ICCJ. Decizia nr. 4328/2012. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4328/2012
Dosar nr. 490/45/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, Parohia „S.G."; H. a solicitat revizuirea hotărârilor potrivnice - decizia civilă nr. 513 din 6 martie 2009 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 967/239/2008 şi decizia civilă nr. 2370 din 17 noiembrie 2010 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 69/239/2010.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 246 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de Parohia „S.G."; H.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Conform art. 324 alin. (1) teza finală C. proc. civ., termenul de revizuire pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) al art. 322 C. proc. civ. curge de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Termenul de o lună în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de recurs, după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.
Formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiţie al revizuentei.
Aşadar, sub acest aspect, susţinerile revizuentei referitoare la faptul că, abia după motivarea deciziei Ttribunalului, a constatat contrarietatea de hotărâri nu este fondată şi nu va fi reţinută.
Reţinând că cea de-a doua decizie nr. 2370, pronunţată de Tribunalul Iaşi, ca instanţă de recurs ce a evocat fondul pricinii, a fost pronunţată la data de 17 noiembrie 2010 şi cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost introdusă la data de 16 martie 2011, instanţa a constatat că prezenta revizuire este tardivă şi ca atare, motivele de revizuire invocate nu mai pot fi analizate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuienta Parohia „S.G."; H., solicitând să se constate că revizuirea a fost depusă în termenul legal de o lună de la momentul luării la cunoştinţă a considerentelor, copia deciziei Tribunalului fiindu-i eliberată la data de 23 februarie 2011, iar revizuirea fiind depusă la data de 9 martie 2011, astfel încât prima instanţă, nepronunţându-se pe fondul cauzei, să se dispună casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare.
În dezvoltarea criticilor, revizuenta a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin decizia nr. 246/2011, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire, prin aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanţa apreciind că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depinde în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 324 alin. (1) teza finală sunt imperative, în sensul celor reţinute prin decizia recurată, dar acest termen nu poate fi avut în vedere în cauza de faţă, revizuienta neputând prevedea, la momentul pronunţării celei de-a doua decizii, că cea de-a doua hotărâre de fond funciar a fost anulată, prin reţinerea unei situaţii juridice, contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin prima decizie a Tribunalului Iaşi.
Aşadar, datorită specificului obiectului litigiului - plângere Legea nr. 18/1991, a existat o imposibilitate absolută de constatare a contrarietăţii dintre cele două hotărâri, până la momentul luării la cunoştinţă a considerentelor celei de-a doua decizii.
În continuarea motivelor de recurs, recurenta a invocat aspecte de fond care nu sunt utile soluţionării prezentului recurs şi nu se impun a fi menţionate, câtă vreme singurul aspect pe care instanţa de recurs trebuie să îl dezlege este cel al respectării de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor legale privind termenul de introducere al revizuirii.
Analizând, în consecinţă, criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, se observă că, pentru a combate excepţia tardivităţii, reţinută de instanţa de revizuire, recurenta, deşi recunoaşte caracterul imperativ al dispoziţiilor legale care reglementează termenul de introducere al revizuirii, reiterează argumentul, conform căruia ar fi trebuit să aştepte motivarea hotărârii, ce constituie obiect al revizuirii, pentru că, în această cauză, a existat o „imposibilitate absolută de constatare a contrarietăţii dintre cele două hotărâri, până la momentul luării la cunoştinţă a considerentelor celei de-a doua decizii";, iar termenul de o lună ar trebui să curgă, în consecinţă, de la momentul cunoaşterii acestor considerente.
Or, o susţinere de asemenea natură nu se întemeiază pe nici o bază legală şi contravine atât dispoziţiilor art. 324 C. proc. civ., cât şi celor ale art. 266 alin. (3) C. proc. civ., precum şi regulii de interpretare, conform căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distingă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.).
Astfel, potrivit art. 324 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, iar, în cazul în care revizuirea se solicită în temeiul pct. 7 din art. 322 C. proc. civ., acest termen se socoteşte de la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, în situaţia în care această hotărâre este pronunţată de instanţa de recurs, după evocarea fondului, legiuitorul nerealizând nici o distincţie, în funcţie de natura unei cauze sau obiectul unei cereri.
În acelaşi sens, art. 266 alin. (3) C. proc. civ. prevede că hotărârea se va comunica părţilor în copie, în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau a recursului; per a contrario, nu este necesară comunicarea, în cazul hotărârilor irevocabile, în sensul art. 377 alin. (2) C. proc. civ.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, rezultă că termenul pentru introducerea căii de atac extraordinare a revizuirii este de o lună şi acest termen legal, imperativ, de decădere curge de la pronunţarea hotărârii ce se atacă pe această cale, neexistând, în această materie, nicio derogare legală.
În acest context, trebuie subliniat că recurenta revizuientă se putea conforma acestor imperative legale, exercitând calea de atac a revizuirii, prin introducerea în termen a cererii de revizuire, întrucât cunoştea soluţia instanţei de recurs, încă de la pronunţare, doar pentru motivarea acestei cereri fiind necesară redactarea hotărârii ce se ataca.
În ceea ce priveşte argumentele relative la fondul cererii de revizuire, acestea exced cauzei şi nu se impun a fi analizate, excepţia tardivităţii cererii de revizuire fiind o excepţie de procedură, absolută, peremptorie, ce trebuie analizată cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., legal aplicate în cauză.
Pentru considerentele expuse, apreciind că instanţa de revizuire a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta Parohia „S.G."; H. împotriva deciziei nr. 246 din 08 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuenta Parohia „S.G."; H. împotriva deciziei nr. 246 din 08 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4327/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 434/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
