ICCJ. Decizia nr. 439/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.439/2012
Dosar nr.3742/95/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul B.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al condamnării autorului, său B.N., la o măsură administrativă începând cu data de 02 iulie 1959 şi până la data de 02 iulie 1961 în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române nr. 10052 din 20 iulie 1959 şi să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri civile în cuantum de 100 000 Euro reprezentând prejudiciul moral suferit.
Prin sentinţa civilă 357 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 10 000 euro daune morale către reclamant.
Tribunalul a reţinut că tatăl reclamantului a fost deţinut într-un lagăr de muncă pe o perioada de 24 luni, între 2 iulie 1959 şi 2 iulie 1961, în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române nr. 10052 din 20 iulie 1959.
Din Referatul nr. 772630 din 20 mai 1961 întocmit de Ministerul Afacerilor Interne rezultă că autorul reclamantului „a fost semnalat cu activitate împotriva transformării socialiste a agriculturii", motiv pentru care, prin Ordinul nr. 10052/1959, i s-a fixat loc de muncă pe o perioadă de 24 luni.
S-a reţinut că, din cauza condiţiilor la care a fost supus în perioada de detenţie, tatăl reclamantului a decedat la data de 19 ianuarie 1969 şi, de asemenea, mama sa a avut mult de suferit pe perioada detenţiei soţului său, îmbolnăvindu-se grav şi decedând când reclamantul avea vârsta de 7 ani.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, rămânând orfan de ambii părinţi de la vârsta de 12 ani, neavând veniturile necesare să-şi continue cursurile şcolare, iar acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale acoperă doar o parte din suferinţa la care a fost supus în aceea perioadă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul B.D. şi pârâtul Statul Român.
Prin Decizia civilă nr. 73 din 07 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de reclamant, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
La data promovării acţiunii erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiţie.
Dispoziţii legale arătate au fost declarate neconstituţionale prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
La data soluţionării apelurilor de faţă, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul B.D.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
La momentul formulării cererii de chemare în judecată erau incidente dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel că litigiul trebuia soluţionat sub imperiul legii vechi, justificându-se acordarea daunelor morale solicitate.
La aprecierea cuantumului daunelor morale trebuiau avute în vedere, pe lângă traumele fizice din timpul detenţiei autorului reclamantului şi traumele psihice, respectiv umilinţele şi lipsurile materiale la care a fost supus tatăl reclamantului şi restul membrilor familiei sale, ulterior eliberării.
În perioada de detenţie, tatăl reclamantului s-a îmbolnăvit grav din cauza muncii forţate excesive şi a condiţiilor de detenţie, iar la câţiva ani după punerea sa în libertate, a decedat. Mama reclamantului a avut mult de suferit, atât din punct de vedere material, fizic şi moral, îmbolnăvindu-se grav, iar când reclamantul avea vârsta de 7 ani, a decedat.
Rămas orfan de ambii părinţi la 12 ani, principala grijă a reclamantului a fost să supravieţuiască, neavând veniturile necesare să continue şcoala. Mereu a fost catalogat drept fiul unui contrarevoluţionar şi a fost supus unor restricţii şi umilinţe pe care nu le merita.
Se solicită admiterea recursului şi acordarea în totalitate a daunelor morale solicitate.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Înalta Curte a reţinut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 330 pct. 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Faţă de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 330 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acţiunii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 329-3307 C. proc. civ.. nu înseamnă încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei deoarece prin pronunţarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti tocmai în scopul obţinerii unui tratament juridic egal al părţilor.
Faţă de considerentele expuse, care confirmă Decizia instanţei de apel, Înalta Curte nu va mai analiza acele critici care vizează criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale ce puteau fi acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009.
Controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat nici din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece, deşi recurentul indică în cuprinsul motivelor de recurs acest caz de modificare a deciziei, niciuna din criticile formulate nu se circumscrie acestor dispoziţii legale.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei civile nr. 73 din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 441/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 435/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
