Jiu, D.G.F.P. Gorj, în numele și pentru S.R., reprezentat de M.F.P. și SC E. SA București au declarat apel.
La data de 27 septembrie 2004, numiții P.I., C.M., B.V. si S.E. au depus la dosar o cerere de intervenție accesorie, în sprijinul apelantelor SC E.O.C. și SC D.F.E.E.E. SA București.
La 27 septembrie 2004, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie.
Prin decizia nr. 811 din 14 martie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile, ca nefondate, apreciind că tribunalul a făcut o corectă și legală interpretare a stării de fapt și de drept și a raporturilor juridice dintre părți.
Prin încheierea nr. 12 din 12 octombrie 2006, instanța de apel a îndreptat, la cererea reclamanților, omisiunea materială din dispozitivul deciziei nr. 811/2005, în sensul că, prin decizia menționată, a fost respinsă și cererea intervenienților accesorii.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții D.C. și P.A. și pârâții D.G.F.P. Gorj, în numele și pentru S.R., reprezentat prin M.F.P., SC D.F.E.E.E.O. SA - Sucursala Tg. Jiu.
Prin decizia civilă nr. 251 din 21 martie 2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de reclamanți și pârâții S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Gorj și SC F.D.F.E.E.E.O. SA, sucursala Tg. Jiu, împotriva Deciziei nr. 811 din 14 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă; s-a dispus casarea deciziei atacate și a sentinței civile nr. 109 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Gorj și s-a trimis cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului București.
Pentru a pronunța aceasta decizie, în esență, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, competența de soluționare revine secției civile a tribunalului, în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, unitatea deținătoare fiind, conform dispozițiilor din preambulul Capitolului II din H.G. nr. 498/2003, unitatea cu personalitate juridică, ce exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, sau entitatea cu personalitate juridică, ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul legii. Rezultă din dispozițiile invocate, o competență teritorială excepțională, stabilită în favoarea tribunalului în cărui rază teritorială se află unitatea deținătoare.
Or, în cauză, pârâta se D.F.E.E.E.O. SA, sucursala Tg. Jiu, nu este unitate cu personalitate juridică, după cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea D.F.E.E.E. SA și nici nu a emis decizia contestată, decizia nr. 536 din 7 martie 2002 fiind dată de D.F.E.E.E. SA, cu sediul în București. De altfel, recurenta a invocat excepția necompetenței în apel, fără însă ca instanța să se pronunțe asupra ei.
Admiterea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., face inutilă analiza celorlalte motive invocate de recurenți, ce vizează fondul pretențiilor deduse judecății, și care vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei de către instanța competentă cu ocazia rejudecării.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 7 octombrie 2008, sub nr. 37347/3/2008.
La rejudecarea cauzei, în fond după casare, la termenul din data de 15 mai 2009, tribunalul a introdus în cauza moștenitorii intervenientului P.I., decedat la data de 04 iulie 2006, respectiv, P.V., S.M.F., P.P.C., M.A.T. și P.I.
Prin decizia civilă nr. 406 din 23 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta SC F.D.F.E.E., sucursala Tg. Jiu, a dispus anularea deciziei nr. 565/2002, emisă de SC D.F.E.E. SA; a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanții D.C. și P.A.; a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, situat in Tg. Jiu, str. Prelungirea August, identificat potrivit raportului de expertiza efectuat de experții tehnici C.V., V.P. și M.M.; a obligat pârâta SC E. SA să emită dispoziție motivată de restituire a suprafeței de 1904 m.p., deținută de aceasta, prin echivalent, în valoare de 53.692,8 lei; a obligat pârâta SC E. SA Târgu Jiu să emită dispoziție motivată de restituire a suprafeței de 252 m.p., în echivalent, în valoare de 7106,4 lei și a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Față de aceste dispoziții, tribunalul a reținut că, în cauză, decizia emisă de intimata SC E. SA Oltenia a fost contestată de reclamanți, care se pretind persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, așa cum rezultă din notificarea depusă de aceștia.
în ceea ce privește contestația ce face obiectul dosarului de față, tribunalul a constatat că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 si transmisă prin executor judecătoresc P.I., sub nr. 407N, înregistrata la societatea parata sub nr. 28/N, contestatorii D.C. și P.A. au solicitat restituirea în natură a terenului situat in Târgu Jiu, str. Prelungirea August, cu vecini, la E - str. Prelungirea August, iar la N, S, V, parata E. Târgu Jiu, trecut abuziv în proprietatea statului.
Prin decizia nr. 565/2002, emisa de intimata SC E. SA București - F.D.F.E.E.E.O. SA, sucursala Tg. Jiu, contestată prin prezenta acțiune, s-a respins notificarea reclamanților, cu motivarea că nu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 terenul în suprafața de 3500 m.p., ce face obiectul notificării nr. 28/N/2001, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reținut, în temeiul Deciziei nr. XX/2007, pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv.
Tribunalul a apreciat că cererea contestatorilor este întemeiată în parte, pentru următoarele motive:
Aplicarea, în speța, a dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 rezultă din împrejurarea că bunul imobil, menționat în notificare, a fost trecut în proprietatea statului prin Decretele de expropriere nr. 111/1972 și 312/1978, așa cum însăși intimata E. SA Târgu Jiu a reținut în decizia contestată. Față de această modalitate de preluare de către stat a imobilului, tribunalul a reținut că, în conformitate cu art. 2 lit. h) și art. 11 din Legea nr. 10/2001, imobilului în litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile reparatorii ale acestui act normativ. Mai mult decât atât, potrivit deciziei nr. LIII/2007 (53), pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, nu se aplica, daca au fost introduse după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, în această ipoteză, aplicându-se aceste dispoziții ale Legii nr. 10/2001, care au un caracter special.
Tribunalul a apreciat că respingerea notificării reclamanților, pentru că imobilul în litigiu nu ar intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, este nelegala, astfel încât s-a dispus anularea acestei decizii.
în ceea ce privește soluționarea fondului notificării, tribunalul a reținut următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 13 februarie 1938 și transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Dolj sub nr. 842 din 03 martie 1938, autorul reclamanților P.V.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de jumătate de pogon, situat in hotarul orașului Târgu Jiu, Mahalaua Olari - Prelungirea Crucea de piatra.
De asemenea, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 mai 1934, autoarea reclamanților S.P.M., împreuna cu R.V.C. au dobândit un hectar de teren în lunca Târgu Jiului, la locul zis U., urmând ca R.V.C. sa stăpâneasca jumătatea dinspre miazăzi, iar S.P.M., jumătatea dinspre miazănoapte.
Din adresa nr. 3212/7/2001, emisa de prefectura Dolj, rezultă că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2400 m.p., din suprafața totala de 5400 m.p., pentru restul, urmând ca aceștia sa notifice unitatea deținătoare, în vederea acordării masurilor reparatorii prin echivalent pentru diferența de suprafață.
Contestatorii D.C. și P.A. au dovedit cu actele de stare civila depuse la dosar că au calitate de succesori de pe urma autorilor P.M. și S.P.M.
în ceea ce privește soluționarea pe fond a notificării privind restituirea în natura a terenului în litigiu, preluat abuziv, tribunalul a reținut, din concluziile raportului de expertiza, că terenul în litigiu are, în prezent, o suprafață totală de 2296 m.p., lățimea fiind de 14 m.p., iar lungimea de 164 m.p. De asemenea, întreaga suprafață de teren este, în prezent, ocupată de construcții și platforme betonate și nu poate fi restituit în natură, iar deținătorii actuali ai imobilului sunt: P.M. Târgu Jiu (domeniul public) ocupa 140 m.p.; SC E. SA Târgu Jiu, care ocupa o suprafață de 1904 m.p., și SC E. Târgu Jiu, deținătoarea unei suprafețe de 252 m.p. Din același raport de expertiză, rezultă că valoarea imobilului in litigiu este de 71.06,4 RON si de 53.692,8 RON, pentru terenul în suprafață de 1904 mp, ocupat de SC E. SA Târgu Jiu.
Referitor la cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienții C.M., B.V., S.E., P.V., Ș.M.F., P.P.C., M.A.T. și P.I., tribunalul a reținut că, prin actul de vânzare cumpărare nr. 447/1934, R.V.C. (bunicul intervenienților) și S.P.M. (autoarea reclamanților) au cumpărat un hectar de teren, urmând ca fiecare sa stăpâneasca în fapt cate o jumătate.
Tribunalul a reținut că susținerile intervenienților privind zestrea primita de fiica autoarei reclamanților nu au fost dovedite în cauza. Astfel, din analiza sentinței civile nr. 252/2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1464/2002 și invocată de către intervenienți, rezulta că, la pronunțarea acestei hotărâri, nu s-a luat in calcul actul dotal menționat de intervenienți.
în final, tribunalul a precizat că, într-adevăr, este menționat, în aceasta sentință, contractul de vânzare-cumpărare al autorului intervenienților R.V.C. și că acesta a dobândit, în temeiul acestui act, numai 1 din hectarul cumpărat, iar, in prezentul litigiu, nu s-a luat in considerare aceasta suprafață, ci suprafața dobândită, prin același act, de autoarea contestatorilor.
împotriva acestei decizii, au declarat apel reclamanții D.C. și P.A. și pârâtă SC E. SA
în motivarea apelului, reclamanții au criticat sentința, întrucât prima instanță nu a acordat despăgubiri decât pentru un teren de 2151.1 m.p., deoarece nu a ținut cont decât de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 842/1938, omițând să facă referire la contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4915 din 13 noiembrie 1937 și registrul agricol care vizează întreaga suprafață de 5900 m.p., în acel punct.
Apelanții reclamanți au menționat faptul că întreaga suprafață de teren, situată pe str. Prelungirea August din Tg. Jiu a fost de 5900 m.p., din care 2400 m.p. au fost retrocedați, în compensare, pe un alt amplasament, de către Municipiul Tg. Jiu.
Ca atare, sub incidența Legii nr. 10/2001 intră doar diferența de teren de 3500 m.p (5900 - 2400), teren care este deținut de către pârâții SC E. SA și SC E. SA.
în primul ciclu procesual, în faza apelului, apelanții reclamanți au depus copia contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4915 din 13 noiembrie 1937, care atestă dreptul acestora de proprietate și asupra diferenței de teren neacordate la fond, până la cei 3500 m.p. solicitați.
Conform acestor acte, rezultă indubitabil faptul că terenul de 3500 m.p., ce a aparținut apelanților reclamanți, este situat în Tg. Jiu, pe str. Prelungirea August (fostă str. Crucea de Piatră) și se învecina, la apus, cu strada și, la sud, cu R.V.C., aspect care demonstrează că terenul este ocupat de intimații pârâți și că a fost corect identificat de expertizele efectuate în cauză, respectiv expertiza O.G. și, parțial, de expertiza V.C., V.P. și M.M.
Apelanții reclamanți precizează că instanța a stabilit în concret valoarea despăgubirilor, deși aceștia nu au cerut acest lucru, iar, în temeiul Legii nr. 247/2005, acest cuantum va fi stabilit de A.N.R.P., prin comisia centrală de evaluatori.
în final, apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului, modificarea parțială a sentinței, în sensul acordării de despăgubiri pentru întreaga suprafață de 3500 m.p., identificată de expertul tehnic topograf O.G., în primul ciclu procesual.
SC E. SA a declarat apel și a criticat hotărârea apelată, ca netemeinică și nelegală, arătând că sunt încălcate dispozițiile art. 3, 5 și 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că stabilirea cuantumului despăgubirilor revine unei autorități din sfera executivului, respectiv C.C.S.D.
Prin decizia civilă nr. 413/ A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți D.C. și P.A. și apelanta-pârâtă SC E. SA; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtele SC E. SA și SC E. SA Tg. Jiu să emită dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru suprafața de 5900 m.p. teren și să trimită dosarele la C.C.S.D., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelanții reclamanți D.C. și P.A. au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și au solicitat pârâtei SC E. SA restituirea în natură a terenului de 3500 m.p., situat în Tg. Jiu, str. Prelungirea August, iar, pentru suprafața de 2400 m.p. teren, a fost emisă Hotărârea nr. 2895 din 15 decembrie 2000 a Comisiei Locale a Județului Gorj privind reconstituirea dreptului de proprietate a reclamanților, eliberându-se titlul de proprietate nr. 1482639 din 05 aprilie 2001.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că aceștia au calitatea de succesori a defuncților P.M. și S.P.M., ce au fost proprietarii unui ha de teren, împreună cu R.V.C.
Curtea a constatat că tribunalul, în mod corect, a făcut aplicarea art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și că apelanții reclamanți sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv, deoarece termenul pentru care s-a formulat notificarea a fost trecut în proprietatea statului prin Decretele nr. 111/1972 și nr. 312/1978, și, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, moștenitorii sunt repuși în dreptul de acceptare a moștenirii pentru bunul ce face obiectul Legii nr. 10/2001.
Curtea a constatat că suprafața de teren pentru care s-a formulat notificare este de 5400 m.p., deci suprafața de 1 din terenul dobândit de către S.P.M. împreună cu R.C., în temeiul actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 mai 1934. Din acest înscris, rezultă că autorii apelanților reclamanți aveau în proprietate suprafața de 5400 m.p., reprezentând 1 din dreptul dobândit în proprietate împreună R.V.C., deoarece actul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 09 mai 1934, dovedește dobândirea în proprietate comună a unui ha de teren, fiecare parte urmând să stăpânească câte 1, iar numitei S.P.M. îi revenea 1 dinspre miazănoapte, succesorii acesteia fiind apelanții reclamanți.
în această situație, cererea de intervenție accesorie formulată în cauză de către intervenții C.M., B.V., S.E., P.V., Ș.M.F., P.P.C., M.A.T. și P.I., este neîntemeiată, deoarece aceștia au ca autor pe R.V.C., care a dobândit 1 din hectarul cumpărat, și care nu face parte din suprafața solicitată de către apelanții reclamanți prin notificare.
Curtea a constatat că prima instanță a obligat pârâtele să emită dispoziție motivată pentru suprafața de 2156 m.p. teren, fără a lua în considerare actul autentificat sub nr. 4915 din 13 noiembrie 1937, cât și registrul agricol de la acea dată, din care rezultă că suprafața deținută de autoarea apelanților reclamanților este de 5900 m.p.
Curtea a constatat că întreaga suprafață pentru care apelanții reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite la restituire este de 3500 m.p., astfel cum a fost identificată de către expertul O.G., iar, pentru această suprafață de teren, prima instanță a stabilit valoarea despăgubirilor, cu toate că apelanții reclamanți au solicitat trimiterea dosarului către C.C.S.D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea a apreciat că, în această cauză, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece terenul nu poate fi restituit în natură, iar suprafața de 3500 m.p. teren este deținută, prin privatizare, de către SC E.O. SA și SC E. SA. Prima instanță a avut în vedere numai suprafața de 2156 m.p., în loc de suprafața de 3500 m.p., pentru care apelanții-reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, și care a fost preluată de stat în mod abuziv, 1344 m.p. fiind în continuare în posesia statului și urmând regimul juridic al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Gorj, pentru S.R., prin M.F.P., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 413 din 13 aprilie 2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.
în dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a arătat următoarele:
Instanța de apel a încălcat formele de procedură, prevăzute, sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea fiind lovită de nulitate absolută. Astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu S.R., fără a cita în cauză reprezentantul legal al acestuia, respectiv M.F.P.
în acest sens sunt, au fost invocate prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora: Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi, prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Mai mult, decizia a fost comunicată greșit la sediul D.G.F.P. Gorj și corect ar fi fost ca decizia sa fie comunicata la sediul M.F.P. din București, str. Apolodor, sector 5.
în același sens, s-a învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la calitatea procesuală a S.R., reprezentat de M.F.P.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate și dispozițiile legale relevante, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea motivelor de recurs, ce nu au fost structurate în mod sistematic de către recurentă și au fost întemeiate, în mod eronat, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., câtă vreme, pentru motivul de nulitate pretins, încadrarea ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recursul acesteia este nefondat, dintr-o dublă perspectivă.
Astfel, sub un prim aspect, se constată că acest motiv nu a fost invocat prin intermediul apelului, fiind invocat pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil, în considerarea naturii subsecvente a căii de atac a recursului, în raport cu cea a apelului.
Dintr-un alt unghi, constatându-se că S.R., prin M.F.P., nu a fost obligat în raportul juridic dedus judecății, nu se poate invoca o vătămare procesuală a acestuia, prin pretinsa nelegală citare a sa, în cauza dedusă judecății, ceea ce determină și absența interesului în exercitarea căii de atac a recursului, care apare a fi exercitat în mod formal, iar nu pentru realizarea unui interes legitim sau apărarea unui drept subiectiv civil.
în acest context, trebuie subliniat că, în cauză, pârâta D.G.F.P. Gorj nu a avut autonomie procesuală, acționând pentru S.R., prin M.F.P., ce a fost citat pe tot parcursul procesului și a avut posibilitatea exercitării recursului în ambele cicluri procesuale, astfel încât i-au fost respectate acestuia ansamblul garanțiilor procesuale ce constituie dreptul la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse, s-a constatat că nu a fost operant motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Gorj, pentru S.R., prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 413/ A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4497/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4484/2012. Civil → |
|---|
