ICCJ. Decizia nr. 420/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 420/2012
Dosar nr.3558/105/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 9220/281/2007 reclamanta SC H.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.G. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 6361 din 10 septembrie 2001, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta SC N.G. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, raportat la motivele privind neexecutarea contractului de către pârât, deoarece data limită pentru realizarea unor lucrări de investiţii era 30 septembrie 2007, conform actului adiţional nr. 1237 din 1 septembrie 2005, adică după data introducerii acţiunii, 20 iunie 2007 şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la obiectul dedus judecăţii, deoarece petitul acţiunii este inadmisibil raportat la contractul ce se doreşte a fi întrerupt.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând excepţia de neexecutare a obligaţiilor de către reclamantă, fapt ce a condus la stagnarea planului investiţional aferent contractului.
Pârâta SC N.G. SRL a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat în contradictoriu cu reclamanta şi cu diverse persoane fizice, membre în consiliul de administraţie al societăţii reclamante, să se constate denunţarea unilaterală de către reclamant a prevederilor contractului de asociere nr. 6362 din 10 septembrie 2001, prin Decizia AGA nr. 152 din 7 mai 2007 şi a referatelor Consiliului de Administraţie, aşa cum rezultă din notificarea trimisă prin executor judecătoresc sub nr. 57 din 12 iunie 2007, precum şi să se dispună obligarea acestora în solidar la plata de daune interese reprezentând investiţiile realizate din surse proprii, precum şi veniturile nerealizate de la data denunţării unilaterale şi până la data încetării de drept a contractului, respectiv 10 septembrie 2011.
La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2007, pârâta a mai invocat şi excepţia de necompetenţă, pe care instanţa a pus-o în discuţia părţilor la acel termen, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra sa.
Prin sentinţa nr. 10023/2007 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC N.G. SRL şi prin Decizia nr. 33 din 18 aprilie 2008 s-a admis excepţia tardivităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu şi a fost respins recursul ca tardiv formulat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3558/105/2008, când la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2008 reclamanta SC H.P. SA şi-a completat şi precizat acţiunea, solicitând, ca în scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor convenţiei, ca pârâta să-i îngăduie accesul nestingherit în activul OBOR din Ploieşti, precum şi verificarea evidenţei contabile şi a modului de efectuare a încasărilor de la agenţii economici; s-a solicitat rezilierea şi nu rezoluţiunea contractului de asociere în participaţiune nr. 6362 din 10 septembrie 2001 şi obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere în sumă de 2.104.968 lei, ce reprezintă nerealizarea la termenele stabilite în art. 4.2.din contractul de asociere în participaţiune nr. 6362 din 10 septembrie 2001, a investiţiilor ce se constituie în aport social al SC N.G. SRL.
Ulterior, în data de 11 februarie 2009 aceeaşi reclamantă a formulat cerere precizatoare la acţiune, înţelegând să-şi completeze cererea de chemare în judecată solicitând a fi obligată pârâta SC N.G. SRL la plata sumei de 336.797,42 lei, reprezentând venituri nerealizate de aceasta, urmare controlului efectuat de Direcţia de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Prahova, prin care s-a constat nerealizarea unor venituri în suma precizată.
Prin sentinţa nr. 138 pronunţată în data de 17 februarie 2011 Tribunalul Prahova a admis acţiunea formulată de reclamant SC H.P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC N.G. SRL şi a obligat pârâta să permită accesul reclamantei în activul O. din oraşul Ploieşti şi verificarea evidenţei contabile şi a modului de efectuare a încasărilor de la agenţii economici.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC H.P. SA Ploieşti şi pârâta SC N.G. SRL, ambele criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr. 61 din 7 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal cu privire la apelul formulat de reclamanta-pârâtă S.C. H.P. S.A. că prima instanţă a apreciat corect faptul că în speţă capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere în participaţiune este o cerere evaluabilă în bani aşa încât procedura prealabilă trebuia îndeplinită înainte de introducerea acţiunii.
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâta SC N.G. S.R.L. instanţa de apel a reţinut în principal că prima instanţă faţă de probele administrate în mod corect a soluţionat capătul de cerere privind accesul în incinta O., iar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pretenţiile s-a reţinut că în mod corect s-a admis excepţia timbrării insuficiente din moment ce pârâta reclamantă nu a evaluat pretenţiile învederate şi nu a timbrat la valoare.
Împotriva deciziei nr. 61 din 7 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs atât SC H.P. SA Ploieşti cât şi SC N.G. S.R.L.
În motivarea cererii de recurs recurenta SC H.P. SA încadrează criticile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arată că în mod greşit s-a reţinut că procedura concilierii nu a fost îndeplinită nici pentru capătul de cerere reprezentând pretenţii şi nici pentru capătul de cerere privitor la rezilierea contractului de asociere.
Recurenta pârâtă SC N.G. S.R.L. a criticat Decizia recurată încadrând criticile în punctele 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel: 1. a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor contractuale semnate de părţi fără să aibă în vedere că, în prevederile contractului, ca lege a părţilor, nu se prevede obligaţia de a-i permite accesul în activul Obor, verificarea evidenţei contabile şi a modului de încadrare a agenţilor economici; 2. a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 raportat la dispoziţiile instanţei de fond a menţinut admiterea excepţiei insuficientei timbrări; 3. nu a motivat critica referitor la încălcarea procedurii de citare cu pârâtul G.I. şi nici cea cu privire la nejustificarea calităţii de pârâţi în prezenta cauză pentru persoanele fizice nominalizate expres în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentelor Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din criticile deciziei recurate Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect s-a reţinut că reclamanta nu a respectat prevederile legale privind realizarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Pentru acurateţa deciziei Înalta Curte subliniază că prin încheierea din 11 februarie 2009 Tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii capătului II al cererii completatoare privind plata majorărilor de întârziere pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar prin încheierea din 7 iunie 2010 (şi nu prin încheierea din 6 aprilie 2010 aşa cum a precizat recurenta) s-a admis excepţia lipsei procedurii prealabile a capătului de cerere privind rezilierea contractului nr. 6362 din 10 septembrie 2001 invocată de către pârâta-reclamantă.
Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ. în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Alineatul (2) prevede că în scopul arătat în alin. (1) reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi. Cu alte cuvinte, rolul textului de lege mai sus menţionat este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.
Este adevărat că reclamanta a notificat pârâta prin care i s-a adus la cunoştinţă de anumite constatări efectuate de Direcţia de Control Financiar ulterior al Camerei de Conturi a României şi a unor abateri financiare consemnate în procesul verbal de constatare, însă această notificare nu poate fi asimilată cu rezolvarea încercării de rezolvare amiabilă a litigiului ivit între părţile litigante.
În ceea ce priveşte critica referitoare la aspectul că cererea privind rezilierea contractului de asociere în participaţiune nu reprezintă o cerere evaluabilă în bani şi prin urmare procedura concilierii nu trebuia îndeplinită, Înalta Curte nu îşi însuşeşte această critică faţă de Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 prin care s-a stabilit că „dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi căile de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare".
În raport de Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reiese că cererile având ca obiect rezilierea unor acte juridice sunt evaluabile în bani şi în consecinţă trebuie efectuată procedura prealabilă de conciliere instituită de dispoziţiile art. 7201 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la criticile recurentei-pârâte cu privire la faptul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor contractuale având în vedere că nu s-a prevăzut obligaţia de a-i permite accesul în activul Obor, verificarea evidenţei contabile şi a modului de efectuare a încasărilor agenţilor economici, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată având în vedere obiectul contractului şi prevederile acestuia referitoare la aportul social şi nu în ultimul rând principiul reciprocităţii asistenţei manageriale juridice, de marketing şi comerciale concretizat în punctul 2.2 lit. b).
Referitor la critica recurentei SC N.G. S.R.L. referitoare la aplicarea greşită a art. 20 din Legea nr. 146/1997 Înalta Curte reţine că este neîntemeiată deoarece aceasta a solicitat la modul general obligarea la plata investiţiilor realizate din surse proprii fără să precizeze suma şi fără să timbreze corespunzător. Deşi la termenul din 13 septembrie 2010 Tribunalul Prahova a pus în vedere pârâtei să evalueze provizoriu capătul II al cererii reconvenţionale şi să timbreze corespunzător aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor astfel că în mod corect instanţa a aplicat prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Neîntemeiată este şi critica recurentei referitoare la faptul că instanţa nu a motivat încălcarea procedurii de citare cu pârâtul G.I. şi nici cu privire la nejustificarea calităţii de pârâţi pentru persoanele fizice nominalizate expres în prezenta cauză.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum şi din criticile deciziei recurate şi nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar Înalta Curte reţine că aceasta este motivată făcând trimitere şi la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.
În acest context Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod corect a respins cererea de introducere în cauză a celor 8 persoane fizice faţă de primul capăt al cererii, respectiv denunţarea unilaterală a contractului de asociere nr. 6326 din 10 septembrie 2001 prin Decizia AGA nr. 152 din 7 mai 2007 şi a referatelor Consiliului de Administraţie aşa cum rezultă din notificarea trimisă prin executorul judecătoresc sub nr. 57 din 12 iunie 2007 şi nu în ultimul rând faţă de părţile semnatare ale contractului de asociere a cărei reziliere s-a solicitat.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC H.P. SA Ploieşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 61 din 7 iunie 2011.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC N.G. SRL, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 492/2012. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 372/2012. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
